Poate că…

…până la urmă, dansul şi scrisul sunt plăcerile mele foarte vinovate, atât de vinovate că am început să ameţesc şi eu.

Da, cu scrisul e mai greu în perioada asta, dar de dans nu mă las nici moartă.

Dacă vă întrebaţi ce dracului vreau să scriu, nu o faceţi, nici măcar eu nu ştiu. De unde să ştiu. Mai am puţin şi adorm din picioare ceea ce nu e deloc amuzant. Mintea mea balează. Logică? Ce logică? Acum, privind retrospectiv îmi dau seama că oricât de mult am crezut eu în logica asta a mea, de fapt, sincer vă spun, nu cred să o fi avut vreodată.

În momente ca astea, de oboseală maximă, parcă văd mai limpede. Ce-am greşit, ce-am făcut bine, ce-am semănat şi ce-am adunat. NIMIC! Nu ştiu dacă vă daţi seama cât de mult vă amăgiţi voi pe voi. Toţi facem asta. Credem că am făcut ce n-a făcut Parisul, dar, dacă ne gândim puţin şi avem înţelepciunea necesară, ne cam dăm seama că ceea ce facem noi nu e absolut deloc deosebit. Până la urmă e doar NIMIC. Dar avem pretenţia de-a ne crede importanţi, asta aşa, să treacă viaţa asta mai repede.

Voi dacă vă analizaţi descoperiţi ceva? Ceva deosebit care să vă aparţină doar vouă? Aş fi tare curioasă să aflu.

Reclame