Privitul pe pereţi

 

Acum că am terminat cu „Parfumul văduvei negre” privesc pereţii. Ştiu, ştiu, ar trebui să scriu la „Sărutul morţii”, dar mai întâi am de citit vreo două cărţi despre Guverne (alea adevărate) şi Opus Dei (documentaţie pe bune, nu ficţiune). Dar normal că eu citesc pastoralele lui Cervantes, că aşa am io chef. Şi care e problema? A? Până în martie va fi gata şi „sărutul”, oricum nu pot scrie carte după carte că se sinucide Bogdan. Nu că nu mi-ar conveni, că de când sunt „patroană” mă gândesc şi eu la câştiguri uşoare 😀 , dar îmi place prea mult doamna lui pentru a o lăsa singură.

Una peste alta „Filiera Grecească” cu copertă nouă şi frumoasă este la ofertă cu „Flacăra”. Vă spun sigur pentru că am văzut-o eu azi într-un chioşc. Şi dacă n-aş fi avut ediţia I, aş fi luat revista cu roman cu tot. Aşa că am cerut o revistă fără carte şi mi s-a dat, iar vânzătorul roşind mi-a zis că nu vrea bani pe ea, pentru că a „împrumutat” el cartea 😛 I-am mulţumit frumos şi i-am lăsat bacşiş. Măcar atât.

Pentru cei care nu ştiau, în curând, foarte curând chiar, Bogdan va avea un nou bestseller pe piaţă, adică „Somalia, mon amour”. Carte scrisă cu Sofia Matei. Care Sofia Matei este personajul feminin din carte, iar pe autoare nu o cheamă aşa, dar acolo planează un mare secret şi dacă ar afla SRI-ul ne-ar împuşca pe toţi, aşa că nu ştiţi nimic 😀 Hei, am vorbit serios. Sigur că SRI-ul nu are treabă, dar autoarea nu e Sofia 😉 V-am spus doar, e un mare secret pe care nu îl veţi afla decât după cincizeci de ani de la clasificare.

Dar lăsând asta trebuie să vă spun că Stelian Munteanu se întâlneşte şi cu Anastassia Marinescu, acum e cu doi „s” pentru că aşa a scris-o domnul autor Hrib. Iniţial avea un singur „s”, dar ce nu fac eu pentru autorul meu preferat? Acum nu ştiu sigur dacă primul „s” e dublat sau al doilea, dar ce mai contează, aflu eu 😛 acum nu o să stau într-o literă. Oricum aveţi copertă frumoasă cu jumătate de Sofia.

Din lumea cărţilor cam atât. Aş mai avea de spus, dar îmi e foarte lene ţinând cont că acum o oră am ajuns acasă şi de atunci tot casc. Se zice că nu mi s-a oxigenat creierul, dar nu cred să fi fost vreodată oxigenat.

A, da, am aflat că în nu ştiu ce revistă, în nu ştiu ce oraş – am fost foarte impresionată, de aia am ţinut minte – a apărut o super recenzie a Indiciilor. Dacă cineva a citit recenzia şi ştie revista, plzzzz, spuneţi-mi şi mie. Promit să nu mai uit 😛

Aici pun capăt, spunându-vă că Piţi doarme pe acvariu. Bietul animal trebuie dus la psihiatru. Bye!

Cu Tritonic la liceu…

Din nou 😀

 

De data asta, mâine, la ora 12, la Liceul Mihai Eminescu, va fi prezent, alături de „Testamentul de ciocolată”, Marian Comannnnnnn.

Marian mertiă întreaga voastră atenţie, credeţi-mă pe cuvânt, ştiu ce vorbesc – cel puţin de data asta. Aşa că încercaţi să nu-l rataţi. Dar, mai ales, încercaţi să nu treceţi prin viaţă fără să fi citit „Testamentul de ciocolată”, ar fi mare păcat.

Doi fără ghinion

Adică am să vă prezint două trestii, să nu le zic chestii.

 

Mai întâi: mâine e lansare mare cu împuşcături, bătăi şi Dumnezeu ştie ce o mai fi. Poate face autorul vreun atac de orice fel. Eu zic să aveţi grijă. Tocmai de aceea nu ar trebui să rataţi lansarea cărţii „3 cu ghinion” la ora 18, la Muzeul Bucureştiului. Ar putea fi o experienţă cu adevărat interesantă, mai ales că e prima lansare pe Crime Scene. Totuşi, oameni buni, aveţi grijă şi la inima autorului că şi aşa sunt puţini, nu vrem să rămânem şi fără cei pe care îi mai aveam. Plzzzzzz 😀

 

Mai apoi: dar voi ştiţi că cei din urmă, uneori, sunt cei dintâi. De data asta chiar aşa e. Azi nu numai că am lenevit, oarecum, dar m-am simţit şi bine în compania unei doamne extraordinare. Gina Rizea profesoară de română, la pensie, şi bloggeriţă. Mi-a făcut mare plăcere să stau de vorbă cu un om ce a acumulat atâtea poveşti. Şi povesteşte extraordinar de frumos. Nici nu mi-am dat seama când au trecut patru ore. Şi vreau să repet experienţa cât mai des, dacă tot am timp până în iune să fac cam ce îmi doresc eu.

