Fără prejudecăţi

Îmi aduc aminte când a apărut Meyer cu vampirii. Unii au zis că e o carte naşpa (părerea lor ce merită respect), alţii că e bună (idem), alţii că Meyer nu are nici un dram de talent. Eu am zis că îi mai dau o şansă. Nu pot să zic că treaba aia cu vampirii nu m-a distrat, pentru că aş minţi. Oricum ai da-o e o carte relaxantă. Bine, dacă n-ai de gând să-ţi pierzi timpul şi ai altceva mai bun de făcut, atunci ok. Care-i baiul? Nu e musai să fie citită.

Dar pe mine mă distrează prejudecăţile de genul: „asta nu va scrie niciodată bine”. Ei uite că scrie şi bine. Chiar destul de bine. Nu, n-am citit decât o sută de pagini aseară, dar vă asigur că m-au ţinut în tensiune încă de la început. Cum face, cum nu face, Meyer asta, că reuşeşte să te ţină acolo şi te face să te gândeşti la carte. Aşa că linişte, eu citesc. Dacă tot n-aţi înţeles ce, vă desenez mai jos 😀

 

UPDATE: VIA LILICK

P.S: Bine că au pus şi taxă pe dulciuri

Mă bat pisicile

Nu vorbesc despre vreo pisică reală, ci despre căutările din google. Dumnezeule mare, 48 căutări pisici, 34 „io”. În fiecare zi de vreo două săptămâni îmi iau bătaie la greu din pricina pisicilor. Sigur, Piţi e mulţumit. Acum se simte vedetă şi stă ca şarla nesimţită pe acvariu. Dar adevărul e că e puţin supărat, pentru că azi a făcut puf 😦

 

Ăla a fost prologul. Aşadar, azi am dat un interviu pentru „Adevărul de seară”. Mi s-a părut foarte profesionistă Patricia, adică ziarista. Se vede că îşi face meseria cu plăcere. În plus e foarte plăcută. Nu ai motive de stinghereală în preajma ei. Ceea ce e foarte bine. Şi am aflat că a fost colegă cu Raluca. Dar am pomenit de Raluca cu un scop. Şi anume acest scop. Da, vă duceţi şi vedeţi 😀

Nu îi mai mulţumesc public, gata, o fac vineri între… câţi ochi or fi 😉

A, da, să nu uitaţi mâine să luaţi „Adevărul de seară”, domni piteşteni. Ok? Altfel vă alerg.

 

Dacă vă interesează poveştile cu oase, mai ales când se presupune că oasele îi aparţin lui Iisus, vă rog poftiţi. Nu, nu e o poveste religioasă, ci una atropologică. Iar partea de antropologie e foarte mişto explicată.

Că tot sunt la cărţi – poate îmi aminteşte şi mie mâine cineva să vă spun despre politică – trebuie să vă spun că azi noapte am început „Somalia, mon amour”.

Nu, n-am vrut să o citesc. Eu îs sinceră, iar lui Bogdan i-am spus drept în ochii lui kaki: „Nu îmi plac thriller-ele geopolitice”. Sanchi, n-am citit nici unul, dar am presupus eu aşa. V-am spus să nu mai presupuneţi. Aşa că stăteam cu romanul în mână şi mă văitam la Xreder că Bogdan m-a obligat – m-a ameninţat – să citesc cartea. Văzându-mă Xreder atât de amărâtă zice: „O citesc eu, mă, şi ţi-o povestesc”. Imediat m-am debarasat de Somalia, jur. Dar când X a început să mârâie: „Wow, ce mişto” şi a ţinut-o aşa vreo zece minute, m-a convins. Oricum, rău a făcut Bogdan că a vrut să afle părerea mea. Cunoscându-l, aşa cum o cunosc şi pe Sofia – nu scriitoare, chiar dacă ştiu cine e, ci întruparea – n-am cum să mă abţin. Desigur, publicul larg va crede că totul e ficţiune. Dar eu ştiu, şi va fi foarteeeeeeeee amuzant. Cât mişto o să fac. A, am început de azi 😀 În rest, ca subiect, culmea e că nu m-au plictisit nici comunicatele de presă. Cu toate că eu am zis că peste alea voi sări. Dar n-am sărit. Până acum chiar mi-a plăcut. Desigur, detaliile reale le ţin pentru mine. Cu toate că Bogdan mă enervează, am ochii verzi, nu negri. Şi cică ştia. Puha… Şi pe baza acestei cărţi va trebui să am o discuţie serioasă cu el. Aşa, deci, da? Lasă, ştii tu despre ce e vorba. Spui tot sau te tai.

