Personaje cu P.S

P.S:

 

Ordinea e aleatoare, adică aşa cum o am în arhiva mailului.

 

Mariana Ciutacu (http://www.mana.ciutacu.ro) – „ Pot eu să zic altceva? Accept, sigur că da! Şi mulţumesc!”. Nu, Mana!, eu îţi mulţumesc pentru că te-ai lăsat băgată într-o afacere aşa urâtă. Despre Mana ar fi multe de spus, dar n-am să vă spun nimic. Nici nu am pretenţia că o s-o descoperiţi pe ea cea adevărată, pentru că nu va fi aşa. Dar important este că există în acest roman-foileton.

 

Darius Filip (http://desprepsd.wordpress.com) – „Your wish is my command.”. Aşa spune mereu, dar nu trebuie luat în serios.

 

Andrei Bădin (http://www.badin.ro) – „ Dragă Oana, nu am nimic împotrivă. Sper să nu fiu criminalul…” Eu cred că şi-ar fi meritat-o, doar pentru a-i dovedi că speranţele pot fi spulberate. Dar nu m-a lăsat inima. Îmi e prea simpatic.

 

Roger Pop (fără blog şi cel mai bun prieten al lui Darius Filip în viaţa reală. I-am promis să mă răzbun pe el în cartea asta, pentru o fază care mi-a făcut-o chiar la mine acasă) – „ Depinde cum te răzbuni, poate că o să-mi placă”. Să fie sigur că am făcut-o, cu toate că în realitate îmi e drag.

 

Isabela (http://isabellelorelai.wordpress.com) – „Bine dom’le, hai să te văd. Dar te avertizez: vezi că am premoniţii”. Isabelle mi-a fost alături când mă părăsiseră cam toţi. Nu o să pot uita niciodată gestul pe care l-a făcut faţă de mine cu ocazia unui anumit eveniment. Şi pe calea asta o anunţ că orhideea pe care mi-a oferit-o înfloreşte tot timpul.

 

Ruxandra Georgescu (fără blog. Acesta nu e numele ei real, dar din anumite motive a trebuit să-i păstrez anonimatul) – „Bine, draga mea!”. Trebuie să vă spun că Ruxandra este o prietenă specială, şi mai multe nu spun pentru că sper să-i fiu şi naşă.

 

Lucia Verona (http://luciaverona.blogspot.com) – „Tu chiar eşti nebună? Ok, ştiu că eşti.” Nu e cel mai frumos accept din toate? Mai ales că îmi cunoaşte psihicul. Cel puţin ea a spus adevărul în ceea ce mă priveşte ha ha. Lucia nu numai că e specială, dar dacă nu era printre personaje m-aş fi simţit foarte frustrată.

 

Andrei Crivăţ (http://www.andreicrivat.ro) – „Da, sunt foarte de acord să apar în cartea ta”. Credeţi-mă că omul e sadic bine. Adică mă întrece şi am impresia că se simte bine în pielea lui. Ceea ce mă sperie.

 

Shauki şi atât (http://shaukisbookcase.wordpress.com) – „Haide bree, chiar mă faci personaj de carte? Am înţeles. Sunt vedetă. Ai acceptul meu. Dar vezi ce mă pui să fac, că dacă nu-mi place scriu şi eu o carte. Şi ai să vezi ce păţeşti”. Copiii ăştia, hmmm. Ce subtili sunt. Dar până acolo, Shauki e un prieten cu totul şi cu totul special. Şi îmi pare rău că nu veţi avea ocazia să-l cunoaşteţi la adevărata lui valoare. Dar ţinând cont că îl am în vedere pentru a fi personaj într-o carte fantasy, nu e chiar o tragedie.

 

Cella (cu nume real în carte) (http://bloglenesrau.wordpress.com) – „ACORD DAT! ACCEPT. Adică nu vreau decât să omor timpul, că în rest sunt sigură (hm, măcar mă fac) ce rol am… duc tava criminalului, da?” . Nu, Cella, el îţi aduce ţie tava. Asta e clar. În rest, tu ai spus, omori timpul. Dar pe al cui nu ai specificat. Ştiţi sigur că Cella, adică Angela, e prietena mea şi că n-aş îndrăzni să o omor pentru că n-aş mai avea pe cine chinui cu manuscrisele.

