Arhive pe etichete: Crima perfecta
Plouă, Piţi urlă
Cum o fi să ţipi ca pisica la ploaie? Mă rog, eu n-am mai văzut pisici mieunind la ploaie, cred că al meu motan e mai special, mai trendy, vorba aia. Probabil el se crede cool. O fi, că n-am de unde să ştiu eu cum e atunci când eşti pisică. Dar vorba lui Vania: „Pisica-i tot un fel de om”. Aş putea scăpa uşor de Piţi raportându-mă la acest gen de crimă perfectă. Nu că i-ar păsa cuiva dacă l-aş strânge de gât. De trei zile încerc să port un dialog cu ăştia de la protectia animalelor, doar că eu vorbesc singură. Normal că nu-mi răspunde nimeni. De ce mi-ar răspunde? Zău aşa. Că dacă sunt de la protecţia animalelor asta nu înseamnă că le şi pasă. Vreau şi eu răspunsuri. Dar de unde. Totuşi e bine că vorbesc eu, altfel aş uita dracu’ şi ce sunete scot.
Au făcut un rahat ăştia cu poliţia animalelor şi dreptul animalului şi tot aşe. N-au făcut nimic. Au urlat atunci şi au tăcut pentru totdeauna. Frumos ne şade. Păi normal, avem lucruri mai importante de făcut. Cum ar fi să ne omorâm între noi. E chiar mişto. Ne înjurăm, ne dăm pumni, că doar suntem români, să nu cumva să ne dezicem că ar fi păcat. Îmi e milă şi silă, în acelaşi timp, de ţara asta. Cred că aş pleca fără nici un regret, dacă nu aş fi atât de fraieră şi nu m-aş gândi la alţii înaintea mea. Cred că azi m-am trezit scârbită. Scârbită tare. Îmi e silă de oamenii ce omoară animale, îmi e silă de mizeria verbală şi de tot ceea ce mişcă. Poate că de aia mi-am şi depus actele pentru a-mi cumpăra pistol. Îmi bag picioarele, în ţara nu poţi trăi dacă nu te poţi apăra.
Şi totuşi, eu vorbesc singură? Protecţia animalelor nu are nici o treabă cu mine? Or vorbi ei altă limbă sau eu? Tot ce e posibil. Om ajunge la un rezultat după ce va fi prea târziu.
Bună ziua, am nevoie de-o depresie
Nu, nu am înnebunit, eram de ceva timp. Poate dintotdeauna. Cine poate şti? La doar o zi de viaţă doctorul nu şi-a dat seama, aşa că ce vreţi de la mine. – Mai întâi vă anunţ că-mi alunecă degetele pe tastatură, nu pricep nici eu de ce –. Dar să trecem la partea serioasă, să vă demonstrez că nu sunt nebună decât pe jumătate. Desigur, la dracu’, că ceva nebunie există, altfel n-aş fi scris idioţenia asta.
Dar am nevoie de o depresie. Să mă explic:
Cu aproape doi ani în urmă, m-am apucat eu de scris o carte. Ea se numeşte „Marea cacialma”, dar eu o numesc „crima perfectă”. Pentru că este vorba despre o crimă perfectă. Şi, din câte îmi amintesc, v-am mai vorbit de acest proiect. Problema e următoarea: personajul principal, chiar dacă nu gândeşte la persoana I, ci la a III a, ei bine, trăieşte o dramă. De ce? Pentru că nici el nu e sigur dacă a ucis sau nu. De aici se împleteşte o adevărată stare de nestare. No, sentimente, drame, etc. Problema e următoarea, eu nu pot intra în contact scriitoricesc cu acest personaj decât atunci când sunt depresivă.
Am încercat mai multe metode. Lorena Mc’Kennit, dar la ea nu merg depresiile decât când scriu fantasy. Doamne, aţi mai pomenit aşa ceva? Am încercat filme siropoase, dar n-au făcut decât să mă enerveze. Două drame, la una am adormit, la cealaltă m-am plictisit. Am încercat chiar şi cu drame de război, filme după poveşti reale. Nimic, dar nimic. No, am încercat chiar să-mi induc depresia în momentul durerii supreme, dar tot ce am reuşit a fost să mă enervez eu pe mine.
