Mult prea multe ecouri

Încerc să vi le semnalez pe toate, dar îmi e teamă că nu o să reuşesc. Renunţ azi la Gazeta de Nord Vest unde aveţi linkurile şi paginile şi trec la celelalte ziare. Îmi cer scuze bloggerilor dar dacă dau atâtea linkuri cititorii or să se spânzure.

Dar înainte de-a trece la afaceri trebuie să le mulţumesc până mor următorilor: Crinei – nu mai e nici un dubiu că e mult prea om pentru societatea asta a noastră. Şi am văzut-o pe Crina şi într-o altă postură, cea din spatele ziaristului. Atunci când ar fi putut să scoată un subiect de primă pagină ea a preferat să ajute omul din umbră fără să-l mediatizeze. V-am spus că e un om cu totul şi cu totul deosebit. Lui Darius – oh, şi câte ar fi de spus despre el. Glumă, glumă dar Darius e un tip de nota zece cu un suflet atât de încăpător că nu m-aş mira să intre toată planeta acolo.

Desigur, Chinezimea sa care s-a sacrificat pentru mine, lăsându-şi minunea de copil să dea singur examen.

Oamenilor ăstora eu nu o să le pot mulţumi niciodată suficient. Prea buni pentru lumea asta, pentru ţara asta. E mare lucru să ai aşa prieteni.

Desigur, nu o să o uit pe Ingrid, dar, mai ales pe Georgiana, pe care, vrea, nu vrea eu o împart cu Crina. Prea deosebiţi toţi aceşti oameni pentru a-i putea trece cu vederea.

 

Şi acum să trecem la afaceri că de aia ne-am adunat 😀

 

Biblioteca din Baia Mare e absolut bestială au chiar şi televiziune proprie. Aşa că puteţi urmări lansarea, dar aveţi şi posibilitatea să citiţi articolul.

Tot din Baia Mare avem Necenzuratul, care scrie foarte frumos.

Glasul care anunţă evenimentul

Gazeta de Maramureş, chiar au condei.

Portalul Sătmarean unde puteţi urmări filmarea lansării de la Satu Mare. Foarte tari.

Satu Mare online, şi aici aveţi ceva surprize.

Şi Nord-Vest TV… ăsta e tot cu Satu Mare 😀

No, bloguri mai zilele ce vor urma. Recenzii… încă le aşteptăm. Subprefectul din Baia Mare mi-a promis una 😀 O fi glumit? Că părea serios.

 

Trebuie să vă mai spun că înălţimea sa Chinezul a adus toate televiziunile posibile. Am întâlnit nişte dilăi de realizatori 😆 Am râs bine în emisiune. Şi am înregistrat alături de un domn vreo două ore. Foarte profesionist domnul Nancy. Dar, să nu îl uităm pe Victor Constantinovici de la Nord-Vest TV cu emisiunea „Ora adevărului”, de asemenea un bun profesionist. Şi cică în provincie nu sunt. Ba sunt, dar nu ştiţi pe unde căuta.

 

Hai şi trei poze şi fug la somn 😀

P6120227

P6120258

P6120128

Reclame

Să mă scuz…

Nu, nu mergem pe principiul cine se scuză se acuză, pentru că în cazul de faţă nu există.

Acum vreo săptămână, cred, Shauki mă ruga să fac o poză bibliotecii mele de fantasy jr. Aş face, de fapt, am şi făcut. Doar că acele cărţi nu sunt puse în ordinea: fantasy, romance, police etc. Ci sunt puse în aşa fel încât să intre. După cum veţi observa în pozele de mai jos, biblioteca mea este varză, pentru că nu mai am unde pune cărţile, iar în biblioteca cărţi „cu adevărat măreţe” nu intru nici bătută. Măcar aia să aibă un sens pe lumea asta. Aşa că, cu chiu cu vai, am încercat să pun o anumită ordine în cărţi. Din nou spun, nici de data asta nu aveam cum să le pun într-o ordine, pentru că unele sunt mai mici, altele mai mari, na, cum sunt cărţile. Aşa că, pentru a face loc pe sus, a trebuit, acolo unde s-a putut, să fac chiar câte două rânduri de cărţi, acoperind altele. Sorry, dar n-am avut soluţie.

