Unde mă mai găsiţi

Mai întâi vă anunţ că Lucia iar a comis-o, şi doar mi-a zis că va umple Săptămâna Financiară cu mine şi că dacă nu mă potolesc cu scrisul mă scoate din blogroll. Mulţumesc pentru prezentare, Lucia!

 

Recensământul, desigur, va avea şi o parte a doua când va fi cazul. Aşa cum, din neatenţie am uitat-o pe Cella, aş mai fi putut uita şi alţi oameni care au scris. Aşa că vă rog nu vă sfiiţi şi spuneţi-mi.

 

Şi, aşa cum deja ştiţi, picioarele mele nu prea mai stau pe acasă. La drept vorbind acasă mă simt ca la hotel. Cu valiza tot timpul pregătită. O desfac doar pentru a spăla ce e în ea, ca să o fac la loc. Nu e chiar o viaţă uşoară nici asta. Aşa că mâine o iau de la capăt. De data asta cu maşina fiind chiar eu şofer până la Târgu Mureş. Şi apoi să mă întrebaţi de ce sunt cheaună şi nu mai ştiu vorbi.

De fapt vă spuneam că mâine la Târgu Mureş am două evenimente eu personal. Mai întâi pe la ora 17 la Biblioteca Juteţeană se lansează Parfumul, normal. Alături de Flacăra, logic. Tot ce regret e că nu e şi George Arion acolo. Şi pe la ora 19 am fost invitată şi eu, în calitatea mea de om cu blog şi de om ce foloseşte facebook-ul şi din când în când twitterul să vorbesc despre „Blogurile, facebook şi politica” carte scrisă de: Tudor Salcudeanu, Paul Aparaschivei şi Florenţa Toader. Aşa că mâine, dragi târg mureşeni, ne vedem de două ori ca să nu avem discuţii pe urmă 😉

 

Miercuri, fireşte, voi fi la Bistriţa. Nu ştiu ora, nu ştiu locaţia. Da, da, Iulia mi le-a trimis, dar eu am fost prea rătutită pentru a şi păstra ce mi-a trimis ea. Nu da, Iulia! Dar vă povestesc din mers. Aşa că nu scăpaţi de mine prea uşor.

 

Joi voi fi la Deva, ca să fie treaba treabă. Pe la ora 13. Nici aici n-am priceput locaţia, dar, aşa cum v-am spus şi mai sus, vă ţin la curent. Aşadar dacă sunteţi din aceste trei locaţii şi vreţi să mă vedeţi, să mă înjuraţi, să mă pupaţi sau orice altceva vă trece prin cap, ştiţi unde mă găsiţi.

 

P.S: Pe Club găsiţi povestea unei cărţi de Wilde pe care o puteţi citi într-o oră fără probleme. Bucureştenii, cel puţin, ar putea s-o citească în trafic.

 

P.P.S: Voi chiar nu aveţi nici un secret? Începuse bine blogul ăsta, dar lumea s-a cam speriat. Mie mi se pare mişto ideea, aşa că…

Reclame

Avatar again

Oh, la naiba. De ce nu se hotărăşte tot neamul la un loc? Nu o să-mi pot explica în veci. Clar e că eu sunt aia de trebuie să meargă cu toţi. Aşa că pentru a treia oară, azi, voi viziona avatarul. De care mi s-a luat la drept vorbind. Dar nici n-am putut refuza, tot la drept vorbind. Şi uite aşa, în loc să stau să mai citesc o carte, dah, mă duc iar să văd elfii indigeni 😀

Dacă vedeţi cumva că o iau rău cu creierii capului să ştiţi de ce.

 

Am mai terminat trei cărţi. Două pe care, dintr-un motiv care-mi scapă, le-am tot amânat. Alta care mi-a picat la rând. Dar părerea mea despre ele cred că de mâine. Nu de alta, dar îmi va trebui material pentru că am de gând să merg mai departe cu seria Millennium a lui Larsson şi asta cu siguranţă îmi va lua vreo patru zile ca popa. Şi dex-ul e mai subţire, vă jur. Cel puţin partea a doua e imensă. Dar abia aştept să reintru în contact cu personajele. Nu m-am grăbit să o termin pentru că apoi o să-mi pară rău. Mă cunosc. Ştiu eu de ce sunt în stare. O să plâng. Cam aşa mi s-a întâmplat cu Anne Rice şi ale ei vrăjitoare. De parcă nu mai apucam să citesc cartea. Aşa o să mi se întâmple şi cu „Jocurile foamei”, prevăd eu. Bine, acum plâng că n-am partea a treia. Cine ştie după ce o să mai plâng în curând. Vom vedea.

