2012 – The Movie

Cu toate că acum citesc şi interpretarea autoarei Sylvie Simon, al meu soţ a dorit în mod deosebit să vedem acest film. După ce am citit numai recenzii naşpa, mi-a cam pierit cheful de privit, dar mă rog, atâta timp cât nu m-am deplasat la cinema mi-a fost indiferent. Aşa că m-am uitat şi am luat aminte.

Vă spun de la început că merge pe varianta potopului. Chinezii construiesc arce imense – doar pentru aia cu miliarde, aşa că nu vă bucuraţi – în timp ce bietul negru mititel trebuie să dea alarma: Vine Apocalipsaaaaaaaaa!

No, vă spun ce mi-a plăcut:

Efecte speciale demenţiale. Bestiale. Foarte mişto prăbuşirile şi exploziile şi toate cele.

Charlie, unul din personaje, demenţial de dement 😀 A fost singurul care m-a impresionat întru câtva.

Câinele a fost salvat. Viva!

Ăăă, chinezii sunt simpatici. Şi aici am terminat.

Ce nu mi-a plăcut? Păi e de la sine înţeles. Fals. Adică: Preşedintele USA, adică Obama cred, a rămas, vezi Doamne, alături de popor, în loc să fugă ca disperatul la arcă. – Mă întreb dacă aşa ar face şi al nostru, dar cum nu murim până în 2012 cred că vom avea posibilitatea să aflăm. Sau nu. – Premierul italian, de asemenea, rămâne cu poporul şi cu Papa. Aşa, ce exemplu de oameni buni. Mi-a crescut inima de bucurie, preţuire şi fericire.

Un mini-avion care trece prin foc şi pulbere şi nu păţeşte nimic. Dar nimic. Un avion rusesc, mare, cu multe maşini de lux la bord, care păţeşte destule, dar nu suficiente pentru a-şi ucide pasagerii. Evident, trădări. Adică io am bilet, io plec, tu, sărăntocule, mori dă-te dracu’! Frumos, aşa impresie proastă au regizorii despre omenire? Nţ, nţ.

Mă rog, ca în orice thriller de calitate ăia răi o păţesc, ăia buni o păţesc pentru că au preferat să fie aşa, iar ăia extrem de buni ce au luptat până la final, desigur, scapă. Rusul moare, ca să se ştie de la început. Pentru că era extrem de bogat şi pentru că nu şi-a finanţat amanta în această călătorie. Dar un lucru bun tot face, îşi salvează fii sacrificându-se. Impresionant. Şi, normal, omul care a descoperit totul, cu cinci minute înainte de impact ţine neapărat ca arca sa, adică aia a SUA să-i salveze şi pe aia a căror arcă s-a stricat. Şi uite aşa ajungem la bunătate exagerată şi milă nemaiîntâlnită. Viva again! Ideea personajului era că nu poţi începe o nouă viaţă făcând o faptă rea. Faci pariu?

Bun, apele se retrag şi toată lumea e fericită.

Şi cea mai bună chestie a fost următoarea: Domnul din imagine cu fetiţa, da? O vedeţi? Ei bine, la şapte ani fetiţa încă mai folosea pampers, că încă făcea pe ea, normal. După ce totul se calmează şi când oamenii ies la aer după vreo lună, ei bine, fetiţa îşi anunţă tatăl că nu mai face pe ea. ŞI ÎI TREBUIA O APOCALIPSĂ PENTRU ASTA? JESUS!

Şi cu asta basta. Dar, da, ca thriller pur şi simplu e mişto. Ca sfârşit al lumii… îndoielnic.

  

Preşedintele USA, Fiică-sa şi nenea rău

  

Familia asta trebuie salvată. Musai.

 Nenea personaj principal, bun pana la lacrimi

 O, Yeah!

 

Fetiţa cu probleme 😉

 

Ţara cetăţeanului turmentat…

…………

Multumesc, Lucia! :lol:

 

Tre’ să vedeţi asta

………

Şi nu mă refer neapărat la ăla al lui Caragiale, pentru că eu până şi de Moş Nicolae am uitat. La naiba! Nu mă mai ţine memoria nici până acolo. Aşa că dacă eu am uitat de el, el clar n-a uitat de mine. E drept, mi-am revenit după ora 22, ceea ce e destul de trist. Şi dacă tot suntem în ţara lui „Eu cu cine votez?”, eu sunt în lumea lui „Eu ce carte să aleg?”.

Am citit cartea asta şi asta, între ele având Adam şi Eva. Desigur, ştiu ce termin, dar după de ce mă ocup?