Dar, într-o zi, promit să iau un pix şi-o foaie şi să scriu toate seriile fantasy jr care zac prin biblioteca mea. Oricum, Shauki, pe Pratchett l-ai încercat? E genial. Sau, desigur, Eoin Colfer, ştiu că a apărut la Rao. Încearcă-l, nu e chiar genul de fantasy obişnuit, dar e foarte mişto. Şi, a, să nu-l uit pe Terry Brooks, seria „Shannara” a apărut la Minerva, dacă nu mă înşel. Şi merită fiecare pagină. Ei, sper că pentru moment te-am nimerit cu ceva ce nu ai, dacă nu, mă apuc de listă, doar am promis 😀

c1

c2

c3

c4

c5

Pe când ţara arde…

vampire_001_fantasy_horror_art_wall

Aş vrea eu să spun că baba se piaptănă, dar nu, baba scrie. Asta era completarea demnă. Pe când guvernele se fac prin restaurante, ăia vor, ăia nu vor, dat toţi îşi doresc să apuce, eu, ca un om cu minte, scriu şi scriu.

Aş vrea să spun „Atenţiune naţiune!”, dar nu e cazul. Să începem aşadar.

Ei bine, după ce „Miercuri o să mori!” s-a finalizat, a intrat în acţiune „Oraşul pierdut” sau „Lumea pierdută” sau ceva pe acolo.

Povestea s-a născut aşa: plecând de la teoria lui Platon despre Atlantida şi mergând până pe urmele contemoparanilor, normal, autorul, a ales ce i-a convenit. Adică, un oraş cetate împrejmuit de munţi şi izolat de restul lumii ce ascunde ceva ce omenirea nu poate înţelege. (Ce? De aia există cititori, să afle ce 😀 ) O Bibliotecă, construită sub Londra, cu un Bibliotecar ce trăieşte de mai bine de două sute de ani şi un ajutor de doar douăzeci şi patru de ani, care nu prea pricepe ce se întâmplă.

Totul porneşte de la un recuperator de manuscrise unice: Zed, care îşi găseşte sfârşitul odată cu furtul unueia dintre cele mai importante dovezi ale istoriei. Dacă Biblioteca adăpostea toate cărţile ce se presupune că au fost scrise, toate adevărurile lumii, ei bine, cu siguranţă că nu deţinea nimic despre Atlantida, în afara teoriei că a fost scufundată odată cu potopul. Şi dacă acest manuscris ajunge în mâinile lor? Atunci ce se va hotărî? Şi dacă ceea ce are de ascuns Oraşul ( căci numele i se pierduse de-a lungul secolelor), nu este pentru a fi dezvăluit oamenilor? Atunci ce se va întâmpla?

Oraşul e o lume, Londra e o altă lume. Pentru că nu avem de-aface cu Londra oamenilor, ci cu cea a ciudăţeniilor. Şi dacă sediul FBI din Londra deţine un exemplar unic: o femeie-corb? Atunci, în ce direcţie se va porni şi unde se va ajunge? Până nici autorul nu ştie, abia are douăzeci şi patru de pagini A4, doar nu aveaţi impresia că autorul le ştie pe toate.

Oricum, cert este că voi avea parte de multă documentaţie. Mulţumesc, Bebe pentru „Istoria secretă a lumii”, e de mare ajutor. Voi avea parte de multe mituri, pe care, mai întâi trebuie să le aflu şi, de ce nu, de multe surprize.

Ce este? E un dark fantasy, dar asta nu se datorează personajelor, ci lucrurilor oribile care se întâmplă, pe de o parte în Londra, iar, pe de alta în Oraş.