Şi ca să ştiţi cam ce urmează pe Club în următoarele zile, iată, deci 😛

După mai bine de patru luni m-am decis să termin seria Lumii Pământene a Liciei Troisi. Eh, părerea mea o veţi afla poate mâine. Tot după mai bine de un an, am decis să citesc şi eu „Masca morţii roşii şi alte povestiri” a lui Poe. Pe asta am tot amânat-o pentru că jumătate din poveşti le citisem deja cu ceva timp în urmă. Şi nu prea aveam chef de luat de la capăt. Iar la rând a venit Hary Salem cu „Întrerupătorul”. Eu mă tot mir cum SF-iştii zilelor noastre nu l-au descoperit. Sau cum n-au auzit de el. Sau… sau. Sau or fi auzit dar tac? Nu ştiu ce să spun. Dar cartea asta ar merita o reeditare cum se cuvine şi nişte reclamă. Părerea mea. Şi chiar ar merita să fie premiată undeva pe la nişte premii sf-istice. Tot părerea mea. Oh, şi să nu uit că am început şi „Limba de lemn în presă” a lui Ilie Rad. Interesantă, mai aflii chestii noi. Şi încă mă fascinează cea zis Dulcan despre experimentele telepatice ( eh, ar trebui să ghiciţi cui îi foloseşte treaba asta 😀 )

                                

 

Şi cam atât, că doar v-am spus că am fost condamnată la Avatar. Dar jur că e ultima oară. Nu mai pot nici eu. Adică chiar nu mai pot. Cât de scelerat să fii totuşi. Dar mă consolez cu faptul că se doarme bine în scaunele alea. Aşa că voi avea trei ore de somn. Bye, bye, ne auzim când ne auzim.

Şi nu uitaţi de nominalizările bloggistice 😉

Acum să trecem la chestii serioase

Încep prin a vă spune că în curând, adică peste vreo zece minute, clubul va avea o nouă recenzie, de data asta una poliţistă.

Merg mai departe spunându-vă să aruncaţi un ochi la Lucia fix aici şi să vă gândiţi pe cine şi cum propuneţi.

Spun, de asemenea, că susţin mişcarea violet. Mai ştiţi că într-o perioadă mi-a ieşit părul mov 😀 ce s-a mai râs atunci 😆

Şi urmează să vă dau copy/paste un comunicat Tritonic. No, trebuie să trec peste nebunia cu Martin şi să revin pe pământ. Dacă totuşi vreţi să îmi daţi o mână de ajutor, spunându-i lui Aspoiu că poate comenta nestingherit, e un pasaj mai jos din ceea ce se vrea a fi un thriller, adică „Sărutul morţii”. Puteţi comenta textul la modul de ce vă place şi ce nu. Vă jur că e scris de mine. Gata cu joaca.

Vine comunicatul:

 

“Vă invităm în perioada 21-31 ianuarie la „Târgul de carte, muzică, film” de la ExpoMall MegaFun, centru expoziţional amplasat în incinta AFI Palace Cotroceni.

 

Ziua Tritonic – 23 ianuarie 2010

 

Tritonic vă invită la dezbateri şi sesiuni de autografe, alături de autorii noştri, în data de 23 ianuarie, începând cu ora 16.00

 

Ora 16.00: Dezbatere despre tinerii scriitori români cu Adrian Suciu (autor „Sex cu femei”) şi Leonard Ancuţa (autor „Control”)

Ora 17.00: Lansare şi sesiune de autografe CD Mari actori români cu Mircea Albulescu

Ora 18.00: Dezbatere – Romanul poliţist românesc în secolul XXI.