Nu, droguri n-am de gând să încerc, dar cumva trebuie să aduc depresia şi pe strada mea, dacă vreau să termin cartea aia vreodată. E o carte psihologică. Crima în sine nu are nici o legătură. Nici ancheta în sine nu contează prea mult. Ideea e uşor a la Dostoievski: decăderea umană, psihicul uman, mizeria umană, etc. Şi nu, nu e „Crimă şi pedeapsă”, pentru că acolo personajul ştie că a omorât o babă. La mine, personajul nu ştie decât că a întâlnit o femeie, a dus-o la un hotel, iar el a adormit în maşină până dimineaţă, după care a plecat acasă. Nu ştie nimic în rest. Iar orele alea de somn îl chinuie. A omorât-o sau nu?
Explicaţia e atât de simplă, încât nici dracu’ nu s-ar gândi la ea. Aşa că vă las să vă complicaţi în a vă da cu părerea. Problema mea e alta, n-am o depresie. N-am o depresie de şase luni. Poate mai bine. Privind în urmă mi-am dat seama că picam în acea stare având contact cu anumite persoane care mă făceau să sufăr. Am întrerupt contactul, s-a dus dracu’ şi inspiraţia mea. Acum oscilez: să sufăr şi să reintru în contact cu acele persoane sau să-mi tai venele şi să-mi creez o depresie? 😀
Desigur, nici una din variante nu e de viitor, aşa că poate aveţi voi o soluţie. Oh, şi nu îmi povestiţi de oameni pe moarte şi chestii din astea, că cel mult mă impresionează, dar până la a ajunge acolo unde trebuie e cale lungă.
Cum să înţeleg nebunul din personaj, dacă eu nu ajung la nebunie? No, ziceţi voi!
UPDATE: No, la dracu’, acum chiar ca am o depresie, duduia Elena Basescu si-a facut blog. No, sa mai cer depresii. Asa imi trebe.
Iar mă plâng?
Probabil.
Nu, nu cred că mă plâng, cred că încep să trag concluzii. Aşdar, am mai spus, dar tot mai spun ca să vă intre bine în cap. Mă rog, trebuie să-mi intre şi mie, nu numai cititorilor mei. – Înainte de-a începe ţin să vă anunţ că sunt foarte obosită şi că azi am reuşit să mă obosesc pentru vreo două zile – Revenind, revin la literatura fantasy. Nu, mai degrabă, revin la acel fantasy clasic, cel pe care l-am tot abordat până acum, lăsând în urmă faptul că am scris două thrillere şi ceva ce nu pot defini. Da, am spus că după „Dinastiile” nu voi mai aborda fantasy-ul clasic. Poate ceva New Weird sau ceva în genul „Cronicile Bibliotecarului”, care, la urma urmei, face parte dintr-un fantasy pământean, să îi ziceam contemporan. Mă rog, cred că şi ăsta va fi scris mai mult la cerere. Probabil că o să încerc cu un prim volum care nu necesită continuare de nici un fel. Să zicem că e precum seria „Holmes”, se păstrează personaje, dar nu se leagă acţiunea. Aşa că pot încerca, măcar de gust.
Dar mă reprofilez pe thriller şi poliţist, momentan. Mai am eu şi teatru în minte, dar nu chiar acum. Cred că trebuie să mă mai coc. Să mai cresc puţin. Desigur, în viitorul apropiat, poate la anul, o să încerc un horror, mai mult pentru plăcerea proprie decât pentru altceva. Până una alta mă mulţumesc cu ceea ce am făcut până acum. Oricum n-am de ales, trebuie să mă mulţumesc, că bine sau nu, eu le-am făcut. Acum nu o să cad în negura scriitoricească, cu toate că tind să mă duc drept pe fundul prăpastiei şi să arunc laptopul cu tot ce am scris până acum. Dar zic eu că mai am şanse. Nu ştiu, poate că schimbând genul, schimb şi omul 😀 Greu de crezut, dar nu imposibil.
