Lansare cu aniversare

rqwboiul-reginelor2

 

Mai sunt trei ore până mâine. Teoretic, până la lansare, sunt mai multe, dar pentru mine tot trei mai sunt. E o zăpăceală. Sigur că fac pe mine. Ok, o să încerc să nu… 😀

Bun. Acum serios vorbind, mâine e de două ori o zi specială. Pentru că lansarea asta e cu dedicaţie. I-o dedic tatălui meu, pentru că tot mâine – coincidenţă – e şi ziua lui de naştere. Aşa că va fi ceva mai deosebit pentru mine. Poate şi pentru el. Nu ştiu. Oricum, totul e aşa, un pic euforic. E o nebunie totală.

Trebuie să-mi cer scuze că nu voi fi şi sâmbătă la târg, dar o să fiu la… ei bine, vă povestesc când mă întorc, cu tot cu poze şi cu ce se mai cere. O să am laptopul cu mine şi o să vă relatez după lansare ce şi cum. Tot cu poze şi ce o mai trebui. Poate vă spun şi din locul „secret” câte ceva. Vedem, e timp. Atâta timp cât ceasul merge, nimic nu va rămâne nepovestit. Până una alta, mă pregătesc de lansare. Apoi, cu mare încercare, mă pregătesc de relaxare 😀 Aşa e omul, nu se poate lansa fără să se relaxeze.

Aşadar, voi veniţi acolo, cei ce puteţi şi vreţi, căutaţi Tritonicul – nu că va fi greu de găsit – şi mă veţi găsi pe mine. Cel puţin de la ora 17. Apoi, ce-o mai fi, o mai fi. Mi-am propus să tot beau cafele. Păi cum altfel? Le am pe toate în minte. Sunt numărate. Oricum altă treabă nu am, decât să beau cafele şi să beau până o să dau în tremurat şi nu o să mai ştiu vorbi. Aşa, Bogdan Hrib, le va spune oamenilor că sunt mută şi surdă şi am scăpat 😛 Ok, bine, mă puteţi suna… Normal, de parcă aş scăpa ştiu eu de cine din Satu Mare 😛

Hai că am vorbit destul. Ne vedem mâine, care ne vedem, cei ce nu vor fi acolo le-am explicat ce şi cum.

Domnule Voicu, cartea dumneavoastră va fi la Bebe. Din păcate, aşa cum am spus, sâmbătă n-am nici o şansă să fiu la târg. Dar n-am uitat nici o clipă ce-am promis 😉

Reclame

Oricum nu scap :))

Updade la început 😀 Doar eu pot aşa. Crina s-a pus de acord cu Omu’. Şi în loc să omor alianul, acum trebuie să-i ascult urările. Normal, doar mie mi se poate întâmpla 😆

M-am tot gândit cum să redirecţionez urările spre Kmi, dar mi-am dat seama că ar fi destul de complicat şi tot nu voi scăpa de „la multi ani!”. Mai ales că Vania, Crina, Omu’, Cella şi Tata Borgo au început de acum trei zile. Iar pe Vania şi pe Crina nu îi mai opreşte nimeni cu siguranţă, că ei vor udătura şi doar despre asta vorbesc de trei zile 😀 Ameninţată fiind că de nu voi scoate băutura la anul îmi voi ura singură, ziceţi voi dacă mai am încotro. Nu mai am, asta e clar. Nu mă mai scapă nici dracu’ de această încurcătură.
Dar eu vreau să îi urez Cameliei şi să îi arăt primele mele cadouri 😀 Ei, hai, ziceţi voi că nu sunt rea. Am început să capăt de azi, că aşa îi stă bine omului. Primul cadou nu vi-l arăt că e cam intim, dar cu al doilea nu mă dezic. Deci, sandale de condus. Hehe, nu începeţi că au toc, ăla e toculeţ, iote tocul, ăla e. Şi tocul nu mă incomodează, mare, mic, să fie. Talpa să fie joasă, să simt acceleraţia, că uite aşa era să dau peste robotul ălă de zise Omu’ 😆 . Cadoul trei e un laptop. Şi cum vine, cum vi-l arăt. Că eu împart cu toată lumea. Băutura o pun într-un colţ, iar elfei îi dau şi un sandvici, să nu zică că sunt ţărancă. Bine, ea tot zice, dar ce treabă am eu. Că Satu’ Mare o fi vreun oraş 😀 (Să nu uit cărţile şi geanta de toată ziua).

