Un fel de jurnal

Nu m-am trezit bine, aşa că nu o să insist cu netul azi.

 

Iolanda şi-a inaugurat o nouă rubrică şi promite să se ţină de ea.

 

Îmi e somn şi am impresia că toată energia negativă a lumii s-a oprit asupra mea.

 

În curând o să apară numărul trei al revistei Suspans.ro. La secţiunea Proză, cred, sunt şi eu. Cu o poveste scrisă în timp ce deţineam cu mândrie 37,7 grade, conform termometrului din dotare.

 

Tot mâine, cei drept nu sub atâta presiune, o să apară şi în Cenuşa de trandafir ceva scris de mine. E un apel către voi. Adică am nevoie de nişte sfaturi.

 

Am tot zis de articolul din Feminis şi despre faptul că nu ştiu exact ce-a fost în capul meu când l-am scris, dar am tot uitat să dau link. Mno.

 

Şi PrWave în colaborare cu Philips are concurs. Participaţi cu încredere!

 

Cam atât, acum o să dorm sau o să încerc. Deci ne auzim când ne auzim.

Reclame

Povestiri cu ardeleni şi maramureşeni.

Eu ştiu că nu îi poţi spune maramureşanului ardelean, că îţi dă şi un dos de palmă de te întoarce pe partea cealaltă, ceea ce, în principiu e ok, te mai trezeşti din visare.

Ideea e că nu sunt foarte diferiţi. Şi unii, şi ceilalţi sunt calzi, primitori şi, în ciuda faptului că se spune că sunt lenţi, foarte iuţi. Doamne, oamenii ăştia îi întrec cu mult pe sudişti. Au un avânt de zile mari.

Nu îi mai mulţumesc Crinei pentru nimic, pentru că mă enervează. Face nişte chestii ce nu ar trebui să le facă nici măcar pentru mine. Ştie ea despre ce e vorba, aşa că nu vreau să mă enervez pe ea la ora asta. Lui Darius? Hmm, de ce să-i mulţumesc? Că a stat două zile după mine? Niet, el să-mi mulţumească pentru că a primit diplomă 😀 Oricum, atât Darius cât şi Crina sunt nişte nesuferiţi pe care îi ador cu toată fiinţa mea. Să nu vă mai văd 😆

Acum să trecem la nebunie. Aşa cum ştiţi, de la Piteşti am plecat cu avionul la Baia Mare unde m-au aşteptat Marian şi Crina, respectiv Darius, dar el la peco. Asta e o altă poveste pe care nu o detaliez pentru că ar trebui să faceţi burtă de râs şi nimeni nu vrea să vă baloneze.

Miercuri mi-am luat şoferul (Darius) şi soţul (Xreder) şi am pornit spre Baia Mare unde mă aştepta foarte agitată Corina. Corina Şandor este PR-ul bibliotecii. Ea a organizat totul şi a ieşit cu adevărat superb. Sunt încântată. Mai mult de atât, sunt absolut fascinată de ceea ce a reuşit să facă.

Mai întâi trebuie să vă spun că Darius şi criminalistul „Gigi” (sigur că-i ştiu numele real, dar nu vrea să se desconspire) au făcut parte din joc. Noi trei ne-am ascuns în biblioteca imensă (vorba vine, că nu ne-am ascuns, am fost la vedere) şi copiii au primit câte trei indicii despre fiecare. Aşa am fost descoperiţi. Foarte haios. Ţinând cont că n-am dormit decât trei ore, vreau să vă spun că tinerii aceia mi-au dat multă energie. Sunt fabuloşi.

După ce ne-au găsit, alte opt echipe din câte doi tineri au pornit pe alte piste pentru a descoperi un criminal în bibliotecă. Dar au dat şi un test din „Indicii Anatomice”. Aici aş vrea să o cert puţin pe Corina pentru că testul a fost destul de greu. Nici eu nu mai ţin minte toate detaliile, dar ei? Important este că ei au reuşit să descopere cine, ce şi cum. Toţi au fost la înălţime. În timpul ăsta o elevă ne-a prezentat istoria romanului poliţist.