Invitaţi: George Arion (scriitor şi publicist, autor „Detectiv fără voie” şi „Crime sofisticate”), Oana Stoica-Mujea (autoare „Indicii anatomice”), Răzvan Dolea  (jurnalist, istoric şi co-autor „Blestemul manuscrisului”) şi Bogdan Hrib (editor şi scriitor)

 

EXPOMALL MEGAfun, primul spaţiu profesionist dedicat târgurilor, expoziţiilor cu vânzare şi organizării de evenimente de promovare, situat într-un centru comercial şi disponibil pe toată durata anului, îşi va deschide oficial porţile în data de 21 ianuarie 2010 la AFI Palace Cotroceni, cel mai mare şi mai modern mall din România şi din Europa de Est. AFI Palace Cotroceni este situat la intersecţia dintre Str. Vasile Milea şi Bulevardul Timişoara, având o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 76.000 de metri pătraţi.”

 

UPDATE: sa-mi fie ruşine, uitam ce-i mai important, mâine apare în „Curierul zilei” ceva despre mine. Ceva legat de ce veţi citi mai jos. De ce în engleză? Vă povestesc cu altă ocazie 😉 Oricum, îi mulţumesc unei persoane speciale pentru şansă. Aranjarea in pagina arata mult mai bine, dar deh…

 

Written by Oana Stoica-Mujea

Translated by Shauki Al-Gareeb

 

 

Lady Helena

 

 

            Characters: Lady Helena: ex-warrior on the lands of Greece, now arrived on the border between life and death on the banks of the Styx river.

            The feminine spirits’ choir.

 

            The scene: scenery half-illuminated. A fragile bridge crosses the river, and somewhere to the right of the scene there is half of a boat and a dark figure.

 

            First Act: Monologue: Helena stands near the bridge, dressed in man’s clothing, her sword at her girdle and her long loose-flowing hair on her back.

 

HELENA

(Looking to the dark figure)

You have always been ugly at your soul, but the mighty Gods are even uglier. Hear what they say, to tax the death. Like during a lifetime there aren’t enough payments.

(She pulls her sword and looks at it)

 

When you die on the battlefield, no one thinks to let you have a coin. To pass beyond in a dignified way. To be able to pay Charon in a dignified manner. But he, the villain, blinded by the metal shine, no, he does not agrees to cross me beyond without a gift.

 

As I don’t have any gift, because neither have I died dressed in chain mail, nor have I possessed any other precious gems, what does the villain think to ask me for? Precisely the sword which has been useful for me in the battle.

 

Yes, I understand anyone once arrived here would give anything not to struggle between life and death. And death hurts. And when you begin to feel the pain, you realize that being alive you cannot feel deep cut in your arm or a fiery blow.

 

But death hurts much worse. And I understand that when Athene descended telling me that life it’s just another beginning,  trying to persuade me to return again on the Earth. Only that I cannot embrace the life. No, I won’t forever be able to do it. For Charon wants by all means to be paid and he considered to take my sister sword.

 

(She hugs the sword)

I won’t give it, but what does he know? What does he know about this metal coming to me, as a hope in pain. As a sister in happiness. As it fell from the brave’s girdle who attacked us by that time. And as it shone in the light of the mid-day sun, when I picked it yearningly I was only a child by that time, but it, my sister in battle and in life, gave me greater good.

 

How could Charon know, living mainly between shadows and pains, how the attackers came, and how the men ran, oh, those cowards, leaving us behind to defend ourselves. And then, as cut loose by the Gods, it fell near my feet and the sad and his empty sword adopted me.

Whom did I have in this world? My father, definitely not, certainly not he who had fallen in the battle right before the servants and my elder brothers tailed off. Just an old woman. My mother, who looked at me terrified. And what could I have done? I picked it up, I looked at it and I loved it the way it loved me too. Oh, how faithful it has been to me! Together, we have never lost any battle, and many have tried to kill us.

