A câştigat Premiile Lili

 

Am promis că o s-o postez. Recunosc, nu am rescris-o. Dar după ce a spus Bujor Nedelcovici nici n-am mai simţiti nevoia. Aici aştept şi criticile dure. Vă rog.

Oana Stoica-Mujea

 

Lady Helena.

 

Personaje:

Helena – luptătoare, ajunsă pe marginea râului Styx

Atena – zeiţa înţelepciunii (până când îşi va dezvălui identitatea rămâne fără nume, acoperită de o mantie sărăcăcioasă, stă tot timpul cu spatele la Helena)

Charon – luntraşul lui Hades (nu apare fizic, dar din când în când i se aude glasul)

Un bătrân – ajuns pe marginea râului Styx, fiind de fapt Zeus.

Corul bărbaţilor, poziţionat în umbra cortinei

 

SCENA

 

Acţiunea se desfăşoară pe malul râului Styx. Un pod de aramă trece peste scenă, oprindu-se acolo unde începe râul. Este semiîntuneric şi din când în când se aud valurile lovindu-se de mal.

 

ACTUL 1 (Monolog)

 

Helena, singură pe malul râului, îşi plânge soarta 

HELENA

(Ţinând în mână spada)

 

O, Zeus, mârşav te-ai arătat cu a mea soartă. Cum m-ai lăsat să mor fără un ban în mână, şi astă creatură să-mi ceară bunul cel mai depreţ pentru a trece râul.

Nu, nu, nu şi nu. Niciodată nu voi lăsa din mână singura-mi alinare. Cea ce m-a apărat, aşa cum eu am respectat-o.

O, Zeus, cât de bine ştii cum am luptat noi amândouă. Spada în mâna-mi s-a mulat ca o mănuşă, ca o alinare. De-ar şti Charon prin câte am trecut. O, Zeus, ce crud, ce nemilos…

(Se adresează spadei)

Îţi aminteşti, bună sfătuitoare, cum ne-am împreunat? Eu om, tu un metal, ce fără suflet te credeau cei mulţi. Şi iată, împreună stăm şi aşteptăm să trecem în lumea celor morţi. În iadul însingurării. Dar nu, nu te voi da, de-ar fi să aştept aici o veşnicie. Căci împreună noi om sta. Aşa cum alţii au stat în somnul de pe urmă.

Ţi-aduci aminte tu cum a început revolta în ţara mea îndepărată? Cum toţi bărbaţii au fugit când ciclopii au dat năvală, la comanda lui Ares cel vijelios? Şi eu, ce am făcut atuncea? Femeie măritată în pântec cu un prunc. Căci nu puteam lăsa ca totul să fie călcat în picioare. Dar ei, mişeii, bărbaţii, cum au fugit, unii cu plozi cu tot şi s-au ascuns în temple sau în munţi. Iar tu, măreaţă spadă, stăteai pierdută în mocirlă. Parcă-ţi plângeai de milă sau furie să fi fost. O, da, erai înfuriată căci n-aveai să mai simţi sângele cald şi umed pe lama-ţi lucitoare.

Şi-atunci te-am ridicat şi te-am privit ca pe-o zeiţă. Şi am ştiut pe dat. Spre celelalte m-am întors şi am strigat: „Iată-ne salvatoarea!”. Şi tu, o, mândră spadă, şi tu parcă ai răspuns. Ai străluci în lumină, ca o zeiţă la apus.

Şi toate celelalte mi s-au alăturat, şi ce-au făcut atunci, şi ele s-au n’armat. Şi am plecat la luptă. Si câţi ciclopi am mai ucis, noi două şi cu ele. Nici nu i-am numărat.

Iar el, acum, mişelul de Charon, te cere pentru a mă trece dincolo de râu? La ce? Pentru a mă duce în iadul înfierbântat, pentru a pedepsi dragostea-mi pentru oameni, luându-te de lângă mine. Şi mi-a şi zis mişelul: „De stai aici, vei tot muri, şi vei muri până ce mă vei ruga să mi-o dai mie şi să treci. Că tu întotdeauna vei simţi prima durere a morţii, şi cât vei rezista?”

