Saracii catei bogati

Pentru detalii, repede la Ama…

Am inceput sa va spun povestea lui Bigalutz, catelul cumparat de noi de la o canisa de langa Timisoara.
Pe parcurs insa mi-am dat seama ca m-am concentrat pe aspectele medicale si am neglijat imaginea generala: soarta acestor caini si pericolul pe care il reprezinta canisele.

Articolul acesta este o impletire intre experienta mea, informatiile adunate de la prieteni si informatiile gasite de pe internet

 

Cainii vagabonzi, fara stapan, lipsiti de afectiune si de un camin ii solidarizeaza pe oameni si soarta lor naste dispute infierbantate.

Iar de cele mai multe ori, aceasi oameni nu vad dincolo de poleiala aruncata asupra cainilor de rasa, exemplarelor impecabile cu pedigree. Pentru ca pe acesti caini ii vad doar plimbati in parc, cu statura lor mandra, ii vad la televizor la expozitii si uneori chiar le imbogatesc viata si sufletul.

Am urmarit firul care duce dincolo de adoptia cainelui, pana la nasterea sa, pana la cuibul din care provine si la mama sa. Adevarul care se ascunde in spatele actelor cu titulaturi pompoase si a sumelor uriase cerute pe aceste animale este infiorator.

Daca tastati cuvantul canisa pe Google, veti obtine foarte multe rezultate. Va invit sa studiati aceste site-uri cu un ochi critic.

In primul rand, veti gasi canisele specializate pe 1-2 rase si care isi vand catei prin prenotari. Aici nu am nimic de comentat si este ceea ce imi doresc si eu sa realizez intr-o buna zi :).

In al doilea rand, veti descoperi acele „canise” care vand 5, 12, 17, 24, 27 de tipuri de rase, cu pui de vanzare din fiecare rasa.

Ce e in neregula?
Hai sa facem un calcul simplu. Sa luam o canisa cu 17 rase.
17 rase X 2 caini (in cazul ideal, aproape inexistent in care consideram ca ei au o singura femela si un singur mascul) = 34 de caini.
Daca fiecare dintre aceste perechi de caini (repet, iau in calcul o singura femela) are un cuib mediu de pui, inseamna 17 rase X 5 pui = 85 caini.

Si sa adunam: 85 + 34 = 119 caini! Iar acest numar este minim!!!

Va veti intreba probabil cum poate o familie sa se ingrijeasca de atatia caini?
Simplu! Nu o fac!

Cum traiesc acesti caini?

Sunt inchisi in padocuri din beton si sarma, din care de cele mai multe ori nu sunt scosi niciodata.

Acesti caini nu alearga in iarba, desi traiesc undeva la tara.

Acesti caini nu stiu sa se joace, iar energia si-o consuma alergand nervos in cerc in cusca.

Uneori custile nu le permit sa faca asta. Uneori custile nu le permit sa se ridice in picioare!

Nu sunt curatati si nu primesc ingrijire medicala.

Uneori primesc hrana buna. Doar pentru a-i mentine in viata pentru a procrea.

Femelele au soarta cea mai crunta: procreaza ori de cate ori pot! Organismul le este epuizat si ros de puii care le „fura” toata puterea.

Ca o consecinta, puii sunt nascuti slabiti si fara sistem imunitar: de aici se dezvolta boli precum demodecia (prezenta demodeciei cere castrarea femelei purtatoare – dar bineinteles ca o sursa de venit nu poate fi pierduta).

Puii scapa de cele mai multe ori fiind vanduti. Uneori insa patronii decid sa mai pastreze o femela pentru a creste productia. Ea intra in acelasi cerc vicios.

Pentru a va face o imagine mai clara, dincolo de cuvinte, priviti si acest film:

Problema cea mai grava este ca ceea ce fac ei nu este ilegal!

Chiar daca stiu ce se petrece, nu pot face nimic! Nu am unde sa fac o plangere, nu am unde sa ma duc pentru ca aceste locuri sa fie sanctionate – daca nu inchise!

Si pentru ca nu se poate face nimic din punct de vedere legal, sa incercam sa popularizam subiectul.

De ce imi doresc asta? Pentru ca aceste canise-padocuri sunt consecinta consumerismului, sunt consecinta cerintei directe de caini de rasa. Numai noi putem sa scadem aceasta cerere si sa incurajam achizitionarea legala a cainilor, din cuiburi sanatoase si din camine unde cainii sunt ingrijiti. Nu din aceste centre de tortura.

Puteti prelua posterul si banner-ul (ii multumesc mult lui Mihai pentru ele) pentru a spune povestea mai departe!

