Aş cugeta, dar mă topesc…

Orice paradox, începe cu un alt paradox. Până anul trecut, ei bine, iubeam căldura, caniculă să fi fost că eu eram drept în ea. Dar anul ăsta s-a terminat şmecheria. Nu mai rezist atât de bine la căldură. Din aceeaşi pricină nici nu pot cugeta. Cum să gândeşti când în capul tău sunt o sută de grade? Cum să gândeşti când durerea de cap te bântuie şi te ameninţă? Nu vreau plajă, pentru că nu vreau. Nu vreau terase, tot din acelaşi motiv. Adevărul e că nu prea vreau nimic. E calddddd… şi bine…

Din păcate, căldura asta, îmi dă o stare de somnolenţă continuă. Dacă aş fi puţin mai vioaie pe timpul zilei, bănuiesc că s-ar rezolva multe. Dar voiciunea mea vine abia noaptea. Iar noaptea, fireşte, trebuie să dorm că am treabă dimineaţa. Aşa că trăiesc paradox după paradox. Şi totuşi, puneţi-mă să dansez pe timpul zilei şi o să-l vedeţi pe dracu’. Atunci zău că nu mai contează nimic, dar nimic, jur. Aşa că iertaţi-mi lipsa de nelipsă. Dar n-am nici cugetări, nici idei, nici alte chestii interesante.

Aşa că să vină jumătatea mea să facem o bachata… atât îmi mai doresc. 😀