Când clopotul a bătut, ea a murit…

11836lucifer800x600

 

Ca de obicei, titlul nu are legătură cu postarea, ci cu tv-ul. Ca de obicei, în fiecare seară la ora asta urmăresc „Sinteza zilei” şi, tot ca în fiecare seară la ora asta, mi se face greaţă.

Aşadar, există un Zeus. Eu nu i-aş da chiar funcţia de Zeus, i-aş spune, mai degrabă, Lucifer. E distractiv ce vă spun eu acum, dar perfect real, unii spun că scrie în Biblie că Băsescu e Anticristul 😆 Nu, serios, am auzit azi de două ori chestia asta. Mi s-a părut amuzat. Eram la spălătorie. În timp ce maşina mea era spălată, ba chiar băgată în faţă datorită şpăgii – vă ofticaţi? – eu stăteam la bar şi beam o cafea. Doi bărbaţi, trecuţi de patruzeci de ani sau pe acolo, susţineau sus şi tare că scrie în Biblie că Băsescu va distruge ţara. Mă rog, eu sunt sigură că ei aveau dreptate, dar sunt convinsă că au citit în altceva ce semăna cu o Biblie.

Părerea mea sinceră despre Băsescu, cred că e ştiută, tocmai de aceea mă simt oarecum prost că Sever Voinescu nu m-a luat şi pe mine în calcul, mai ales că majoritatea celor de pe listă îmi sunt prieteni. Lista aici.

Nu îmi place să îmi las prietenii la greu, aşa că mă declar singură oaia neagră a societăţii. Şi părerea mea despre cei care-l votează pe Băse, e tot aia, adică extrem de naşpa. Mi se dă de înţeles că unii chiar n-au minte cu toate că defilează cu ea pe toate străzile. Dar na, e dreptul lor, aşa cum e şi al meu să zic „Pas”. Dacă Băse bagă legea aia de care vorbea Lucia, atunci chiar că nu o să mai votez. În primul rând că e o aberaţie votul ăsta uninominal. Iese tot cine are pile, nu cine are voturi, iar în al doilea rând, mai are puţin omul ăsta şi îmi zice că îmi dă amendă dacă nu-l votez pe el.

Nu o să-mi cer scuze că sunt de acord cu Ciutacu, Bădin, Lucia, Maria şi alţii, că n-am de ce. O să-mi cer scuze, în schimb, că trăiesc într-o ţară de rahat. Într-o ţară în care în loc să ne războim cu ăia care ne mănâncă banii, ei bine, ne mâncăm între noi. Cică trăim printe intelectuali, vai de noi, şi ei unde sunt? Aaa, guvernul Boc? Ai, nu zău.

Bine, hai să nu pierd timpul cu nimicuri de rahat, când la „Sinteza Zilei” vine Florin Piersic. Trebuie să-l văd pe „securistul” ăsta deştept 😉

Reclame

Am nevoie

rousseau

Dădaca pisicii, când a decis că vrea să dea la facultatea de Jurnalism, automat, s-a gândit că eu voi fi ce o va ajuta. Desigur, eu nu am fost la curent cu planurile ei, dar Dumnezeu ştie cum, m-a convins că asta îmi doresc. Aşa că stai şi explică, şi explică şi încearcă să-ţi aminteşti, asta după trei zile de nesomn. Logic, ca orice student sârguincios, s-a prins şi ea cu două zile înainte de examen că trebuie.

Când am ajuns la Ferdinand de Saussure, mi-au dat lacrimile. Doamne, omul ăsta mă urmăreşte, şi aş fi pariat pe toată averea mea că a murit în 1913. Am învăţat la semnificat şi semnificant de mi-a venit rău. Asta am început-o după vremea când eram la Română-Franceză şi nu s-a terminat nici la Jurnalism. Mulţumesc electronicii că m-a salvat. Bine, autorul în sine nu are nici o vină. La un moment dat am început să-l ador pe el şi să-l urăsc pe Eco. Ăla ce se bagă în jurnalism? Să-şi vadă de treaba lui că şi-o face foarte bine. Să lase teoriile. 😀