 

Cetin adică Arhi (http://www.arhiblog.ro) – „Dacă o să fiu personajul grăsuţ, funny, cuceritor, uimitor, genial, cu succes la femei, dar sărac, desigur că sunt de acord”. Eu sper să nu citească soţia lui ce fantezii are. Oricum, nu ţi-am putut îndeplini toate dorinţele, dar cred că eşti original, aşa cum eşti tu de obicei.

 

Ioan Usca (http://ivanuska.wordpress.com) – „Pune-mă personaj, dacă este necesar…” Ei, na, chiar necesar nu era, dar se impunea. Pe Ioan Usca sau Vania îl puteţi cunoaşte mai bine accesându-i blogul. O să vedeţi că nu vorbim de un singur personaj. În el se adună mai mulţi.

 

Cristian China-Birta adică Chinezu (http://chinezu.eu) – (omul ăsta m-a omorât încă de la început, norocul lui că îl ador cu tot cu familia lui de chinezi) – „Prin prezenta, subsemnatul Cristian China-Birta, numit în lipsă de altceva mai bun, declar pe propria răspundere şi cu riscul de rigoare următoarele:

1 Oana Stoica Mujea este fată faină (aici se dădea pe lângă mine să nu-l omor)

2 Îmi dau acceptul să fiu făcut criminal, terorist, blogger mârşav sau orice altceva consideră necesar să mă facă Oana în cartea pe care urmează să o scrie.

Semnez (în aproximativa deplinătate a facultăţilor mentale având în vedere ce am scris mai sus): Cristian China-Birta. SS indescifrabil”

Omul ăsta mă omoară cu zile, dar a fost singurul fără pretenţii. Cum să nu-l ador?

 

George Cernătescu sau Geocer (http://www.geocer.blogspot.com) – „Am râs cu lacrimi când am aflat că vrei să mă faci personaj de roman. Accept, cum să nu? Ai grijă, nu cumva să scap de bănuiala cum că eu aş fi criminalul. Şi să mă implici şi într-o relaţie dintr-aia scandaloasă, că altfel aş fi un personaj prea plictisitor. Acestea fiind zise, îţi urez să ai cât mai multă inspiraţie în a scrie romanul şi să devină un bestseller. Eventual să se facă şi un film după el”.

Eu am observat aşa: Geocer vrea relaţii scandaloase şi film în care să apară şi actorul care-i poartă numele. Şi ai zice că e un tip normal dincolo de online. Să mai ai încredere în cineva în zilele noastre. Puh.

 

Simona Ionescu (http://www.simonaionescu.ro) – „Desigur, draga mea. Am văzut ce fain scrii! Iar cum eu ani de zile am scris şi am format ziarişti de investigaţie (inclusiv crime celebre), nici măcar nu fac parte din ficţiune! Serialul meu despre Râmaru a fost material didactic pentru câteva lucrări de licenţă. Aşa că… Spor la treabă!”

Poate că ar fi mai bine ca Simona să nu citească cartea asta.

 

Victor Ciutacu (http://www.ciutacu.ro) – „Da!” E atât de încrezut că n-a putut să scoată decât un „da”. Ca să nu mai credeţi că glumeşte. Dar îi trece lui după ce vede ce-a păţit. Muhaaaa.

 

Giorgiana Păduraru cu „Gi” (fără blog. Cea mai bună prietenă a Crinei, după mine, nu vă jucaţi) – „Pot să fiu eu criminalul?”. Darius zice că ar putea, din cauză de privire nimicitoare. Eu nu mă bag, îmi place Giorgi.

 

Sorin Stoica-Mujea (îl cheamă şi George – ştiu, să se ducă dacă-l cheamă – dar ar ocupa prea mult spaţiu numai numele. Şi da, este soţul meu) – „Dacă nu mă faci personaj în cartea asta dormi cu peştii”. Nu m-am prins dacă era o ameninţare de tip mafiot sau se referea la acvariu. Dar am decis să nu risc.

 

Crina Dunca (http://satmareanca.wordpress.com)  şi Bogdan Hrib (http://www.tritonic.ro) să-şi pună pofta în cui. Ei apar unde vreau eu, fără a-mi trebui vreun acord scris.

 

Acestea fiind spuse nu pot decât să-mi cer scuze dacă am vorbit mai mult despre anumite personaje decât despre altele. Adevărul e că sunt multe personaje reale şi mai sunt câteva şi fictive. Îmi era imposibil ca într-o carte de mici dimensiuni să mă opresc asupra fiecăruia. Vă mulţumesc că m-aţi lăsat să mă joc cu voi şi îmi cer iertare dacă v-am neglijat. 

