Se spune că dacă nu ești la Gaudeamus nu exiști. Iată că exist cu toate că e al doilea an în care nu calc pe acolo. Pe de o parte pentru că după atâția ani în care doar alții au beneficiat pentru că am mers acolo mi s-a luat, iar pe de cealaltă parte pentru că m-ar enerva teribil ipocriziile unora de se cred ba scriitori, ba editori, ba mari scule. Dar, la anul, am eu marea presimțire că voi fi. Pentru că Iolanda se va trezi din letargie după mult prea mult timp, pentru că oameni pentru care se merită mai există, pentru că, pentru că. Anul ăsta nu aș fi fost pregătită nici psihic, nici în alt fel. La anul va fi o altă poveste, una pe care am să o spun la timpul potrivit și nu mai e mult până atunci.
Se pregătesc surprise în lumea editorială. Se pregătesc cărți în fantastica lume a scriitorilor. Se pregătesc multe, atât de multe că oricum nu sunt suficiente. Unii dintre noi mai au și altele de făcut, unii dintre noi scriu chiar dacă nu sunt la Gaudeamus și nu se prezintă cu un tiraj de o mie, ci cu unul de douăzeci de mii. Așa că ce e mai important? Să fii într-un târg care ține o săptămână sau să vinzi niște cărți din două în două săptămâni? Eu asta vreau acum și îmi e suficient. Dar nu am să vă mint că un workshop bine organizat la un astfel de târg m-ar fi încântat. Dar de unde? Cui să-i vină ideea? Cine să aibă timp de ea când toți vor să se audă vorbind? Eh, lăsați, până la anul să fie cum o fi.
Aș putea spune că scriu la patru mâini, doar că toate patru sunt ale mele. Mi-am dat seama că mai am două proiecte de terminat. O Iolanda pentru la anul, dar e destul de complicată. Psihologie multă. Memorie inexistentă, caz nasol, nebunie curată dar destul de statică sau nu. Nu mai știu, am atâtea idei în cap că mi se învârte. Oricum, când îmi dau seama ce-mi trebuie mai departe las cartea a treia cu Simona și Laurențiu și mai dau o tură pe la Iolanda. Nu știu cum o să iasă chestia asta. Am capul în două, ba în trei. Pentru că am promis că o să încerc să scriu un fantasy bazat pe personajele poveștilor noastre, ale românilor. Mna, citesc povești, dar încă nu mă pot decide pe care s-o transpun. Unele mi se par foarte mișto așa cum sunt și n-aș vrea să le stric, altele, din contră, îmi dau senzația că le-aș îmbunătăți substanțial (modestia din mine), dar nici una nu m-a strigat cu adevărat. Sigur, am o jumătate de idee, dar cu jumătăți te întorci la paralele.
Scrisul în paralele nu îmi e chiar străin, chiar dacă mai familiarizată sunt cu cititul în felul ăsta. Dar acum o să încerc o perpendiculară să văd dacă-mi iese. Nu știu exact cum e aia, decât dacă o pun pe foaia de matematică, în scris n-am încercat-o. Acesta va fi un alt început. Perpendiculara literară 😀
Primul indiciu, pentru că nu vreau să vă spun încă. Dar…
E vorba despre un trust de presă mare, nu din Pitești, Doamne ferește. Unul național. Cu tiraj. Da, următoarea mea carte o să apară acolo. Și următoarea și cealaltă următoare și tot așa. Nu, desigur, am și alte proiecte. Dar cum ziariștii din Pitești vor întreba iar cu cât am plătit trustul respectiv ca să-mi publice cartea o să-i las pe ei să afle. Sigur că vor fi și cei care vor spune că m-am băgat politic. Pot spune, nu-mi pasă. Dar sunt și cei care or să vrea să citească cartea sau cărțile, așa că eu cu ei vorbesc. Cei cărora nu le pasă unde și de ce apare. Cei care vor doar să citească nepăsându-le de unde iau cartea. Celor care le pasă doar de carte, fără să speculeze aiureli sau mai știu eu ce, da, o să apară. Și da, sper ca mâine să vă spun și unde și când. Eu știu și unde, știu și când, dar încă nu vă pot spune. Pot doar să-i mulțumesc acelei persoane al cărui nume nu o să-l fac public încă pentru că o să vă dați seama despre ce vorbesc și nu ne dorim asta :P… încă.
