Un nou Gaudeamus și un marți 19!

482455_10202323034978576_651268002_n

 

Se spune că dacă nu ești la Gaudeamus nu exiști. Iată că exist cu toate că e al doilea an în care nu calc pe acolo. Pe de o parte pentru că după atâția ani în care doar alții au beneficiat pentru că am mers acolo mi s-a luat, iar pe de cealaltă parte pentru că m-ar enerva teribil ipocriziile unora de se cred ba scriitori, ba editori, ba mari scule. Dar, la anul, am eu marea presimțire că voi fi. Pentru că Iolanda se va trezi din letargie după mult prea mult timp, pentru că oameni pentru care se merită mai există, pentru că, pentru că. Anul ăsta nu aș fi fost pregătită nici psihic, nici în alt fel. La anul va fi o altă poveste, una pe care am să o spun la timpul potrivit și nu mai e mult până atunci. 

Se pregătesc surprise în lumea editorială. Se pregătesc cărți în fantastica lume a scriitorilor. Se pregătesc multe, atât de multe că oricum nu sunt suficiente. Unii dintre noi mai au și altele de făcut, unii dintre noi scriu chiar dacă nu sunt la Gaudeamus și nu se prezintă cu un tiraj de o mie, ci cu unul de douăzeci de mii. Așa că ce e mai important? Să fii într-un târg care ține o săptămână sau să vinzi niște cărți din două în două săptămâni? Eu asta vreau acum și îmi e suficient. Dar nu am să vă mint că un workshop bine organizat la un astfel de târg m-ar fi încântat. Dar de unde? Cui să-i vină ideea? Cine să aibă timp de ea când toți vor să se audă vorbind? Eh, lăsați, până la anul să fie cum o fi.

Anunțuri

E greu când te îndrăgostești de personaje

Vă spuneam eu ieri că îmi e dor de el. Da, e un personaj. Mi s-a mai întâmplat asta și în ultima carte cu Iolanda – nu vă spun care e personajul, pentru că o să apară din nou și nu vreau să mă judecați 😀 – Dar e greu. Când începi să te îndrăgostești de câte un personaj începe să-ți fie dor de el, începi să vrei să fie real. Începi să-l dorești de parcă ar fi parte din viața ta. Îl vreau? Înțelegeți asta? El e alesul. Da, sunt dusă cu pluta dar asta sunt, alta nu mai aveți de unde. Viața e greu. Dar am terminat cartea a treia. Asta mă bucură. A plecat deja la corectat, iar eu mă gândesc serios la a patra pentru că nu știu exact TV sau Radio? Dar mâine citesc Lucia Verona și îmi revin eu, o să știu și ce trebuie să scriu. 

 

Slide1

3,9 lei carte+ziar

 

 

 

 

 

 

1384225_10202034585847528_1886508655_n

 

 

 

1382287_10202034680089884_272740419_n

 

 

1383103_10202034579127360_818201145_n

 

 

Când veștile proaste te asaltă, când lumea pare să-ți facă în ciudă, când ai capul plin de probleme și nu mai știi în ce parte s-o apuci, mai apar oameni, gesturi frumoase, impresionante. Îți dai seama că mai există, culmea, oameni care nu au nici o obligație față de tine (și iar nu mă refer la amărâții mei de prieteni care mi-au fost mereu alături) și cu toate astea te susțin și le pasă. E îmbucurător. Și apoi iată, singurul om care și-a ținut cuvântul. De fapt e prea mult spus, pentru că nu mi-a promis nimic, dar a făcut totul. Mulțumesc Simona Ionescu, nu o să am niciodată suficiente cuvinte sau gesturi pentru a arăta adevărata mulțumire. Dar tu știi mai bine…

Bucuria mea, după pisoi 🙂 , cărțile acestea. E o serie de douăsprezece cărți polițiste cu aceleași personaje, dar pot fi citite independent. Apoi urmează o serie de douăsprezece cărți fantasy pe același principiu. Între serii s-ar putea să aveți o surpriză de proporții, dar s-ar putea, pentru că nu știu dacă cealaltă autoare va fi în stare să facă ce și-a propus, dar vă spun că oricum ar fi e de bine. 

