Azi doar vă spun ce fac alţii

Crina a scris. Da, şi pentru mine a fost un şoc. Mai ales că nu eu am fost cea care a bătut-o la cap. Cred că a fost proprie iniţiativă ceea ce e… da, trebuie să ne punem un mare semn de întrebare 😀

 

Eu am reuşit să vorbesc despre două cărţi şi anume despre „Final Exit” şi „Invocarea”. Cu toate că le-am citit mai de multişor, trebuie să recunosc că m-am cam pierdut printre cărţi de nonficţiune. S-o întâmpla şi la case mai mari. Mâine vă povestesc despre „Almost Blue”, am citit-o în trei ore. Pentru că n-ai cum să te opreşti. Mă rog, mi-a plăcut mai mult decât „Final Exit” cu toate că m-a enervat un personaj care tot spunea „prinde-l, fetiţo!”, de parcă biata anchetatoare era o căţea. Noroc că i-a zis ea să nu-i mai zică aşa că altfel intram în carte şi-l pocneam pe ăla, să mor de nu.

 

Ada citeşte pentru a treia oară „Parfumul văduvei negre”. Mă întreb dacă o fi bolnavă 😀 O fi, nu o fi?!

 

Vania continuă seria celuilalt Inocent, adică nu ăla de la PRWave, ci ăla adevărat probabil 😛

 

Şi ce să vă mai spun? Nu mai ştiu ce. Nu îmi e cald, nu îmi e frig, îmi e doar somn. Şi da, da, în curând Inocentul se va termina. Dar poate o conving pe Loredana să facem un foileton horror?! 😀 No, ce idei am. Şi totuşi nu e de la căldură. Vă voi mai spune eu când oi mai avea chef. Că de spus ar mai fi, dar m-a luat o lene crâncenă şi o somnolenţă de zile mari. Mai ales că toate ziua am fost la „vânătoare”. Adică să procur hrană. Deh, în unele locuri femeile se ocupă şi cu vânatul. 😀

 

Care a mai spus ceva interesant să-mi lase şi mie link că mi lene să poposesc pe bloguri.

Reclame

Dacă n-am chef de vorbă…

Azi sunt tăcută. Ascult. Am ascultat multe, de la cum îşi aleg femeile lenjeria intimă, la cum se face un master plan pentru un rahat pe băţ. N-am înţeles nimic pe moment, dar apoi le-am analizat. Lumea e superficială. Toată. Chiar şi cei ce mă înconjoară trăiesc în acest glob plin de „artificii”. Nu ne putem desprinde de ele pentru că ni s-ar părea că face notă discordantă. Şi e urât să faci notă discordantă, nu? Al dracului de urât. Ar fi culmea să ieşi tu moţ din gloată. Aşa ceva e inacceptabil.

Şi cum problemele mele se axează pe psihologia maselor din care mă exclud fără pic de ruşine, pentru că nu-mi e ruşine o s-o las baltă. Oricum pentru a explica eu cum e psihologia, cu masele, cu gândirea de turmă, ar trebui să am şi oameni dispuşi să mă asculte. Şi fiind vorba de un blog, cred că nimeni nu are răbdare să-mi asculte mie teoriile. Răbdare ca rădare, dar mai avem nevoie şi de deschidere şi de a accepta faptul că totuşi psihologia nu e o chestie pe care s-o foloseşti în loc de hârtie igienică. Dar s-o lăsăm…

Trecem la fizica cuantică, pentru că datorită acestei materii Ivona Boitan rezolvă un caz complicat în care sunt implicate patruzeci şi şapte de Elene P. Dacă vreţi să ştiţi mai multe vedeţi aici. Apoi dacă sunteţi curioşi aveţi şi săgeţele spre locurile de unde se poate procura cartea. Mai mult nu zic, acum vreau să ascult liniştea. Vorbăria tâmpită de azi m-a obosit.

Să discutăm discuţii

Telefon. Sună. Sigur că sună. Sunt în maşină. Îl caut cu o mână, cu cealaltă ţin de volan. Nu-l găsesc. Înjur. Până la urmă dau de el. Răspund. N-am timp să văd cine e.

– Spune!

– Oana?!

Vocea mi se pare cunoscută, dar nu bag mâna în foc.