Şi atunci când simţi că mori de oboseală ţi se întâmplă să ai şi cele mai puternice amintiri. Şi aşa, aproape adormită, cu capul sprijinit de-o mână, mi l-am amintit pe J.J Rousseau. La Română-Franceză, ba nu, la Franceză, am fost obligată să îi citesc „Confesiunile”, da, în limba natală ca să pricep mai bine. Nu am avut la început nici o atragere faţă de acest domn, dar „Confesiunile” m-au prins. Nu am mai privit cartea ca pe un element de studiu, ci am intrat în atmosferă. Tare rău mi-a părut pentru el. Şi pentru a sa „Beatrice”. Până la urmă, dacă te gândeşti la Dante, cred că toţi marii scriitori au avut o „Beatrice” pe care s-o poarte în minte. Aşa am ajuns la concluzia că am nevoie şi eu de una. Da, o „Beatrice” nu un … S-a înţeles da?

Uite că viaţa lui Balzac nu m-a pasionat niciodată. Pentru mine a fost un domn respectabil, care a scris o carte frumoasă, restul nu mi-au plăcut. Dar nu e vina lui, nu cred că e nici a mea. E ceva între noi ce nu se leagă. Nu există acea chimie. Şi ai zice că ne leagă, ţinând cont că suntem născuţi în aceeaşi zi. Am vrut să fie autorul meu preferat, dar nu am reuşit să-mi calc pe inimă.

Oricum, după ce am reuşit să dorm trei ore, pentru a recupera trei zile, m-am gândit că, dacă doriţi, dar nu toţi deodată, puteţi să-mi faceţi cadou o Biblie. Credeţi sau nu, a mea a fost furată. Nu pot să-mi dau seama ce smintit ar fura o Biblie, dar nebuni îs mulţi pe lume. Aşadar, am nevoie de o „Beatrice” şi de o Biblie. Se oferă cineva?