 

(She puts the sword back in its scabbard)

Well, Athene asked me, as ironical as she could be, than how could I die? It’s hard to remember when Styx river threatens you with its terror. But I know everything as it happened yesterday. Was it yesterday? I don’t think so. I have been waiting here for much too long time for only one day to have passed. And yet, time does not pass here. It only stays and penetrates your soul, spies you and gives you that kind of pains which you cannot feel them on the Earth. And yet, I know. I have been betrayed. And I have died far away from my home. Away from those being near me both in life and in war. And all these because of a poison and a servant who must have been felt threatened.

 

Threatened by whom? Still the Gods may the fire burn them! Villains who stay hidden in their shadow. Athene, I think, must have cursed me when I gave birth to a baby. For she wanted greatness and we, the women, to fight on her behalf.

 

I told the servant that I would give him my son to take care of him when I would go to fight or when I should work using my arms. But she, the Goddess of Vanity, sneaked in the poor fool’s mind and told him that she cursed me. She did cursed me, but look I died right before her words fulfilled.

 

My servant, the poor fool, he did believed what he was told. Athene must have told him that my son would kill me, that boxes full of gold lay in the dungeon which I had filled with armours and if he ran in the world with my baby, anything which I had ever possessed would belong to him when the curse would be fulfilled.

 

But the poor fool, in his poor thinking, what did he think? To kill me in order to get my estate why would he wait for the curse to fulfill? Therefore, he drew me in the trap, away from my home, in a desert field, uncultivated by anyone. The poison, I think, must have been put in my water, and so I have found my humanly end.

 

As if it matters anymore.

 

But when you are given to suffer, you do it till the end. For even in this world I cannot find relief. Charon even yelled at me: “If you don’t pay me, you shall feel the greatest pain. Because the bank of the river is for those who are half-dead. And you shall feel both the stabbing of the living and of those who do not live their lives any longer.” And then, the shameless, the bastard of the great Gods, thrown here in forgetting, what did he think? To ask me for my sword. But how could he understand, he, a poor shadow of a godly offspring. A mistake born from hatred, brought on Earth between the shadows. Only that metal tinkling and its vivant shining makes him startle.

 

And now the fool waits in his shadow cone. I might give up. But I won’t. Finally, I’m sure, someone may find my abandoned body. And maybe a mercy person would give me coin to leave for the new life.

 

(She walks irritated on the bank).

Oh, what pain. All come and go, then he comes back and casts glances at me. And I have the impression that he smiles somberly from under his black hood for rain. This pain… The madness which ripens in my mind.

 

(She jerks abruptly)

Oh, and now I have visions. I see skeleton-like riders coming on their black horses which throw flames from their nostrils and surround me. I shall not give up! No, I shall not give you my sword! Don’t try to steal it from me. I shall fight as I have never fought during the time. And I will die endlessly if it is necessary, the same way, with my sword in my hand. Actually, at my girdle. But it shall not leave me. Is all I have got from the life I had. It is everything that binds me to the Earth. To kindness, friendship and the tears which I allowed to pour on its metal.

 

(She falls on her knees. A figure dressed in black approaches the bank and climbs in the boat)

Oh, he laughs at me again. Soul after soul begins its new life. And I stay here.

 

(She stands up. Stoutly)

I shall not give up. It is it that I believe in my sword that I wear at my girdle. In the end you will ask me to leave this bank, you godly spoiled child! And then, in my madness, I shall not feel the desire to leave it. If I face greater pains, how many could touch me?

 

(She laughs madly)

Pain, madness, hear what he says. As if I didn’t have them on Earth. Pains and madness saw me off to the truth. And it is only then when you see clearly through the smoke curtain offered by the Gods. It is then when the pain knees you and the madness raises above all.

 

Though it is only this way, I tell you, you shall open your eyes. And the truth. Oh, the truth… Where is it hiding now?

 

(Something is falling down. Helena looks to the that spot)

It seems to be a parchment.

 

(She approaches and picks up an old paper having a coin tied on its end)

What a strange thing. It seems to be a note. But for whom? And how could it get here? And this coin?

 

(She holds it tight in her palm and looks around)

No, it is not fair to steal it. It might not belong to me. Maybe it is not mine. Shall I read the note? I am not in the mood. Who would write me on this forgiven land between the two worlds?

 

Or shall I dare? Maybe I should. To cast just a glance. If it is not for me, I shall seal it back and leave it where I have found it. I won’t make a big harm. Just to peep a little.