E pentru prima oară când o carte a mea e învăluită de personaje masculine. Va fi în două sau trei planuri, oricum, unul e la persoana întâi şi îi aparţine lui Vrack, ajutorul Bibliotecarului. Vom vedea dacă agenta FBI Daleea va avea parte de un plan al ei sau o voi combina cumva cu toate celelalte. Dar, nu se ştie, pot fi şi patru planuri, căci, în secret, vulturanii plănuiesc luarea Londrei în stăpânire.

Desigur, vom vedea ce se va întâmpla, şi cum va reuşi „Corbul” şi „Omul” să salveze sau nu, ceea ce e pe cale să se întâmple. Dezastru sau istorie?

Să nu mai spunem că fiecare guvern în parte e interesat de Bibliotecă şi descoperirile ei. Va fi în stare Bibliotecarul să lupte cu guvernele lumii şi să le ţină departe de adevăr? Dumnezeu ştie.

Aşa că o să vă las cu prologul, încă nu sunt convinsă că ăsta e începutul de care am nevoie, dar pentru moment e tot ce am:

 

PROLOG

 

Bărbatul îşi încheie haina şi, cu ambele mâini, se ţinu strâns de stomac. Privea în stânga şi-n dreapta spre blocurile întunecate ale căror acoperişuri se ridicau dincolo de umbre şi nori. Vântul şi întunericul îi îngheţau venele şi sufletul. Din când în când privea în urmă, părându-i că aude paşi sau fâlfâit de aripi. Strânse şi mai tare haina, iar degetele păreau că-i intră cu totul în materialul gros. Umbre negre se poticneau la pasul său, doar rar lăsând loc vreunui ochi de lumină. Cerul se întuneca tot mai rău, iar pasul său începu să calce cu mai multă băgare de seamă. Ochii bărbatului erau peste tot, iar urechile îi auzeau şi ce nu trebuia să audă.

Se strecură pe o străduţă întunecată şi strâmtă. Umbrele blocurilor înalte făceau întunericul să pară şi mai aprig. Privi în stânga şi-n dreapta, apoi ascultă, aşa cum o pisică ascultă respiraţia şoarecelui. Îşi şterse broboanele reci de transpiraţie, apoi cu degetele tremurânde, îşi desfăcu haina.  Privi încă o dată în toate direcţiile înainte de-a se hotărî să scoată manuscrisul prins în piele roşie şi să-l vâre într-un loc din perete. Se lăsă greu pe cărămida rece şi începu să râdă.

– Bătrân nerod, îşi spuse sie, privirea îţi joacă feste, în timp ce auzul nu îţi spune nimic.

Privea spre cer, iar ochii îi relevau o formă inumană, cu aripi lungi, ce păreau să se întindă pe mile depărtare şi un chip demonic ce-i rânjea. Inima îi bătea aiurea, dar creierul lui refuza să creadă că există aşa ceva. Râse iar, isteric. Nu, nu credea, cu toate că ghearele imense ale creaturii se apropiau de el şi luceau sinistru în întuneric. Râsul său deveni tot mai alert şi mai îngâtuit. Când ghearele i se înfipseră în jugulară, scuipă sânge, apoi urlă. Un vagabond ieşi din ascunzătoare, privi spre creatură şi o luă la fugă ţipând cât îl ţineau plămânii. Creatura privi spre pipernicitul ce alerga, dar, cel pe care-l avea în mâini, i se părea mai important.

– Cui ai mai spus?

Bărbatul se înecă cu propriul sânge, scuipă şi încercă să îngâne ceva, dar era prea târziu, simţi cum viaţa i se scurge în mâinile duşmanului. Ochii i se măriră şi aproape că îi ieşiră din cap. Creatura îl scutură de câteva ori.

– Vorbeşte, neghiobule. Vorbeşte!

Abia târziu îşi dădu seama că omul nu mai e în viaţă. Cu disperare îşi luă zborul, în mintea lui născându-se un singur lucru: moarte oricui ştia.