 

Reclame

Revoluţia „Andrei Bădin”

Fraţii mei, e revoluţie. Până acum am o sută unu căutări după Andrei Bădin – la mulţi ani, Andrei!. Dar, dragă domnilor, la dracu’, omul are blog uite fix aici. Poziţionaţi click-ul şi daţi. O sută unu căutări? Doamne. L-or fi găsit? L-or fi pierdut? Până acum eram la concurenţă cu pisicile, dar cu Andrei nu pot ţine pasul 😀 Eu ştiu că a publicat o chestie revoluţionară pe blogul lui, dar tot nu pricep cum de nu daţi de el. Eu ştiu că dacă dai search pe google după Andrei, prima chestie care apare e blogul lui. Heyyyy! Sau ar trebui să dau copy/paste la postul lui Andrei şi să facem pe din două? 😀

Andrei, în ultima jumătate de oră cred că ai devenit mai cunoscut decât Băsescu. Cel puţin pe blogul meu 😀 Îţi doresc petrecere frumoasă, şi te las, sper să te şi găsească oamenii dacă tot te caută cu atâta înfrigurare 😉

 

Trecem la cărţi. Şi trebuie să vă spun. Mă doare drept că Lorena a plecat de la Tritonic, că s-a certat sau se ceartă cu lume, că una, că alta. Da, poate că şi eu am prejudecăţi în ceea ce o priveşte. Dar nu o cunosc personal. Ne-am zărit de câteva ori, dar nu ne-am vorbit. Cel puţin eu am zărit-o. Dar nu pot fi nimicitor de ipocrită. În primul rând faţă de mine, că voi n-aţi şti, până la urmă, dacă o fac din ipocrizie ori ba. Dar trebuie să vă spun, cartea asta e excepţională. Şi ştiu o persoană căreia i-ar plăcea la nebunie, aşa că îmi permit să i-o fac cadou din toată inima, rămânând să-mi comand una de la editură. Cella, crede-mă, trebuie să ai cartea asta. O s-o adori. 😀

 

Nu ştiu ce să vă mai spun. În seara asta mă retrag. Am treabă. Gătesc, cred că mi-am găsit vocaţia 😆 Apoi mă voi uita, normal, la Grande Fratello. Apoi poate voi reuşi să dorm. Hmm. Or fi şanse? Nu cred.

Şi n-am scăpat…

Am urmărit leapşa asta cam peste tot. Şi de fiecare dată răsuflam uşurată că nu m-a nominalizat nimeni. Dar Cella mă iubeşte prea mult, aşa că nu s-a putut abţine 😀

 

1.-Ce ai recomanda(şi de ce) unui dezamăgit în dragoste?

 

Ceva fizică cuantică. După ce termini o astfel de carte, sigur nu te vei simţi mai bine, dar nici motive de plâns nu ai 😀

 

2.-Ce ai recomanda(şi de ce) iubitului/iubitei?

 

Biblioteca din casă. Toată.

 

3.-Ce ai recomanda(şi de ce) celui mai bun prieten?

 

Cărţile mele, dar le-a citit deja 😀

 

4.-Ce carte ai recomanda(şi de ce) unui copil de 10 ani?

 

Acum o să ziceţi că sunt nebună. Dar sunt sigură că la vârsta asta doar Harry Potter poate deschide apetitul pentru lectură.

 

5.- Ce carte ai recomanda(şi de ce) unui mare aventurier călător?

 

Dumas. De la „Cei trei muşchetari” până la ce mai vrea el. Tatăl, că fiul e mai sentimental.

 

6.-Ce carte ai recomanda(şi de ce) unui duşman cunoscut?

 

Păi duşmanului meu să-i recomande un prieten de-al lui că eu nu sunt Maica Tereza.

 

7.-Ce carte ai recomanda(şi de ce) unei persoane care nu iubeşte lectura?

 

Unui astfel de om i-aş recomanda în zadar, pentru că tot nu o să citească. Să fim serioşi.

 

8.-Ce carte ai recomanda(şi de ce) unuia cu nasul pe sus?

 

Nu am nici cea mai vagă idee.

 

9.-Ce carte ai recomanda(şi de ce) celui/celei care apare primul pe lista ta de blogroll?

 

Lui Andrei Bădin? Să recitească „Dosarul Flota” sunt sigură că i-a scăpat ceva esenţial.

 

10.-Ce carte ai recomanda (şi de ce) unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?

 

Ăsta de ce ar mai avea nevoie de recomandări. Oricum le ştie pe toate.