Astăzi, pot spune, m-am îmbogăţit din multe puncte de vedere. M-am simţit atât de bine încât, de nu ar fi trebuit să ajung şi în altă parte la ora 16, nu cred să mai fi plecat.

Oh, să nu uit, Zahanaua ne-a găzduit 😉

Trei săptămâni şi-a dispărut

Trebuie să vă amintiţi de „Lună plină”, ei, acum e goală. Sigur vă amintiţi că a scris şi Vania despre ea. Şi or mai fi scris şi alţii. Tocmai am aflat că stocul a fost epuizat. Aşa că se retipăreşte. Doar trei săptămâni? Ce mă enervează englezii ăştia 😀

Ăăă…

Am atâtea de spus că nu prea ştiu cu ce să încep.

 UPDATE DE INCEPUT: CONCURS CU REGINE LA DUMIS, DOAR PENTRU PITESTENI

Bine o să încep cu o primă reacţie a vizitei Corinei. Adică prima online, în Piteşti chestia cu ziarul şi onlineul e mai grea.

Ca să nu rămân mai prejos, citiţi şi interviul pe care l-am dat pentru Ele.ro şi dacă tot sunteţi acolo participaţi şi la concursul Tritonic.

 

Ar fi trebuit să vă spun că din Iaşi m-am ales cu zece volume Zelazny, cu peste douăzeci semne de carte – când mi-a fost mie jenă să mai substrag, i-am trimis pe Xreder şi pe Bogdan 😀 – şi cu o carte din colecţia Crime Scene, încă n-am apucat să văd ce carte e. No, multe mai vreţi de la mine. Normal, am cumpărat şi de la concurenţă. Hei, cu mine nu sunt în concurenţă. Oricum, pe Rao m-am enervat că nu aveau la vânzare „Împăratul de purprură”, dar Corint a avut la vânzare „Mort de-a binelea”, volumul V din seria „Vampirii sudului” sau „Trueblood” a lui Charlaine Harris, carte pe care am terminat-o aseară. O să vă spun eu zilele astea despre ea. Oh, da, să nu uit, pe Zelazny mai am să dau două sticle de vin, una am dat-o la Iaşi. Şi uite aşa eu tot datoare mă trezesc.

 

Mâine şi poimâine, desigur, alţi doi mari autori români se vor afla în licee. Dar pentru asta aruncaţi un ochi pe afişe. Doar nu vreţi să scriu eu tot, nu de alta, dar nu mai am litere.

Joi, 14 mai, la Muzeul Bucureştiului, o lansare cu multe surprize chiar şi pentru autor. Da, Emil habar nu are ce îl aşteaptă, şi mă oftic că nu pot fi acolo. Aşa că la ora 18 ar trebui să vedeţi cum se lansează „3 cu ghinion”. Vă promit că o să fie senzaţional, aşa că măcar voi cei din Bucureşti nu rataţi marea lansare.

Cât despre mine… mi s-a spus să mă odihnesc până pe 17 iunie că mă aşteaptă zile grele. Dar cum să mă odihnesc când eu încă lucrez la „Indicii anatomice”. Se pare că domnii au uitat complet că mi-au spus să termin până miercuri. Parcă nu am vorbi cu toţii aceeaşi limbă 😀

 

Câteva poze de la Iaşi le puteţi vedea pe Dinastii. Sunt acolo de vineri. Ar trebui să o vedeţi măcar pe Andreea, că tare mândră era de distinsa diplomă 😉

 

No, şi ca să fie treaba dusă până la capăt, cu un simplu click pe poză, puteţi comanda Reginele II. Pe coperta patru îi veţi întâlni pe Crina şi Răzvan Dolea, undeva pitit zice ceva şi Bogdan.

Dacă v-am înnebunit cu editurile şi cărţile, o să vă spun că îmi vine să mă duc la plajă, dar nu în Piteşti. Mă duce şi pe mine cineva la mare? Nu săriţi toţi, că nu mă pot împărţi în zece 😀

Cred că v-am spus esenţialul. Mâine vom onora o leapşă sau diseară, depinde cum ajung din plimbări.

Înainte de-a pleca…

                 

Trebuie să vă vorbesc despre Coraline, filmul, nu cartea. Adică de data asta filmul. Doar v-am spus că merg la film. Coraline 3D. Mi-a plăcut enorm. Acum nu ştiu dacă mi-a plăcut pentru că a fost prima oară când am văzut un 3D sau datorită regiei excepţionale.

