Congresul PSD, dar nu mai e live

Am fost, cam o oră şi jumătate, poate două. Ceva pe acolo. Am ocupat prima lojă. De fapt Lucia şi Ionuţ au ocupat-o toată. Cu haine, genţi şi laptopuri. Aşa că m-am băgat şi eu acolo.

Cei doi autori ai cărţii „Bloguri, facebook şi politică” erau cu o lojă mai în spate. Deci erau. Apoi a venit şi Chinezu’. Nu ştiu de ce-a întârziat, dar nici la plecare n-am reuşit să ne luăm la revedere. Să mă înşel eu şi să-l fi văzut şi pe Darius Groza? Nu ştiu, sunt prea ameţită să-mi dau seama dacă l-am confundat ori ba. Se prea poate. Erau mulţi bloggeri, dar eu nu-i cunosc pe toţi. GS ne-a dat ţeapă, preferând filmul politicului.

Ei, să trecem la politică. Da. Discursurile au fost foarte bune. Adică din gură le zic toţi, ce mai. Ponta e un bun orator, iar azi chiar a fost în formă, a avut şi poantele la el (nu alea de la balet). Adrian Năstase a trecut prin fiecare lojă bloggeristică să salute sau să dea interviuri. Au fost invitaţi la congresul PSD membrii PNŢCD şi cei din România Mare, de fapt conducerile. Au ţinut discursuri. Frumoase. De genul „ne dăm mâna să-l dăm jos pe tiran”. Dar sunt doar cuvinte, nu? Să vedem ce or face, dacă or face.

Acum cu România Mare, hmmm, ştiţi şi voi cum e Vadim, depinde cum bate vântul – nu Sorin Ovidiu, vântul, vânt. Nu pot spune că n-a fost interesant, dar aştept ca vorbele să se concretizeze în fapte, aşa îmi e greu să cred. E plăcut să auzi ce auzi şi cum v-am zis cu oratoria nu stau rău nici unul. Dar, nah, a fost o experienţă destul de bună. Până la urmă am văzut şi eu Sala Palatului full de oameni. Că de unde erau ei, treaba lor. Oricum, de câte ori se pronunţa numele lui Ion Iliescu se aplauda mai rău ca la cine ştie ce spectacol de renume mondial. Îmi pare rău doar că i-am ratat discrusul live, dar nu-i bai, îl văd la TV. Şi, ca de obicei, sunt de acord. Dar cum ziceam, fapte…

Şi cam atât de la congresul PSD. Oricum, cinste lui Adrian Năstase că a chemat bloggerii. Una peste alta a dovedit că nu îi e teamă nici de laudă, nici de critică. Că nu or să laude toţi congresul, zău aşa.

Şi, felicitări organizatorilor, Anei State în special, restul treaba lor 😛

Reclame

Careul de dame şi dispariţia

Nu, careul nu dispare, din contră, el apare, joi, 21 octombrie la Biblioteca Judeţeană din Piteşti – pe această cale ţin să le mulţumesc în mod deosebit Denisei Popescu şi domnului Sechelarie, care au susţinut mereu proiectele noastre mai non-conformiste.  Cum ziceam, careul de dame, o să mă număr printre ele cu modestie, pentru că vreau să vă spun de acum că nici nu vreau şi nici n-am chef să vorbesc despre mine. Am făcut-o de atâtea ori că până şi eu m-am plictisit de mine. Aşa că o să vă rog să veniţi în număr cât mai mare pentru a le cunoaşte pe: Lucia Verona cu minunatul roman „Crima de la Jubileu”, Monica Ramirez cu „Asasin la feminin” – nu mă certa, dar încă n-am apucat să citesc, acum sunt pe filosofie, misticism, adică în căutarea mea – şi Ivona Boitan cu deja cunoscutul roman „Hoţii de timp”.

Ştiu că Ivona nu se va supăra că am lăsat-o la final, ştie că… 😉

Aşa că joi, 21 octombrie, ora 15, vă aştept în număr cât mai mare la Biblioteca Judeţeană Piteşti. Nu pentru a vorbi neapărat despre cărţi, ci despre autoare. Mi-ar plăcea ca măcar de data asta oamenii să vină şi să „interogheze”, aşa ar fi frumos. Jur că trag dacă nu o faceţi.

Printre dame va fi şi popa de roşu, adică Bogdan Hrib. Fără el nu era careul complet, iar un careu de dame are nevoie măcar de un popă. O fi de roşu sau de tobă? În fine, alegeţi voi.

 

Şi după cum spuneam avem şi o dispariţie, a mea. Dispar până sâmbătă pentru că simt nevoia să tac. Am închis telefonul, calculatorul, sufletul şi mintea. Vreau doar să citesc şi să stau. Să stau aşa, ca proasta. O să vă întrebaţi de ce până sâmbătă, păi e simplu. Sâmbătă voi fi prezentă în „loja maso…”, m-am tâmpit, în „Loja Bloggerilor” la congresul PSD şi cred că o să am chef de a face live blogging sau live facebook (s-o zice aşa?). Aşa presimt eu, că o să am chef. Până atunci n-am chef nici de mine. Aşa că mă dau rănită. Asta nu înainte de-a vă lăsa o notă pe facebook la care să meditaţi. Căutaţi în notele mele şi veţi şti despre ce e vorba.

 

Şi cam atât că vorba lungă, sărăcia omului sau aşa ceva. Ce mai ştiu şi eu. După ce mă încarc suficient revin, atât cu amănunte despre lansare, cât şi cu poveşti din viaţa de zi cu zi. Dacă nu mai apar, aprindeţi şi voi o lumânare 😆

 

Nu uitaţi: Careul de dame şi popa de roşu’.