Oh, Zeus, cât te mai ocărăsc. Blestemul meu să cadă pe capul tău zeiesc. Durerea mea să cadă pe cei ce îi iubeşti, şi astfel cel mai drag din pruncii tăi cei mulţi, să-ţi fie cerut în ceas de cumpănă.

Să nu mai plâng, să nu mai plâng. Mai bine să mă liniştesc. Dar ce e asta? Parcă aud un vuiet. Oare să am companie? Dar ce îmi pasă mie, căci celalalt va pleca. S-o fi îndurat de el vreun muritor de rând, să-i lase un bănuţ. Sau nu? O, Zeus, ce aspră-mi e pedeapsa pentru că am salvat pământul de sute de cotropitori.

Sau oare-i altceva? Să fie oare pruncul ce l-am lăsat pe mâna argatului cel trădător?

Dar iată, se aude un vuiet, tot mai aproape…

(Cortina cade încet)

 

CORUL

Şi-aşa biata Helena, cu al său suflet cald

Trece acum prin moarte.

Aşa cum a făcut şi-atunci când viaţă a cerut

Ea a luptat şi va lupta şi-acum.

Şi cine vine oare în grabă aşa de mare?

Se aude marea?

 

ACTUL I. SCENA II

 

Se ridică cortina. Helena stă lângă pod cu spada în mână. În faţa ei, stând cu spatele, e o femeie.

 

ATENA

Ce frig e aici. Şi te gândeşti că mai încolo, iadu-i fierbinte.

 

HELENA

O, dacă-i şti, domniţă, dragă, şi ce dogoare. Ea vine odată cu Charon şi tot aşa dispare.

 

ATENA

L-aştepţi demult?

 

HELENA

Eu nu-l aştept deloc. Că n-am nici bani ca să-i plătesc şi nici ceea ce mi-a cerut nu-i dau. Mai bine mor de mii de ori, de miliarde, decât de scumpa-mi spadă să mă despart. Căci numai ea m-a însoţit în moarte. Aşa precum Oreste pe Iphigeneia trebuia să însoţească.

 

ATENA

Şi-ai să rămâi aci? Să mori de-atâtea ori, să simţi mereu durerea şi nepăsarea?

 

HELENA

Prefer să fie astfel. Da, prefer. Prefer ca să rămân, să-i văd pe toţi venind şi-apoi, ca nişte demoni, plecând spre iad. Dar ce-ai făcut femeie de ’ăst drum ţi-a fost deschis?

 

ATENA

De-mi spui povestea ta, ţi-oi spune poate şi eu. Cu toate că păcatul m-atârnă atât de greu.

 

HELENA

O, zei cei făr’ de minte. Ce am făcut eu? Mi-am apărt tot neamul, întregul lor avut, lasându-mă pe mine. Punându-mă de-a curmezişul, cu astă spadă în mână. Chiar după ce-am adus pe lume un prunc, m-am ridicat şi am pornit să-i pedepsesc pe cei, ce cu ura în dinţi, venit-au să ne prade. Căci singure am rămas, femei şi unii prunci. Şi-atuncea, toţi aflând, au şi pornit spre noi. Să prăduie, să fure şi să batjocorească. Dar spada mea, sărmana, s-a ridicat. Şi a ucis fără scăpare pe orişicine i-a stat în cale. Mult sânge mi-a curs pe mâini şi pe lama spadei, dar doar m-am apărat.

 

ATENA

Şi pruncul, unde îţi e?