– Depinde, cu ea ai treabă?

– Sunt D, nu mă recunoşti (nume de fată, da?)

Doar am zis că mi se păruse cunoscută.

– Ah, da, wow…

– Fi-mea are aproape un an, atacă direct.

– Ăăă, bine, bravo.

– Vin în ţară cu ea.

Oh. Îmi dau seama că tocmai aş vrea să fug.

– Ăăă, bravo.

– Săptămâna viitoare.

Fac conexiuni. Nu sunt în oraş. Mai veselă:

– Bine, vino.

– Vine şi boul de frate’meu. Nu mai mănâncă carne, s-a făcut vegetarian. Vacă nu mai mănâncă, dar vrea s-o ia de nevastă (referire la prietena lui care e cam cum zice D).

– Fain, zic eu, dându-mi seama că l-am uitat pe „mişto” undeva într-o parcare.

– Sunt disperată, nu ştiu ce să mai fac cu el.

Nu-i problema mea îmi spun calmă.

– Dar tu ce faci?

Iată, şi-a adus aminte.

– Păi, hmm, bine cred.

– Mi-am cumpărati un ceas…. (ei, na, că eu ţin minte).

– Nemaipomenit (ce o fi ăla?)

– Abia aştept să vin în ţară să cumpăr una, alta, în special morcovi şi pătrunjel.

Puii mei, era să intru în nişte pietoni că n-am mai găsit frâna din pricina şocului.

– Dar în Spania n-au?

– Au, dar piaţa e departe.

Wow, şi în Ro e mai aproape.

– Păi… şi o să te duci pe avion cu pătrunjelul şi morcovii ca Nea Mărin cu prazul?

– Nea Mărin?

– Lasă, nu contează, dacă tu eşti fericită…

– Eşti ironică?

Îmi vine deja să-mi trag două palme.

– Io?

– Atunci n-am înţeles.

– Vorbea gura fără mine ca de obicei.

Bine, se dă ea bătută şi îmi mai explică vreo 15 minute cum trebuie să încălzească biberonul, cum pasează mâncarea şi cum… ăăă…

– Mai bine îţi luai o pisică, constat în cele din urmă.

– Tot insensibilă ai rămas, îmi reproşează.

Să mor dacă sunt insensibilă, dar aş prefera, pentru numele lui Dumnezeu, ca mamele să nu-mi mai explice cum îşi şterg puradeii la gură, fund, cum le fac mâncare, cum îi mângâie pe spate, cum îi ajută să râgâie. Cum, cum, cum… Vă jur, dacă o să mă intereseze o să vă întreb.

Şi uite aşa dau vina pe Corina care mă sună după numere cu + şi învăţându-mă minte eu răspund 😀 Pentru asta trebuie să dea cea mai mare cafea din lume 😀

 

Dar mai bine o carte să citim. Cum ar fi „O pagină de dragoste”, de Emile Zola (ştiu accentul, n-am chef). Carte pe care v-aş recomanda să nu o citiţi dacă plângeţi uşor… şi apropo de asta vă zic un banc şi fug că am treabă, iar Loredana o să mă bată rău 😀

 

„El către Ea:

Dragă, dacă mor o să plângi?

Ea:

Dragule, doar ştii că eu plâng pentru orice căcat” (deci aşa e bancul, cuvântul urât nu-mi aparţine şi-mi e jenă).

Ce mai aflu despre lume…

UPDATE: CU Iolanda la Prwave

 

De data asta citind psihologie practică. Genul de cărţi care te învaţă cum să nu iubeşti un pervers, dar nu în sensul ăla de pervers. Daca-i dragoste sau dependenţă. Dacă îţi poţi reinventa viaţa. Nimicuri din astea.

