Iar citeşti?!

E o întrebare cu ton de reproş, pe care mi-o adresează, în orele de plictiseală, Xreder. Uneori îi răspund: „Ntz, mă scobesc între dinţi”. Alteori fac un semn din mână, dându-i de înţeles să mă lase în pace. Dar în ultimul cred şi eu că am exagerat. Sunt de-a dreptul exagerată. Dar azi m-am prins şi eu. De la recitirea „Annei Karenina”, mi se trage totul. Nici atunci, în tinereţea mea palidă, nu mi s-a părut Anna prea sănătoasă la cap. Nici acum nu mi s-a schimbat părerea. Aşa că n-am găsit nimic altceva decât îmi aminteam în carte. Desigur, am observat că e la fel de bine scrisă, lucru incontestabil, dar la fel de lacrimogenă pentru gustul meu. În acelaşi timp, adică încercând cu mintea de acum s-o înţeleg pe Anna – n-am reuşit – am mai citit şi altceva.

Dar am să încep prin a vă spune că „Elantris” e ultimul fantasy citit în ultima lună. O să vă vorbesc despre carte zilele următoare, pentru că sunt o fată bună şi cartea mi-a plăcut mult. Trebuie să vă spun că nu mai pot citi fantasy. Ureiii… eu ştiu? Dumnezeule mare, am ajuns la saturaţie. Nu ştiu încă dacă îl mai pot scrie, dar mi s-a deschis un apetit pentru cărţi serioase ceva de nedescris. Oare mă maturizez? Doamne fereşte, scuipă în sân 😀

Cum vă spuneam, în timp ce încercam – pentru a doua oară în viaţă – să-i înţeleg zbuciumul Annei, am mai citit şi alte cărţi, că nu m-am putut abţine. Concomitent cu tovarăşul Tolstoi, om bun de altfel, am citit şi „Castelul Prinţesei de Caramel” al măreţului Ţone. Nici nu vă închipuiţi ce mult mi-a plăcut cartea. Este o poveste de dragoste într-un tablou de vis. O carte scrisă din metafore. De fapt, întregul subiect e o metaforă. Mi-a plăcut atât de mult încât am început să şi visez noaptea melci şi pitici. Ar fi păcat să nu o citiţi. Zău că ar fi.

Terminând cu aste două, ajunsă într-o librărie – oarecare – dau peste ceva ciudat. Crime&Mistere Orientale. O colecţie ce cuprinde 35 de cărţi, tocmai bune de citit la o cafea, într-un băruleţ fără prea multă lume. Eu am pus mâna pe cartea a doua din serie „Crimă şi Ramayana”. Cunoscătorii trebuie să cunoască povestea Ramayanei. Satyajit Ray, se pare că este cel mai cunoscut autor de mistery din India. De cum apărea o carte de-a lui din colecţia respectivă, cum se înghesuiau mii de indieni să o cumpere. Cică era o adevărată onoare să pui primul mâna pe carte. Este o cărticică mică, firavă, cu un erou autohton, ce se citeşte în jumătate de oră – fără exagerări. O carte de relax. Oricum, nu aş fi dat năvală să fiu prima care o cumpără 😀 , dar fiecare cu nebunia lui.

Apoi m-am apucat de „Trandafirul Dispărut”, scrisă de Serdar Ozkan – eu nu mă prind dacă e femeie sau bărbat şi nici n-am găsit vreo informaţie ajutătoare. Am cumpărat cartea cu gândul că trebuie să mai citesc şi chestii siropoase. Că Anna nu mi-a ajuns, mă rog, în Karenina nu e vorba numai de iubire pătimaşă, dar şi de Rusia zilelor lui Tolstoi – dar citiţi-o voi, că n-am timp să vă povestesc. Ei bine, totul porneşte de la legenda Artemisei şi se încheie cu o căutare. De fapt, dacă citiţi pe coperta patru o să aveţi o mare dezamăgire, şi probabil că nu o să vă facă cu ochiul. Dar vă spun doar atât. Este vorba despre dualitatea fiinţei omeneşti şi seamănă oarecum cu „Castelul Prinţesei de Caramel” 😉

S-a terminat şi asta. Desigur, am continuat cu „Fără Canguri”. Atât „Trandafirul Dispărut” cât şi „Fără Canguri”, le-am citit în trei ore 😛 Nu cred totuşi că ar trebui să-mi fie ruşine.