Dacă mai voiați să scriu și să mă citiți în următorul an aveți de unde. Evenimentul Zilei și eu. Împreună cu un proiect frumos, un proiect care a adus o rază de soare pe strada mea. Fiți alături de mine și de EVZ, măcar din două în două săptămâni dacă nu zilnic. Sper să mă ridic la nivelul așteptărilor. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut. Le mulțumesc și celor care mă vor susține. Poate că viața nu e chiar atât de rea. 🙂

O idilă de cinci ani

Hai, bine, să nu exagerez, a fost cam de patru ani și jumătate. Desigur, detaliile suculente și prostia-mi nemărginită o să le aflați într-o revistă cu un tiraj bun – vă spun la momentul potrivit unde. Nu de alta, dar războiul meu nu se va duce pe blog, facebook etc ci acolo unde contează, adică în cea mai mare parte în tribunal, dar și presa o să aibă partea ei de contribuție.

Da, îmi recunosc prostia. Uite că o fac public. Am luptat alături de un om care nu a dat niciodată nici măcar o cafea, un om care și-a permis să spună despre mine și alte două persoane că „sunteți burghezi, voi vă permiteți, iar eu n-am decât două sute de euro în buzunar”. Un om care și-a permis să-și facă imagine pe munca mea fără să dea nici măcar un pahar cu apă pentru că e prea calic și totul trebuie să-i revină lui.

Pe acest om l-am ajutat nu numai cu munca mea pentru editura lui minunată „Tritonic” ci și cu alte lucruri. Nici o grijă, într-un sens n-am fost proastă, am păstrat toate documentele. Drăguț maxim este că am cărți pe care n-am contract și din câte mi-a spus avocatul asta înseamnă penal. Nu-i nimic, nu sunt bani sunt pușcării. N-am făcut în viața mea rău nimănui dar acest personaj penibil și-o merită. Și apropo, daca Tritonic Publishing a dat faliment cărțile mele ce mai caută pe piață? Dar nu-i bai, să fie, se rezolvă și asta în instanță.

) Nu o să-i pronunț numele acestui personaj pentru că vreau să uit că există, dar, dragii mei, copii de treisprezece ani care urmează să publicați la acest brand vestit, trebuie să știți că vă fură. Da, acum, probabil, în afară de câțiva oameni, nu mai poate păcăli decât copiii. Sunt curioasă, o să-i ia din grădiniță?

Răbdare să aveți că am detalii gârlă ;

Ba scriu din nou

Datorită unui proiect și unor oameni minunați am decis că a venit timpul s-o iau de la capăt. Am avut, probabil, pauza de care aveam nevoie pentru a mă întoarce la scris. Sau, de ce nu, am avut imboldul necesar. Cred că am avut imboldul necesar să reîncep și scrisul pe blog, nu de alta, dar, în curând, o să am de făcut câteva dezvăluiri. O să arunc lumea scriitoricească în aer pentru că pot și pentru că vreau. O să pornesc un jihad din care nimeni nu o să mă mai oprească. 

A venit momentul ca oamenii să afle niște lucruri. Asta pentru că m-am săturat să tot fiu călcată în picioare.

Dar revenind la oile noastre fix în septembrie se va anuța proiectul. La jumătatea lunii o să apară prima carte și apoi om vedea ce o mai fi. Cred că va fi și o mare lansare în București. Dar toate la timpul potrivit pentru că ar fi păcat să stric surpriza.

Vă spun doar atât: avem o ziaristă mamă singură a unei fetițe de trei ani si un fost polițist, acum detectiv particular, bețiv și dependent de poker. Cred ca o să fie o pereche interesantă, dar vă voi lăsa pe voi să judecați la timpul și momentul potrivit.