Apoi eu şi „Gigi” am răspuns întrebărilor. Foarte mişto. E altceva când jocul e interactiv. Şi trebuie să recunosc că m-am ataşat de câţiva dintre ei chiar dacă nu am avut timp după aceea de comunicare. Şi cine a zis că liceenii nu citesc? A? Unii mi-au spus că lectura „Indiciilor” a fost interesantă şi antrenantă. Şi chiar dacă vreo două profesoare mi-au spus că limbajul e cam licenţios, copiii nu au fost de acord. Asta e deja prosteală. Parcă liceenii nu ştiu să înjure. Ete na. Cel puţin „Gigi” a fost de acord cu mine. Să nu uit, criminalistul a spus că am creat o crimă credibilă şi că aş fi bună în postul de detectiv. Ţin să-l contrazic. Nu am atâta răbdare. Aşa că nu… Dar le pot scrie. În schimb, o domnişoară, Dumnezeule, ne-a povestit despre unul dintre marii criminali. Şi eu sunt licenţioasă? 😆 – Asta era o glumă.

A doua zi, tot la Baia Mare a avut loc acea triplă lansare, ştiţi voi.

La Satu Mare s-au lansat Luis şi Bogdan cu „Papa trebuie să moară” şi „Somalia, mon amour”. Eu am încercat să stau pitită, dar oamenii ăia răi (Crina şi Bogdan) m-au desconspirat. Dar, în sfârşit, l-am cunoscut pe Adrian SM. Mi s-a părut un tip inteligent şi foarte plin de energie pozitivă, cred că mi-a dat şi mie. Pentru că după ce l-am cunoscut pe el am uitat cât sunt de obosită. A, da, şi am dat şi eu autografe în camera unde mâncau Elena şi Nicolae Ceauşescu, iar directorul mi-a arătat unde aveau microfoanele şi unde aveau butonul de alertă. Super tare! Să mergeţi la Adrian să vedeţi pozele. Am mai văzut doi bloggeri sătmăreni la Satu Mare, i-aş ruga pe ei sau pe Crina să-mi dea şi mie linkurile pentru a îi semnala cum se cuvine.

Ştiu, am scris mult iar voi nu veţi citi tot. Dar trebuie să vă mai spun ceva. Până acum am reuşit să iau legătura cu câţiva puşti din Baia Mare via mail/mess. Olimpia, puştoaica care m-a prezentat, a fost fantastică de-a dreptul. Îi mulţumesc mult. A făcut chiar şi muncă de detectiv, pentru că eu n-am avut timp să anunţ colaborarea cu Cenuşa de trandafir, ea a avut timp să se informeze. Chiar m-a uimit.

Şi, că tot suntem la „bălării” scrise de mine pe alte siteuri, azi am primit un feed-back foarte interesant de la domnul Gheorghe Giurgiu. Ţin să-i mulţumesc şi pe această cale şi să-i spun că sunt de acord întru totul. Feed-back-ul a venit de la articolul ăsta. Tocmai de aceea trebuie să-i mulţumesc încă o dată Loredanei. Dar nu prea mult că se învaţă 😀

La final trebuie să vă semnalez apariţia revistei „Flacăra”. Flacăra a ieşit cu Wallace şi „Justiţiarii 2”. Dar şi cu articole interesante despre mine, Bogdan Hrib, George Arion şi alţii pe care îi veţi descoperi voi. Tot din Flacăra am aflat că cele 1500 de exemplare din „Indicii anatomice” au fost epuizate şi indisponibile la comandă. Dar Bogdan a reuşit să mai scoată repede o sută pentru lansările despre care ştiţi deja. Ediţia a doua e în curs de apariţie. Iar „Parfumul văduvei negre” nu va ieşi la Gaudeamus, ci în decembrie. Vă anunţ eu din timp. Asta pentru că vrem să-i facem o lansare mai dilie. O să vă spun şi despre asta tot la timpul potrivit.