Trebuie să recunosc că pe alocuri mi s-a părut mai bun filmul decât cartea şi e prima oară când mi s-a întâmplat asta. Şi efectele speciale chiar nu au avut nimic de-aface. Regizorul foarte bun, efectele geniale, 3D-ul fenomenal. Acum nu ştiu dacă prefer mai mult filmul sau mai mult cartea. Ambele poate. Fiecare are ceva special. Până la urmă vorbim despre aceeaşi poveste, dar între citit şi vizionat e o diferenţă.

Sfatul meu e să vedeţi şi filmul, s-ar putea să rămâneţi surprinşi la modul plăcut. Filmul se poate viziona la Plaza. Ştiţi unde e, nu?

 

Bun, acum mă duc la bagaje. Byeee, o să am telefon, dar nu şi net 😀

Mâine eu, poimâine Dolea…

Şi Bogdan, desigur. Voi aţi observat că cel mai câştigat e Bogdan? Sigur că aţi observat, altfel cum. Aşa că mâine am decis să-l las lângă liceul Iulia Haşdeu 😆 Miercuri se duce la Mihai Viteazu, să mai facă şi o pauză. Eee, ce se ţine atâta după noi? Cred că după urmează Marian Coman, dar nu sunt convinsă, pentru că ordonată cum mă cunoaşteţi, am pierdut lista autorilor care se duc la licee. Dar o aflu eu şi vă spun.

Până atunci nu îl rataţi pe Răzvan Dolea şi, desigur, pe Bogdan Hrib, la liceul Mihai Viteazu.

Cu mine vă veţi vedea pe 8 mai la Iaşi. Dar până atunci mai stăm de vorbă. Mă duc să dorm 😀

Un debut palpitant

 

Nu ştiu dacă aţi auzit de Emil Simionescu. Eu ştiu doar că e coleg cu Simona Ionescu şi, mai nou, coleg de editură cu mine. Emil a debutat la Tritonic în colecţia Crime Scene. Am fost prima care a pus mâna pe carte. Vă amintiţi doar că am fost să văd într-un fel de avanpremieră filmul 3D Coraline. Ei bine, acolo, normal, m-am întâlnit cu toţi Tritonicii, printre care şi Bogdan. Ce credeţi că ţinea Bogdan în mână? Desigur, o carte frumoasă: „3 cu ghinion”. Mi-a spus că atunci a ieşit, nici nu apucase să o vadă bine. Normal, i-am şutit-o fără prea multe vorbe. Cred că am întins mâna şi am spus: „Asta e a mea, să am ce citi mâine în avion”. Dar în avion am dormit bubă, aşa că am citit-o aseară în pat.

Da, e un debut interesant, mai ales că nu e genul de poliţistă pe care v-aţi aştepta să-l aveţi în faţa ochilor. Atrage tocmai prin evenimentele debusolante de la început, adică primele cincizeci de pagini. Pentru că ajungi să dai pagina şi să te tot întrebi care-i faza. Cine moare, cine nu moare, moare cineva până la urmă? Moare. Cum cine? Motanu’. Ideea e interesantă, pentru că oricât ai vrea să te prinzi, nu ţi se întâmplă, iar când începi în sfârşit să-ţi dai seama, chiar că nu mai vrei să o laşi din mână.

Acum, eu, la drept vorbind, am o mică problemă cu limbajul. O, nu, nu e porcos, poate mai slobod, dar nu asta m-a frapat. Doar că nu sunt ferm convinsă că aşa se vorbeşte în Ferentari. Dar, pe de altă parte, nici de contrariul nu sunt sigură, că n-am fost eu în cartierul respectiv ca să mă conving şi nici nu mă voi duce vreodată.

Povestea poliţistă se împleteşte, pe nesimţite, cu o poveste de dragoste. Cu toate că amorul dintre cei doi e destul de tragic, nu e genul siropos, e exact cum trebuie să fie.

Sunt foarte încântată de noul meu coleg de editură. Frumos debut. Aproape că mă oftic, eu n-am debutat aşa frumos. Aş fi curioasă să ştiu cât timp i-a luat să scrie cartea şi cum i-a venit ideea. Sunt curioasă să ştiu dacă locuieşte sau a locuit în Ferentari sau e vorba doar de talent jurnalistic.

Şi da, într-adevăr, aşa cum spune şi Christian Sabbagh, acţiunea e un puzzle, trebuie să fii atent pentru a-l pune cap la cap, dar şi când l-ai terminat, nu are cum să nu ţi se citească fericirea în priviri.

Din punctul meu de vedere, e cel mai bun debut al unui autor român în ultimii doi ani. Şi aici mă refer strict la scriitură, nimic altceva. Şi nici nu mă puteţi bănui de cine ştie ce, ţinând cont că nu îl cunosc pe Emil nici măcar din vastitatea internautică, dar în real…

Aşa că, dacă vreţi o carte poliţistă cu totul şi cu totul deosebită, daţi un click pe poză şi aflaţi cum să o comandaţi. Hei, e la super ofertă 😉