 

Menţionez şi pe această cale că e destul de personală treaba asta cu lectura. Fiindcă fiecare se raportează la ceea ce îl interesează. E foarte greu să recomanzi cărţi, atâta timp cât nu sunt doi oameni la fel şi nu se raportează la aceleaşi valori. Aşa că citiţi orice, numai citiţi!

GO Bădin!

Da, Andrei Bădin, că doar despre asta e vorba. Şi da, şi despre doamna Udrea. Păi să încep cu explicaţiile. Că am zis că nu vorbesc despre politică, că nu scriu, că nu mă revolt, că îmi văd de turismul meu în afara ţării şi îmi bag picioarele. Că doar nu o să mă mai prostesc de una singură ca în anii trecuţi să dau o mie de euro la un hotel de patru stele unde nu primesc decât curăţenia în cameră. Păi ce rost are când la turci ai totul la dispoziţie în banii ăştia? Că şi dacă îţi e lene să te duci să îţi iei băutura (atenţie, tot ce se bea şi nu mă refer la alcool, este gratuit 24/24) de la bar, vin ei şi ţi-o aduc pe plajă, să nu cumva să te dezhidratezi şi să mori acolo. Nu cred că între timp s-a schimbat ceva la Mamaia.

E ok la un hotel de patru stele, vorbind de curăţenie şi lux, dar doar atât, pentru că mai arunci o mie de euro pe mâncare şi apă plată, să nu mai vorbim de altceva. Şi de tratat tot în silă eşti tratat pe banii tăi.

Ei bine, Andrei Bădin a pornit o campanie împotriva doamnei Udrea. Dar nu degeaba, zău că nu, că doar a băgat mâna în banii noştrii să-şi pună perdele, să plătească avocaţi cu toate că avea unii deja plătiţi şi altele.

Eu îl citesc des pe Bădin, doar că, din păcate, nu pot comenta decât ca anonim, aşa că nu comentez. Dar chiar acum, văzându-l pe Andrei la Antena3 şi dându-mi seama că vorbeşte şi în numele meu, prostul căruia i se mănâncă banii, am avut aşa un sentiment de solidarizare.

Da, jos cu Udrea! Pe lângă faptul că-şi fâţâie sânii la TV eu nu văd ce altceva face. Dacă ştiţi voi spuneţi-mi şi mie, poate mă lămuriţi.

Despre acelaşi subiect puteţi citi şi la Victor Ciutacu. Hai băieţi, nu vă lăsaţi. Dacă Tolontan a reuşit puteţi şi voi!

Sezonul lepşelor

A început sezonul lepşelor. Dacă toată vara abia s-a mişcat câte o leapşă prin bloggosferă, ei bine, toamna a venit cu ele. Grămadă. Am două. Una de la Adina, una de la Crina, care, la rândul domniei sale a primit leapşa de la Maria. Şi, uite aşa, ne învârtim pe aici. Între bloguri, între lepşe. M-am gândit eu cum să le combin, dar e dificil, şi nu prea. Şi totuşi.
Să facem o încercare: leapşa Adinei sună aşa: zece amintiri de toamnă. Hehe, nu am eu zece amintiri, dar câteva tot oi avea. Aşa că vom începe cu asta. Pe care o dau de acum mai departe, ca să fie treaba treabă: Crina (na 😀 ), Trexel, Andrei Badin şi Maria Barbu. Aşa, să sufere toţi, nu numai eu 😛
 
Amintiri tomnatice:
 
1 Toamna, copil fiind, mă duceam să culeg castane. Nu, erau comestibile. Bunica mea le gătea în fel şi chip. Castanul se afla chiar în faţa casei memoriale Vladimir Străinu. Singurul autor de marcă pe care l-a dat comuna Teiu. O mândrie pentru sat, pentru argeşeni, dar şi pentru România. Iubeam casa aia şi iubeam castanul din faţa ei. Toamna stăteam acolo, sub castan şi mă gândeam că într-o zi voi fi şi eu un Vladimir Străinu al satului copilăriei.
 
