Heheee, sunt în viaţă…

d48da1aad7dd6f63

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ştiţi ce mă enervează pe mine cel mai mult? Nu ştiţi, dar vă spun eu. Mă scot din sărite oamenii ăia care încearcă să scrie sau care nu încearcă (şi mai grav), dar nu le reuşeşte, şi în felul ăsta îşi varsă frustrările şi propriile incompetenţe pe ceilalţi. Există scriitori anonimi în bloggosferă – cum dracu’ să fii scriitor anonim – care au impresia că sunt buricul pământului, dar nu lasă nici un text la vedere pentru a putea fi judecat. Mai sunt şi alţii care sub anonimat îşi permit să facă tot felul de afirmaţii, asta se numeşte laşitate dacă mă întrebaţi pe mine.

Nu mai ştiu unde am văzut o ceartă între un anonim şi un om care îşi asuma identitatea. Respectivul anonim, desigur, ascuns sub pseudonim, dându-se persoană importantă, de litere chiar, îi explica celui cu personalitatea asumată că are dreptul să îşi ascundă numele. Da, toţi avem dreptul ăsta, dar dacă tot îţi ascunzi numele, fă bine şi taci. Aşa mi se pare corect.

Mai există şi specia cealaltă, care îşi asumă personalitatea şi critică la greu, fără bun simţ, în condiţiile în care ei nu au fost în stare să mai scrie de ani buni. Dar ei tot vorbesc, şi vorbesc, şi vorbesc. Eh, şi uite aşa, lista ălora de m-ar critica şi gratis, doar pentru a o face, tot creşte. Ei bine, n-au decât, că doar nu o să stau toată viaţa să mă enervez din pricina proştilor.

Dar, cum spuneam, sunt în viaţă, şi scriu, şi tocmai am scăpat-o pe Crina dintr-o pivniţă 😀 Şi, la drept vorbind, am deja ideea pentru ca Iolanda Ştireanu să meargă mai departe şi să rezolve cele mai sadice crime româneşti.

Şi da, pot să scriu, cu cititul încă mai am o problemă, dar nu e bai, vine şi cheful de lecturat.