Mituirea juriului

Seară bună să aveţi, pentru că eu am avut o zi euforică 😀

M-am trezit dimineaţă cu o falcă în cer şi una în pământ. Mă suna mama să mă întrebe ce fac. „DORM!”, zău aşa. Mama urlă: „Cum dormi? Nu pleci la Bucureşti?”. Ups, da 😀

În cinci minute am fost spălată, machiată, îmbrăcată şi urcată în maşină. Am uitat să mă pieptăn, dar cui îi pasă? Mi-am aranjat părul trecându-mi degetele prin el, aşa cum am văzut eu în copilărie la vărul meu. Cu singurul amendament că el era creţ, iar eu nu.

Am trecut grăbită pe la florărie… Aş râde şi acum dacă nu ar fi de-a dreptul trist. În viaţa mea n-am văzut florăreasă mai proastă. În momentul în care a ţipat arătând spre un şoricel şi numindu-l „şobolanul”, am pufnit în râs şi nu m-am mai oprit un timp. În cele din urmă am plecat spre Bucureşti, pentru că acela îmi era scopul. După ce m-am rătăcit de două ori, în sfârşit, am ajuns la frumoasa casă a Uniunii Scriitorilor. Un singur gând aveam în cap: „Să mituiesc juriul!”. Gândul ăsta mă obseda, am început să râd nebuneşte în sinea mea şi în priviri mi-au apărut scânteieri diabolice 😀

Am intrat cu încredere acolo unde scria mare „SALON FUMĂTORI”. Oricum nu aveam de ales, stânga, dreapta cărţi şi edituri. Am văzut-o pe Lucia de cum am intrat. Da, arată exact aşa cum mi-am închipuit. Mi-a fost teamă că nu o voi recunoaşte, dar a fost bine. Ne-am aşezat, ne-am pupat, am mâncat şi bârfit până a apărut juriul. Ochii au început să-mi sclipească. Am cunoscut-o pe Cornelia Maria Savu, o femeie de nota zece, cu un umor debordant. Oh, mi-ar fi şi greu să vă spun câţi oameni am văzut acolo şi am cunoscut. Nici nu vreau să vă spun pentru că ţin pentru mine. Însă, am să vă spun că atunci când a intrat Ştefania Coşovei, locul s-a luminat.

Dar să revenim la mituire. M-am uitat la doamnele din juriu, dar nu le-am putut mitui. Ştiţi de ce? Pentru că s-a întâmplat tocmai invers. Vă jur că aşa a fost. Ştefania Coşovei m-a mituit cu un braţ de cărţi, deja nu mai aveam ce face. Am zis „la revedere” şi am rămas cu o altă întrebare: „De ce m-au mituit? Nu vor să-mi dea Cangurii? Asta este? M-au făcut, nu-i aşa?” Desigur, acum sunt de-a dreptul isterică 😀

P.S: Cella, l-am cunoscut şi pe Denis Dinulescu 😀 Vezi ce rea îs?