Supărată pe Gogol

Păi cum să nu fiu? Judecaţi voi cu mintea voastră. Dacă în primul volum din „Suflete moarte” eroul, adică Cicikov îşi duce povestea până la sfârşit, în al doilea volum, personajul, nu tot Cicikov, altul cu nume lung: Tentetikov, nu îşi termină povestea, pentru că Gogol, om rău, a aras manuscrisul de vreo două ori şi asta a fost ce s-a mai găsit din el. Aşa că o notă de subsol anunţă: „Aici manuscrisul se întrerupe”. No, puteţi pricepe de ce sunt nervoasă, da? Pentru că n-am imaginaţie de-a duce singură povestea la final şi chiar de-aş avea, sunt sigură că Gogol s-ar supăra.

Aşa că am trecut la altă carte. O carte pe care mama a găsit-o în podul bunicii. Am luat-o că am zis să o lipesc, că arată ca după război, dar mi-a făcut cu ochiul. Da, da, am verificat să fie toată că nu mai suport alta fără final.

Aşa că am ajuns la A. Stepanov şi a sa „Familia Zvonariov”. Acum e aici, sper să nu fie o altă Karenina că o să mă găsiţi plutind pe Argeş.

No, hai că v-am explicat şi ce citesc. După ce termin cu Stepanov am de ales între două cărţi, dar cred că am ales deja „Decameronul” al lui Boccaccio. Eu îmi amintesc, parcă, ca prin vis, că l-am mai citit, dar nu mai ţin minte cu precizie nici să mă tăiaţi. O fi, nu o fi… Vom vedea.