Azi sunt moartă. Adică sunt atât de obosită că nu pot închide ochii pentru că-i închid degeaba. Nici somnul nu mă mai vrea. E clar că nu pot gândi acum nici să scriu, nici să citesc, așa că tot aștept să se încarce un Harry Potter, oricare ar fi el, în speranța că o să adorm sau, cel puțin, o să-mi treacă oboseala sau ceva. Ceva ce o fi, dar să fie altfel decât e acum.

Indignări nocturne

Azi noapte, stând în pat și așteptând să vină somnul, m-a apucat așa o indignare. Ba nu, cred că m-au apucat toate. Pe tot ce mișcă, pe tot ce există, pe tot ce respiră. În fine, acum nu mă credeți chiar pe cuvânt. Nu știu, aveam o revoltă interioară pe lumea din jur. Oamenii care impun, oamenii care își dau cu părerea crezând ei mai bine că știu ce gândești sau ce simți, oamenii care îți dau cu o mână și îți iau cu alta sau ăia care-ți iau cu amândouă pentru că li se cuvine și tot așa. 

Oamenii care ucid cu zâmbetul pe buze – nu la propriu – și tot așa. Habar nu am de ce m-a apucat indignare sau am, dar nu am chef să spun. Ipocrizia asta care ne ucide zi de zi. Ne dăm cu toții a fi buni, dar adevărul e altul. Avem cu toții impresia că dacă dăm din gură rezolvăm ceva, dar n-am face nimic pentru a rezolva. Pentru a ajuta. Dar când e să ne dăm cu părerea, să urlăm în gura mare că ne omoară ori cianura, ori cățelul, ori purcelul, ohoo. Când e vorba să ocupăm străzile, iar suntem buni. Dar să facem. Efectiv să facem. Nu știu, să donăm, să ajutăm, să obligăm clasa politică să ne dea locuri de muncă, să ne asigure un trai decent. Iar cei care ar trebui ajutați, da, pe la colțuri toți spune „săracii, trebuie făcut ceva”, dar apoi dormim ca niște bebeluși și a doua zi uităm. Să ajutăm, să facem, să dregem, cred că sunt niște verbe care ar trebui scoase, nu de alta, dar noi doar dăm din gură cu făcutul e greu al dracului. 

Măcar m-am trezit și mi-am dat seama că nu se va schimba nimic. Nici acum, nici altă dată. Sau nu aici. Depinde.

Doar în paralel, nu pot perpendicular.

Aș putea spune că scriu la patru mâini, doar că toate patru sunt ale mele. Mi-am dat seama că mai am două proiecte de terminat. O Iolanda pentru la anul, dar e destul de complicată. Psihologie multă. Memorie inexistentă, caz nasol, nebunie curată dar destul de statică sau nu. Nu mai știu, am atâtea idei în cap că mi se învârte. Oricum, când îmi dau seama ce-mi trebuie mai departe las cartea a treia cu Simona și Laurențiu și mai dau o tură pe la Iolanda. Nu știu cum o să iasă chestia asta. Am capul în două, ba în trei. Pentru că am promis că o să încerc să scriu un fantasy bazat pe personajele poveștilor noastre, ale românilor. Mna, citesc povești, dar încă nu mă pot decide pe care s-o transpun. Unele mi se par foarte mișto așa cum sunt și n-aș vrea să le stric, altele, din contră, îmi dau senzația că le-aș îmbunătăți substanțial (modestia din mine), dar nici una nu m-a strigat cu adevărat. Sigur, am o jumătate de idee, dar cu jumătăți te întorci la paralele.

Scrisul în paralele nu îmi e chiar străin, chiar dacă mai familiarizată sunt cu cititul în felul ăsta. Dar acum o să încerc o perpendiculară să văd dacă-mi iese. Nu știu exact cum e aia, decât dacă o pun pe foaia de matematică, în scris n-am încercat-o. Acesta va fi un alt început. Perpendiculara literară 😀

Va fi Lala în 2014

Simona Ionescu, Virgil Munteanu și Evenimentul Zilei au făcut să fie posibil

Da, Simona Ionescu a fost prima care mi-a propus. V-am mai spus că nu știu să cer ajutorul, dar atunci, în ziua aceea, cu disperare și nebunie am contactat-o pe Simona. Surpriza a fost să-și întindă mâna spre mine. Și așa, o întreagă echipă a ziarului Evenimentul Zilei mi-a întins mâna. Nu mă așteptam să fie o echipă atât de bine închegată și atât de muncitoare. Iar Virgil Munteanu un domn desăvârșit. Nu are rost să vă mai povestesc despre Vivianda, Lucian Călărașu și Andreea. Fiecare dintre ei m-au ajutat să mă regăsesc și mi-au dat imbolduri după imbolduri. Pentru asta veșnice mulțumiri. O echipă extraordinară.

Și da, va fi o serie de polițiste de douăsprezece cărți. Cartea e foarte ieftină, așa că merită să o cumpărați. Personajele sunt Simona, Laurențiu și… surpriză, Victor Blid. O să înțelegeți de ce nu și Iolanda Știreanu. Puteți cumpăra cărțile în ce ordine doriți voi. Personajele se păstrează, crimele se finalizează la sfârșitul fiecărei cărți. În fiecare carte, pentru cei care n-au luat-o pe prima se vor explica din nou rolurile personajelor și tot ceea ce mai trebuie să știți pentru a nu simți că a-ți fi pierdut ceva.

Așa că pe 9 Octombrie dați năvală, cumpărați Evenimentul Zilei și cartea. Vă asigur că veți avea partea și de surprize: lansări, dansuri și alte nebunii. Dar toate astea o să vi le spun atunci când va fi cazul, până atunci…

Ce vă trece prin minte?

