I-am făcut botezul

Desigur, urcam liniştită o pantă, cu a doua. Patruzeci de kilometri la oră. Maşini în stânga, maşini în dreapta, toate parcate. Doar o maşină mai avea loc pe culoarul ăla. Ştiam eu că oamenii nu prea coboară pe acolo, dar mai urcă. Că na, e mai simplu. Bmw-ul se apropie, se apropie. Chipul bucălat al puştiului de la volan nu îmi spunea nimic bun. Şi se apropie. Mă uit în stânga, în dreapta, nu am unde să mă dau, maşini peste tot. Trec de poarta pompierilor când îl văd că vine şi nu se mai opreşte. Poc. Poc şi atât. Am oprit, dar până să mă dau jos, el întoarce în poartă şi o ia la trap. Mă uit după el, dar nu apuc să-i văd numărul. Un beţiv se uita gingaş la mine.

– I-ai văzut numărul?, mă trezesc întrebând.

 Omul se uită la mine.

– Al cui număr?

Da, aşa mă gândisem şi eu.

Mă uit la maşină, bara spate, partea dreaptă uşor înfundată. Asta este, mă duc să-mi iau nepoata şi la poliţie să-mi dea dovadă. Ce să fac, n-am ce face. Ajung la blocul respectiv. Sună Crina – cum o face că ea află întotdeauna veştile importante, nu îmi dau seama – îi spun ce-am păţit. Apoi, îl sun pe Xreder. Întrebări cu duiumul. Nu fac zece metri cu maşina că sună tata:

– Eşti bine?

– Dap, sunt.

– Atunci e tot ce contează.

– Dap, corect.

Sună iar Xreder.

– Când ajungi acasă să mă suni.

Ajung, îl sun vine repede, abia de am apucat să mă dau jos. Când mă uit, maşina nu avea nimic. Mă mai uit o dată mirată.

– Băi, îţi zic că era bara băgată înăuntru.

– Ei, şi-a revenit. E material din ăla…

Mă rog. M-am mai uitat la ea. Uimită! Dă-o în mă-sa de maşină, ăla mi-a dat-o, era gaură şi acum nu mai are nimic. Bune maşini fac japonezii ăştia. Bravo nene, nici la poliţie nu mai merg, păi ce rost are. Nu are. Asta este. Măcar pot dormi liniştită.

Intru în casă. Pe jos ud. Katy tocmai spălase. Mă descalţ şi umblu din cameră în cameră după un număr de telefon. Alunec, cad, mă lovesc. O durere cumplită de cap m-a pus jos instantaneu. Şi am dat cu fundul, desigur, m-am ţinut şi în mână. Aşa că închietura stângă e cam şubredă. Ziceţi voi că asta nu a fost zi cu ghinion. Hehee, asta da viaţă. Gata, mă culc, poate se duce piaza rea 😀

Am nevoie de sfaturi

Ei bine, situaţia e cam aşa. Am nişte bani, da, nişte bani, nu puţini, dar nici mulţi. Mă rog, nu îi am, dar o să îi am în momentul oportun. 15 mii euro. Da? Da. Cu banii ăştia nu îmi pot lua maşina pe care mi-o doresc eu. Pentru că aia costă cam 30, iar eu mă pot întinde, maxim, până la 20, că, în afară de ăia de sunt de pomană mai am şi eu 5. Sigur, aţi putea spune pentru încă 10 mii fă împrumut. Nu vreau să fac împrumut, nu vreau leassing. Vreau, pur şi simplu o maşină mai înaltă, dar nu exagerat de înaltă, cu un design drăguţ. Nu cu foarte mulţi cai putere, dar totuşi, nici 70. Pe motorină, care să aibă, cât de cât, confortul necesar condusului. Nu mare lucru, doar atât cât să te simţi şi tu om. Desigur, finanţatorul nu vrea maşină la mâna a doua, aşa că nici nu se pune problema. Mă gândeam la o Kia, e drăguţă, dar nu e înaltă, să fim serioşi. În plus, e destul de ieftină şi are multişoare dotări. Chiar de aş mai pune pe ea, tot nu aş ajunge la 20. Dar, mă întreb eu, cât e de fiabilă? Adică m-o ţine şi pe mine o sută de mii de kilometrii? M-aş îndoi. Voi ve ziceţi?

În banii ăştia ar mai fi opţiuni. Un Jeep Compas pentru America, nou, dar taxele??? Un Fiat Doblo ceva mai bun decât cel pe care-l am acum. Sau un BMW la mâna a doua 😀 , glumesc, desigur. Oricum, ce maşină să îmi iau. Şi vă avertizez, urăsc tot ceea ce seamnă cu break-ul. Urăsc pur şi simplu. Nici măcar nu mă pot apropia de aşa ceva.

Totuşi, ştiţi voi ceva ce m-ar putea ajuta? poate ceva care să fie cât de cât şi în conformitate cu dorinţele mele? Ştiţi? Ştiţi? Plzzzzz. Sunt de-a dreptul disperată. Umblu de la firmă la firmă. Am văzut cam tot ce era de văzut. Cam tot ce avem noi în Piteşti şi zău că avem destule. M-aş băga la un CRV, adică o honda civic în două sau patru uşi, dar depăşesc suma. Şi totuşi, aş vrea ceva mai înalt. Un Jeep de damă e al dracului de scump, şi îmi picase pe volkswagen tiguan, dar deh, e mult, nu mi-l permit. Ador maşina aia, la fel cum ador RAV 4, dar nu se poate şi nu se poate. Vă rooggggg, ajutaţi-mă!!! Sunt disperată. Adică, chiar, ce aş putea să îmi iau? Zău. Ce?

Zile grele

Zile grele, ce mai. O nebunie de weekend, nu am ajuns acasa mai devreme de unsprezece şi jumătate. Şi când am ajuns, am dormit mai bine de patru ore. Adica duminică. După care am plecat iar. Durerea de spate persistă. Şi singurul lucru bun din zilele astea au fost Victor, Mana şi maşina 😀 O maşină. Una mişto. Dar nu vă spun care. A spus Mana la un moment dat. De, dacă nu aţi fost atenţi. Cu toate că mie îmi era somn, somn rău.

Acum cum mai dorm eu. Am dormit până la nouă. Cred că o să mă uit pe pereţi. Am terminat şi „Crima letală”, a, o clipă. Nu am terminat „Semne bune”. Din râs în râs cu cărţile astea.

Nu am mai avut timp să trec pe bloguri. Nici pe al meu nu am avut mult timp. Dar tot am tras cu ochiul la Marian să văd ce-a zis. Mamă, şi a zis. Mult a scris 😀

Acum, la ora asta târzie, nu prea ştiu ce aş putea să vă povestesc. Nu am făcut nimic cu adevărat interesant încât să merite a fi povestit. Adică de vineri nu am făcut nimic interesant. Dar v-am povestit de vineri. Cum spuneam, mai bine a povestit Marian. Acum, pentru că Mana şi Victor aproape au promis ceva pentru weekend-ul viitor, eu vă rog pe voi să-i bateţi la cap să se ţină de cuvânt. Doar v-am spus că mă doare spatele. Fie-vă milă de un om bolnav 😀 Ar trebui să am o privire din aia plângăgioasă. Închipuiţi-vă că am. Deci am. Desigur, spăl eu maşina 😀

Cam atât. Hai, fie, nu mai căscaţi. O să mă chinui cu Our şi sper să vi-l aduc mâine. Dacă nu… Vania, ştii tu… Tenebre?! 😉