Sunt plictisită de fantasy, poate de aceea nici nu dau un randament maxim în momentul de faţă. Sunt plictisită de scrieriile fantasy, nici măcar nu mai pot citi coerent o carte fantasy, cu toate că Elantris îmi place destul de mult, dar nu e chiar genul ăla de fantasy pe care să-l placă toată lumea. Adică nu e o carte comercială, iar eu m-am încăpăţânat să cred că nu îmi place 😛
Poate o să încerc şi ceva nuvele, cu toate că nu ştiu să scriu proză scurtă, mă rog, nuvela nu e chiar proză scurtă, dar nu e nici lungă. Mna, până la urmă e mai scurtă decât un roman şi mai lungă decât o povestire, ceea ce s-ar putea să fie bine pentru mine. Cred că pofta de nuvele mi-a venit după ce l-am recitit pe Theodor Constantin şi a sa „Vrăjitoarea din casa cu stafii”. Cred că pentru un timp o să rămân la nuvele, habar n-am de ce. Dar cum îi spuneam şi Luciei, eu mă schimb de la săptămână la săptămână, dar de un lucru sunt sigură, după „Dinastiile” potopul 😀
Momentan nu mai pot scrie nici la „Cronicile Bibliotecarului” – Crina o să mă omoare 😛 –, dar nici nu vreau să rămână la jumătate precum „Crima perfectă”. Probabil că o să citesc un timp, o să încerc să mă liniştesc, nu ştiu, poate chiar să scap de valul de idei care îmi tot vin. Şi dacă tot plouă, de ce nu, să dorm mai mult 😀 Să scap de gătit pentru o vreme şi de viaţa socială, cred că nu mai am chef de socializare zilele astea. Dar trebuie să-mi vină cheful, ştiu eu că trebuie, pentru că vin lansările şi nu o să pot apărea cu faţa pe care o am azi. Adică ursuză şi fără chef de nimic.
Mă rog, şi dacă tot am ajuns aici, voi ce îmi recomandaţi să citesc? Vă rog, fără SF sau Fantasy, la astea mă descurc şi singură. Nu ştiu, aş citi ceva din secolul optisprezece, nouăsprezece – la subiect mă refer -. Am chef de ceva de genul ăsta. Nişte regine reale, nişte bârfe despre aceste regine. Viaţa la curte, din astea. Şi terminaţi cu Dumas, nu cred că mai sunt cărţi necitite ale lui. Da? 😀
Socoteli
Ok, nu am reuşit să îmi ţin promisiunile zilele astea. Ce vreţi? Uneori se întâmplă să nu ai timp, alteori, pur şi simplu, lipseşte cheful. De exemplu, ieri am dat ture de oraş, cu muzica la maxim, trei ore şi jumătate. Şi de câte ori mă gândeam să ajung acasă, mai dădeam un ocol.
Da, am zis că după „Regina arkudă” nu mai fac nimic până luni. Cu toate că nu am vrut să mă ţin de această promisiune, s-a întâmplat să fie. Deh, se mai… Aşa că mi-am respectat obligaţiile familiale şi am reuşit să mă obosesc mai rău decât de aş fi scris non-stop.
Oricum, până una alta, miercuri încep şi şcoala. Cu toate că nu e prea minunat s-o începi în mijlocul săptămânii, am hotărât, totuşi, că o voi începe de marţea viitoare. De ce nu luni? Că luni, adică pe data de şase, am treabă. Ba la Bucureşti, ba e ziua lui Xreder. Da, da, v-am spus asta pentru a pregăti cadourile. Nu sunteţi invitaţi fără cadouri, dar voi ce credeţi? Desigur, ar fi frumos să aduceţi nişte beculeţe colorate pentru maşina mea, dar şi pentru el e ok.
Da, acum am de gând să scriu. Ce am în plan? Nu, Dumnezeuleee, fac o pauză la seria asta. „Regina zâna” va începe prin ianuarie-februarie. Lăsaţi-mă şi pe mine să mă detaşez puţin de seria asta, că încep să mă enervez pe personaje şi le omor pe toate.
Am ceva în cap. O, da, un neuron. În afară de asta… Vă mai amintiţi „Corbii”? Ok, ştiu exact cum va fi acest dark fantasy. Oricum, şi seria asta la care tot scriu va da în dark. De acum lucrurile se vor complica. Heroicul s-a dus. Deci da, ajunge. Prea am fost drăguţă 😀 Ok, în acelaşi timp voi termina şi „Experimentul – Crima perfectă”. Mă rog, încă nu sunt sigură că aşa se va numi. Dar tot ce se poate. Şi tot în acelaşi timp, dap, căci sunt multiuser, voi începe şi noua mea serie poliţistă.