2 Toamna mă duceam pe gârlă, la vreo opt-zece kilometrii de satul meu. Eu şi câinii. Acolo, unde mă duceam, era o livadă. Crescută parcă pe un dâmb, în vale, ciobanii îşi păşteau oile înconjuraţi de câinii lor ciobăneşti. Dar nu aveam treabă cu ei. Nu ne vedeam, decât dacă voiam neapărat să ne căutăm. Dar nu voiam. Era o livadă cu pruni. Nu mi-au plăcut niciodată prunele, aşa că nu au fost în pericol. Îmi plăcea acolo, în special toamna, pentru că era totul arămiu. Iubeam să aud vântul şuierând printre frunze şi să mă las pradă viselor. Eram mereu însoţită de cei trei câini: un labrador negru – Corbiţă, o căţea fără rasă – Nadia şi de cel mai bătrân membru canin al familiei – Andronache. Ei dormeau lângă mine, păzindu-mă cu sfinţenie, în timp ce eu pictam în minte cuvinte.
 
3 Toamna m-am dus la grădiniţă. De ce îmi amintesc acest episod? Hehe, e amuzant. Ştiam doar un singur cântec pe vremea aia. Când mama m-a dus la grădiniţă, doamna m-a întrebat dacă ştiu vreun cântecel. Iar eu i-am cântat: „M-am născut într-un salcâm”. Credeţi că a rămas minunată? Nici acum nu a uitat 😀
 
4 Toamna mi-am cunoscut soţul. Eh, în fine, era aproape toamnă. Oricum, ţin minte că în anul acela de Crăciun mi-a cumpărat un pluover. Eram de vreo trei sau patru luni împreună. O, da, tata a făcut o criză de nervi 😀
 
5 O toamnă anumită a rămas specială în mintea mea. Eram copil, la ţară. Avem în curte un pătul mare, iar sub el o sobă cu plită. Aşa cum sunt sobele sau, cum erau, la ţară. Burniţa. Dar eu alergam cu câinii prin curte. Ieşea fum pe coş completând un peisaj dezolant. Mama era lângă foc făcând susan. Mi-o aduc aminte şi acum cum stătea acolo şi făcea ca visele mele să se împlinească. Unde s-a dus toamna aia?
 
6 Toamna a început serialul meu preferat: „LOST”.
 
7 Toamna ne-am luat prima maşină: „Opel Vectra”
 
8 Toamna ne-am luat apartamentul cel mare.
 
9. Toamna ne-am luat a doua maşină, evident, vânzând-o pe prima: „Skoda Superb”.
 
10 Şi, tot toamna, mi-am luat maşina mea. 😀 Din trei în trei ani, toamna, mi se întâmplă ceva minunat. Ei da, aşa a fost mereu. Aşa că mai am de aşteptat încă trei ani pentru o vilă 😛 Oh, ce o să se mai întâmple toamna asta?
 
Cum pe Adina am onorat-o, să o onorăm şi pe Crina. Ei bine, leapşa asta i-o dau mai departe cui o vrea să o fure. Deja fac abuz de unii dintre voi. Doar nu vrem asta 😀
 
1 Ziua cea mai frumoasă
Cea în care m-am apucat de scris. Aveaţi dubii?
 
2 Lucrul cel mai uşor
Somnul.
 
3 Cel mai mare obstacol
Eu.
 
4 Cea mai mare greşeală
M-am născut în epoca nepotrivită
 
5 Cauza răutăţilor
Lipsa de comunicare
 
6 Cea mai mare înfrângere
Atunci când mă înfrâng eu pe mine.
 
7 Prima necesitate
Aerul
 
8 Cel mai mare mister
Ceea ce se află dincolo de adevăr.
 
9 Cel mai mare defect
Tot eu
 
10 Persoana cea mai periculoasa
Cei care pretind că îţi sunt prieteni
 
11 Cel mai urât sentiment
Cred că invidia, îmi place să urăsc.
 
12 Cel mai frumos cadou
Cărţile
 
13 Cel mai bun remediu
Bezna şi liniştea
 
14 Protecţia efectivă
Închiderea în sine. Nedezvăluirea sentimentelor de teama de-a fi rănit.
 
15 Cele mai necesare persoane
Familia, prietenii, editorii 😀 …
 
16 Sentimentul cel mai frumos
Respectul de sine.
 
Gata? S-a terminat?

