Vă păcălesc puţin cu titlul, dar, pentru început, da, chiar vreau să vă spun că mai avem vreo 30 de exemplare din „Crăciunul Mincinoşilor” dar… ei, da, încă mai găsiţi la Cărtureştiul din oraşul vostru. Totuşi, dacă nu aveţi o librărie Cărtureşti în oraş puteţi să comandaţi cartea de pe site. Nu de alta, dar dacă o comandaţi beneficiaţi şi de o reducere. Acum nu vă imaginaţi că ar mai fi prea multe în Cărtureşti, pentru că nu mai sunt. Cu cât vă grăbiţi să puneţi mâna pe ele, cu atât aveţi mai multe şanse să citiţi o poveste frumoasă de Crăciun.
*
Aia a fost partea de promo. Acum eu aş fi vrut să vă spun ceva, dar vă jur că am uitat cu desăvârşire ce. Adică, na, am uitat. De la o anumită vârstă păţeşti şi din astea. Şi cum nu mai am ce să vă spun din cauză de omisiune. Aşa că putem să zicem cu toţii nimic într-o linişte deplină.
Oh, aproape că mi-am amintit ce voiam să spun. Adică, eu zic aşa, Tritonicul să scoată vuvuzelele. Eu şi Ada am terminat „Sărutul morţii” şi prima noastră ieşire în lume e în Suspans.ro adică fix aici cu click. Adică, prima noastră ieşire în lume în formatul ăsta de Oana şi Andra (Ada) sau Andra şi Oana, cum vreţi voi. Îmi e tot una. Oricum nu vă veţi prinde care ce şi cum a scris. Nici eu nu mai reuşesc să mă prind acum.Bine, ideea e că Anastassia Marinescu şi Iolanda Ştireanu joacă, pentru prima oară, în acelaşi film. Mai apar şi alte personaje pe care unii dintre voi, poate le cunosc. O să vedeţi, poate că Stelian Munteanu vă spune ceva…
Nu, Mirela, nu sunt supărată. Adică nu pe voi. Sunt aşa, pe viaţă în general. De ce să fiu supărată? Numai că s-a dus cheful de blog. Acum am chef de altele, cum ar fi Anastassia.
Mă zbat de câteva zile să trec de partea cu Iolanda Ştireanu şi să ajung la Anastassia Marinescu. Nu de alta, dar ea se zbate undeva în mine în momentul ăsta, mai mult decât Lala. Şi cu toate astea, la drept vorbind, nu, nici n-am chef să ajung la Anastassia, pentru că aşa cum zice Ema, Anastassia e naşpa 😀 Aşa zice Ema. Şi dacă Anastassia e naşpa sunt şi eu. Înţelegeţi? Bine, mă bucur că nu.
Mai bine să vă trimit la Ada şi la Lucia pentru a afla ce am mai pus la cale ieri. Ţara am pus-o la cale, fireşte. Asta pe lângă literatura contemporană în vreme de criză. Noroc că la Ogrezeni nu s-a mărit TVA-ul, sper să nici nu se mărească. Lucia, să nu cumva să ceri taxă pe literatură, decât dacă, fireşte, banii sunt pentru dictator 😀
Încă n-am chef de blog. Încă n-am chef de nimic. Vremea asta e cretină la modul absolut. Se schimbă ca Băse, de la o sticlă la alta. Aşa că sssht, eu dorm pe mine. 😉
Vă aduc din nou la cunoştinţă că Lala are o poveste de spus aici. Pentru că nu vreau să uitaţi prea repede. Nici nu trebuie să vă grăbiţi să o citiţi. Episoadele vor fi săptămânale. Aşa că aveţi la dispoziţie o săptămână să tot rumegaţi. Şi aşa cum a făcut Lucia, puteţi veni şi voi cu sfaturi despre ce aţi vrea să se întâmple. Ar fi intresant. Şi promit să şi ţin cont de părerile voastre.