Ei, ei, nu ştiu exact despre ce va fi vorba, dar va fi. Ce? Credeţi că am înnebunit? Nu, nu am înnebunit. Doar că mi-am propus ca cel putin patru ore pe zi, de luni, mâine, în colo, să scriu şi doar atât. Cui nu îi convine poate suna la maltratarea soţilor de scriitoare 😀
De ce mă extind? Pentru că pot, pentru că-mi place şi pentru că vreau. Chiar şi cu „Minţi rătăcite” am eu ceva în gând. Dar după ce o terminăm, adică Trexel şi moi, vom zăbovi asupra ei. O vom îmbunătăţi şi vom vedea ce va ieşi. Până la urmă va ieşi. Ce credeţi voi? Ce? Trexel poate şi va face, altfel mă duc la Satu Mare şi-l alerg. Dap, cu jeep-ul 😉
Am planuri, da. Până şi maşinii i-am cumpărat pixuri şi caiete. Cum de ce? Dacă îmi vine o idee în trafic şi o pierd? Oh, dar am o idee genială pentru un thrilerr genial. Aaa, dap, cred că tot în timpul ăsta am să scriu şi la asta. Cel puţin am să o încep. De ce nu? Pot, deci da. Oricum, la şcoală o să mai şi scriu… Ăăă, nu, nu cursuri, idei pentru cărţi 😀
Da, mâine voi termina şi povestea după ideea lui Mihai. Şi da, o să mai am timp cumva să scriu după ideile voastre. Exerciţiile îmi fac bine. Vreau să-mi ocup tot timpul scriind sau, cel puţin, mare parte din el. Că nu în zadar i-am cumpărat maşii lucruri de trebuinţă. Zău aşa…
Bine, acum că sunteţi la curent cu tot ceea ce am de gând să fac, înţelegeţi şi că voi fi foarte ocupată. Oh, da, mai ales că încep şi şcoala. Am de dus la capăt două lucrări de diplomă. Una la pedagogie, iar cealaltă la jurnalism. Ei, am ceva treabă de acum în colo. Sigur, voi mai fi şi pe blog, dar nu aşa des ca odinioară. Deh, un singur om sunt şi eu. Nu doi, nu trei, nu patru… Aşa că îmi veţi îngădui, din când în când, câte o mică absenţă.
Ok, acum mă grăbesc spre pat. De mâine mă aşteaptă potopul 😀
Bilanţ de cărţi
Aşa, aşa. Crina îmi dă idei, probabil că s-a gândit ea că nu pot fi gata cu povestea lui Mihai în seara asta. Nu de alta, dar mai am de corectat, mai am de scris şi altceva. Ce mai, mai am şi altă treabă. Şi, printre picături mai scriu câte ceva, mai citesc sau mai arunc un ochi la TV.
Aşadar, facem un raport de cărţi. Adică: ce am început şi voi continua. Ce am început şi dracu’ ştie dacă se va realiza. Ce s-a modificat, ce nu s-a modificat. Şi de ce vorbesc în dodii şi Crina nu înţelege – logic, pentru că vorbesc în dodii 😀
Începem cu începutul? Păi cum altfel? A, se poate şi altfel, mi-a zis mie Bogdan Hrib: „Mai ştiu eu un nebun care după zece volume în ultimul scria „şi aşa a început””. Ceea ce înseamnă că eu sunt celălalt nebun 😀
Începutul: Am început cu trilogia „Stăpânul”. Desigur, aşa cum unii dintre voi ştiu, nu am publicat decât volumul I, „Răpirea zeilor”. Nu, nu am nici eu idee de ce nu am insistat mai mult. Am terminat celelalte două volume, sigur că am făcut-o, dar, pur şi simplu mi-a fost greu să-l refac pe primul, mai ales fiind prima mea carte şi, la celelalte două, se vedea deja ameliorarea. Am zis eu atunci că nu se face. Primul volum varză şi restul de la bine la mai bine. Cumva, nu ştiu cum, am renunţat la idee. Şi totuşi, acum parcă îmi vine să mai lucrez puţin la primul volum şi să văd dacă-l pot publica pe vreo stradă 😛
După un milion şi ceva de cuvinte, scuze, două şi ceva 😀 , însumate în cele trei capitole ale „Stăpânului”, a urmat „Şarama”. Majoritatea o ştiţi. Cel mai tare m-a mirat că tot Chişinăul o citise. Ce? Care e problema? Şarama e vedetă la Chişinău. Că în România nu a avut loc 😉 Măcar acolo, cine sunt eu să mă supăr? 😛
Ce am scris după? Hehe, antologii. Ştiţi ceva? Nu ştiţi, dar vă spun eu. Habar nu am cum e cu proza scurtă. De aia prefer romanele, de aia mă joc cu voi pe blog, pentru a încerca să învăţ şi secretul unei variante scurte. Aşa s-au născut şi antologiile. Apoi au urmat interviurile, hai că de alea şiţi. După care, m-a izbit. O serie de nouă cărţi, aia Regală, care acum nu mai e regală, dar pe acolo. Nouă cărţi cu dinastii, întâmplări mai mult sau mai puţin fantastice, dar cu aventuri şi nebunii, iubiri şi tragedii din plin.
