Nu ştiu de ce…

dar am impresia că Fredy nu va fi chiar mândru de noi… dar eu mă risc 😀

 

De la Mueve tu cucu, la un tango ratat, pentru că salsiştii au vrut şi ei să înveţe peste noi. Pufaaa… cred că s-au răzbunat pentru că i-am terorizat cu Mueve tu cucu… viaţa asta.

În schimb, jumătatea mea vă arată un merengue de zile mari, să o aplaudaţi, da?

 

 

 

Inepuizabilul Chinezu’ pe drumul Mingii

Voi ştiţi deja cine e Chinezu’, dar el, oricât de drag mi-ar fi, nu contează în context 😀 Tot ce trebuie să ştiţi e că Timişoreana organizează pe 1 Mai, în Piteşti, Drumul Mingii. Evenimentul se ţine în Piaţa Primăriei începând cu ora 14:00. Chinezu’, drăguţ cum îl ştiţi, prezent la eveniment, vă invită la o bere şi un mic. Fiind un tip super de treabă trebuie să veniţi. Dacă nu pentru minge, măcar pentru Chinezu’ nostru cel mai cel. Eu merg să beau o cafea cu el, berea le-o las pasionaţilor de fotbal. Deci?…

În curând…

…apar multe cărţi.

 

Încep în ordine: cei mici cu mine şi Ivona, clar că vă las cu pozele, dacă scriu mă doare şi mai tare capul… Bunny Detectiv şi Magie într-un pahar cu apă la Caii Verzi.

Şi tot Caii Verzi în colaborare cu Tritonic – se poate, vedeţi? – Claudiu Lucaci şi Programarea binelui. Şi-au dat concursul pentru această apariţie: În primul rând autorul, apoi: Mana Ciutacu, Preda Adrian, Bogdan Hrib şi Ştefan Georgescu. Eu doar am dat ordine 😀

Aşa că… eu zic că aveţi la ce vă gândi 😉

Să dansăm

Mă întreb câţi mai ştiţi câte ceva despre dansul sportiv. E vorba de cultură şi vă asigur că nu e deloc plictisitoare. Cine a văzut o singură dată un concurs de dans de acest fel, nu are cum să nu se fi îndrăgostit. O să vă rog şi pe voi să scrieţi pe blogurile voastre. E o campanie pe care aş vrea să o susţineţi toţi. Dacă cineva priceput se oferă să facă un banner rămân datoare.

 

Ei sunt Lisa şi Alex, doi tineri pentru care, jur, sunt în stare să merg şi la „Dansez pentru tine” dacă nu le obţin o finanţare. Hai, daţi şi voi o mână de ajutor.

 

„În perioada 13-15 mai 2011, Asociaţia Sportivă Total Dance Piteşti, împreună cu Centrul Cultural Piteşti, organizează cea de-a XXII-a ediţie a Concursului de dans sportiv Dansul Florilor. Competiţia va reuni la startul celor 36 de concursuri, peste 1400 de dansatori de la 60 de cluburi din ţară şi va fi oficiată de un prestigios juriu, format din 18 membri, din toate centrele participante.

Concursul Naţional Dansul Florilor este o competiţie care se desfăşoară anual pe mai multe categorii de vârste şi clase valorice la care participă dansatori de mare prestigiu din întreaga ţară, urmând a fi introdus, începând cu anul viitor, în circuitul Marelui Premiu al României.

Având în vedere tradiţia dansului la Piteşti (aici s-a organizat prima dată în România un concurs de acest gen), concursul nostru se bucură de o mare popularitate în România. Am pornit la prima ediţie cu 19 perechi şi am ajuns anul trecut să avem peste 700 de perechi participante.

Ţinând seama de tradiţia dansului sportiv românesc, vă invităm să fiţi alături de noi în organizarea şi desfăşurarea concursului nostru, pentru promovarea şi dezvoltarea sportului de calitate în rândul tinerilor.

În speranţa unei bune colaborări, vă mulţumim anticipat!

Preşedinte, Alfred Schieb”

Poate că…

…până la urmă, dansul şi scrisul sunt plăcerile mele foarte vinovate, atât de vinovate că am început să ameţesc şi eu.

Da, cu scrisul e mai greu în perioada asta, dar de dans nu mă las nici moartă.

Dacă vă întrebaţi ce dracului vreau să scriu, nu o faceţi, nici măcar eu nu ştiu. De unde să ştiu. Mai am puţin şi adorm din picioare ceea ce nu e deloc amuzant. Mintea mea balează. Logică? Ce logică? Acum, privind retrospectiv îmi dau seama că oricât de mult am crezut eu în logica asta a mea, de fapt, sincer vă spun, nu cred să o fi avut vreodată.

În momente ca astea, de oboseală maximă, parcă văd mai limpede. Ce-am greşit, ce-am făcut bine, ce-am semănat şi ce-am adunat. NIMIC! Nu ştiu dacă vă daţi seama cât de mult vă amăgiţi voi pe voi. Toţi facem asta. Credem că am făcut ce n-a făcut Parisul, dar, dacă ne gândim puţin şi avem înţelepciunea necesară, ne cam dăm seama că ceea ce facem noi nu e absolut deloc deosebit. Până la urmă e doar NIMIC. Dar avem pretenţia de-a ne crede importanţi, asta aşa, să treacă viaţa asta mai repede.

Voi dacă vă analizaţi descoperiţi ceva? Ceva deosebit care să vă aparţină doar vouă? Aş fi tare curioasă să aflu.