Mulțumesc Bogdan, mai rar așa un artist

 

 

 

Să omorâm cultura! Să instigăm la prostie!

Încă din cele mai vechi timpuri conducătorii, oricare ar fi fost ei, au înțeles că un popor educat înseamnă probleme. Omul educat, cu ceva în cap, se poate ridica împotriva conducătorilor, pentru că pot gândi și pot acționa. Prostimea va sta întotdeauna tăcută. Cu frica în glande. Atunci au decis că prostia și frica se acceptă. De-a lungul timpului doar ni s-a dat senzația că s-a schimbat ceva. De fapt, desigur, nu s-a schimbat nimic. Ni s-a spus că ne putem exprima liber. Cărțile, care altă dată erau arse, sunt la îndemâna oricui. Oricine poate citi, oricine se poate informa, doar că nu oricine pricepe ce citește. Nu e greu ca lider politic să îți dai seama de lucrul ăsta. Îi dai omului senzația de libertate pentru a-l ține în frâu. E simplu. Gândirea simplă este și cea mai eficientă. E normal să fie așa. Oricum, sunt doar câțiva interesați cu adevărat de cultură. Sigur, pe lângă cei câțiva se mai adună și prostime. Unii mai învață, alții rămân cum au fost. E greu să înveți. Cultura asta nu se mânâncă cu muștar, sunt mai multe ingrediente iar omului îi e lene să le cumpere pe toate. Să iasă din casă, să meargă din magazin în magazin, de ce, când poate trăi foarte simplu în ignoranță?

E mai ușor să fim proști. Serios. Cunosc câțiva. Nici nu știți cât sunt de fericiți și ce bine arată. Lumea lor se reduce la persoanele lor. Este normal. Atâta timp cât nu îți dezvolți gândirea să rămâi acolo. Nu-i condamn. E alegerea fiecăruia. Nu-i condam nici pe conducători, probabil că și eu dacă aș fi în locul lor mi-aș dori să am un popor cât mai docil la degetul mic. Pentru că docilitatea se naște din neștiință. Le-aș da cu pipeta informații, doar pentru a crede că sunt cu adevărat liberi. Le-aș da și eu cărți, de ce nu, până la urmă puțini sunt aceia care citesc tomuri adevărate, bine, și alea se contrazic. Dacă citești două cărți pe aceeași temă s-ar putea să rămâi bulversat și, normal, trebuie să extragi ce-ți convine. Dar e bine și așa, măcar îți dai seama că ai niște idealuri.

Dar, și mai bine e să distrugi cu totul cultura. Sunt oarecum luată prin surprindere, dar nu chiar. Adică zău, într-o țară în care televizorul e la putere nici că mă așteptam la altceva. Insigarea la nebunie, ură și prostie trebuie să fie completă. Da, azi am aflat că cei ce ne conduc, pe care i-am ales unii sau alții vor să închidă Teatrul Național de Operetă. Mi se pare normal. Oamenii preferă isteria televizată. Acum valorile noastre sunt așa zisele vedete. Dacă o vedetă se mărită, divorțează, face sex, avem valori. Dacă un teatru se închide e ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu știu cât o să mai poată involua omenirea, dar aștept să văd. Așa că urmați mulțimea. Gândiți în turmă, citiți în turmă și să nu cumva să aveți păreri originale pentru că veți fi catalogați de cei care trăiesc în societate drept paria. Ba mai mult, eu zic să nu mai gândiți deloc pentru că o să vă facă rău. Cluburile, băutura, violența, ura, toate astea sunt la putere. Așa că trăiți, eu n-am nimic împotrivă.

Tati Bond

Să faci rău e cel mai ușor lucru de pe pământ. să faci bine e destul de greu. Nu de alta, dar binele poate fi interpretat în fel și chip. Uite așa i-am cunoscut eu pe tăticii care se ocupă de o problemă foarte serioasă. V-aș ruga pe toți să promovați și să ajutați, e vorba de viitorul nostru al tuturor. Să vă spun despre ce e vorba.

Asociația Națională a Taților din România, pro bono, se ocupă de copilul dumneavoastră. Cum? Simplu. Dacă apelați la ei pentru că nu vă mai recunoașteți copilul ei vă vor ajuta. Avem problema drogurilor, drogurile duc la violență – și nu contează că aveți sau nu copii, dar ei, pentru un gram de substanță, mâine sau poimâine, ne pot da în cap. Asta este o problemă care ar merita pe deplin atenția autorităților. E vorba de viitorul acestei țări. Acești copii devin violenți, cu oamenii, cu animalele și cu alți copii. Dacă noi nu îi ajutăm să iasă din cercul în care sunt prinși nu o va face nimeni.  Dar pentru munca lor tații totuși au  nevoie de susținerea noastră a tuturor. Trebuie să realizați că acești oameni își folosesc mașinile proprii pentru a fi pe urmele copiilor. Acești tați scot bani din buzunarul lor pentru multe lucruri. Sunt convinsă că nu e un subiect demn de luat în seamă pentru oamenii prea preocupați să se joace de-a ecologiștii sau de-a ucide câinele.  Doar că nu realizați că e un subiect real. 

Această asociație are nevoie de donații pentru a putea supraviețui. Într-o zi s-ar putea să aveți nevoie de ajutorul lor sau, mai rău, s-ar putea ca unul dintre acei copii la care tații bond n-au ajuns să vă dea în cap. Problema este serioasă cu adevărat, indiferent că vă place sau nu, că vreți s-o ignorați sau nu. Pentru cei interesați vă rog să accesați siteul asociației. Nu este o glumă, este o problemă reală. Voi știți ce face copilul vostru?