 

(She unfolds the paper and begins to read. In the beginning voicelessly, and going on louder and louder)

“Dead Helena…” it seems to be for me. Still, there are too many Helena born in the world. And yet I shall read till I can realize something. “I see you and deplore your unfair destiny…” Oh, destiny. It seems to be for me. But it is not only me having this destiny. “As an old servant, but more as a God, I admit that I was wrong when I agreed to be part in Athene’s deed. Now, with my eyes in tears, I sent you the coin which will bring you to the most beloved river. Start then to Lethe, the river of forgetting and complete beginning. Accept this new life gift and go with your sword to rest.” Shall I dare to believe that it belongs to me?

 

(She looks again around her)

But there is no one around and Charon is not back.

           

(She raises the coin to be seen by Charon)

Here, you villain child of the shadow, of the death and pain, this is your payment. You shall carry me to Lethe, otherwise if I approach I shall tear your head of your body and throw it into the Styx for all those tormented by you and captured in black waves to enjoy the revenge.

 

(The boat approaches the bank. Helena climbs in)

Yes, let’s go. Here is your payment, and do not dare to look at me. My new life begins, and this, my old sword, shall be always with me.

 

THE FEMININE SPIRITS’ CHOIR

 

And so, poor Helena, carried through pain,

begins a new life in the forgetting desire.

She by herself fought against the time ghosts.

She by herself defended her people and her children.

And now, after a century, she found relief.

Life begins right now. Long live forever the mighty Helena!

            May she live!

            (The darkness falls on the scene. The curtain drops)

Cu ăia mici la Mall

Adică cu mine şi Xreder, că nici măcar pe nepoată-mea n-am corput-o. Mă rog, nici nu aveam cum ţinând cont că era la şcoală. Dar da, am fost să vedem „Alvin şi veveriţele”. Super mişto. Bestial. Foarte tare. O oră şi ceva de râs bine. Da, film pentru copii. În afară de un cuplu destul de tinerel şi de noi destul de bătrânei, restul erau cu pruncii. Şi ce dacă? 😀 A fost mişto filmul. Şi m-am râs 🙂

Apoi am venit acasă, am terminat cartea asta. Destul de mişto. Ştiţi, daţi click pe poză şi o comandaţi. După care, desigur, voi continua cu Opus Dei şi Martin ceva mai târziu.

Voi ştiaţi că şi femeile au roluri importante în Opus Dei? Io nu, dar am aflat de la John L. Allen JR, normal. Omul ştie multe, asta mi clar.

Deci cam atât. Filme şi cărţi. Nu, n-am scris azi. Am ameţit doar 😉

Inteligenţa scade, somnolenţa creşte…

Am redus tutunul la maxim patru ţigări pe zi. Da, ştiam că până se obişnuieşte creierul inteligenţa e down, dar în loc să fiu nervoasă, cum ar fi normal, eu dorm non-stop. Şi fiind adormită nici nu prea gândesc. Deh…

Da, încă merg cu maşina. Da, încă stau în picioare, dar nu le mai pot face pentru mult timp. Citesc şi adorm. Mă trezesc, citesc şi adorm. 😀 No, cică treaba asta n-ar trebui să dureze mult. Şi nu, nu vreau să mă las de tot. Că n-aş avea probleme. Nu simt nevoia să fumez, pur şi simplu îmi place gestul. No, cine să mă înţeleagă şi pe mine.

Aşa că mi-am făcut program. De mâine avem şi sală. Cum cu scrisul stau dezastruos… adică spre minus infinit, măcar cu cititul să am spor. Aşa că atunci când mă duc la cafea îl iau pe Poe. Când stau în sufragerie alternez: Cervantes – Cristian-Mihail Teodorescu. Recunosc că la Teodorescu am ajuns pe la o sută douăzeci. Cervantes e ceva mai în urmă. Iar când mă mut în dormitor… yeah, am reuşit, desigur: „Urzeala tronurilor”.

Ohhh şi nu uitaţi că am vorbit de „Gazda” aici. Mişto!