Recunosc că de aia nici n-am mai scris pe Club, pentru că n-am de gând să recenzez cărţi de psihologie pentru că n-aş şti cum, dar îmi place să le citesc. Uneori, ca nuca în perete, se mai potrivesc şi la mine anumite situaţii. Cred că cea mai mişto e aia cu dragoste sau dependenţă, pentru că Brenda asta, autoarea, vorbeşte de cazuri concrete psihanalizate de ea. Şi ghiciţi ce? Toate astea pornesc din copilărie. Adică toate mecanismele greşite din creierul nostru. Ba pentru că părinţii nu ştiu să se adapteze nouă, ba pentru că, tot părinţii, fireşte, nu ne alintă suficient, ba pentru că părinţii… aţi înţeles ideea. Ideea e că ei sunt de vină. Ceea ce e aproape minunat, pentru că ai şi tu, om mare, pe cine da vina 😀

Nu, nu glumesc. Aşa că am început să le fac o listă părinţilor mei. Iar în vârful ei e aia cu „mi-ai ştirbit personalitatea”. Că doar mi-a spus psihologul, ce mama dracului. Aşa am aflat şi eu de ce sunt rebelă la vârsta asta. De ce fac totul pe dos decât mi se cere şi de ce tind să fac şi mai multe nebunii pentru a le crea celor din jur disconfort. Dar psihologul zice că bine fac. Că trebuie să-mi regăsesc personalitatea închisă. Deci fac bine. Să ne înţelegem. Şi orice aş face nu sunt eu vinovată. Şi pe asta am băgat-o la cutiuţă.

Doar că nimeni nu-mi explică dacă omor pe cineva tot mama e de vină? Cred că da, din moment ce eu nu pot fi vinovată.

Cel mai mult mi-a plăcut asta:

„Ai într-adevăr nevoie de altcineva să te protejeze?”

Răspunsul firesc este NU. Dacă răspundeţi cu da deja aveţi o problemă.

„Ai nevoie de un singur om ca să rămâi în viaţă?”

Vă spun eu, n-ai nevoie de nici unul. Oamenii au fost născuţi să trăiască singuri şi ar trebui să se descurce mult mai bine aşa, adică singuri. În momentul în care te legi de un altul pentru a avea impresia că aparţii cuiva (Doamne ce neomenesc sună), atunci iar ai o problemă.

„Ai nevoie de un bărbat/femeie pentru a te simţi iubit/ă?”

Categoric NU.

Dar, pe partea cealaltă, zice psihologul, e nevoie şi de iubire. Adică se poate trăi fără ea, categoric că se poate, dar nu e recomandat. Cică ăia de trăiesc fără iubire sunt handicapaţi. Doar că trebuie şi pe asta să o pui sub analiză. Şi tot psihologul zice că nu te poţi duce în patul unuia (uneia) aşa că ţi-a venit ţie. Trebuie să analizezi motivele pentru care vrei să o faci. Şi să ţii cont de toate substanţele chimice pe care le degajă creierul… şi… da. Şi aici aş fi curioasă să ştiu câţi din ăia de au aventuri de-o noapte stau să analizeze de ce le vine să aibă o aventură. Aici, cumva, psihologul se contrazice. Adică fă ce îţi trece prin cap că nu eşti tu de vină, dar mai întâi analizează. Să ştiţi că mi-a zis mie cineva că nebunia cu analiza nu fac casă bună. Atunci despre ce mama dracului vorbim aici?

Bine, mă întorc la citit şi dacă mai aflu ceva interesant vă spun.

Şi nu uitaţi, mâine la 14:30 la Liceul Mihai Eminescu din Bucureşti, unde nu vorbim despre sex. Clar că vorbim despre fantasy. La naiba, sunt aşa plicticoşi profesorii ăştia. 😀

Câteva vorbe şi o leapşă culturală…

Pe Club aveţi o mică prezentare a lui „Dorian Gray”, da „Portretul lui Dorian Gray”, carte scrisă de Wilde.

Dacă mă mai întreabă cineva de ce recitesc, again, „Infernul” lui Dante răspunsul îl are public: pentru că vreau să ştiu exact unde ajung, fără ocolişuri. Ar fi bine să îl citiţi şi voi, s-ar putea să vă intereseze. Despre operele lui Platon n-am să vă povestesc acum. Mă gândesc că e destul de greu să le recenzez, dar găsesc eu o soluţie. Oricum, şi astea ar trebui citite, încă sunt actuale. Vă garantez. Iar puţină gândire filozofică nu strică. Cel puţin n-au cum să vă bage mai rău în depresie. Aaa, scuze, eu eram aia cu depresia. Voi, ca să ajungeţi depresivi, vă rog citiţi „Infernul” sau recitiţi-l.