În plus, visul meu de o viaţă se va concretiza, în sfârşit. Voi scrie o carte în colaborare. Nu vă dau de acum detaliile, dar o să spun tot când va veni vremea. Şi nu veţi avea de aşteptat mai mult de trei sau patru luni. Bine, pot să vă spun că „Amurg” se întoarce, în variantă jumate britanică, jumate românească 😀 Sunt happy 😀

Şi da, sunt isterică. Nu ştiu de ce, dar sunt.

 

P.S: Totuşi, să-mi aduceţi aminte că mâine e zi de politică. Plzzzz!!! 😆

Vampirii noştri(i)

În ultimii ani, câţiva autori, au impus pe piaţa cărţii nişte vampiraşi. Trendul ăsta a început de la Anne Rice – am avut impresia că femeia asta nu se va mai opri – iar atunci când ea a renunţat la vampiri, normal, au început alţii.

Cu toate că seria „Vampirii sudului” sau mai în trend acum „Trueblood”, nu m-a impresionat niciodată, eu tot am continuat să o citesc. Cred că am mai spus că cea mai bună carte cu vampiri este „Hotel Transilvania”, încă nu a fost scrisă o alta asemănătoare.

Nu contează, până la urmă, editura Leda a ajuns şi la volumul cinci din seria „Trueblood”. Recunosc, am fost puţin dezamăgită. Sookie, eroina principală, în celelalte volume a avut o viaţă sexuală intensă, ba cu un vampir, ba cu altul. În cartea asta, toţi vor să… – şi nu mă refer doar la vampiri – iar ea nu şi nu. Acum de ce dracu’ face pe fecioara? Ce mai contează? Ceea ce n-am înţeles niciodată la această carte este de ce se îndrăgostesc toţi ca muştele de femeia asta? Ea are multe alte treburi de făcut, cum ar fi ca la fiecare pas să se pună în pericol, o cred într-un fel că numai capul la sex nu îi e.

Ei bine, trecând peste americănismele tipice, cartea are şi lucruri bune. Acum nu vă gândiţi că se vorbeşte doar de sex şi cum să o punem pe Sookie la orizontală. Nu. Cel mai mult mi-a plăcut la autoare, Charlaine Harris, mânuirea dialogurilor. Sunt spumoase, aproape normale aş spune. La un moment dat ai impresia, citind dialogul dintre două sau mai multe persoane, că te aflii lângă ele. Ceea ce e bine. Ok, şi scriitura e bună sau traducerea, în ziua de azi cine să mai ştie? E totuşi ceva ce îmi place la cartea asta, n-ai timp să te plictiseşti, după fiecare colţ se arată pericolul. Tensiunea e maximă. Şi când ai impresia că totul e bine, soarele străluceşte şi păsările cântă, atunci se întâmplă câte una de te trăzneşte. Din acest punct de vedere e ok.

Da, pot spune că e o carte relaxantă. De fapt, e o carte poliţistă cu fiinţe supranaturale, iar Sookie e detectivul. Pentru că ea mereu trebuie să afle cine şi de ce.

Însă e ceva ce mă enervează de mor: modul în care sunt descrise fiinţele astea supranaturale, prea multe clişee. Măcar în Amurg vampirul nu era nevoit să doarmă ziua într-un coşciug. Mai e la modă chestia asta? Hmm…