Șarama

Când ziua începe a se îngîna cu noaptea este ceva normal, dar când lucrul acesta devine permanent este clar că e o problemă. Cartea destinului a fost furată și era întunecată se apropie. Atâta timp cât destinul nu se mai scrie lumea începe să moară.

Mâna invizibilă e neputincioasă, nu mai poate scrie în Șarama. Destinul fiecărui om a fost scris dinainte, acum nimic nu se mai poate schimba. Însă gemenii Sior și Sirona au păcălit dintotdeauna Mâna. Deciziile lor au fost mereu imprevizibile, iar Mâna a fost nevoită de multe ori să rescrie. Așa că ei sunt singurii care pot amâna sfârșitul lumii.

Dar nu numai destinul lumii e în mâinile lor, ci și tronul care a aparținut de drept părinților lor. Sior și Sirona sunt orfani și nu beneficiază de armate și aliați pentru a-și putea lua ceea ce le aparține de drept. Iar când unchiul Sorian află că gemenii sunt în viață pornește un adevărat măcel.

Cei doi sunt nevoiți să se bazeze doar pe ei, pe bătrânul bețiv al satului în care au crescut, pe o pasăre pheonix care e pe jumătate om și pe zeița morții.

Bătălia nu se dă doar pe pământ pentru că și zeii sunt împărțiți în tabere.

Și mai este un secret. Cei doi nu pot învinge decât împreună. Numai că drumurile lor se despart.

Este o poveste ca orice altă poveste. Poate tristă, poate veselă. Dar vă garantez că nimic din ceea ce v-ați aștepta să se întâmple nu va fi așa. Iar finalul este cu totul neașteptat. Tot ce trebuie să faceți e să citiți și să trageți singuri concluziile.

Șarama este cartea destinului și așa va rămâne până la sfârșitul lumii.

Plăcerea mea vinovată…

După întâlnirea de ieri cu Lucia şi Mordechai în care am pus cultura la cale. Adică, să fiu mai explicită, am pus la cale cum să scoatem cultura din plictiseală. Şi cum să le spunem oamenilor că nu numai elitele au acces la cultură. De azi înainte, am decis noi, toată lumea are acces la cultură, iar aceasta poate fi chiar distractivă, indiferent că e vorba de pictură, literatură, muzică, etc… Azi a venit rândul celor de la Radio Guerrilla.

Dacă nici Radio Guerrilla nu ştie cum stă treaba cu distracţia culturală, cine mai ştie? Cei de la Guerila i-au invitat pe toţi cei care de-a lungul timpului au intrat în direct să spună ce melodie le-a rămas pe creier şi de ce. Au făcut o înregistrare. Melodia o aveţi la final, motivaţia la radio.

Până acum le-am îmbinat bine şi ţinând cont că mai am treabă, vă spun repede ceea ce voiam să strecor de câteva zile.

E oficial de vreo două luni, da, eu, George Arion şi Bogdan Hrib facem parte din „Valul românesc care cucereşte Europa”. Cu alte cuvinte, e oficial, cărţile noastre, printre care şi Indicii Anatomice, au fost traduse în Anglia. Ni s-a dat un avans în euro şi urmează să plece la tipar. Iar din toamnă, ei da, începem promovarea în afara graniţelor.

Suntem promovaţi ca autori români. Aşa că ţara asta, până la urmă, n-are parte numai de imagine negativă afară. Uite că noi am reuşit cu ceva frumos şi zic eu că e o treabă bună. În plus, Asociaţia Crime Writters Club acum face parte din marea familie anglofonă. Adică, nişte scriitoraşi tâmpiţei din România au reuşit să treacă graniţa engleză. Ştiu, voi credeaţi că doar dacă pozăm toţi trei în pielea goală ne va remarca Anglia. Iată că a fost suficient să scriem. Aşa că felicitările, masa şi dansul le aşteptăm pe adresa redacţiei Flacăra 😀

By! Mă pregătesc de salsaaaaa.