Sunt o „gâsculiţă fiţioasă” şi-mi convine…

No, titlul are legătură cu asta 😉 Chiar dacă Alexandru Petria a zis că a crezut – o mai crede şi acum, dar eu nu-l contrazic – că sunt o „gâsculiţă fiţioasă”, mie îmi convine 😀 N-am mai râs de mult aşa bine. Hey, chiar sunt!

 

Bine, azi m-am topit în soare. Mă rog, m-am topit la umbră, ce-i drept. Important e că am făcut-o. M-am trezit cu noaptea în cap şi bâşti după Diana la Bucureşti – lasă, nu trebuie să ştiţi voi cine e Diana. Fireşte că m-am întors cu ea la Piteşti, că doar Zahanaua lui Max e una singură, în „căpială” n-au 😉

De n-ar fi fost 60 grade la umbră, ar fi fost şi mai şi. Dar chiar şi aşa întâlnirea a fost reconfortantă. Ca între fete, aşa.

 

După doar şase ore de plajă cumulate, lumea îmi zice că sunt cam prea neagră. Şi n-au fost decât şase ore cumulate. Doar v-am spus că m-am insolat. Probabil că nu v-am spus că de atunci, până ieri, n-am mai pus carne în gură. Asta dacă nu vorbim de peştele afumat. Şi chiar am râs cu Diana – futu-i. Cât m-am chinuit eu să scap în Italia de peşte şi paste, doar asta am mâncat în ultimele zile, pentru că altceva îmi era cumplit de greu să suport. Aşa ţi-o întoarce viaţa când te plângi prea mult.

 

Acum sunt bine sănătoasă, în caz că vă făceaţi griji. Cam deprimată, cam plictisită, cam fără chef. Asta pentru că nu prea am ceva real de făcut. Ştiu, am de terminat o carte, dar eu am nevoie de mişcare şi agitaţie ca să mă simt în elementul meu. Doar că pe căldurile astea toţi gâfâie în linişte, nu se mai agită nimeni.

 

Trebuie să vă spun că luna asta „Revista Flacăra”, iar nu e vorba de aia violetă, a ieşit cu „Asasin la feminin”, cartea Monicăi Ramirez. Eh, Monica are o poveste super interesantă, ea ca persoană. Cartea încă n-am văzut-o, pentru că revista nu a apărut şi în Piteşti, iar mie îmi e lene să o aştept să vină de la Bucureşti. Dar am şi eu acolo un reportaj, în revistă adică. Aşa că nu o rataţi. Pozele sunt chiar mişto 😆 Doamne, ce antireclamă ştiu a-mi face de una singură.

 

Ce să vă mai povestesc? Păi, la turci nu-i ca la români… Păi, iarna uneori poate fi ca vara, dar şi invers e valabil. Aaaa, da, să nu uit de articolul de aici. Dar să nu mă întrebaţi ce-a fost în capul meu când l-am scris că n-aş putea să vă spun. Şi… mna, bine, am de terminat o carte. Deci, înainte de-a mă apuca de citit alt manuscris…

O, Doamne, era s-o uit pe Ada. Ada a scris un roman poliţist de-a dreptul fabulos pentru cei 16 ani ai ei. Şi să mai îndrăznească careva să zică că are doar 16 ani şi că ce ştie ea. Vorba Luciei, la 16 ani nu ştiam prin ce discotecă s-o cotesc mai repede, numai capul la scris nu-mi stătatea. Şi câtă maturitate fraţilor… Eh, veţi vedea voi.

Dragi autori, concurenţa vine tare din spate 😉

 

Gata, am spus tot. Noapte bună! Spor la treabă mie! Sau bună dimineaţa, după caz.

Reclame