 

HELENA

O, pruncul, oh… Pe capul lui aprig blestem căzu-ta, ca şi pe-al meu. Şi într-o noapte liniştită, pe când dormeam în şură, Artemis mi s-a arătat râzând ca o nebună. Şi mi-a strigat neisprăvita: „Ăst prunc de l-ai născut Helena te va ucide într-o zi, aşa cum tu ucisa-i ciclopii unor zei”. M-am mâniat atunci, dar n-am avut puterea să-l ucid, aşa că i l-am dat unui argat de-al meu ce nu avea copii. O, ştiu, ce nebunie am făcut. Aşa cum Agamemnon a crezut că de a scăpat de Oreste s-a dus şi-al lui blestem, şi iată că s-a împlit, aşa am făcut şi eu. Doar că blestemul nu s-a împlit, căci pruncul mi-e prea mic, iar eu nu mai trăiesc în lumea pământească, cu flori, cu pomi şi aer. Cu cerul boltuit şi luna cea măreaţă. Acuma sunt aici, plângându-mi soarta neagră ce m-a aventurat spre iadul cel fierbinte.

Ascultă? Nu auzi? Un clipocit în apă. Se întoarce oare Charon?

 

 

CORUL

Helena îşi plânge soarta, dar şi mai aprig poate că soarta o aşteaptă s-o îndemne mai departe.

 

GLASUL LUI CHARON

Te-ai răzgândit Helena? Sau vrei din nou să simţi fiorii cei mai reci ai morţii?

 

HELENA

Mişel cu chip de demon, eu spada nu îţi dau.

 

GLASUL LUI CHARON

Atuncea pe nimeni n-am să mai trec pe apele fierbinţi. Şi toţi ce vor veni să ştie a cui e vina.

 

HELENA

Aşa, mişelule, să fugi din calea mea. Chiar de eşti mort, de spada mea ţi-ar prinde jugulara, ţi-ar desprinde-o. Demon din iad. Ascultă, bună doamnă, se depărtează. O, Zeus, ce-am făcut? Acum vei fi pierită aşa cum sunt şi eu. Vei aştepta pe mal şi vei muri mereu, iar mai târziu, mă vei urî.

 

ATENA

Dar ce e de făcut? Tu nu cedezi. Nici el, că-i demon. Un demon de temut.

 

HELENA

Aşa-i, şi ce să fac? Să-i dau singurul meu bun? Ce-ai face în locul meu?

 

ATENA

De mi-ar fi prunc, aş proceda la fel ca tine. Dar este doar o lamă ce multe suflete a luat şi le-a trimis în iad.

 

HELENA

O, bună doamnă, tu nu înţelegi. Această lamă, cum îi vorbeşti, nu m-a trădat în veci.

 

ATENA

Şi totuşi eşti aici.

 

HELENA

Dar nu de spadă am murit. Ci otrăvită am fost de chiar argatul meu, cel ce i-am dat copilul.

 

ATENA

Aşa…

 

HELENA

Oh, Zeus, recunosc. Mi-am prăduit duşmanii, şi mi-am întins averi. Dar eu nu le ţineam, să-mi umplu maţul sau să mă amuz, ci le dădeam femeilor amărâte pentru a-şi creşte pruncii şi-aş lua, cum se cuvine, bărbat de omenie. Bărbaţii ne-au fugit, domniţa mea cea dragă, atunci când vestea ciclopilor cotropitori ne-a ajuns la urechi. Şi nu s-au mai întors, storşi de ruşine. Şi noi, noi cum să facem, singure pe pământ. Cum să ne apărăm şi cum să şi muncim pentru a putea mânca? Şi astfel eu am strâns averi peste averi, şi când i-am dat pruncul argatului meu, i-am dăruit şi-un colier pentru a-l creşte, dar nu s-a mulţumit.

Mişelul, el m-a otrăvit. Şi-otrava şi-a făcut efectul atunci când mă plimbam singură prin grădini. Acolo am murit fără să alfe nimeni. Şi multe zile or trece până ce-mi vor găsi leşul putrezit.