În timpul ăsta. Adică între cele două cărţi din serie, am scris „Colecţionarul de vise” şi „Dincolo de oglindă”. De colecţionar aţi mai auzit câte unii. Alţii l-aţi mai şi citit. Cu „Dincolo de oglindă”, doar Vania s-a familiarizat cât de cât, că nu sunt convinsă că a terminat-o. Ceea ce e mişto la asta cu oglinda e, că pe lângă partea uşor fantastică, jumătate din carte e povestea vieţii mele. Hehe, câte poveşti aş mai avea de scris inspirate din viaţa mea, din, din, din…
„Crima perfectă” sau, aşa cum m-am gândit ulterior „Marea cacealma”. Încă e în proces de gândire titlul, oricum, acţiunea e aceeaşi. Cartea nu e terminată, desigur. Cine să o termine printre atâtea proiecte şi să nu uitaţi că trebuie să-mi fac şi lucrarea de diplomă, da?
Ok. „Imperiul celor şapte ape”, un fantasy şi nu prea. Mai mult o poveste gen „Inelul libelungilor”. Nu ştiu, fac planuri şi planuri la partea asta de vreo doi ani, ceva nu e unde trebuie, aşa că încă mai aştept acel zvâc.
„Sărutul Morţii”, hai că despre asta ştiţi. E ficţiune, dar nu e fantasy. E vorba de o asasină de prin anul 1100, pe acolo. O poveste ce îmbină puterea, iubirea şi crima. Desigur, întrebarea e cine va învinge: dragostea sau partea criminală? Sunt pe la jumătatea drumului şi aici 😉
„Corbii”, şi din asta ştiţi câte ceva. Cred că e cea mai bună idee pe care am avut-o din 2005 până acum. Da, da, de aia m-am oprit din publicat. Gata, vă ajunge.
Şi ajungem la ultima idee pe care am avut-o în timpul ăsta. Un horror, pe care nu ştiu dacă să-l fac serie sau roman. Serie: „Horrorscop”, iar fiecare carte să aibă un alt titlu, alte personaje, sau, acelaşi personaj principal şi acelaşi principiu de urmat. Un fel de Buffy pentru cine a văzut filmul, cam aşa să arate şi cartea. O serie care pare fără cap şi coadă. Dar, desigur, se va sfârşi. Adică, în fiecare carte trebuie înfruntat… o, nu, mi-a venit ideea 😀 Pentru fiecare zodie câte o carte, şi termin cu a treisprezecea. Noroc că vă mai scriu vouă, că mă lămuresc şi eu.
Următoarele cărţi, scrise printre serii, vor fi unele poliţiste, da, o serie. Nu, nu vă dezvălui nimic. Poate şi un thriller din ăla dur. Vom vedea.
Şi ca să fie treaba bine înţeleasă, încă mai aştept un autor care vrea să scrie un roman în colaborare, o să mor şi nu o să vrea nimeni? 😀
Ok, ăsta e bilanţul cărţilor. Mulţumită, doamnă?
O idee
Să lăsăm nevrozele mele.
Vă spuneam acum o zi sau două că mi-a venit o idee. Crina a sesizat şi m-a întrebat ce idee. Fiind cea mai bună scriitoare 😀 … ok, gata, o să înceapă să creadă lumea. Deja mi-a zis şi Bogdan Hrib că a constatat că sunt cea mai bună. Deci, lauda de sine, nu miroase a bine. Voi nu mă băgaţi în seamă. Sunt cea mai bună 😉 Normal, iar deviez de la subiect. De ce nu pot spune şi eu o chestie cap coadă, fără să deviez? Dumnezeu ştie.