Dar să ne întoarcem la ceea ce spuneam în titlu. Şi o să încep cu o întrebare pe care mi-a adresat-o cineva în timp ce, cu emfază (a se citi afectare), povesteam despre „Sărutul Morţii”. Întrebarea sună cam aşa: „De ce Anastassia nu-şi face blog?”. Iar răspunsul e simplu. Ea există deja pe facebook şi va exista mereu acolo, dar blog nu-şi poate face şi asta o să vedeţi doar citind romanul. Nu, nu moare sau moare? Nu ştiu. Dar asasinii guvernamentali nu îşi fac bloguri. Ar fi ciudat. În plus Ana e un personaj ce trece prin viaţa mea acum. Ea nu va mai reveni, sper eu, niciodată. Pentru că trebuie să recunosc că am început să o urăsc. Mai mult, am început să-i dau dreptate Lalei. De când a apărut Anastassia s-au schimbat câteva chestii şi în mine.
Eu cea pragmatică, realistă, raţională etc, am fost învinsă şi încă mai sunt, de un personaj. Un personaj calm, îndrăgostit, aiurit, uman, la dracu’. Aşa că nu-mi mai place personajul ăsta şi o vreau pe Lala înapoi. Lala care apare şi în această carte şi are o sută şi ceva de pagini doar pentru ea. Lala care s-a născut din Ingrid… ehee, aici să vă văd.
Ingrid, o să ziceţi, cine e Ingrid? Ingrid e personajul pe care eu l-am perceput cam 80% a face parte din mine. Nu e personajul meu, ci al Ivonei Boitan din romanul „Cu sânge rece şi albastru”. Ingrid care mi-a dat o stare de bine şi mi-am dorit instantaneu să fiu ca ea. Şi foarte mult timp, în proporţie de 80%, aşa cum am spus, am şi reuşit. Dacă n-aţi citit cartea ar trebui să o faceţi. Ingrid este dragostea vieţii mele 😉 Şi cam aşa s-a născut Lala. Puţin din mine, puţin din Ingrid, puţin din ea, Lala este personajul care mă completează cel mai bine. Pentru că de cele mai multe ori e raţională. Alte ori acţionează la nervi, dar asta fac şi eu. Deci, cum spuneam, ne completăm reciproc foarte bine. Suntem cam pe aceeaşi lungime de unde, iar acolo unde e ea pur şi simplu, fără a avea nici o influenţă de la mine, recunosc că mi-aş dori să fiu şi eu. Adică să fiu întru totul Lala.
Anastassia a apărut ca o nevoie de schimbare. Poate. S-au a apărut din alte raţinuni. Pentru că în primele două începuturi de manuscrise, Anastassia a fost mai mult decât Lala. Dar ceva s-a schimbat, iar Anastassia s-a reinventat. Într-un fel îmi place că am un personaj atât de uman. Cu trăiri atât de intense. Dar problema e că mi le transmite. Şi dacă până acum aveam nevoie de trăirile ei, acum am decis că nu mai am. Că nu mai vreau ca Anastassia să facă parte din personalitatea mea. Anastassia trebuie să facă parte din personalitatea ei. Şi pe mine să mă lase cu Lala, pentru că, de ce să nu recunosc, cam începusem s-o „trădez” pe Iolanda, pentru cea care vrea să fie femeie.
Şi chiar dacă încă mai există Anastassia în gândul meu, Lala primează. Vreau ca Lala să primeze pentru că ea, cel puţin, ştie exact ce vrea, ca şi mine. Pe Anastassia nu te poţi baza, m-am prins eu, e cam instabilă emoţional. Aşa că Lala e viitorul.