Dar nu de asta-mi plâng mizera soartă. Mai mult o plâng pe-a lor. Femeile cele ce au rămas în viaţă, nici una nu-i ca mine, cine le va apăra? Nu au conducător şi teama se va împleti în sufletele lor. Ori vor fugi, ori vor muri. Dar sunt prea mândre ca să fugă. Şi pentru a se simţi martire până la capăt îşi vor da viaţa, dar mai nainte vor fi batjocorite. O, Zeus, ce nedrept eşti, şi tu la fel, blestemat de Charon. Mai bine aş pica în ghearele lui Cerber, în colţii fioroşi… Ce soartă, ce ruşine…

 

ATENA

Prea crudă moartea ta. Argatul merită pedepsit.

 

HELENA

Dar nimeni nu va şti vreodată că el m-a omorît.

 

ATENA

Şi dacă-ţi spun că ştiu cum să te întorci în viaţă?

 

HELENA

Dar cum se poate aşa ceva? Cine s-a mai întors din moarte?

 

ATENA

Hercule.

 

HELENA

Hercule-i semizeu şi tată îi Zeus…

 

ATENA

Dar Zeus nu se poate opune morţii.

 

HELENA

Domniţă dragă, nu-mi da speranţă dacă nu ştii ce-mi spui.

 

ATENA

Doar să mă-asculţi şi întocmai tu să faci.

 

HELENA

Ţi-o jur.

 

ATENA

Dar înainte de-aţi spune cum să te întorci trebuie să îmi promiţi ceva.

 

HELENA

Orice.

 

ATENA

Să-ţi pedepseşti argatul cum se cuvine, dar să nu-l omori. Apoi, pruncul să-ţi iei la sânu-ţi, că de-l vei creşte tu, blestemul nu se va înfăptui. Ba mai mult, chiar argatul cel viclean va pieri cum ţie ţi-a fost spus.

Pe urmă, alături de cele ce le conduci, să-i duci ofrandă Atenei, că numai ea ţi-o da puterea de a trece peste războaie zeci. Şi tot ea, atunci când vei muri, aşa cum se cuvine, la râul Lethe te va aştepta (Râul uitării). Şi astfel, râul Lethe de vei trece, vei fi în fericire. Şi apoi, câte fecioare ai, Atenei să le închini. Şi să le îmbraci în straie bărbăteşti, să le pui spada în mână şi să le înveţi să lupte.

 

CORUL

Dar ce se aude oare? Un alt om a păşit, pe ăste coridoare. Şi frica de la sân… o, Zeus, ce eşti mare e doar un biet bătrân ce intră clătinat. Dar cine o fi el?

(În scenă intră un bătrân clătinându-se, cu haine zdrenţuite)

 

BĂTRÂNUL

Nu-o asculta Helenă, căci ea vrea răzbunare. Te vrea acolo, în viaţă, doar pentru a-şi crea armată ca să lupte împotriva tuturor. Nu îţi pleca urechea şi ia moneda mea, Charon va accepta.

 

HELENA

Dar cine-mi ieşti, bătrâne?

 

CORUL

Bătrânu-i înţelept, dar cine minte oare? Femeia ce îşi ascunde chipul sau el ce încearcă acuma s-o osândească pe Helena?

 

ATENA

Bătrân neghiob şi fără minte. Las-o să plece în viaţă, moartea n-ar fi trebuit să-i bată acum la uşă.

 

BĂTRÂNUL

Ascultă Helenă bine, căci voi pleca curând. Eu singur mi-am luat viaţa să vin şi să te văd. Sunt eu, argatul cel nenorocit.

 

HELENA

(Îşi trage spada de la brâu)

Nu poţi fi tu, el încă-i tânăr.

 

BĂTRÂNUL

Ba eu îs. Dar ai murit de mult. Aici nu simţi când trece timpul. Mai ales când Atena se află lângă tine?

 

CORUL

Atena?

 

HELENA

Atena?

 

ATENA

Ei, da? Şi ce-i greşit în asta? Argat nesocotit? Că vreau să-i redau viaţa de-acolo de unde s-a oprit?

