Arhivele lunare: februarie 2012
Ninge, ninge…
… iar eu nu mai suport zăpada, nu că ar fi vreo veste importantă, dar e al dracului de frig.
Şi cel mai rău e că mi-a cam îngheţat şi creierul. De parcă toate astea n-ar fi suficiente îmi mai e şi frig. A, am mai spus asta.
Şi mă enervează şi moartea lui Whitney. Acum toată lumea şi-a adus aminte că trăia şi toţi pun melodiile ei în mediul virtual. Nu că n-ar fi democraţie şi n-ar avea voie, dar mă enervează, atâta tot.
Adică m-am trezit nervoasă? Nu cred, doar că zăpada a luat-o razna, la fel şi lumea. Să dormim la loc zic!
Aproape de final
După „Sărutul Morţii” a fost „sfârşitul”. Am reînceput să scriu. Am şters. Am luat-o de la capăt. Am şters. Şi, într-un final, am decis. Nu mai şterg. Şi n-am mai făcut-o. De aproape un an încerc să scriu. Sau, de aproape un an, mă prefac a scrie. Şi, într-un final, după ce am reuşit să mă conving eu pe mine, iată, sunt aproape de final. O nouă Lala e pe cale de-a se naşte. Nu, e pe cale de-a ajunge la final. Încă trei capitole, o privire generală şi gata. Asta e. Apoi ne apucăm iar de regine. Nu ştiu dacă mai ştiu să scriu fantasy. Va trebui să recitesc ce-am scris. Să mă informez eu cu privire la mine. Să mă reinventez. Dar, după aproape un an, iată, se poate.
Mă bucur că cea care mi-a dat avânt a fost Lala. Am şi cealaltă idee pentru carte. Am o muză pe numele ei Adrian Enache 😀
Nu ştiu dacă muzele ar trebui plătite, dar important e că există. Duceam dorul nopţilor lungi şi dimineţilor târzii. Încă trei capitole. Şi încă n-am găsit criminalul. De fapt, sunt cam nehotărâtă. Apropo, nimic nu e ceea ce pare. În cartea asta nu prea e cazul s-o credeţi pe Lala pentru că nu spune nimic din ceea ce gândeşte. Desigur, până la final. Şi cum spuneam, aproape de final. Aşa că somn uşor! Trebuie să mai şi dorm.
Nori
In capul meu. Punct.