După toate aceste lecturi, îmbucurătoare pentru suflet, am trecut repede la un roman poliţist în adevăratul sens al cuvântului – domnilor Tritonici?, cartea asta de unde se poate comanda, că în librării nu mai există. Şi aici vorbesc despre „Atac în bibliotecă”, romanul lui George Arion. Off, ce-ma mai râs şi ce-am mai suspinat. Minunat e Arion, chiar şi după 25 de ani de la prima ediţie a cărţii, tot mi s-a părut fabuloasă. Până şi glumele acelea „fumate” de noua generaţie sunt spectaculoase şi ţi se bagă în ungherul inimii. Minunată carte, merci Bogdan. Aşa carte poliţistă mai rar. Şi cine a zăi, măi, că românii nu sunt buni? A? Aud.

De ieri, însă, iarăşi încântată, fără să pot lăsa o carte din mână „Umiliţi şi obidiţi”. Sunt pe la partea a treia, aşa că mai aşteptaţi vreo două zile să vă explic cât exult 😀

Şi cam atât. A, da, iar citesc 😉

De data asta singură

Ieri mă lăudam la Darius şi Crina că plec singură la o cafea. Ştiţi cum e şi cu lauda asta… Darius (eu nu mai ştiu unde să-i dau link omului ăsta) mă văita, că vai de mine, singură, că nu îmi e urât, mna, din ciclul „Darius”. I-am explicat că îmi convine singură, cum nu, am timp să şi citesc, să şi beau, să şi mănânc. Dar, în timp ce ieşeam pe uşă, sprintenă ca o căprioară gârbovită, sună Dumis: „sunt în Găvana, unde vin?” Desigur, fiind o fată de nota zece (poate spune cineva că nu?) am stabilit să ne întâlnim pe la jumătate. Nu de alta, dar să mor dacă nu mă rătăcesc de fiecare dată în cretinul ăla de cartier. Aşa că m-am dus, l-am vârât în maşină şi m-am întors cu el cu tot la cafea. Na, să nu mă mai plângeţi 😀

Am vorbit despre WebEvent, dar şi despre altele. Oamenii se uitau la mine ca la un fel preţios de mâncare, spunând în gândul lor (iete şi asta, s-a săturat de Xreder şi iese cu alţii la cafea 😀 ). Mereu mă amuză feţele alea. Eu trebuia să îi dau ceva lui Dumis şi chiar mi-am adus aminte că deşi nu găsesc eu, ştiu de unde să iau 😛 Dumis fii pe fază, mâine înainte de ora stabilită s-ar putea să ai ce îţi doreşti 😉

Ca o concluzie, Dumis e băiat bun, doar că are trânci uneori şi îi pare şi lui rău după ce şi-i manifestă. Dar cine nu are, zău aşa.

Ei bine, că tot mă lăudam ieri că beau singură cafea şi nu m-am ţinut, azi am de gând să mă ţin de program cu sfinţenie. Aşadar, mă găsiţi la Zahana, ascunsă într-un colţ. Nu dau interviuri şi autografe, aşa că nu vă înghesuiţi. Cel mult salut respectos şi îmi plec capul în cartea mea, că de aia o car după mine.

Aaa, vreţi să ştiţi ce citesc: Castelul Prinţesei de Caramel, a lui Eduard Ţone. Desigur, trebuie s-o termin înainte de-a mă invada Cangurii, pe care abia aştept să îi aşez în creierul meu – ce a mai rămas din el 😉

No, vorba ardeleanului, vă las cu bine. Eu mă duc la sala de lectură, mâncare şi cafeleală

UPDATE: PARTICIPA SI TU! CONCURS TRITONIC