Arhivele lunare: august 2013
Nervii mei întinși la maxim
Nu știu dacă ar fi indicat să-mi stea cineva în față zilele astea. Și nu, nu are legătură cu subiectul anterior. Are legătură cu lumea în general și cu un șobolan dizgrațios în special. Nu știu dacă am abordat vreodată subiectul, dar unii oameni sunt distructivi prin natură. Nu pot altfel, decât să trăncăne ceea ce ai vrea să auzi ca mai apoi să te zdrobească. Nu te zdrobesc pentru că asta își propun, o fac pentru că așa le e firea și nu se pot abține. Nu-mi convine nici mie că lumea știe că sunt suficient de sufletistă încât să poată profita, să mă poată impresiona. Nervii mei, jur, sunt pe elastic. Dacă trage cineva doar puțin o să obțină o explozie, iar eu urăsc exploziile. Mai ales pe ale mele pentru că-mi dau stare de neliniște, nu mai gândesc lucid și rămân cu privirea în gol chiar și ore în șir.
Uneori, evident, mai zvâcnesc, asta dacă sunt lăsată în pace, dacă nu explodez și s-ar putea să explodez pe persoanele care nu merită asta. Așa cum spuneam sunt un car ne nervi. Dar cel mai mult sunt nervoasă pe mine pentru că-i las pe toți să se foloseacă de bunătatea mea. Nu, aveți dreptate, e prostie nu bunătate. Oamenii nu merită nici măcar jumătăți de șanse, pentru că de ce le dai o jumătate vor una întreagă, apoi două și tot așa. Nu zic că nici un om nu merită asta, dar unii chiar ar trebui lăsați să moară în prostia și nebunia lor, pentru că-ți dai seama că oricât ai încerca să-i ajuți tot tu pici de prost. Asta-i viața.
Mulțumesc Lorena și Tabu!
Pentru că oamenii s-ar putea să aibă o dilemă în legătură cu ieșirea mea cu Tritonicul. Nu, nu e vorba doar de bani, e vorba de mai mult. Am crezut în prietenia acestui om. I-am făcut cunoștință cu toți prietenii mei, ne-am împărtășit gânduri și am fost în o mie de locuri împreună, dar apoi am înțeles că el nu are prieteni doar oameni pe care se cațără. Nu vreau să spun că a făcut așa cu toți pentru că nu știu, dar nu sunt nici singura, nici ultima care a fost sedusă și abandonată. Cel mai greu de acceptat e faptul că un om pe care l-ai crezut aproape de tine nu a făcut decât să profite. Nu am de gând să mediatizez prea mult problema, vreau doar ca oamenii să învețe din povestea mea. În rest aleg singuri, eu nu dau sfaturi, trag doar un semnal de alarmă. Cine vrea să-l perceapă o face, cine nu, nu. Chiar nu sunt eu deținătorul adevărului absolut. Sunt doar deținătorul adevărului meu.
Și restul aici: http://www.tabu.ro/cititul-nu-dauneaza-grav-sanatatii-scrisul-da/
O idilă de cinci ani
Hai, bine, să nu exagerez, a fost cam de patru ani și jumătate. Desigur, detaliile suculente și prostia-mi nemărginită o să le aflați într-o revistă cu un tiraj bun – vă spun la momentul potrivit unde. Nu de alta, dar războiul meu nu se va duce pe blog, facebook etc ci acolo unde contează, adică în cea mai mare parte în tribunal, dar și presa o să aibă partea ei de contribuție.
Da, îmi recunosc prostia. Uite că o fac public. Am luptat alături de un om care nu a dat niciodată nici măcar o cafea, un om care și-a permis să spună despre mine și alte două persoane că „sunteți burghezi, voi vă permiteți, iar eu n-am decât două sute de euro în buzunar”. Un om care și-a permis să-și facă imagine pe munca mea fără să dea nici măcar un pahar cu apă pentru că e prea calic și totul trebuie să-i revină lui.
Pe acest om l-am ajutat nu numai cu munca mea pentru editura lui minunată „Tritonic” ci și cu alte lucruri. Nici o grijă, într-un sens n-am fost proastă, am păstrat toate documentele. Drăguț maxim este că am cărți pe care n-am contract și din câte mi-a spus avocatul asta înseamnă penal. Nu-i nimic, nu sunt bani sunt pușcării. N-am făcut în viața mea rău nimănui dar acest personaj penibil și-o merită. Și apropo, daca Tritonic Publishing a dat faliment cărțile mele ce mai caută pe piață? Dar nu-i bai, să fie, se rezolvă și asta în instanță.
) Nu o să-i pronunț numele acestui personaj pentru că vreau să uit că există, dar, dragii mei, copii de treisprezece ani care urmează să publicați la acest brand vestit, trebuie să știți că vă fură. Da, acum, probabil, în afară de câțiva oameni, nu mai poate păcăli decât copiii. Sunt curioasă, o să-i ia din grădiniță?
Răbdare să aveți că am detalii gârlă ;
Fără noimă.
Sau cu ce mă mai ocup. Scriu. Scriu ceva ce voi o să citiți în curând. Eu scriu ca nebuna pentru că sunt în contra timp. Eu cu mine și cu ei. Ciudat de explicat când nu poți explica. Ce, cum și unde veți afla la momentul potrivit. Și nu aveți prea mult de așteptat, de asta puteți fi siguri.
Păi să-ți mai ardă?
Când ai pisoiul în starea în care-l ai, îți mai arde? Nici măcar să te arunci de pe stâlpul de la Budeasa nu mai e o opțiune.
Amintiri
Multe amintiri alături de mulți oameni. Acum spun cu un oarecare regret că sunt și oameni pe care i-am uitat, pentru că am cunoscut prea mulți la un moment dat, dar nu despre asta era vorba. Oricâte colaje aș face, oricât m-aș strădui, n-aș putea să-mi amintesc tot sau să vă reamintesc vouă.
Ideea e așa: nu sunt o persoană romantică, n-am suportat niciodată romantismul în exces, gen ce peisaj frumos, ce lume bună, ce viață boemă. Bleah. Tot așa cum nu suport să vizitez bisericile. Am văzut la biserici în viața asta că nu mai vreau pur și simplu. Și asta nu pentru ă n-aș crede în ceva, o forță, ci doar pentru că sunt sătulă de biserici. De ce nu mă invit nimeni pe un iacht? Zău
Dar amintirile mele. Anii ăia frumoși în care colindam țara și scriam, și colindam și citeam, zău, alea vor rămâne mereu. Și aici aveți doar o părticică.
Despre noile personaje
Laurențiu și Simona sau Simona și Laurențiu au început ancheta. Ea ziaristă, el un fost polițist actual detectiv particular bețiv și cu ceva probleme de personalitate. Cum vor rezolva cazul? N-am idee, dar am impresia că se plac doar așa de complezență. Om vedea ce-o ieși. Asta dacă nu le-o ia poliția înainte.
Oana Stoica Mujea 