Nu vorbesc despre vreo pisică reală, ci despre căutările din google. Dumnezeule mare, 48 căutări pisici, 34 „io”. În fiecare zi de vreo două săptămâni îmi iau bătaie la greu din pricina pisicilor. Sigur, Piţi e mulţumit. Acum se simte vedetă şi stă ca şarla nesimţită pe acvariu. Dar adevărul e că e puţin supărat, pentru că azi a făcut puf 😦
Ăla a fost prologul. Aşadar, azi am dat un interviu pentru „Adevărul de seară”. Mi s-a părut foarte profesionistă Patricia, adică ziarista. Se vede că îşi face meseria cu plăcere. În plus e foarte plăcută. Nu ai motive de stinghereală în preajma ei. Ceea ce e foarte bine. Şi am aflat că a fost colegă cu Raluca. Dar am pomenit de Raluca cu un scop. Şi anume acest scop. Da, vă duceţi şi vedeţi 😀
Nu îi mai mulţumesc public, gata, o fac vineri între… câţi ochi or fi 😉
A, da, să nu uitaţi mâine să luaţi „Adevărul de seară”, domni piteşteni. Ok? Altfel vă alerg.
Dacă vă interesează poveştile cu oase, mai ales când se presupune că oasele îi aparţin lui Iisus, vă rog poftiţi. Nu, nu e o poveste religioasă, ci una atropologică. Iar partea de antropologie e foarte mişto explicată.
Că tot sunt la cărţi – poate îmi aminteşte şi mie mâine cineva să vă spun despre politică – trebuie să vă spun că azi noapte am început „Somalia, mon amour”.
Nu, n-am vrut să o citesc. Eu îs sinceră, iar lui Bogdan i-am spus drept în ochii lui kaki: „Nu îmi plac thriller-ele geopolitice”. Sanchi, n-am citit nici unul, dar am presupus eu aşa. V-am spus să nu mai presupuneţi. Aşa că stăteam cu romanul în mână şi mă văitam la Xreder că Bogdan m-a obligat – m-a ameninţat – să citesc cartea. Văzându-mă Xreder atât de amărâtă zice: „O citesc eu, mă, şi ţi-o povestesc”. Imediat m-am debarasat de Somalia, jur. Dar când X a început să mârâie: „Wow, ce mişto” şi a ţinut-o aşa vreo zece minute, m-a convins. Oricum, rău a făcut Bogdan că a vrut să afle părerea mea. Cunoscându-l, aşa cum o cunosc şi pe Sofia – nu scriitoare, chiar dacă ştiu cine e, ci întruparea – n-am cum să mă abţin. Desigur, publicul larg va crede că totul e ficţiune. Dar eu ştiu, şi va fi foarteeeeeeeee amuzant. Cât mişto o să fac. A, am început de azi 😀 În rest, ca subiect, culmea e că nu m-au plictisit nici comunicatele de presă. Cu toate că eu am zis că peste alea voi sări. Dar n-am sărit. Până acum chiar mi-a plăcut. Desigur, detaliile reale le ţin pentru mine. Cu toate că Bogdan mă enervează, am ochii verzi, nu negri. Şi cică ştia. Puha… Şi pe baza acestei cărţi va trebui să am o discuţie serioasă cu el. Aşa, deci, da? Lasă, ştii tu despre ce e vorba. Spui tot sau te tai.
În plus, visul meu de o viaţă se va concretiza, în sfârşit. Voi scrie o carte în colaborare. Nu vă dau de acum detaliile, dar o să spun tot când va veni vremea. Şi nu veţi avea de aşteptat mai mult de trei sau patru luni. Bine, pot să vă spun că „Amurg” se întoarce, în variantă jumate britanică, jumate românească 😀 Sunt happy 😀
Şi da, sunt isterică. Nu ştiu de ce, dar sunt.
P.S: Totuşi, să-mi aduceţi aminte că mâine e zi de politică. Plzzzz!!! 😆
Ei bine, da, ajunsesem şi eu la performanţa de o carte pe zi, s-a dus dracului. Păi cum să nu se ducă când Tritonicii mă chinuie în aşa hal 😀 Şi staţi, nu s-a terminat. Pe data de cinci s-ar putea să o iau iar la picior, vă spun eu mâine mai multe de mi s-o „revela”. (Cam naşpa cu blogul, nu poţi face poante fără ghilimele că s-ar istericii care nu se prind).
Citesc un roman, ficţiune, despre antropologie, în principal, în secundar e un thriller. Dar autoarea ştie bine ce vorbeşte în domeniul antropologic. Lucru care mă interesează la roman. Subiectul nu e mare lucru, dar lecţiile de antropologie sunt deosebite. Dar vă povestesc zilele astea în partea cealaltă. Ştiţi voi. Apoi voi citi thriller-ul ăla geopolitc, care e naşpa rău. Garantez 😛
Desigur, până la urmă s-ar putea să termin şi cercetarea mea despre Opus Dei. Ar fi o minune dacă s-ar întâmpla până în târg, unde voi fi chinuită şi hăituită 😆
Între rânduri: Nu, serios, pentru cei care nu pricep, când pun zâmbete înseamnă că e la mişto. Doamne, dacă aţi şti câţi cer explicaţii a la Băsescu. E greu, fraţii mei, cu ironia, nu?
Domnilor bloggeri piteşteni: Mâine de la ora 16 sunt la Alpha TV, v-aş putea ruga, dacă aveţi posibilitatea, să înregistraţi câte ceva?: Finish între rânduri.
Eram la cărţi, da? Acolo eram? Foarte nasol, pentru că nu am chef să vă spun nimic despre nici o carte. Sunt plecată în cercetare, nu prea mai am timp să citesc de plăcere, dar mă voi sacrifica. Oricum, am atâtea de spus că nu ştiu cu ce să încep.
Bine, vă voi spune că în avionul spre Baia Mare a fost şi echipa de basebal sau volei masculină a echipei Steaua. No, nişte namile de oameni, de îţi era şi teamă să respiri pe lângă ei. Nu de alta dar dacă se întâmpla să se împiedice de tine, erai ca şi cum nu ai mai fi fost. Ce m-a impresionat la oamenii ăştia? Păi vă spun acum, poate Chinezu e pe fază că el e cu sportul local. Băieţii nu făceau gălăgie, mai glumeau între ei, dar nimic de prost gust. Când ne-am găsit locurile în avion, am fost surprinsă să văd peste cinci sportivi deschizând câte o carte. Fiecare alta, să nu avem discuţii. Ei, da, am cam belit ochii pentru că nu îmi venea să cred. Unul dintre ei era absorbit în Eliade, dar n-am reuşit să văd ce anume nici tăiată. Şi m-am cam chinuit oleacă, recunosc.
La ceilalţi nu am văzut nici autor, nici titlu, dar contează prea puţin. M-am simţit bine să îi văd citind, mai ales că aproape mereu am avut o părere rezervată în ceea ce priveşte cititul printre sportivi. Iată că aceşti băieţi mi-au dat una peste ochi.
Pauză: Între timp i-am găsit pe băieţi, e vorba despre echipa de handbal. Mulţumesc, băieţi pentru că sunteţi aşa cum sunteţi: Pauza s-a terminat.
Ei, vedeţi, despre asta e vorba, lumea mai şi citeşte, şi mai ales cine nu te aştepţi să o facă. Mi se pare cu adevărat minunat.
Trebuie să mă credeţi că aveam de gând să vă spun ceva mişto azi, doar că am uitat ce 😛
Oana Stoica Mujea 