Ascunse…

…în spatele gândurilor, sentimente. În spatele cuvintelor, gânduri. În spatele nostru, disperarea. Ne ascundem, zi după zi, oră după oră, uitând unde suntem, ce facem, de ce şi pentru cine. Nu există „Eu”, există doar ceilalţi. Întâi ei, apoi noi. Şi dacă am fi întâi noi şi apoi ei? Există o lege a celui mai bun sau a celui mai rău? Unde e propria noastră lege? Povestea asta e nescrisă. Trăieşte doar în gânduri şi sentimente. Nu are cuvinte. E complicată. Cuvintele ar strica-o. Din acest motiv nici nu poate fi scrisă. Ar fi un roman bun, dar pentru asta ar trebui scrisă în braille. Pentru că e singurul limbaj care te poate face să simţi. Punându-ţi degetele pe foaie şi căutând cuvintele, dar ele nu sunt cuvinte, sunt sentimente. Unele aruncate la nimereală, altele puse acolo anume, cu înţelepciune dar şi cu viclenie. Căci nu există sentiment care să nu ascundă viclenia. Nu cea imediată, dar pe termen lung…

Există poveşti. Nu le scriem, pentru că nu pot fi puse pe hârtie. Nici chiar în braille nu pot fi scrise, pentru că nu pot exista ca sentimente. Sunt doar gânduri. Gânduri ce rămân acolo, într-o cutiuţă a creierului. Uneori, după mult, sau puţin, timp, se şterg. Iar cutia rămâne goală, gata să primească alte poveşti. Alteori, poveştile rămân acolo. Se mai îngălbenesc, pentru că trece şi peste ele toamna. Se mai rup. Mai ales atunci când iarna e aprigă. Se mai estompează, din pricina vântului năvalnic. Dar vine iar vara şi începem să le scoatem din cutia lor. Se întâmplă, ca acele poveşti, să nu mai fie chiar aşa cum ni le aminteam. Le trăim într-un fel, dar, după un timp, le simţim în alt fel. Şi atunci, cu ierni trecute peste ele, ne gândim dacă verile chiar au fost veri sau doar era prea cald în sufletul nostru şi ni s-a părut?

Nu ştiu. Poate ştiţi voi.

Ghicitoare pentru Ada

După un weekend lunggggggg…

Vă spun aşa: Am plecat în Israel şi, spre disperarea unora, m-am şi întors. Numai că toţi m-au luat de bună când m-am întors, aşa că n-am mai avut timp nici de mine. Azi, găsind două, trei ore, am zis să vă scriu repede câte ceva, nu că m-ar duce capul. Iniţial am zis să vă povestesc din Israel, dar pentru asta ar fi nevoie să scriu un roman şi nu sunt în stare. Dar vă pot spune aşa. Ierusalimul e cel mai comercial loc de pe pământul ăsta. Mormântul lui Iisus nu mai are nici o treabă cu credinţa, dacă o fi avut vreodată. Israelul, ca întreg, e cea mai scumpă ţară pe care am vizitat-o vreodată. Marea Moartă e mortă. Masada e superbă, aidoma şi grădinile Buhai. Nazaretul este de-o mizerie înfiorătoare. Dar…. una peste alta, cu Zidul Plângerii care e doar un zid pe care se bat toţi, au autostrăzi frate, de ne dau lecţii… a, noi nu avem. Scuze.

O să încerc să-mi fac timp pentru a vă povesti ce şi cum. Adevărul e că merită să vizitaţi Israelul. E incitant. Atât de multe naţii, atât de multe obiceiuri. Oh, am uitat de beduini. Sunt geniali, vă jur. Acolo sunt poveşti întregi de spus. Beduinii sunt cei mai cei. Sigur, când plecaţi din Israel e o aventură. La aeroport, desigur. Dar merită tot chinul. Vă las câteva poze şi revin cu poveşti. Acum avem alte treburi de făcut, da?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un weekend lungggg….

Încep cu scuzele, dar îmi e prea lene să dau linkuri. Oricum îi găsiţi pe toţi la secţiunea Piteştenii Mei.

După ce eu şi Ema am târât toată bloggerimea la cursurile de dans sportiv ţinute de Total Dance la Centrul Cultural, Ema, pe care o ştiţi, având ea un bar s-a gândit ca fiecare vineri să fie latino. Mai precis de salsa. De fapt, ideea e că se începe cu salsa, dar instructorii de la CS ne-au arătat şi baciata (m-a omorât instructorul ăla când m-a luat la dans) şi alte chestii cu nume pretenţioase.

Aşa că, noi, mulţi: Adi la pătrat, adică Enache şi Canguru, Geocer şi Alin, sigur, cu Ema şef de trib, am dat curs invitaţiei. Salsa? Ştim şi noi paşii de bază. George nu-i ştie, nu vă faceţi iluzii. Dar, după multele insistenţe ale Emei am reuşit şi noi să punem o melodie de cha cha. Clar că le-am dat lecţii, da? Că instructorii au venit cu elevii, dar la cha cha nu făcuseră coregrafie. Ha! Aşa că am stabilit ca data viitoare să ne luăm şi noi instructorii şi să le arătăm noi lor 😀

Sâmbătă, de parcă vineri noaptea n-ar fi fost suficient, ne-am dus şi la concursul de dans sportiv de la Mioveni.  Aici vă las cu poze că, aşa cum v-aţi obişnuit, în ultimul timp sunt cam zgârcită la vorbă şi îmi e lene să dezvolt. Oricum, ideea e tot aia 😛

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   El ma invata tango   

 

 

Am fost

Azi la 17:30 pe TVR3 cu Claudiu Lucaci

Mâine sunt în emisiune cu domnul Claudiu Lucaci pe TVR3. Sigur că şi Mana e de vină pentru această întâmplare. Vă mulţumesc amândoura. Sper să fiu la înălţime.

Şi staţi liniştiţi ajung şi la dans. 😀

Vă pot spune doar atât…

Mă trezesc la opt să dansez tango brazilian. Mama mi-a zis să-mi fac un control la cap că nu mai sunt toată. Eu zic că sunt. Cu toate că, la drept vorbind, dacă era să mă trezesc la opt pentru orice altceva, n-aş fi făcut-o. Cred că Alex, partenerul şi profesorul meu de tango, s-a supărat în seara asta pe mine. Şi zău că nu l-am călcat pe picior. Din contră, nici nu am dansat cu el decât zece minute fix. Dar am făcut eu ceva de m-a pedepsit în halul ăsta 😀