Adică:

Am două cărţi marca George Arion (da, şi eu mă întreb de ce n-au apărut pe site). Mai am alte cărţi cum ar fi: Sfidarea (dar nu, asta nu, pentru că apoi o să aştept prea mult continuarea, deci o lăsăm mai la coadă); ar mai fi Faust, de fapt, la drept vorbind era la rând, dar cum se face că îi vine rândul şi tot la rând rămâne. Nu ştiu, complicat. 2012, da, şi asta e la rând după Faust, dar oare o să-i vină rândul? Şi nu, nu mă duc la film. Mai întâi cartea, filmul nu mă pasionează, oricum cică e o apocalipsă cam ne, pentru că tot scapă unii. Păi ori e, ori nu e, a?Ar mai fi vreo două SF-uri, dar n-am chef de ele acum, asta îmi e clar. Ar mai fi şi vreo două poliţiste de care iar n-am chef acum. Ar mai fi vreo trei marca fantasy, dar nici astea nu mă atrag. Chiar dacă au coperte mişto. Poate o carte de colorat? 😀

Şi că tot mi-am adus aminte… Mişu aseară zicea că el doar cu chestiile care te pun pe gânduri, filozofie, din astea. Dându-mi singură permisiunea îi recomand Geneza. Da, e un SF care te pune pe gânduri, o să vezi, eu zic să încerci.

Şi da, aseară am avut întâlnire. Raluca şi Canguru’ au lipsit. Ambii având motive bine întemeiate, cel puţin aşa cred. Ba chiar şi Adi s-a plictisit de noi. Noroc că a venit Ioana, Ema, George şi Mişu cu soţia. Aşa am părut a fi mai mulţi 😀 Sigur că am uitat ce avem de citit, dar sunt la fel de sigură că cineva îmi va aminti.

Important e că Ema s-a îndrăgostit de Regine şi Elfe (recenzie), dând la spate Indiciile. Vedeţi? Ce vă tot spun eu? Oamenii sunt nebuni 😛 Unii cu aia, alţii cu cealaltă.

Ca să merg pe firul incoerenţei: Crina nu mai scrie. Asta este. Vania mă omoară cu nişte cearcăne şi mâine avem vot, în condiţiile în care eu n-am chef.

Andrei Crivăţ m-a rugat ceva, dar încă nu m-am putut gândi. Proiectul meu cu Enya e destul de greoi, pentru că ar trebui să muncesc puţin şi nu sunt capabilă. Ar trebui să scriu şi la thriller-ul ăla, dar nici de asta nu sunt capabilă. Mă rog, nu că s-ar supăra cineva, ştiu câţiva care chiar se vor bucura. Ar trebui să mă interesez şi de o anume destinaţie, dar şi de asta îmi e lene. În plus ar trebui să mă ocup de un proiect pe care-l coordonez, dar îmi e greu să-i anunţ pe cei pe care-i vreau în proiect. Vă închipuiţi că îmi e lene să dau chiar şi un mail?

Şi ca totul să fie aşa cum trebuie: nu dorm, nu mănânc, nu beau. Când o să vedeţi o umbră pe stradă să ştiţi despre cine e vorba 😀

Iar acum Moşul vrea să-mi ia cadourile înapoi 😆  

Lene apocaliptică

IMG_0077

Dacă esoterismul mi-a oferit nişte explicaţii vitale, viaţa tot nu mi le prezintă în felul ăla.

 

Nu am vrut să spun nimic interesant, aşa că nu e cazul să căutaţi explicaţii inexistente. Adevărul e că sufăr de lene. Nu ştiu dacă e o boală biologică sau psihică, dar eu sufăr. Poate unii dintre voi îşi amintesc că Sky mi-a aruncat o provocare. Mi-a dat o idee pentru o poveste, ei bine, nu sunt în stare să mă gândesc la ea, pentru că am o mie de prostii în cap. Dar dacă aţi mai veni şi voi cu idei, cine ştie, poate ar fugi lenea şi m-aş pune pe treabă.

Mă întreb dacă scrisul se poate uita. Aş putea face un test şi să nu mai scriu vreo două luni nimic, dar îmi e prea teamă că răspunsul va fi „DA” şi atunci ce o să fac? Probabil că nimic, poate doar voi da din picioare ca un copil nervos. Fără lacrimi şi alte isterii lipsite de sens. Sau voi începe să mănânc şi mai mult decât o fac deja, sperând ca într-o zi să devin o balenă. Aşa, cu siguranţă, toţi îmi vor plânge de milă. Sigur, aş putea face multe altele, dar tot mie îmi va fi rău.

Nu, nu mă gândesc la nimic, chiar dacă pare că spun ceva, de fapt, nu fac decât să înşir cuvinte fără sens. O fi şi ăsta un fel de exerciţiu în procesul scrisului.

E vară şi eu sufăr de lene. Dar nu e nimic extraordinar, aşa mi se întâmplă mereu la începutul verii. Cineva se va găsi să mă scoată din amorţeală, chiar dacă eu nu sunt sigură că îmi doresc acest lucru.

Hei, nu vă mai holbaţi, dacă tot nu aveţi ce face şi aţi trecut să ascultaţi o babă nebună, mai bine treceţi la Vania, care are nişte poveşti despre mine de te prăpădeşti de râs. Nu ştiu de ce mă bucur aşa că doar de mine râde 😀