Sper ca Anastassia să nu citească postul ăsta. Dar nu prea văd cum ar putea, ţinând cont că e ocupată să treacă nu ştiu ce graniţă 😉
Bine, dacă n-aţi înţeles nimic e cu atât mai bine. Nici nu s-a dorit asta 😀
Momentan vă semnalez trei apariţii pe bloguri, îmi e foarte greu să fac adun toate ziarele de prin ţară, aşa că dacă vreunul din ziariştii prezenţi la evenimente citeşte acest blog, îl rog să lase şi un link. Desigur, eu le-am mai găsit, dar lenea e mare. Totuşi e sâmbătă, iar eu sunt cu capul în nori. Iar Anastassia Marinescu mă aşteaptă să-i continui povestea. Şi de-ar fi doar asta. Dar până mâine seară vreau să scriu şi o piesă de teatru. Păi nu?
Acum că am terminat cu „Parfumul văduvei negre” privesc pereţii. Ştiu, ştiu, ar trebui să scriu la „Sărutul morţii”, dar mai întâi am de citit vreo două cărţi despre Guverne (alea adevărate) şi Opus Dei (documentaţie pe bune, nu ficţiune). Dar normal că eu citesc pastoralele lui Cervantes, că aşa am io chef. Şi care e problema? A? Până în martie va fi gata şi „sărutul”, oricum nu pot scrie carte după carte că se sinucide Bogdan. Nu că nu mi-ar conveni, că de când sunt „patroană” mă gândesc şi eu la câştiguri uşoare 😀 , dar îmi place prea mult doamna lui pentru a o lăsa singură.
Una peste alta „Filiera Grecească” cu copertă nouă şi frumoasă este la ofertă cu „Flacăra”. Vă spun sigur pentru că am văzut-o eu azi într-un chioşc. Şi dacă n-aş fi avut ediţia I, aş fi luat revista cu roman cu tot. Aşa că am cerut o revistă fără carte şi mi s-a dat, iar vânzătorul roşind mi-a zis că nu vrea bani pe ea, pentru că a „împrumutat” el cartea 😛 I-am mulţumit frumos şi i-am lăsat bacşiş. Măcar atât.
Pentru cei care nu ştiau, în curând, foarte curând chiar, Bogdan va avea un nou bestseller pe piaţă, adică „Somalia, mon amour”. Carte scrisă cu Sofia Matei. Care Sofia Matei este personajul feminin din carte, iar pe autoare nu o cheamă aşa, dar acolo planează un mare secret şi dacă ar afla SRI-ul ne-ar împuşca pe toţi, aşa că nu ştiţi nimic 😀 Hei, am vorbit serios. Sigur că SRI-ul nu are treabă, dar autoarea nu e Sofia 😉 V-am spus doar, e un mare secret pe care nu îl veţi afla decât după cincizeci de ani de la clasificare.
Dar lăsând asta trebuie să vă spun că Stelian Munteanu se întâlneşte şi cu Anastassia Marinescu, acum e cu doi „s” pentru că aşa a scris-o domnul autor Hrib. Iniţial avea un singur „s”, dar ce nu fac eu pentru autorul meu preferat? Acum nu ştiu sigur dacă primul „s” e dublat sau al doilea, dar ce mai contează, aflu eu 😛 acum nu o să stau într-o literă. Oricum aveţi copertă frumoasă cu jumătate de Sofia.
Din lumea cărţilor cam atât. Aş mai avea de spus, dar îmi e foarte lene ţinând cont că acum o oră am ajuns acasă şi de atunci tot casc. Se zice că nu mi s-a oxigenat creierul, dar nu cred să fi fost vreodată oxigenat.
A, da, am aflat că în nu ştiu ce revistă, în nu ştiu ce oraş – am fost foarte impresionată, de aia am ţinut minte – a apărut o super recenzie a Indiciilor. Dacă cineva a citit recenzia şi ştie revista, plzzzz, spuneţi-mi şi mie. Promit să nu mai uit 😛
Aici pun capăt, spunându-vă că Piţi doarme pe acvariu. Bietul animal trebuie dus la psihiatru. Bye!
Oana Stoica Mujea 