Şi momentan cam de atât sunt în stare. La drept vorbind nu înţeleg prea bine ce spun oamenii. Nici de la TV n-am înţeles mare lucru. Aşa că vă întreb şi eu: A trecut bugetul?

Să încep şi eu ziua ca omul

Tot n-am somn, aşa că debitez. Mi s-a părut că am ceva în cap (sigur că n-am), ceva ce începea cu: „Dacă mă împuşca atunci…”… exact, s-a terminat acolo 😆 Atât am avut, atât am spus. Ba chiar am şi scris. E? Nu e minunat? Patru cuvinte. Suficiente pentru o eternitate. Sper ca mâine să reuşesc să duc la bun sfârşit „Alte ţărmuri”. Nu că ar fi cartea de vină, pentru că nu e. Eu îs. Pentru că, aşa cum e normal în mintea mea, cu trei zile înainte de anul nou am început trei cărţi: aia de o găsiţi acum pe club, Cervantes cu ale lui nuvele şi „Alte ţărmuri”. Cum Cervantes e un DEX ceva mai mic, n-am şanse să o termin prea repede. Mai ales că nu prea mă omor după proză scurtă, nuvele sau altele de acest fel. Nu mă întrebaţi de ce. Dar nu-mi place nici să le scriu, nici nu mă omor cu cititul lor. Chiar dacă după, adică după finish, chiar îmi plac. Cred că am o problemă doar cu scrisul şi cititul lor. Pentru că pe urmă mă gândesc şi îmi dau seama că mi-au plăcut. Ce-o fi în capul meu. Nimic! Corect.

Ca să nu mai spun că deja m-am abonat la Meyer şi Martin. Da, în această ordine. Pentru că trebuie să citesc Gazda, doar jumătate e tradusă de Shauki. Şi trebuie. Aşa că mâine voi începe primul exerciţiu „deschide cartea”, poate după o oră, cel mult două voi ajunge la „citeşte cartea”. Dar asta rămâne de văzut.

Şi totuşi chestia asta mi-a rămas în cap: „Dacă mă împuşca atunci…” sigur, categoric aş fi fost moartă, dar poate că trăgea în picioare sau în mâini. Nu? Sau nu. Normal.

UPDATE:

Ok, neavînd somn şi în neavînd ce face am terminat „Alte ţărmuri”. Mi-a plăcut cam 80%, aşa că am scris despre ea. Dar înainte de-a vă spune unde să vă duceţi, trebuie să lămuresc câteva lucruri. Da, am fost tentată până-n măduva oaselor să distrug această antologie, dar am fost obiectivă până-n măduva oaselor. Presupun că data viitoare nu o să-mi mai iasă la fel de bine, obiectivitatea. Recunosc că am notat toate greşelile gramaticale, dar nu am vorbit despre asta. Nici nu o s-o fac, momentan. Dar am un sfat: după cum unii dintre voi ştiţi după ce a apărut Abiaţia, la Millennium, destul de plină de dezacorduri între subiect şi predicat, nu am zis nimic public, am mai bătut apropouri, dar ipocrizia e destul de mare 😉 Tocmai de aceea le spun celor câţiva autori care au sărit să mă critice pe mine la un moment dat, mai întâi să-şi rezolve propriile probleme gramaticale, şi în ziua în care ei nu vor mai avea nici cea mai mică greşeală să vină să stăm de vorbă pe text. Îi mai spun şi domnului care a ţinut în repetate rânduri să mă jignească semându-se „Argofufa” că nici domnia sa nu e mai presus. Virgula între subiect şi predicat e naşpa 😉 Şi vă mai rog ceva, înainte de-a-mi critica un text, măcar să vă prefaceţi că-l citiţi, pentru că aşa mi se pare corect. Oh, şi atacurile la persoană, hai să le folosim atunci când veţi fi atacaţi direct de mine.

Şi repet, chiar am fost obiectivă până-n măduva oaselor. Nu am urmat sfatul lui Feri de-a citi cu ochi de scriitoare, pentru că ştiu sigur că nici unul dintre autori sau dintre cei ce fac parte din SRSFF nu mă consideră a fi aşa ceva, ceea ce nu mă deranjează, e problema fiecăruia. Dar am citit cu ochi de cititor, lucru pe care nu mi-l poate nega nimeni, indiferent cât de înverşunat ar fi împotrivă-mi.

