Doar…

„În spatele oglinzii suntem tot noi, noi cei adevăraţi, fără reţineri, fără credinţe false. Noi, aşa cum suntem, dezbrăcaţi de toţi şi de toate.”

Poate că nu murise atunci. Poate că murise cu mult timp în urmă. Încă de când Viviana o părăsise şi pusese prima oară piciorul pe moşie. Încă de când Crescentia îi spusese că viaţa e un vis pe care trebuie să-l trăieşti cu demnitate. O piesă de teatru, din care nimeni nu iese învingător, doar moartea.

Vreau să mă ducă Chaorn pe braţe, îi scrisese ea lui Valdor. Vreau să fie îmbrăcat în mantie de foc şi să mă poarte pe canalul vienez. Nu vreau să asiste nimeni. Doar tu şi cerul. Voi sunteţi tot ce mi-a mai rămas.

Reclame

Oficial…

Aş putea spune că-mi merge bine. Oficial chiar e adevărat, neoficial e o altă poveste. N-am chef să o spun. Spun doar că am revenit la povestirea aia a mea ce face parte din seria „Crime perfecte” şi anume „Dincolo de oglindă”. A doua poveste din serie ar fi „Miercuri o sa mori”. Ambele au teme psihologice puternice şi ceva horror strecurat din întâmplare 😀 Prima are acţiunea în Viena, a doua în Bucureşti. Nu, nu au legătură. Personaje diferite, poveşti diferite. Dar, oarecum, ambele se bazează pe poveşti de dragoste reale şi pe personaje principale bine schiţate într-o nebunie ce s-ar putea să nu fie nebunie. Oamenii mor în cărţile astea, dar nu sunt neapărat crime sau sunt? Habar nu am. Nici măcar n-aş şti să încadrez cărţile astea într-un gen anume. Nu pot să îmi închipui ce le-ar înveli cum trebuie. Poate o simplă colecţie de Literatură ar fi suficientă. Habar nu am.

Dar de un lucru sunt aproape sigură. Azi, pe un ton oficial – hmmm – am fost anunţată că în septembrie o să apară „Regina elfă”. Eeee, prrr… ce entuziastă sunt. Se vede, da?

Important e că până în martie trebuie să termin o altă carte cu Lala, şi trebuie să vă anunţ că m-am schimbat radical. Acţiunea nu se mai petrece în Ibiza, iar cartea va merge foarte mult pe stilul Christie. Aaa, da, acţiunea se va petrece la Bran şi vor fi enorm de multe personaje reale. Da, unele vor muri, altele vor fi cele ce au ucis. Dar sunt sigură că prietenii mei reali se vor amuza, în nici un caz nu se vor supăra. Cred că jumătate din bloggosferă se va aduna. Şi numai prietenii mei cei mai speciali. Aşa că dacă ştiţi că nu sunteţi aşa speciali, nu speraţi şi nu mă mituiţi, nu are sens. Fiţi fericiţi că am un moment de sinceritate maximă. Şi nu, încă nu vă dau nume pentru că n-am chef. Ideea s-a conturat în avion, în drumul spre România. Asta este, Ibiza pe mai târziu. Mai la anul. „Omoară-l pe preşedinte” probabil că va avea locaţia tot în România. Această cartea pe care o am acum în cap se va numi Massage Room. Vă las să vă gândiţi de ce 😀

În momentul ăsta mă chinui cu o piesă de teatru. E culmea. Când închid ochii şi mă gândesc la personaje, la replici, îmi iese de minune, când o pun pe hârtie e un dezastru total. De ce dracu’? sunt absolut nerovoasă din pricina asta. Mă scoate din minţi. Din minţile minţilor. Tot acum lucrez la o mică povestire SF, ştiu, va fi o porcărie, dar mă roade. Se numeşte „Tabăra lui Unu”. Ideea e drăguţă, dar nu îmi iese nici moartă. În fine, vom vedea ce dracu’ va fi. Ce mult înjur azi. Aşa îmi trebuie dacă ies în traficul din Piteşti.

Bine, nu vă mai plictisesc. Mâine vă spun de ce sunt extrem de încrezută, dacă nu uit.