De silă

A fost o vreme în care blogul a fost împărat. S-a dus. Vremea că împăraţii oricum se duc mai devreme sau mai târziu. În fine, nu blogul în sine ca platformă s-a dus, ci ideea aia de-a te trezi şi a scrie pe blog. De-a împărtăşi cu lumea ceea ce trăieşti. De-a încerca să pari un muritor de rând printre muritorii de rând. De-a storce câteva cuvinte pentru cei care te citesc pentru că te plac sau pentru că te urăsc.

Extremele. Mereu au fost extreme. Într-o vreme mă distrau. Mă distrau isteriile – bine, alea mă amuză şi acum – faptul că alţii nu pot dormi de grija mea e reconfortant. Măcar sunt sigură că sunt câţiva insomniaci care mă înjură regeşte. Treaba lor, somnul lor. Nu mă deranjează. Eu dorm dusă.

Era o vreme în care blogul îmi dădea multe posibilităţi. Mă descărcam. Îmi puneam sufletul pe tavă. Povesteam. Mă enervam şi câte şi mai câte. Dar, cu timpul, mă credeţi sau nu, a început să mi se facă silă. Fireşte, nu blogul e de vină şi cei care îl frecventează. – Bun, acum cine se simte, se simte, e clar că nu vorbesc de toată lumea – Anonimi, ori semi, care încearcă, la mine în casă, să-mi demonstreze că roşul e verde. O fi verde, nu zic nu, dar atâta timp cât suntem pe proprietate privată şi există riscul de-a scoate pistolul eu zic să fie roşu. Că aşa vreau eu.

A trecut aproape un an de când n-am mai scris ca odinioară pe blogul ăsta. Şi dacă vă întrebaţi de ce aveţi şi răspunsul: de silă. Brusc mi s-a făcut scârbă de oameni. Ştiu că nu prea aveţi cum să înţelegeţi, pentru asta ar trebui să trăiţi puţin în spatele blogului. Iar sila asta devine din ce în ce mai acută. Şi omenirea din ce în ce mai ipocrită. Aşa că, stau şi mă întreb, la ce bun să scrii pe blog când există specimene care-ţi provoacă greaţă?

Anunțuri

14 comentarii la “De silă

  1. Imi pare rau ca esti suparata. Tot ce pot sa zic e ca „prietenii” se vor
    bucura teribil de supararea ta. Mai bine da-le erase total si vezi-ti de ale tale
    impreuna cu oamenii care merita. Eu pur si simplu ii sterg din viata mea
    pe cei care ma enerveaza, da ii sterg de tot, nici nu ma mai gandesc la ei si nu mai exista pt mine. E drept ca am sters cam multi… dar a meritat.
    Bafta in toate!

  2. am trecut si eu prin asta. e ca intr-o relatie. o sa va iubiti din nou, trebuie doar sa traiesti ceva atat de intens incat sa simti ca numai blogul tau merita excusivitate. Pentru mine, dupa un an de la divort, un an in care ne vedeam rar de tot, a fost plecarea in Japonia. Acum cam in fiecare zi scriu cate ceva, sunt zile in care scriu mai mult, zile in care scriu mai putin. Iarasi ne iubim, dar mi-e frica sa nu se consume din nou 😀
    Mi-am permis sa postez artocolul tau pe blogul meu, binenteles, specificand sursa, pentru ca e minunat. E atat de bine scris si spune exact ce am simtit si eu acum ceva timp

  3. Sila asta a trecut si pe la mine si inca n-a plecat. Ma uit la cei printre care traiesc si nu vad nimic care sa ma mai atraga catre net, catre blog. Am avut perioade in care imi doream sa sterg blogul, dar m-am hotarat sa il las. E o modalitate de autovaluare a muncii, cel putin asta a devenit in ultimul timp. Si e mai frumos asa.

  4. Pingback: I mobilitate, ratată, oamenii? mi-s indiferenţi « leneşrĂu's Blog ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s