Doar în paralel, nu pot perpendicular.

Aș putea spune că scriu la patru mâini, doar că toate patru sunt ale mele. Mi-am dat seama că mai am două proiecte de terminat. O Iolanda pentru la anul, dar e destul de complicată. Psihologie multă. Memorie inexistentă, caz nasol, nebunie curată dar destul de statică sau nu. Nu mai știu, am atâtea idei în cap că mi se învârte. Oricum, când îmi dau seama ce-mi trebuie mai departe las cartea a treia cu Simona și Laurențiu și mai dau o tură pe la Iolanda. Nu știu cum o să iasă chestia asta. Am capul în două, ba în trei. Pentru că am promis că o să încerc să scriu un fantasy bazat pe personajele poveștilor noastre, ale românilor. Mna, citesc povești, dar încă nu mă pot decide pe care s-o transpun. Unele mi se par foarte mișto așa cum sunt și n-aș vrea să le stric, altele, din contră, îmi dau senzația că le-aș îmbunătăți substanțial (modestia din mine), dar nici una nu m-a strigat cu adevărat. Sigur, am o jumătate de idee, dar cu jumătăți te întorci la paralele.

Scrisul în paralele nu îmi e chiar străin, chiar dacă mai familiarizată sunt cu cititul în felul ăsta. Dar acum o să încerc o perpendiculară să văd dacă-mi iese. Nu știu exact cum e aia, decât dacă o pun pe foaia de matematică, în scris n-am încercat-o. Acesta va fi un alt început. Perpendiculara literară 😀