Arhive pe etichete: Boc
Grădina cu nebuni
Nu glumesc, la noi la ţară se întâmplă un fenomen. Bunica botează câinii în funcţie de oamenii care îi plac sau nu.
Primul botezat, pentru că era urât, cu capul mare şi corpul mic şi cam prostănac, a fost Boc 😀 Da, sigur că după politician, că nu e doar gnom vorbitor, acum a ajuns şi Primul ministru al curţii. Doar că animalul Boc s-a schimbat între timp, adică i-a mai crescut puţinel şi corpul, dar tot mic a rămas.
El e preferatul meu: Ţuţi. Nu, e prea pur pentru al asocia cu vreun politician.
Ei bine, domnul, cel mai nou membru al grădinii, în vârstă de doar şapte luni, este Ciutacu: cică e negru în cerul gurii.
Ultimul, dar nu cel din urmă: Stelică. Stelică a oscilat între Cristoiu şi Valentin Stan, dar am rămas la Stelică pentru că era ciudat să strigi un câine cu vreunul din cele două nume. Dar tot pe acolo oscilează 😀
Ei, nu daţi, femeia are 85 ani, şi le gândeşte cum le gândeşte, eu ce vină am? 😀
Am avut o Nadie – sărea gardul – după Nadia Comăneci. Un Bush, după preşedinte, şi tot aşa. Nu, unul chior n-am avut 😛
Când clopotul a bătut, ea a murit…