   (De condus)

 (De condus)

 

 (Tot)

 (Adevarate)

Urările telefonice au început de azi. Ăştia nu ştiu că trebuie să marce? Neserioşi, asta este. Mă sună mătuşa mea de la Alba Iulia – nici ăsta nu prea-i oraş – şi îmi zice toate cele. Eu în loc de mulţumesc, o întreb: „Scuză-mă, dar ai greşit ziua?” . Ea: „ Păi în cât suntem azi?”. Eu: „În 19, şi la fel e în toată ţara”. Ea: „Eu am crezut că azi e ziua ta”. Nu vă mai spun restul că nu e pentru urechi sensibile. Dar cadoul? Şi terminaţi cu florile alea că nu ţin de foame. Banii îi accept doar în plicuri bine sigilate cu numele pe ele, să nu existe confuzii. Şi aveţi grijă că nu mă omor după banii marcaţi, nu de alta dar îmi murdăresc degetele firave şi mai murdăresc şi tastatura noului laptop.
O să mă întrebaţi ce fac de ziua mea. Ce să fac? Aştept comisionul, apoi mănânc şi beau cafea. Ca în fiecare zi, că doar nu credeţi că invit tot poporul să mănânce cu mine. Ştiţi doar cât sunt de zgârcită. Şi dacă vreţi să veniţi, vă plătiţi consumaţia, pe lângă cadou, normal. Doar nu credeţi că-i pomană. Nu, nene. Mai întâi banul apoi curcanul 😆
Una peste alta, sperând cu voioşie că voi scăpa de urări, îi urez eu Mândrei să fie ca o floare, să aibă parte de bucurii, împliniri şi negreşitele succesuri. Restul or veni de la sine. Şi, da, mă bucur că Mândra-i mai în vârstă decât mine, mai ales când am aflat că fac 27 de ani, şi nu 28 aşa cum mă pregătisem eu 😀

 

Ca ziua cu pricina să fie încununată cu succesuri şi cu editările de rigoare, vă invit şi la pişcot şi la şampanie. Şi ca să fiţi siguri că Xreder nu-i acasă şi că e şi şef şi ca orice şef munceşte singur, iată şi dovada. Deci chef…
 
Crina şi Vania să îşi ia tăria din damigeană 😀
 
Mândro, vino lângă mine să ne vadă lumea mai bine

UPDATE 2: Cadoul meu de la Ioana, cadou din suflet. Merci, Ioanaaaa!!!! Te pup mult!

 

La mulţi ani!

La mulţi ani!

La mulţi ani!

La mulţi ani!

La mulţi ani!

 

 

            Să ajungi la vârsta lui Madam Mim, dar nu ca ea! Ai grijă sa n-o ia Merlin razna, da’ nu-l pierde niciodata! Esti o combinaţie reuşită de elf, ştrumf, vampir, vrăjitor si om! Şi d-aia mi-eşti tare dragă…

 

http://www.youtube.com/watch?v=vTlN-wqAzhg

 

Asta-i cadoul meu pentru tine… şi Merlin!

Cu mijloace precare, dar din toată inima mea de ştrumf 😀

 

 

 

🙂     … mai mult nu poate Word-ul
Update 3: A pornit cheful şi la Palat. Împărăteasa nu a vrut să-mi ureze 😀 Dar tot mă chefuieşte 😆

Update 4: Da, o să facem blog update: Cristal mi-a trimis mail 😀

 Update 5: Aoleuuu, la cate ajungem? 😀 Multumesc, Isabelle! Şi ţie toate cele bune.
 Update 5: Aoleuuu, la cate ajungem? 😀 Multumesc, Isabelle! Şi ţie toate cele bune.

 

 

 Alt update: După ce l-am acuzat pe nedrept pe Xreder că îi veni de muncă la ora 23, trebuie să retrag. Am primit 27 de trandafiri minunaţiii!!! Şi Mana, cred că eu o să aflu ce e ăla 😆