Mult zgomot pentru nimic

Câtă nebunie s-a creat în jurul cărţii lui Rushdie. Omul, pe lângă toată această isterie, a mai primit şi o condamnare la moarte, în lipsă, în Iran. Primul traducător chinez a fost ucis, al doilea, spre fericire, a scăpat la mustaţă. Dacă ăsta nu e fanatism religios, atunci eu nu mai ştiu cum să-l numesc. Părerea mea, mai ales după ce am citit cartea: mult zgomot pentru nimic.
Dacă a avea o altă opinie faţă de a majorităţii înseamnă că trebuie să mori, atunci ăsta e clar cretinism în grup. Şi, oricum, una peste alta, cartea nu reprezintă o realitate şi chiar de ar fi în viziunea autorului, nu înţeleg în ruptul capului care ar fi problema.
Mai întâi să v-o povestesc pe scurt, apoi, încă zâmbind, am să vă spun ce m-a amuzat. Şi ca să nu mă bateţi la cap vă spun de acum că o să citez din memorie. Nu am nici un chef la ora asta să deschid cartea pentru a vă da citate exacte.
Desigur, mai întâi, pentru a putea citi paginile trebuie să ştiţi câte ceva despre Mahomed şi istoria islamismului. E vorba mai mult de mitologie decât despre Coran. Dar iar mă iau cu vorba.
Pe scurt: doi actori, Gibreel Farishta şi Salahuddin Chamchawalla, un chip al Bollywood-ului şi o voce a show-biz-ului englezesc. Ambii sunt prinşi între două lumi, între India colonizată şi Anglia. Ca şi autorul, educaţi şi într-o parte şi în cealată. Unul îşi caută credinţa, dar, în acelaşi timp, e plin de îndoială – Citez din memorie – „Uite, mănânc porc şi nu mă trăzneşte”. Celălalt îşi caută identitatea. Doi actori ai unei vieţi obişnuite până la urmă. Oare nu toţi ne căutăm credinţa şi identitatea? În plus, ambii trec prin situaţii care, chiar şi pe cel mai mare credincios, l-ar face să aibă îndoieli puternice.
Se întâmplă minuni, există revelaţii, totul combinat cu terorişti periculoşi, femei frumoase şi militante, familii dezbinate şi reunite, totul prins într-un duo magico-realist, între Londra şi Bombay. Povestea, deseori, e întreruptă de alte poveşti. Merge pe mai multe planuri, uneori fără a le înţelege sensul, dar, până la urmă, se reunesc. Logica învinge fantasticul. Vise care întrerup povestea şi răscolesc minţile, atât ale cititorilor, cât şi a actorului Gibreel. În acel moment el crede că e unul şi acelaşi cu arhanghelul Cibreel, cel care i-a dictat lui Mahound-Mesagerul cuvântul lui Allah-Unicul-Dumnezeu. În visul schizofrenicului actor, viitorul Profet al Islamului primeşte şi revelaţia Versetelor Satanice: „Ce credeţi despre Al-Lat şi Uzza şi Manat, a treia după ele? Sunt lebede, ce zboară sus şi în mijlocirea lor să se nădăjduiască”. Adică, pentru o mai bună înţelegere, pe lângă Gabriel ar fi existat şi alţi îngeri sau cele trei zeităţi păgâne pe care le adorau locuitorii din Mecca.
Din câte ştiu eu, Istoria academică a acceptat episodul ca fiind unul real, se pare, însă, că Mahomed a dezminţit ulterior versetele şi a afirmat că au fost inspirate de Satan.
Să vă explic mai bine. Aşa cum din Biblia noastră au fost scoase pasaje importate, la fel s-a întâmplat şi cu Coranul. Povestea se bazează pe partea lipsă din Coran.
E drept, cei mai mulţi islamici resping acest episod, dar, oare nu o fac şi din pricina fanatismului lor?
Citind pe aici pe acolo, şi încercând să înţeleg mai bine, am aflat că în planul romanului, pretextul versetelor susţine o alegorie, aceea că Mahomed are doi adversari, pe poetul satiric Baal şi pe Hind, preoteasa celor trei zeiţe locale. Întreaga carte, până la urmă, are un mesaj pozitiv: Dumnezeu-Allah este, cu siguranţă, viu!
În acest caz nu pot înţelege reacţia BOR. Reacţia tuturor liderilor religioşi cu privire la cartea lui Brown sau cu privire la alte cărţi. În cazul ăsta ce ar trebui să facem? Să nu mai scriem pentru că deranjăm? Nu prea înţeleg eu de ce toată această isterie. Versetele susţin o idee ca oricare alta. Până la urmă e vorba de un fel de nebunie dusă la extrem. De elemente fantastice ce se îmbină cu realul. Despre tragediile unor oameni, care, iertat să-mi fie, dar dacă eu treceam prin asemenea situaţii nu aş mai fi putut să cred. Despre credinţa oarbă. EX: când unul dintre personaje dispare din India, preferând să nu spună nimănui că porneşte spre Anglia. Amanta lui care-l credea un zeu, măritată şi cu copii, îşi ia copii şi se aruncă după o clădire înaltă, crezând cu desăvârşire că iubitul ei a zburat spre ceruri.
Nu mi s-a părut nimic de condamnat în Versete, aşa cum nu mi s-a părut nimic de condamnat în codul lui Da Vinci. Apocrifele există şi în religia noastră şi în a lor. Dacă nu le-aţi citit nu ştiţi ce aţi ratat. Dacă le-aţi citit, ce să vă mai povestesc eu. Poate, într-o zi, vom vorbi şi despre asta.
Aşadar, Versetele nu fac parte dintr-o blasfemie, ci dintr-o operă literară.
Aşa cum spuneam şi în titlu, mult zgomot pentru nimic.
Şi, în final, eu chiar vă recomand cartea. Este greoaie şi, uneori, mai trebuie să deschizi şi Coranul sau mitologia islamică, dar, una peste alta, este o lectură intelectuală care îl duce pe cititor cu gândul în tot felul de locuri. Şi, în plus, sunt convinsă că nu toţi vor înţelege acelaşi lucru din această carte. Şi nu are legătură cu credinţa, ci cu simţămintele personajelor. Enjoy!