Revenim la idee. Vă amintiţi Horrorscopul? Ăla care l-am publicat la Vania că… nu mai ştiu exact de ce. Dintr-un motiv, oricum. V-am spus de seria „Colecţia de poveşti?”. Poate că v-am spus. Debutează cu „Dincolo de oglindă”. O carte minunată. Jur. Doar că nu e publicată. Dar e o bijuterie. E prima carte din serie. Aşa că m-am gândit că Horrorscopul, poate fi a doua. Da, totuşi, am o problemă. Aş vrea, într-un fel, ca „Horrorscopul” în sine, să fie o serie. Sunt aşa, între şi între. Nu am o idee clară ce să fac cu ideea asta. Să o bag în seria „Colecţia de poveşti” sau să merg cu o serie separată? Desigur, „Colecţia de poveşti”, e o serie fără legătură. Nici măcar un personaj nu se păstrează. Tocmai asta mă gândeam să fac la „Horrorscop”, să fac o serie în care, cel puţin un personaj, să rămână stabil. Adică să creez un personaj. Să îl fac celebru. Ca în romanele poliţiste de serie. Doar că „Horrorscop”, nu e o serie poliţistă. Nu e nici horror, nici fantasy, nici, nici, e o combinaţie între toate. Cam cum e şi „Dincolo de oglindă”. Că aia mă frământă. Într-un fel se potriveşte şi acolo, ca gen. În alt fel, chiar dacă se potriveşte şi acolo, parcă ar merge mai bine în propria serie.
De ce m-am apucat acum de „Horrorscop”? Pentru că, „Dincolo de oglindă”, am scris-o în paralele cu „Regina arkudă şi amuletele puterii”. Cum nu am terminat regina arkudă, că aia e lungă, m-am gândit să mai scriu ceva în paralel. Mi-a ieşit prea bine aia cu oglinda, aşa că am o superstiţie. Vedeţi?
Dap, crima perfectă a rămas în aer. Şi nu aş mai avea mult. Mai trageţi şi voi de mine. Mai puneţi-mă să scriu. Mai amintiţi-mi că mai am şi alte proiecte începute. Doar nu o să le ţin eu minte pe toate 😆
Acum că v-am dezvăluit geniala mea idee. He, mai am una, dar pe aia, momentan nu o dau în vileag. Nu de alta, dar nici nu am conceput-o bine în cap… hai că asta e de râs, parcă Horroscop-ul e conceput, dar în fine. Să zicem că m-am apucat de ea. Are deja douăzeci de pagini. Un veac de plictiseală pentru unii. Interesant pentru alţii. Nu ar avea de ce să fie plictisitoare. Am început cu dialogul 😀 Aberez? Normal, ca orice scriitor. Doar nu aţi vrea să fiu normală. Atunci aş fi un om pur şi simplu. Iar mă laud.
Poate o să vin cu o mostră a „Horrorscop”-ului. Ideea e destul de simpluţă, dar s-ar putea să prindă. Sau, mai bine zis, momentan e simpluţă. Eu nu scriu după un plan anume. Planul se creează în timp. Odată ce mă apropii de personaje. De acţiune. De una, de alta. De multe chestii. Momentan am patru personaje. Cartea va merge pe trei planuri. Două reale, unul la persoana întâi – că nu degeaba mă chinui eu cu Iara –, unul la persoana a treia şi un plan ce se petrece în trecut, tot la persoana a treia, cu toate că mă gândisem cu înverşunare la o a doua plural 😀 Da, la Robert Coller am citit o dată aşa ceva şi mi-a plăcut foarte mult. Dar nu sunt sigură că cititorul ar fi pregătit pentru ceva atât de inovator. Şi nici sigură că vreau să testez eu piaţa nu sunt. Habar nu am încă. Poate va fi totuşi la persoana a doua plural. Cu toate că cititorului i s-ar părea straniu.
Chiar aş cere sfatul unui profesionist cu privire la persona asta. Gabriela, eşti pe fir? 😀 Poate chiar cititorul îmi va spune dacă îi surâde sau nu ideea de-a încerca ceva la a doua plural. Până una alta, m-am apucat de treabă. Da, de mâine voi scrie ca disperata. Nu ştiu de ce. Mi-a venit aşa o poftă. Şi vreau să plouă. Să se contopească într-un fel cu ceea ce simt eu acum. A, am zis că lăsăm nervozele mele? Bine, le-am lăsat.
Ca un P.S. Ideea pe care nu v-o spun, mi-a dat-o Gabriela. Sper doar să nu mi-o ceară înapoi 😀
Oana Stoica Mujea 