 

Şi acum leapşa.

E a doua leapşă pe care mi-o dă Daniela. Prima oară m-am fofilat. Acum nu mai pot, dar îmi şi place aşa că nici nu mai vreau să o fac. Să începem:

 

1 Citatul tău preferat dintr-o poezie a lui Eminescu:

Ei, hai, că am tot zis care e poezia mea preferată, doar că o prefer cu totul, nu la citat. Dar o să încerc cu două strofe, fie: „Amorul unei marmure”

 

Căci te iubesc copilă, ca zeul nemurirea,

Ca preotul altarul, ca spaima un azil;

Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,

Ca visul pe-un copil.

 

Şi pasu-n urmă-ţi zboară c-o tainică mâine,

Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,

Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie

Icoana ce-a iubit.

 

2 Poeţii preferaţi de naţionalitate română:

 

Minulescu

Coşbuc

Eminescu

 

3 Poeţii preferaţi de naţionalitate străină:

 

Poe

Baudelaire

(Or mai fi dar nu mi-i amintesc acum)

 

4 Poeţi contemporani:

Răzvan Dolea

George Arion

Adrian Suciu

Şi mulţi alţii…

 

5 Scriitori preferaţi

Wilde

Poe

Cervantes

Dante

Şi mulţiiiiiiiiiiii……

 

6 Scriitori contemporani

Oh, cât de mulţi sunt:

Lucia Verona

George Arion

Bogdan Hrib (Somalia a fost chiar bestială)

Ivona Boitan

Ioan Sorin Usca

Constantin Stanoiu…

Şi mai sunt…

 

7 Ultima piesă de teatru văzută

„Lady Capuletti”

 

8 Ultimul spectacol de opereta vazut

„Voievodul ţiganilor”

 

9 Cărţi preferate

La asta chiar nu pot să răspund pentru că depinde mult de starea de spirit. Dar „Infernul” rămâne printre primele. Nu întreaga „Divina comedie”, ca să ne înţelegem.

 

10 Cu ce scriitori, dacă ar trăi azi, ţi-ai dori să fii prieten

Cu Dante şi Wilde.

 

11 Ce carte scrisă deja ţi-ar fi plăcut să fie scrisă de tine şi de ce

Ei na, sunt prea arogantă ca să-mi doresc aşa ceva.

 

Şi cam atât. M-am gândit bine şi dau leapşa mai departe în lumea spiritualităţii şi cea a poeziei: Vania, na, să te saturi 😀 ; Cella, te rog, sunt sigură că e pe gustul tău.

Rebeliuni adolescentine

Începem cu UPDATE: Geocer a avut concurs, cu premiul cel mare AICI si două premii mai mici, adică două Parfumuri cu văduvă neagră cu tot. Câştigătorii celor două premii sunt: Iulia şi Ema Hateg. Aşa că, domnule Geocer, aştept să-mi dai adresele pe mail pentru că le voi trimite eu. Să nu avem discuţii, clar?

 

Aşadar, vă spuneam cum vă spuneam, dar trebuie să o anunţ pe Lilick că s-a făcut, adică am un ciorap negru şi unul mov, plus eşarfă de pus la fustă. Să nu ziceţi că nu m-am chinuit 😉

 

Şi cum spunea şi titlul, cred că adolescentul din mine îşi începe rebeliunile. Da, poate că azi n-ar fi trebuit să ies din casă, că numa’ tâmpenii îmi vin în cap. Dar nu m-am putu abţine când am văzut – cum să-i zic – cabinetul de piercing. Şi mi-aş fi făcut pe loc, dar nu eram convinsă că nu sunt alergică la titan. Am aflat că nu sunt, dar cum m-am luat cu alte treburi nu m-am mai întors. Dar m-am programat pentru miercuri.