 

BĂTRÂNUL

Helena, crede-mă ce-ţi spun. Zeii îţi vor pregăti un iad numai al tău de ăst lucru vei face. Vei arde de atâtea ori încât vei renunţa la toate. Durerea, suferinţa, spada şi pruncul îţi vor fi tot timpul luate.

 

CORUL

Ce zbucium, ce mai jale.

Draga noastră Helena.

Al cui sfat oare o să-l primeşti acum?

Şi zbuciumul, durerea, cuvintele acelea.

Speranţa a murit pentru a doua oară.

Şi tu, acum, Helenă, ce-ai să decizi?

Şi cine oare te ascultă?

Şi de te rogi cui îţi închini suspinul, inima, durerea?

În mâna cărui zeu te laşi acum?

 

HELENA

Atena, încerci să mă înnebuneşti. Tu, tu şi cu Charon v-aţi vorbit să n-am de ales.

 

BĂTRÂNUL

Aşa-i!

 

ATENA

Dar îţi ofer viaţa din nou, gloria, dreptul de-aţi creşte fiul. Ce poate fi atât de rău?

 

HELENA

Iadul de după e mai rău decât moartea în sine. Prefer să-i dau spada mea demonului şi să-l întâlnesc pe Cerber.

 

BĂTRÂNUL

Nu Cerber e destinul tău, ci râul Lethe te va călăuzi.

 

HELENA

De unde ştii, argatule?

 

CORUL

De unde ştii, argatule?

Prin câte morţi ai mai trecut?

Ce scop a fost în viaţa ta?

Cine eşti tu?

 

BĂTRÂNUL

Nu am trăit ca un om drept, atunci când am avut pământul sub picioare. Şi asta e pedeapsa mea. Să te călăuzesc pe tine, în ultima călătorie. Să-ţi dau în dar moneda mea, iar eu să mor aici, până când Zeus se va îndura.

 

ATENA

Nu-l asculta, vei arde în flăcări dacă vei pleca.

 

HELENA

Ba am s-o fac. În flăcări, ori în altă parte, acesta e sfârşitul meu. Cine se întoarce iar la viaţă, trebuie să fie un neghiob. Accept moneda ta bătrâne. Sper doar că nu m-ai păcălit, aşa cum în viaţă ai făcut de nenumărate ori.

 

BĂTRÂNUL

Îţi jur Helenă!

 

CORUL

Auzi cum se întoarce, în clipocit de apă. Cum spirite păgâne i se agaţă de mantie. Cum ţipă şi cerşesc să iasă iar din apă. Acuma pe Helena o va călăuzi, spre beznă sau lumină.

 

GLASUL LUI CHARON

Te-ai răzgândit, Helena?

 

HELENA

Am bani ca să-ţi plătesc.

 

GLASUL LUI CHARON

Atunci accept!

 

HELENA

(Îndreptându-se spre mal)

Dacă ai fost drept bătrâne, să nu rămâi prea mult prin aste locuri şi cineva să se îndure de sufletul tău pângărit. Dar de m-ai minţit, să arzi în iad, să urli, să te zbuciumi. Şi-a ta durere să se audă pe pământ.

 

ATENA

Ascultă-mă, Helena!

 

HELENA

E prea târziu acum. Soarta eu mi-am decis-o. Cu spada mea în mână voi părăsi tot ceea ce-am iubit. Şi într-o zi, o altă doamnă se va ridica şi-mi va conduce neamul. Poate chiar fiul meu va fi cel ce-o va face.

 

ATENA

Greşeşti, Helena!

 

HELENA

Adio!

 

CORUL

(O barcă se apropie de mal, silueta se vede în umbră. Helena urcă şi încet, încet dispare)

Helena a plecat să înfrunte moartea. Cu spada în mână şi sufletul curat. Va fi călăuzită de-o lumină, de-un fir de apă albă şi de-un înger abia scăldat.

Viva Helena!

ATENA

Netrebnic Zeus, ai reuşit, dar următorul suflet va arde drept în iad.

 

BĂTRÂNUL

Ai grijă ce-ţi doreşti, zeiţa mea.

