Parfumul văduvei negre

Sunt Iolanda Ştireanu. Deja mă cunoaşteţi din Indicii Anatomice, dacă nu, aveţi încă timp să o faceţi. Sunt nebună! Lucrul ăsta îl ştie oricine a stat de vorbă cu mine cel puţin o dată în viaţă. Şi cu toate astea sunt Comisar Şef Adjunct la Criminalistică. Un fel de detectiv american, doar că noi nu trăim într-o lume perfecta nici la nivel ideatic.

După ce m-am vindecat de agorafobie m-am întros în poliţie. Acum am ucis un om. Un suflet meschin care nu ar fi primit mai mult de treizeci de ani pentru crimele comise. Nu, nici un fior nu trece prin trupul meu. Mi-a plăcut să apăs pe trăgaci. Mi-a plăcut să-l văd prăbuşindu-se pe pardoseala rece.

Acum am revenit pe plaiurile mioritice, acolo unde câţiva bloggeri şi ziarişti se confruntă cu o problemă guvernamentală. Normal, nici Crina Dunca nu putea lipsi din ecuaţie. Dar ştiţi ce e mai rău? Că trebuie să suport o grămadă de oameni care abia aşteaptă să se ucidă între ei. Şi asta pentru că unul, sau mai mulţi, încearcă să pună mâna pe un document ce se află în mâinile unor ziarişti. Documentul ăsta este echivalentul unei bombe. Gurvernul va exploda. Să-l ia dracu’ de Guvern, că nu îmi pasă. Dar eu trebuie să-i apăr pe cei doi şi să aflu cine îi ucide pe cei care nu au nici o treabă cu jocul politic. De ce se întâmplă toate astea am înţeles, dar de ce cineva ar vrea să salveze un Guvern corupt de la cap la coadă, nu pot pricepe. Şi mai ales de ce recurge la crimă. Dar voi fi nevoită să aflu, pentru că un anumit domn mă tot bate la cap cu problema asta.

Serios acum? Meritam eu să ajung la Bran pe o ninsoare de nu îţi vine să dai afară nici un câine, pentru a mă stresa o masă de bloggeri nebuni? Poate că ăsta e preţul crimei pe care am comis-o.