Da, mama a făcut un atac în direct la telefon. Spunându-mi că numai fufele îşi pun cercei în nas. Ei, na, asta este. Vedeţi cum şi la vârsta asta vrea să-mi ştirbească personalitatea? Ceea ce n-a înţeles nimeni e că n-am cerut voie să fac chestia asta şi că o voi face pur şi simplu. Indiferent de părerea oricui. Îmi pasă puţin spre deloc. Vă aştept cu un infarct. Nu-i bai. Miercuri o să-mi pun şurubul ăla în nas şi gata. Mă puteţi tăia de Crăciun dacă vă simţiţi mai bine aşa 😀

A, da, şi nici părerea cititorilor acestui blog nu mă interesează. Decizia e luată. Programarea făcută. Deci o să fac ce am zis că o să fac. Şi cu ocazia asta o să-şi facă şi Lala piercing, numai aşa de nebună. Să vedem ce zice poliţia română. Or s-o dea afară? Eu zic că nu. E prea bună pentru a-şi permite s-o piardă 😀

Următorul pas e să fac bumping jumping. Adică la modul serios. Chiar vreau să fac asta. Mai aveţi propuneri? Sunt în faza de rebeliune, aşa că nu mă dau la o parte de la nimic. Ştiu, ştiu, sunt nebună. Eu nu ştiu de ce a avut senzaţia cineva vreodată că nu aş fi. Deci da, s-a hotărât. O voi face. Data viitoare când ne revedem vă rog să-mi admiraţi piercingul, până atunci…

 

Nu uitaţi că mâine sunt la Buzău. Afişul e mai jos. Doar că i-am indus în eroare. Le spunem că lansăm „Indicii anatomice” când, de fapt, noi vom lansa „Parfumul văduvei negre”. Sau nu? Adică eu ce fac acolo? George Arion e clar ce face, că dacă nici el nu ştie „ce” şi încotro se îndreaptă romanul poliţist românesc, e clar că nu mai ştie nimeni. A, era şi Bogdan pe afiş. La naiba, cum mi-o fi scăpat? 😀

Aşadar mâine vă ţinem de vorbă, ba chiar ne vom şi împuşca. Doar puţin aşa, promitem să nu lăsăm vânătăi prea mari.

Dacă nu veniţi nu ştiţi ce rataţi.

 

Şi cam atât momentan. Dacă-mi mai vine vreo idee o adaug, dacă nu, nu.

 

P.S: Mai pe seară veţi avea recenzia romanului „O viaţă împreună” fix aici. Da, ştiu, lăsaţi-l pe Dorian Gray şi aşa e la recitite după mulţi ani, mai exact, fix 12. Mamă, câţi ani.

UPDATE: DECI CAM ASA 😉

Văduva neagră cu mov

Deci aha, da. Vineri voi fi la Buzău, la ora 12 la Biblioteca Judeţeană. Desigur, în costum de văduvă neagră, dar cu mov 😀

Încă n-am decis cu precizie care dintre accesorii va fi mov. Mă gândeam să-mi iau un ciorap negru şi unul mov. Asta dacă găsesc ciorapi mov, că ultima oară când am întrebat nu mai erau. Se înghesuie lumea la culoarea asta. Dacă nu, mai am şi alte idei. Poate mă împuşcă dracu’… a, scuze, pistolul va fi la mine. Cum de sunt atât de uitucă. Poate uit să-l scot. În fine. Poate nici nu ajung în Buzău la cât sunt de rătutită. Poate mă duc prin Bacău. Oricum fiind ambele cu B aş putea să o fac şi pe asta. De ce nu?

 

Şi ce să vă mai spun. Aveţi o scurtă prezentare aici, a unei cărţi tâmpiţele dar bună pentru a face timpul să treacă. Mâine vorbim, tot acolo, şi despre Dorian Gray. Apoi despre „O viaţă împreună” şi om mai vedea noi. Iar am o lista lungă pe care am impresia că nu o mai dau gata. Şi mă enervează toate cărţile alea înşirate deasupra capului meu care se zbat să fie citite, iar eu nu mai am timp. De fapt, sinceră să fiu, mă enervez eu pe mine.

 

Şi ar mai fi de zis că e în pregătire „Regina arkudă şi amuletele puterii”, cartea a treia din Dinastii. Şi cam atât azi, că încă mai am o groază de treabă şi cinci vizite de făcut. O mamă de plimbat la cumpărături, o bunică de ascultat şi ce o mai fi că nu mai ştiu. Deci nu sunt acasă, da?

