Telefon. Sună. Sigur că sună. Sunt în maşină. Îl caut cu o mână, cu cealaltă ţin de volan. Nu-l găsesc. Înjur. Până la urmă dau de el. Răspund. N-am timp să văd cine e.
– Spune!
– Oana?!
Vocea mi se pare cunoscută, dar nu bag mâna în foc.
– Depinde, cu ea ai treabă?
– Sunt D, nu mă recunoşti (nume de fată, da?)
Doar am zis că mi se păruse cunoscută.
– Ah, da, wow…
– Fi-mea are aproape un an, atacă direct.
– Ăăă, bine, bravo.
– Vin în ţară cu ea.
Oh. Îmi dau seama că tocmai aş vrea să fug.
– Ăăă, bravo.
– Săptămâna viitoare.
Fac conexiuni. Nu sunt în oraş. Mai veselă:
– Bine, vino.
– Vine şi boul de frate’meu. Nu mai mănâncă carne, s-a făcut vegetarian. Vacă nu mai mănâncă, dar vrea s-o ia de nevastă (referire la prietena lui care e cam cum zice D).
– Fain, zic eu, dându-mi seama că l-am uitat pe „mişto” undeva într-o parcare.
– Sunt disperată, nu ştiu ce să mai fac cu el.
Nu-i problema mea îmi spun calmă.
– Dar tu ce faci?
Iată, şi-a adus aminte.
– Păi, hmm, bine cred.
– Mi-am cumpărati un ceas…. (ei, na, că eu ţin minte).
– Nemaipomenit (ce o fi ăla?)
– Abia aştept să vin în ţară să cumpăr una, alta, în special morcovi şi pătrunjel.
Puii mei, era să intru în nişte pietoni că n-am mai găsit frâna din pricina şocului.
– Dar în Spania n-au?
– Au, dar piaţa e departe.
Wow, şi în Ro e mai aproape.
– Păi… şi o să te duci pe avion cu pătrunjelul şi morcovii ca Nea Mărin cu prazul?
– Nea Mărin?
– Lasă, nu contează, dacă tu eşti fericită…
– Eşti ironică?
Îmi vine deja să-mi trag două palme.
– Io?
– Atunci n-am înţeles.
– Vorbea gura fără mine ca de obicei.
Bine, se dă ea bătută şi îmi mai explică vreo 15 minute cum trebuie să încălzească biberonul, cum pasează mâncarea şi cum… ăăă…
– Mai bine îţi luai o pisică, constat în cele din urmă.
– Tot insensibilă ai rămas, îmi reproşează.
Să mor dacă sunt insensibilă, dar aş prefera, pentru numele lui Dumnezeu, ca mamele să nu-mi mai explice cum îşi şterg puradeii la gură, fund, cum le fac mâncare, cum îi mângâie pe spate, cum îi ajută să râgâie. Cum, cum, cum… Vă jur, dacă o să mă intereseze o să vă întreb.
Şi uite aşa dau vina pe Corina care mă sună după numere cu + şi învăţându-mă minte eu răspund 😀 Pentru asta trebuie să dea cea mai mare cafea din lume 😀
Dar mai bine o carte să citim. Cum ar fi „O pagină de dragoste”, de Emile Zola (ştiu accentul, n-am chef). Carte pe care v-aş recomanda să nu o citiţi dacă plângeţi uşor… şi apropo de asta vă zic un banc şi fug că am treabă, iar Loredana o să mă bată rău 😀
„El către Ea:
Dragă, dacă mor o să plângi?
Ea:
Dragule, doar ştii că eu plâng pentru orice căcat” (deci aşa e bancul, cuvântul urât nu-mi aparţine şi-mi e jenă).
Oana Stoica Mujea 