Mi-ar fi plăcut să știu că…

… afazicii sunt un fel de detectori umani pentru minciună. Mă rog, există mai multe faze alea „afaziei”, dar cei în starea cea mai gravă își dau seama când un om minte după inflexiunile vocii, inflexiuni nesesizabile pentru noi. Ei se distrează când aud un om mințind, noi, de cele mai multe ori nu detecăm minciuna, dar și de-am face-o nu ne-ar amuza absolut deloc. În fine, poate că doar în anumite cazuri și circumstanțe. Dar nu contează. Afazia e o boală reală, dar și mitomania. Dar mitomanii o fac cu scopul de-a atrage atenția. De ce? Cine știe, unii își acoperă anumite trăiri din copilărie, alții frustrări. Dar afazia e altă poveste. Nu știu de ce, dar aș vrea să dezvolt și nu pot. Ori îmi e prea lene, ori nu am cheful necesar pentru a o face.

Până la urmă, de ce nu, toți avem demoni de înfruntat. Unii o fac, iar alții nu. Sigur, aici nu vorbim despre acele boli pentru care încă nu s-a găsit un tratament adecvat. Aici vorbim despre oamenii care ar putea să-și confrunte monștrii dar le e prea frică sau prea lene s-o facă. Să recunoaștem, așa cum depresia este ca un drog, adică provoacă dependență, la fel este și mitomania sau orice altă boală. E greu să nu-ți mai dorești să fi sociopat. Adică, zău, de ce te-ai opri din asta? De ce te-ai opri din mințint sau din a fi depresiv, când, de fapt, ai impresia că asta este toată lumea ta. Dar, ca de obicei, iar deviez. O iau pe câmpii și fiecare înțelege ce dorește, dar, de fapt, nimeni nu înțelege nimic. Contează? De asta suntem diferiți. Și tot din același motiv ne acceptăm sau nu. Eu nu. Voi treaba voastră. Așa merge în viață. Cred că, de fapt, nu mai accept nimic. Poate că m-am eliberat de data asta, de tot. Poate că nu mai vreau nimic. Dar un lucru e cert, chiar că nu mai vreau nimic, nici bune, nici rele. Nici nu-mi pasă dacă e bine sau rău. E bine să trăiești neutru. Nu sunt obligată să accept și nu sunt obligată să nu accept. Nu-i o cale de mijloc, e doar o cale. A mea. Și chiar nu vreau… 

Anunțuri

4 comentarii la “Mi-ar fi plăcut să știu că…

  1. Onuta afazia implica incapacitatea de decodificare totala sau partiala a limbajului, nu a felului in care este transmis sau perceput. Apare din cauza unor leziuni cerebrale.

  2. Da, dar crede-mă că ei își dau seama când un om minte. Nu, știu că e din cauza unor leziuni cerebrale, tocmai de aia spuneam că nu e același lucru cu a fi mitoman, depresiv, etc. Aici nu ai cale de întoarcere. În celelalte cazuri mai ai.

  3. Stai ca am zis ceva eronat. Iarta-ma, sunt tare obosita. Deci, ca sa incepem cu concluzia, afazia apare din cauza leziunilor cerebrale si inseamna incapacitatea de decodificare partiala sau totala a limbajului. Sunt prea putine cazuri de afazie in care mesajul perceput este decodificat, iar cazuri de percepere a intonatiei sau infleziunii vocii sunt si mai putine.
    Cele mai putine cazuri sunt cele in care mesajul verbal este aproximativ corect (niciodata nu va fi pe de-antregul corect pentru ca ei nu sunt capabili sa isi dea seama daca ceea ce au transmis este corect sau nu), insa mesajul perceput de ei nu va fi decodificat.
    Stiu un copil care a fost normal pana la 10 ani si apoi a facut atac cerebral. Avea probleme de perceptie si de transmitere. In fine, a fost demutizat (pentru ca incerca sa spuna ceva si isi dadea seama ca nu se face inteles si, ca urmare, a renuntat sa mai vorbeasca) si pe la 18 ani vorbea cu logopeda care l-a ajutat ca la cateva zile dupa atacul cerebral auzea ca si cum ar fi fost in fundul fantanii cu apa curgand tot timpul in urechile lui. Asta l-a ajutat sa compenseze lipsa vorbirii cu intelegerea limbajului mimico-gestual. Pur si simplu citea intentiile din gesturi.

  4. Normal, in celelalte cazuri, daca vrei sa scapi de anumite deficiente caracteriale (pana la urma devin deficiente pentru ca afecteaza relatiile interumane si abia apoi caracterul celui in cauza) singura solutie car ajuta cu adevarat terapia psihologica. Pentru depresie am facut si eu terapie si m-a ajutat mult sa scap si de mitomanie, pentru ca ajunsesem sa o am si pe asta, dar nu din cauza ca imi doream sa fiu in centrul atentiei ci pentru ca imi doream sa scap de societatea celorlalti cat mai repede. Pana la urma am cerut ajutor si ale mele au facut tot posibilul sa il capat. Insa cea mai buna terapie care m-a ajutat sa scap de depresie au fost copiii mei de la Valea Mare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s