Interzis minorilor – Cristian Neagoe

Foto preluata de la Andrei Badin

De când cu bulgarii ăştia am cam piedrut ştirile, blogurile şi televiziunea în general. Nici n-am scris, nici n-am citit, am făcut plajă şi am dormit.
Între somnolenţele mele, aseară, cu gândul praştie, mă trezesc faţă-n faţă cu Sinteza Zilei. Gâdea şi un puştan. Aşa am văzut la început. Apoi Stan şi o doamnă care vorbea mult şi degaba. Puştanul, cică, era Cristian Neagoe – scandalul a pornit de la Andrei Bădin, aşa că vă trimit acolo pentru a înţelege tot – PR al Institutului Cultural Român de la New York. Nu am înţeles eu de la început despre ce e vorba. Dar când a început să citească acel text, Doamne, m-am închinat cu două mâini şi mi s-a făcut o ruşine teribilă:

De la un timp, prietena mea a început să se pișe ketamina..(…)Prietena mea se pișă cea mai pură si mai concentrată soluție de ketamină pe care am întâlnit-o până acum. Ce se găsește pe la noi, Vetasedeul și, câteodată Ketaminolul olandez, sunt slabe rău, la modul ca IM trebuie să bagi cam de două ori mai puțin dacă nu vrei sa te anesteziezi ca porcul”

Mi-am zis în sinea mea: „Dumnezeule mare, ăsta se crede scriitor? Şi încă unul care ne reprezintă la New York?”. E drept că şi Eminescu şi Creangă scriau porcos, dar ale lor erau mai normale şi nu le-au pus pe net, le citeau acolo între ei să se amuze.
Aşa că am dat şi eu o căutare după nenea ăsta. Mai găsesc texte pe Tiuk. Vă redau unul, restul, dacă aveţi suficientă răbdare, le citiţi voi. Dacă nu, vă băgaţi picioarele şi gata.
„unu.
Nici dracu pe stradah. Fres umbla incet, incestuos pe sub umbrele de betton. Cald, al draq de cald shi futui nici un furtun cu apah de la vrunu dahla de nui stah bine pah canapea shish spalah toatah ziua o rablah dah dacie sho lucreazah dah parcar fi cel putzin mertzanu pulii sau ceva, nici o sticlah de nimic, nui deschis nicahieri sa dus ashtia toti pah la tzarah la mare ii foot in gurah pa totzi dah papagali da. O bere Fres, aia e, o bere tziar face shpielu. Asha gandeam io cand il vedeam de la balcon cum trece linishtit pe strada topitah.
Cahcahnari la pensie joacah table pe sub tei muie bah. Dabiai vedeam printre frunze cum ishi mishka lenesh bratzele pahroase dah proletari mpula mea, doar cah spahrgeau linishtea aia de pranz cu zarurile lor shi cu shaseshasele cand mai prindea vrunu shi dahdea cateun urlet dhala de tzi se fahcea pielea gahinah. Gahina udah miroase urat. Pielea lor bahtranah, tatuatah cu zar, miroasea urat. A uzinah, a inutil. Candeala aia dah sandilhau expirat mah face sa borahsc. Chiar vodca pute altfel in muia ahlora. Shi Fres pahshea linishtit, parcah plutea prin valurilealea de fierbintzealah de la ora trei.
Boshorogi. Ashteaptah sa le rupah mecla pe la umbrah. Sa mor dacah nu. „Dah, tataee shi tu ceva de drinkschnitt, traitziar!” Shtiam io, trebuia sa fie asta. Iote bouu cah vine cu ciomagu dupah el. Talpan gurah.
Asha era el. Nu trebuia sa stai prea mult prin preajmah ca sahtzi dai seama.
Zar dah cinci pah fiecare incheieturah. Fres o lua la picior incet, incestuos pe sub umbre. Miroasea a trotuar sha caine mort, se simtzea panaici sus, la cinci. Moale peste tot pe unde calci. O varah ca o diaree.
„Freeeeeeeees! Frees! Vinon mortzii mahtiin coa!” Il striga alha. Baronu. O cioarah mputzitah dea crescut peaci shia ajuns acuma mare bashtan mare traficant. Futea pisici cand era mic, cah mia zis totz ashtia. Nush ce dracu avea treabah cu el. Da Baronu avea treabah cu totzi. Barbugiu obosit. Io mash fi facut cah naud, dahl in poolah. Da Fres nu. El mergea linishtit. „Fresamiai pula cu gura!” a zis ashantro doarah, parcai era lene sa dea prea mult din fahlci. „Da mahta ceare?” Cat era el de Baron mai mult nu putea sa zicah.”
Cică e scrisă literar, eu am impresia că omul nu ştie să scrie. Părerea mea. Cum dracu’ să scrii ca un analfabet şi să te dai intelectual. Oricum, singura mea bucurie a fost că Stan l-a făcut. Deştept om. Cum, mă, să te pună Stan cu botul pe labe, scriitorule?
UPDATE: La multi ani, Manole! Textul nu e prea potrivit, dar e un la multi ani din inima!