Totu-i lent

Totu-i lent în Ardeal. Nimeni nu se grăbeşte spre nimic, de parcă viaţa ar sta în loc şi nimeni nu e dispus să o simtă irosindu-se. Am fost în Ardeal de multe ori, la Alba Iulia. La sora mamei. Când eram copil îmi petreceam vacanţele acolo, mă rog, două-trei săptămâni. Îmi placea că Institutul unde lucra mătuşa mea le oferea anagajaţilor o grădină imensă, cu piscină, cu duşuri, cu grătare etc. Iar fiecare angajat avea dreptul egal de-a profita de acestea, în plus, fiecare avea un petec de pământ pe care să planteze una alta. În vremea aia nu cred că simţeam lentoarea, oricum, toţi cei care au venit la nuntă şi mă cunoşteau de atunci mi-au spus că eram zvăpăiată. Păi staţi aşa, că nici acum nu sunt calmă. Oricum, şi dacă dansezi cu ceva mai multă forţă eşti considerat zvăpăiat. V-am spus doar, la ei totul e lent. Până şi timpul a trecut cumplit de greu. Am crezut că a rămas pe loc, dar el se scurgea, doar că după altă lege. Cel puţin e aceeaşi oră şi la ei. Chiar dacă ajungi la ea mai greu.

Ei bine, am început cu room service. Eram prea obosiţi să mai şi coborâm să mâncăm. În plus, eu aveam o poftă nebună de spaghetti. Normal, oriunde m-aş duce, asta e unica mea poftă. De parcă în alt oraş au alt gust, dar nu se ştie niciodată ce pierzi. Aşa că am comandat în cameră: spaghetti şi ceafă la grătar cu cartofi copţi cu rozmarin (buni cartofii, chiar asa buni nu am mai mâncat de mult). Am aşteptat şi am aşteptat. Xreder îmi zice:

– Sună înapoi şi spune-le că ne-am răzgândit.

– ?!…

– Eu vreau omletă cu şuncă, continuă X.

– La ora asta? (adică zece şi ceva)

El se uită la mine.

– Oh, nu, pentru dimineaţă, că până se mişcă ăştia vine lumina.

În cele din urmă a venit şi mâncarea. Lor le-a luat mult să o prepare, dar noi am dat-o gata în două minute după ceas.

Dansurile? Hehe, cu toate că melodiile erau antrenante, ei bine, ei abia se mişcau. Aşa că am luat iniţiativă. Păi cum nu? Aşa sunt sudiştii. Stăm şi noi la cafele liniştiţi, dar în rest nu putem. Ne place viteza sau, cel puţin, suntem obişnuiţi cu ea. Dar mai bine să vă las cu pozele, că de aia aţi venit 😀

Am început aşa

Am continuat cu domnul care tot spăla parbrizul. Nu, nu i-am dat bani 😀

Am ajuns la nuntă

Şi tot la nuntă, dar dezlănţuiţi, fără cravată, fără pălărie…

Cea mai frumoasă bunică, la venerabila vârstă de 85 ani

Merită şi mirii o poză 😛

Me and my mother – ei, da, ne-am dansant pai nu?

Ajunge pentru azi, sunt cu sutele, iar cele din Biserică nu le am pentru că nu le-am făcut noi. Aşa că am ales şi eu ce era mai reprezentativ. Cine ştie, când o să le primesc şi pe cele de la Biserică o să vi le arăt. Bon apettit 😛

Reclame

O alta zi

După o zi cumplit de lungă, în care fundul şi spatele meu arată exact ca scaunul maşinii. După alergături, coafor – pentru prima oară manechiură, la ce, nu ştiu – după ce mama mi-a pierdut rochia, dă-i şi aleargă prin tot oraşul, găseşte dadaca pisicii, la dracu’ în praznic şi ia rochia. După ce m-am rătăcit prin cartierul Gavana – Dumnezeule, ce o fi greu să pună şi ei nişte indicatoare: „Spre Spitalul Judeţean”, după mii de înjurături, din suflet, pentru nesimţiţii de la volan, m-am calmat. Şi nu, nu a fost nevoie să iau vreo pastilă pentru asta. Pur şi simplu, am venit casă, mi-am făcut fundul canapea de data asta şi l-am văzut pe Ion Cristoiu. Aşa că mi-au sărit nervii. A, da, şi m-am tuns, destul de scurt. Mi se luase de tot părul ăla. Gata.

Ajung acasă, fac schimb cu Xreder de lucruri. Adică cele din portbagaj. Alea de la mine s-au mutat la el şi invers. Nu mai zic că am de călcat, de… de… de şi mâine dimineaţă o iau din loc. Doamneee, încep să urăsc drumurile, cu toată plăcerea mea de-a sta în maşină.

Bun, intru pe net, bag câteva commenturi acolo unde mă şi duce capul să zic ceva şi caut pe propriul blog googăli. Aşa că îmi dau seama că „delfini”, Dumnezeu ştie de ce, sunt super căutaţi. „Ivona Boitan” mă detronează 😀 , iar numele meu rămâne aşa, un simplu nume. Dar a fost şi o chestie care m-a distrat, o căutare tâmpită dacă mă întrebaţi pe mine: „spp molestează studenţi în pantofi de sport”. Ce? Spp-ul are vreun fetiş cu pantofii de sport? Funny!

