Ce să vă mai spun despre concursul de dans? Adică nu ştiu ce-aş putea spune în plus faţă de partenerul meu. Citiţi şi vedeţi poze la el, nu de alta, dar simt o nevoie teribilă de-a mă lăuda, aşa că-l las doar pe el, măcar pare mai modest. Acum că am câştigat tangoul se ştie, ce-am mai câştigat tot de la el aflaţi. Am strâns şi noi trei medalii, dar nimic la Cha-Cha? Sufletul meu plânge.
Dar să nu îi uit nici pe jumătatea mea şi Fluturaşul care au luat locul întâi la merengue. Ei, nu suntem noi cei mai tari după doar patru luni de dans? Suntem!
Eh, dar să trecem la lansare. Pentru prima oară în viaţa asta Tritonicul merge la Curtea de Argeş unde se va lansa „Sărutul Morţii”, adică eu şi Andra Pavel. Acum ne dăm şi noi mari pe unde apucăm 😀
În curând o să vă anunţ o altă lansare şi, sper eu şi nişte cărţi pentru copii, dar vă ţin la 220 😉
Cam atât, pentru că trebuie să mă întorc la Dansul Florilor, urmează semifinalele.
Simplu. Cu o organizare de rahat a unui concurs de Miss Sport.
Vă explic, dar întâi să mă vait. După o zi oribilă şi o răceală care nu-mi mai dă pace, totuşi am hotărât să mă ţin de promisiune. Le-am promis jumătăţii mele şi Fluturaşului că mă duc să învăţ salsa de la cubanezi. Nu că aş fi fost capabilă să şi dau din picioare, dar măcar de privelişte – să-i spună cineva lui Fredy, cu ocazia asta, că mâine lipsesc pentru că sunt pe moarte. Ei bine, cubanezul nu e prima oară în Piteşti, doar că eu l-am tot ratat. Nici asta n-ar fi tocmai o problemă, grav e că după seara asta nu cred să mai vină, vorba lui Sabrosito.
Ok, să revenim la Miss. Normal, în juriu trebuia să fie PDL-ul reprezentat de Bogdan Ivan, această tânără speranţă… mai băgaţi şi voi. Am înţeles şi că e Miss Sport – Adi, fu si tipa pe care o pozaşi pentru… -, chiar am înţeles. Ce n-am priceput: de ce aveau celulită? De ce stăteau cocoşate? De ce le-au pus să vorbească? Pentru numele… Bine, şi asta trece, dar… concursul trebuia să începă la 18:00, dar a început la 21:00. Salsa trebuia să înceapă la 21:30… Organizare de tot rahatul. Fraţilor, vorba bancului, dacă nu sunteţi capabili să vă organizaţi, plătiţi dracului pe cineva. Şi de ce tipa aia care cică cânta răgea? Şi de ce îmi tot venea să o iau la fugă? De aia nu vindem nimic, pentru că nu suntem capabili să organizăm nimic cum trebuie.
Se angajează doi oameni de marketing şi un PR şi lucrurile ies bine. Dar nuuuu, toţi vor totul gratis. Gratis vreţi, rezultate de rahat aveţi. Aşa că, răcită moartă şi epuizată, am preferat să mă refugiez în casă.