Ama – Vând Beagle

 

Ama – Vând Beagle

Asta am tastat pe Google când am decis să cumpăr un beagle cadou. Am ajuns la un site: Canisa Fantasy.
Am sunat. Mi-au zis că mai au doi baieţei. Am zis: perfect! – şi am plecat la ei. Ce am păţit acolo şi în zilele imediat urmatoare, citiţi aici, în povestea lui Bigălutz.
Ce s-a întâmplat apoi?
Câinele a fost dus la analize. Când doctorul veterinar a luat o lamă din fecalele caţelului la analize a rămas înmărmurit: „Doamnă, eu de când sunt medic un căţel atât de infestat cu atât de mulţi paraziţi nu am mai văzut!!!”
Câinele mânca echivalentul de hrană a unui câine matur de 10 kg, dar nu asimila nimic şi era numai piele şi os. Paraziţii îi intraseră în intestine şi acolo rodeau pereţii. Dureri înfiorătoare.
Ce să facem? Un şir nesfârşit de pastile de deparazitare, antibiotice. Pauză. Luat de la capăt, până când căţelul a fost curăţat complet de paraziţi.
Am răsuflat uşuraţi şi am zâmbit bucuroşi când nu i se mai vedeau coastele şi în sfârşit asimila hrana. Apoi într-o zi câinele se umple de bubiţe mici şi mărunte. Acestea erup şi căţelul (avea doar 4 luni) are mâncărimi ce îl fac să îşi smulgă bucăţele de piele. Sângele îi mânjea peste tot blăniţa.
Am fugit disperaţi la doctor. Verdictul a venit necruţător: demodecie!
Ce înseamnă asta? Cam aşa arată şi, mai pe româneşte, este o formă urâtă de râie, care se ia doar de la mamă la pui pe fondul unui sistem imunitar aproape inexistent. Partea proasta este că boala este foarte dureroasă, recidivează, se vindecă cu dificultate şi cu multe medicamente.
De ce am tăcut atât timp?
Pentru că nu ştiam ce să fac. Eram un caz singular (credeam eu). Cui îi pasă că un căţel moare în dureri groaznice?
Dar s-a întâmplat că am primit un telefon de la o doamnă, care ca şi mine, a cumpărat un câine de la aceeaşi canisă, şi care plângea de nervi pentru că şi căţeluşa ei se chinuie cu demodecia şi credea că o pierde din cauza paraziţilor interni care îi rodeau organismul.
În plus ea mi-a povestit de încă un caz, încă un căţel care se află în Deva, care suferă exact de aceleaşi boli.
Brusc nu mai eram singură, eram convinsă că ceea ce s-a întâmplat cu căţelul meu nu este un accident, ci un obicei.
Organizaţii de protecţie a animalelor ?!
Şi îmi veţi spune probabil să apelez la ei pentru ajutor. Am făcut-o. Răspunsul: „Şi ce vă deranjează domnişoară? Doar le vinde, nu? Nu îi ţine şi îi chinuie.”
Nu am primit nicio reacţie din partea lor, deşi i-am sunat nu pentru a acţiona ei în locul meu, ci doar pentru a-mi spune ce aş putea eu să fac, ce posibilităţi am pentru a-i sancţiona pe aceşti oameni.
Mi-au lăsat un gust amar. Şi nu mai pot adăuga nimic!
Ce spun ei?
Că în Timişoara există epidemie de demodecie (!!!???).
Că boala a luat-o câinele de la mine – la ei era sănătos. (Să nu vă miraţi dacă aceste afirmaţii se bat cap în cap!).
Ce vreau?
Vreau să se afle că această formă de a face bani este o realitate.
Vreau ca toată lumea să devină conştientă că şi asta este o formă de TORTURĂ a animalelor.
Soarta acestor căţei este înfioratoare: marea lor majoritate vor avea dureri îngrozitoare şi, dacă nu nimeresc acolo unde se investeşte în sănătatea lor, putrezesc de vii.
Vreau să îi găsesc pe cei care au trecut prin aşa ceva!

Vă rog să vă alăturaţi acestui demers. Să reuşim să spunem povestea acestor căţei, victime ale unor oameni lipsiţi de scrupule, care pun câştigul mai presus de aceste suflete.

Priviţi în ochii acestui căţel de doar patru luni şi încercaţi să vă imaginaţi chinurile prin care a trecut. Imaginaţi-vă că această privire nu este un accident nefericit, ci consecinţa unei acţiuni voite. Şi totul pentru că aceşti căţei se pot vinde!