Trexel, în sfârşit îşi termină lucrarea, desigur, poate vă aşteptaţi să v-o dau, să o citiţi. Dar nu, o să fac asta marţi seara, ca să nu vă plictisiţi până vineri. Să citiţi uşor. Aşa, fără grabă de teamă că mâine bag altceva.

Bine, nu vă las mare lucru acum. Nu-i nici literatură, nici ceva relevant. Eu ştiu doar că sunt naşă la Alba Iulia şi că mâine trebuie să dovedim un drum al dracului de lung. Restul, vorba reclamei, e can-can.

Vor avea grijă fetele de voi când vor putea. Care fete? Ce întrebare: Cella şi Crina, normal. Aşa că gata, mă duc să-mi termin cartea… ă…ă…. de citit, desigur 😀

Să ne auzim cu bine duminică. Vă doresc un weekend plăcut tuturor! Nu ştiu dacă naşa va mai avea timp să intre pe net, dar va încerca 😉

Repede cu operaţia

Dacă toate lucrurile în ţara asta se lovesc de birocraţie, de carnete de sănătate, de şomaj, de mii de acte, de zeci de ghişee, cu operaţiile e simplu. Sau, cel puţin, până acum eu am simţit că e simplu.

M-am mai operat eu pe la şaisprezece ani de deviaţie de sept, dar asta nu înseamnă că după opt ani nu trăiesc tot cu picături. Mă rog, se spune că operaţiile de deviaţie nu prea reuşesc, indiferent cum ar fi doctorul. Depinde de tine, de tăria ta de-a nu recidiva. Ei, ca să vezi, nu am avut tăria. După opt ani, la prima răceala mai gravă am reuşit să rămân şi fără respiraţie. Aşa că dependenţa de picături, vă jur că nu a fost grea.

Asta mi se pare o tâmpenie momentan. Adică prea puţin. Fibroadenonul era o problemă mai mare, la modul că îl simt şi mă enervează, ce nu simt – căci mai am – nu mă deranjează, e ok. Îmi e indiferent. Să stea acolo, dar să nu le simt eu. După ce prima părere medicală a fost tăierea, am mers să o caut şi pe a doua. Normal, am căutat şi eu cel mai bun oncolog din ţară, doctorul Alexandru Blidaru, cu profesor şi doctor pe uşă. Pe lângă faptul că m-am programat la clinica particulară, la care activează după programul de la Fundeni, şi că mi-am făcut un car de nervi aşteptând două ore, pentru că nu ştiu pe ce principiu te invită asistentele înăuntru. Plus că omul are două cabinete, termină în unul, se duce în altul. Bine, pe lângă asta, pe lângă nervi şi toate cele, că mai aveam puţin şi mă luam cu asistenta de păr, doar că ea a fost mai tare în gură ca mine, am aflat tot aia, adică că trebuie să mă tai. Bun, am zis că gata, adică nu mai cer şi a treia părere, că mai am să le dau mită şi să îi pun să zică „Nu”. Cum totul e clar în mintea mea, hotărăsc, săptămâna viitoare mă tai.

Iau legătura cu cine trebuie şi mă programez. Aşa că săptămâna viitoare mă tai. Oh, nu, nu îmi e frică. Serios. Tot ce îmi doresc e ca cineva să scoată drăcia aia din mine şi să nu mă mai frece cu drumurile la capitală şi pentru asta. Vreau linişte. Ok, puteţi să-mi luaţi şi neuronul, dar apoi pot sta liniştită? Cică nu îţi garantează nimeni. Mi s-a zis că numai dacă m-ar opera Dumnezeu aş avea garanţie. Dar acolo am programare mai pe la optzeci de ani. Aşa că să mai aştepte să mă opereze că eu sunt ocupată.

Bun, şi ca să fie treaba aşa cum e ea, vă anunţ că vineri plec la Alba Iulia. Cum de ce? Pentru că sunt naşă. De aia. Apoi vin şi mă tai, după care… pot şi eu să scriu cinci zile consecutiv? Pot? Vă rog, pot? Că o iau razna. Vreau să scriu, dar când? Când dracu’ mai am timp. Dacă nu năşesc mă operez, dacă nu fac nici una din treburile astea mă disperă mama că mi-a luat haină de blană. Apoi mă sună tata să îmi spună că mama e atât de încântată de haina mea de blană că parcă ar fi făcut băiat. 😀

Şi dacă nu e nici mama, staţi liniştiţi se găseşte un motiv „bine întemeiat” care să mă ţină departe de scris. Oricum, pentru a vă informa, chiar dacă azi am fost extrem de obosită tot am ciupit o mie două sute de cuvinte şi ceva. Na, că nu mor 😛

Ei bine, de reţinut: sâmbătă sunt naşă la Alba Iulia, iar în centrul atenţiei. Mă rog, mereu am fost în centru atenţiei pentru că mi se întâmplă – dracu’ ştie cum – să arăt tot timpul mai bine ca mireasa 😆 O, nu, nu glumesc 😀

Aşa că, dacă nu mă mai vedeţi până luni: NU AM MURIT! Doar am năşit 😀