Poate că blogul ăsta va fi uitat la un moment dat, dar recenzia va rămâne aşa cum e acum. Şi va rămâne acolo mult timp. Acestea fiind spuse, că sunteţi autori, cititori, fani ori ba ai genului SF, puteţi merge aici şi citi ce am scris. Deja cred că v-aţi făcut o părere dacă aţi citit cu atenţie începutul. Şi cu asta, sănătate. Ne mai auzim!

Nu e satanism, doar Moartea în concediu

UPDATE: Priviti ce am descoperit umbland pe net. Interesant 😀

Aş putea spune: O, da! O, da! O, da. Şi aş spune astea de o mie de ori. Ştiu, a trecut cam un an, dacă nu şi mai bine, de când n-am mai scos o vorbă despre Terry Pratchett. Dar, la Gaudeamus-ul de anul ăsta, ei bine, da, la Rao, am găsit cartea a 11-a şi a 12-a. Nu, îmi e imposibil să-l recenzez pe Pratchett, dar îi pot face o prezentare, nu? Aşa cred. Adică da, aici, ca de obicei, există o prezentare. Am spus că îl ador pe Pratchett? 😀 O, da, da, da, da, da!

No, am avut ceva treabă zilele astea. Nu mai zic nimic despre ce povară i-am pus lui Shauki în cârcă, nu de alta, dar nu pot spune acum. Ba pot, dar nu vreau.

Şi da, ca o recomandare, ar trebui să mergeţi să vedeţi AVATAR. E cu adevărat bestial.

Bine, atât pentru azi, n-am chef nici de scris, nici de dormit, nici de citit, doar de privit Italia 1. Atât! Ne auzim!

Revoluţia „Andrei Bădin”

Fraţii mei, e revoluţie. Până acum am o sută unu căutări după Andrei Bădin – la mulţi ani, Andrei!. Dar, dragă domnilor, la dracu’, omul are blog uite fix aici. Poziţionaţi click-ul şi daţi. O sută unu căutări? Doamne. L-or fi găsit? L-or fi pierdut? Până acum eram la concurenţă cu pisicile, dar cu Andrei nu pot ţine pasul 😀 Eu ştiu că a publicat o chestie revoluţionară pe blogul lui, dar tot nu pricep cum de nu daţi de el. Eu ştiu că dacă dai search pe google după Andrei, prima chestie care apare e blogul lui. Heyyyy! Sau ar trebui să dau copy/paste la postul lui Andrei şi să facem pe din două? 😀

Andrei, în ultima jumătate de oră cred că ai devenit mai cunoscut decât Băsescu. Cel puţin pe blogul meu 😀 Îţi doresc petrecere frumoasă, şi te las, sper să te şi găsească oamenii dacă tot te caută cu atâta înfrigurare 😉

 

Trecem la cărţi. Şi trebuie să vă spun. Mă doare drept că Lorena a plecat de la Tritonic, că s-a certat sau se ceartă cu lume, că una, că alta. Da, poate că şi eu am prejudecăţi în ceea ce o priveşte. Dar nu o cunosc personal. Ne-am zărit de câteva ori, dar nu ne-am vorbit. Cel puţin eu am zărit-o. Dar nu pot fi nimicitor de ipocrită. În primul rând faţă de mine, că voi n-aţi şti, până la urmă, dacă o fac din ipocrizie ori ba. Dar trebuie să vă spun, cartea asta e excepţională. Şi ştiu o persoană căreia i-ar plăcea la nebunie, aşa că îmi permit să i-o fac cadou din toată inima, rămânând să-mi comand una de la editură. Cella, crede-mă, trebuie să ai cartea asta. O s-o adori. 😀

 

Nu ştiu ce să vă mai spun. În seara asta mă retrag. Am treabă. Gătesc, cred că mi-am găsit vocaţia 😆 Apoi mă voi uita, normal, la Grande Fratello. Apoi poate voi reuşi să dorm. Hmm. Or fi şanse? Nu cred.