 

P.S: Mâine voi avea concurs cu trei Somalii cu autograf, alte două Somalii, tot cu autograf, vor fi luni la ora 16 la Alpha TV, emisiunea Denisei Popescu. Piteştenii care au ocazia să se uite la TV vor mai avea parte şi de alte surprize pregătite de Tritonic.

Ok, voi reveni cu detalii şi mâine. Adică o să vă mai povestesc despre Luis, şi despre ce fel de om este. Pentru cei interesaţi 😉

 

P.P.S: Mulţumirile mele speciale sunt adresate domnului Valer Marian, nu dezvolt! Cu părerea de rău că n-am reuşit să o văd pe Ingrid. Dar mai avem timp la dispoziţie.

P1040103

 

P1040107

 

Picture 127

 

Picture 154

De la capăt

2220__240x300_regina-elfa

Sursa: Gura Ialomitei

Am fost la Slobozia – adică Ialomiţa. Ştiţi voi unde, mă rog, voi ştiţi cam tot. Pentru mine a fost prima oară şi trebuie să mărturisesc că mă aşteptam la un oraş anost, unul din acelea clădite pe satele vechi. Ei bine, nu e aşa. E chiar mişto oraşul. Iar Biblioteca Judeţeană Ştefan Bănulescu este cu adevărat fabuloasă. Pentru a fi la punct cu evenimentele ce se vor petrece acolo puteţi accesa siteul bibliotecii.

Doamna Director Mihaela Racoviţeanu e o super doamnă. În plus e foarte frumoasă, lucru care m-a uimit. Şi are zeci de proiecte interesante. Aşa că prin martie voi face o lansare la penitenciarul Ialomiţa la invitaţia doamnei Racoviţeanu, care s-a implicat foarte mult în acest proiect. Mi se pare de-a dreptul senzaţional şi abia aştept.

Publicul a fost numeros, numeros. Vreo cinci clase de liceu pe lângă ceilalţi care terminaseră de ceva timp cu şcoala 😀 Mi s-a părut imperionant. Nici o altă bibliotecă nu s-a implicat atât de mult în asemenea proiecte. Chiar am avut senzaţia pentru prima oară în viaţă că se poate şi în România. Dar mai multe nu vă spun, pentru că abia am ajuns acasă şi n-am chef de povestit.

 

Azi v-am dat un link către Prwave, nu pe ăla trebuia să-l dau, dar Iulia de la Tritonic m-a indus în eroare 😀 Citiţi aici dacă sunteţi interesaţi.

În plus, în Cancan a apărut o scurtă prezentare a Elfei. Bănuiesc că tot Simonei trebuie să-i mulţumesc, dar sunt, totuşi, derutată ştiind că ea nu mai e la Cancan. Dar Simonei îi mulţumesc oricum pentru orice, asta nu se pune 😉

Cenuşa de trandafir a venit şi ea cu o recenzie a Indiciilor. Maică, câte recenzii au avut indiciile astea.

Gura Ialomiţei spune şi ea ce-a înţeles 😀 Îmi cam vine să zâmbesc, dar nu o fac. Încerc să par sobră 😛 De fapt a zis bine, dar lasa loc interpretărilor inutile. În fine.

Ziarul Ring are un concurs cu Indicii Anatomice. Mă rog, dacă mai aflu ceva, că Bogdan are mania de-a-mi umple mailul cu din astea, vă spun cu siguranţă 😛

Aaa, şi ce-am făcut azi? Da, da, asta vă interesa. Am fost la bunica, deci nu e interesant 😉

UPDATE: Obligatoriu a se citi detaliile Mirelei, ea are mai multe cuvinte ca mine. Pozele furate de acolo de unde a zis Mirela 😀

dscf5403               dscf5404

dscf5408                  dscf5410

dscf5413

P.S: Pe Tritonici ii gasiti pana sambata la Cercul National Militar. Informatii aici.