P.S: NBD se organizează şi la Piteşti, şi chiar voi şi ajunge până la ora aia 😀 Adică vineri, 2 aprilie la ora 17 în piaţa Vasile Milea. Care vreţi să spuneţi NU Populismului şi Demagogiei, ştiţi unde, ştiţi când şi cu ceva mov la vedere 😉

 

UPDATE: Deci Doamne, ce o să mă mai înjure lumea. Şi ce îmi place 😆 Merci, Bookiseală 😛

 

Mna, şi-a mai trecut o zi

Dar trezindu-mă aflu că e ziua lui Roger, adică domnul de muri în „Parfumul văduvei negre”, şi mă tot întreb, dacă e mort îl mai serbăm? Că vorbim cu el de pe lumea cealaltă m-am obişnuit. Ai dracu’ ăştia de la RDS ce s-au extins. Să faci tu contract cu însuşi Dumnezeu e o treabă. Oare în ce i-o plăti? Intrări mai lesnicioase în rai? Sau un loc călduţ în iad? Interesant, nu?

Aşa că nu pot rata ocazia de-ai spune şi aici „La multi ani!” lui Roger. El vrea sănătate, dar n-am întrebat de care. Fizică sau mentală? Că din aia mentală n-am nici pentru mine, de unde să-i mai dau şi lui? Deci „la mulţi ani!” ar trebui să îi ajungă. Părerea mea.

 

 

Şi de la Roger trecem la Lucia, nu de alta, dar tocmai ce am terminat „Labirint obligatoriu” (click pe poză pentru a o comanda) şi peste vreo juma de oră aşa o să îi scriu şi o recenzie pe club, să se înveţe minte şi să mai scrie aşa mişto. Păi ce e asta? Ruşine! Nimeni n-ar trebui să scrie aşa mişto. Clar?

 

Şi ne mutăm la cununii. Că ştiţi doar că am şapte perechi de fini şi mai urmează să botez un copilaş, care, desigur, e tot băiat, că aşa am eu noroc, să botez numai băieţi. Chiar nimeni nu are o fată de botezat? Că tare îmi doresc. Până acum am botezat cinci puradei de gen masculin. Vreau şi eu o fată, să îi cumpăr rochiţe şi cercei. Plzzz. Da, ştiu, nu aveţi timp de minuni. Dar dacă zic că am botezat o carte se pune la feminin? Nu de alta, dar cartea e roman. Aşa că? O fi bi? Nu prea ştiu cum să zic că e, dar lăsaţi-mă să mă iluzionez că e o fată. Da, cartea lui Nea Costache, care arată mai bine în realitate decât pe PC. Şi pe care o s-o citesc rând cu rând. Pentru că foile miros şi spun poveşti, iar atunci când mângâi coperta regăseşti sentimentele autorului întregite.

 

Şi ajungem la obsesii şi plecări. Că-mi vine să plec. Şi să plec. Şi nu mi-a trecut dorul de ducă. Şi m-aş urca în maşină, aş da muzica la maxim şi aş merge oriunde. Oriunde îmi arată indicatoarele. Şi când drumurile se bifurcă, am să mă dezintegrez şi eu ca să o apuc pe toate. Şi pentru că tot mă obsedează de două zile, cu toate că nu mi-a plăcut niciodată artistul, ete că acu’ îmi place. Melodia asta în special. Şi da, aş da-o la maxim şi aş merge. Încet pentru a nu atrage atenţia. Şi pentru a mă pierde între celelalte maşini. Şi pentru a mă dezintegra, în speranţa că oriunde voi fi căutată, ceva din mine tot va exista. Desigur, nu mă va căuta nimeni. Dar tot m-aş duce…

 

V-aş ura şi weekend plăcut, dar eu nu vreau să vină weekend-ul, aşa că sunt în dilemă. Mai bine vă uraţi singuri tot ce doriţi, că eu nu ştiu a mai ura. Poate totuşi o să pornesc la drum. Poate nu. Poate o să dorm până la sfârşitul vieţii ca frumoasa din pădurea adormită. Dar îl rog pe prinţ să nu mă trezească. Să treacă pe lângă mine ca şi cum n-aş exista. Şi, poate, atunci când mă voi trezi voi fi singură pe tot pământul. Asta ar fi o minune prea mare, nu? Nimeni nu o să mi-o împlinească. Dar pot visa şi eu?