 

CORUL

(În timp ce părăseşte scena)

Plecaţi bucuroşi! Cu sufletul împăcat.

De data asta s-a ales ce era drept.

Iar omul cu mintea curată şi sufletul drept,

Va şti ce să aleagă.

Căci viaţa nu-i totul.

Şi moartea e tot viaţă.

Închide-i ochii morţii,

Şi ploapele ei grele.

Păşeşte fără frică,

Helena zeiţă a războiului.

În altă viaţă te vom aştepta.

Închide ochii morţii!

Îmi cer scuze pentru că nu o pot posta aşa cum apare în word, adică ordonată într-un fel anume. Sper să înţelegeţi oricum. Daţi cu pietre!

Reclame

Despre Premiile Lili

Mai întâi: Crina s-a întors şi mă ameninţă că pune poze. Aha, sigur, cum să nu.

 

Acum, vă rămăsesem datoare cu o impresie. Am fost la Bucureşti pentru a-mi susţine teza de doctorat… ăăă, scuze, teza de începător în ale teatrului. Acolo, cu priviri blânde şi curioase m-au înconjurat: Lucia Verona, Bujor Nedelcovici, Lilick, Mădălina, Dan Mircea Cipariu, Olga Delia Mateescu, Anda, Renata, Cody şi poeta noastră din Paris Carmen Nicoară. Iar Mălina Aniţoaiei a fost alături de noi prin textele sale citite de Lucia.

Bine, până aici s-a înţeles. Mai întâi s-au citit textele Mălinei, apoi poeziile lui Carmen şi pe urmă Olga Mateescu a citit piesa mea: „Lady Helena”. Interpretarea a fost superbă. E aproape ireal când auzi ceva scris de tine interpretat de o mare artistă. E ca şi cum nu ai fi fost acolo şi totuşi într-o altă viaţă ai fi trăit o asemenea experienţă pe care habar nu ai cum să ţi-o explici.

Olga Mateescu şi Bujor Nedelcovici mi-au dat încredere. Cică aş fi făcut bine ceea ce am făcut 😀

Menţionez că piesa iniţială a fost scrisă în 20 min. Modificarea a mai durat vreo 20 pentru că trebuia să plasez corul ăla când şi unde trebuie. M-am gândit că piesa merită făcută de vreo 50 min., iar pentru asta m-am gândit să apelez la un Corifeu. Personajele vor rămâne aceleaşi. Se va pune mai mult accent pe misterul bătrânului… Ba nu, o să scriu o alta. Nu are sens să mă chinui la ceva ce nu mai vreau. O să scriu o alta ce va fi plasată tot prin Grecia antică. Încă nu m-am săturat de zei şi de legende. O să-mi vină mie o idee. De ce o să scriu alta? Mi-a trecut mie prin cap că aş putea participa la un concurs teatral. Dar mai e până atunci aşa că nu mă grăbesc. Nu alerg.

Îi mulţumesc încă o dată Luciei pentru această ocazie şi le mulţumesc tuturor pentru că „m-au bârfit” la modul pozitiv după plecare 😛

Ei da, sunt puţin încrezută, cam ca atunci când George Arion a zis de bine. Aşa că până nu îmi trece starea asta de încrezută, nu mai vin pe blog 😀 După un pui de somn îmi trece, garantez.

UPDATE: Uitasem. De la un timp ma obsedeaza melodia asta:

Am minţit…

Am avut emoţii. Dar ştiţi ce mult îmi place să bravez? 😀

 

Acum o să vă pun câteva poze. Povestea o găsiţi aici. Dar mâine am să vă spun şi varianta mea. O, să nu uit. Ştiţi cât de bine arată Olga Delia Mateescu? Ioi, nu îmi venea să cred. Xreder şi acum mă întreabă: îţi dai seama cine ţi-a citit piesa? Se va opri până mâine? 😆

DSCF1877

DSCF1878

DSCF1879

DSCF1881

DSCF1886

DSCF1889

DSCF1891