Dacă mai aud…

… că pe timpul lu’ sau a lui lu’ cărţile nu aveau greşeli, vă împuşc pe toţi.

 

În 1994 – nu cu mult timp în urmă – editura Point scotea în piaţa cărţii „Seria Elita”- Ucigş în Ploaie, mai exact, de Raymond Chandler.

Printre o mie de alte chestii şi printr-o conjunctură destul de dubioasă pun mâna pe această carte, prima tipăritură. Tot printre o mie de alte lucruri reuşesc să o şi citesc – bună carte, parol – şi ce văd eu. Vă jur cu mâna pe inimă, că dacă vreţi pozez pagină cu pagină, că o carte mai plină de greşeli n-am văzut. Şi când o aud pe aia sau pe alea: „Pe vremuri traducătorii erau geniali… erau corectori… nu existau greşeli”. Da, da, da… Doamne cât suntem de ipocriţi. Genial de ipocriţi. Da, pe vremuri nu erau. Nuuuu…

Aşa că mai bine mă bag în pat şi trec la o altă carte, tot de pe timpul lui pazvante, tot dintr-o colecţie dispăurtă – că, nah, ce e mişto nu ţine la român – şi vă ţin la curent cu eventualele greşeli. Eheee…

Anunțuri

4 comentarii la “Dacă mai aud…

  1. Înainte de 89, cărţile apăreau (cele care apăreau) cu mult mai puţine greşeli de limbă şi de corectură decît azi, pentru că editurile aveau redactori şi corectori. Şi traducerile erau mai bune, ca să traduci o carte trebuia să ai atestat de traducător şi nu era uşor de luat. Nu mai spun cum se lucra. După ce am terminat traducerea unui roman, vreo trei luni m-am tot văzut cu redactorul de carte, care avea obiecţii, sugestii. Greşeli mai scăpau, desigur. Dacă erau mai multe, găseai la sfîrşitul cărţii o pagină adăugată, cu erata.
    Imediat după 1990, a fost o adevărată explozie editorială, toată lumea îşi făcea editură, toţi voiau să dea „tunuri” şi unii chiar reuşeau (ştiu pe cineva care s-a îmbogăţit cu Sandra Brown). Viteza era esenţială, greşelile nu contau, traducea cine voia şi cine se nimerea. Îmi aduc aminte ce oripilată am fost citind o carte a lui Erich Maria Remarque, desfigurată de traducător.
    Situaţia e un pic mai bună acum, dar numai un pic. Din păcate, corectorii şi redactorii sunt pe cale de dispariţie. Ultima carte la care am lucrat cu un redactor a fost „Labirint obligatoriu” în 2001, la Albatros.
    Gata, poţi să mă împuşti 🙂
    @Valive
    Probabil ai citit o ediţie din anii 90. Eu am citit-o cînd a apărut prima dată, prin anii 70 şi nu-mi amintesc să fi avut prea multe greşeli.

  2. Am citit si eu „Arta conversatiei„ (editia `92 cred) si nu-mi amintesc sa fi avut prea multe greseli (max 8-9 daca imi amintesc eu bine).
    Personal mi se pare ipocrizie sa spui ca esti editor si sa publici o carte plina de greseli …..gramaticale. Totusi…in ziua de azi…cum si lb. romana se adapteaza tinerilor…se poate orice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s