Așa că, dacă încă mai am fani, stați pe aproape, n-am murit din nici un punct de vedere, din contră, revin în forță. Forță adevărată nu vorbe. Și cu ocazia asta vă pot spune că am așa un apetit de „omorât” oameni, ceva de speriat. Deja îmi e și mie frică de câte crime s-au comis și se vor mai comite. Ntz, ntz.
Datorită unui proiect și unor oameni minunați am decis că a venit timpul s-o iau de la capăt. Am avut, probabil, pauza de care aveam nevoie pentru a mă întoarce la scris. Sau, de ce nu, am avut imboldul necesar. Cred că am avut imboldul necesar să reîncep și scrisul pe blog, nu de alta, dar, în curând, o să am de făcut câteva dezvăluiri. O să arunc lumea scriitoricească în aer pentru că pot și pentru că vreau. O să pornesc un jihad din care nimeni nu o să mă mai oprească.
A venit momentul ca oamenii să afle niște lucruri. Asta pentru că m-am săturat să tot fiu călcată în picioare.
Dar revenind la oile noastre fix în septembrie se va anuța proiectul. La jumătatea lunii o să apară prima carte și apoi om vedea ce o mai fi. Cred că va fi și o mare lansare în București. Dar toate la timpul potrivit pentru că ar fi păcat să stric surpriza.
Vă spun doar atât: avem o ziaristă mamă singură a unei fetițe de trei ani si un fost polițist, acum detectiv particular, bețiv și dependent de poker. Cred ca o să fie o pereche interesantă, dar vă voi lăsa pe voi să judecați la timpul și momentul potrivit.
Conform studiilor cărţile „misterioase” sau cele poliţiste sunt mai pe placul femeilor decât al bărbaţilor. Bine, conform aceloraşi studii, femeile cumpără mai multe cărţi decât bărbaţii. Ceea ce, folosindu-ne logica de trei simple, arată că femeile sunt şi puţintel mai inteligente decât partenerii lor de sex opus. Acum eu ce să zic femeie fiind, că nu e adevărat? Păi, s-ar putea să fie, dar, la fel de bine, s-ar putea să nu fie. Aşa că ce ar fi să facem un război al sexelor. Sigur, un război paşnic. Haideţi să vedem cine citeşte mai mult: femeia sau bărbatul? Cum facem monitorizarea? Simplu, veniţi la Festivalul de Mystery and Thriller de la Palatul Şuţu începând cu joi, 23, adică poimâine, de la ora 10:00 până duminică, 26, ora 18:00.
E primul festival de carte din România. Iubitorii, pasionaţii, fanii genului, vor avea ocazia să găsească toate cărţile la un loc. Toate cărţile care-i interesează cu adevărat. Dar nu e vorba doar de cărţi. Bogdan Hrib vă va povesti de ce publicăm dar nu vindem. Monica Ramirez vine cu povestea Alinei Marinescu, Lucia Verona ne v reîncânta cu minunata „Crimă de la Jubileu”, în timp ce eu şi Andra Pavel vă vom spune cum puteţi oferi săruturi mortale. Dar asta nu e tot. Dacă vreţi să vă convingeţi trebuie să vedeţi cu ochii voştri. Surprizele se vor ţine în lanţ (adică le-am legat bine să nu cumva să ne scape), cărţi vor fi cu tonele şi, poate, dacă sunteţi cuminiţi şi autorii voştri preferaţi vor fi acolo pentru a vă oferi autografe sau pentru a vă lămuri anumite aspecte.
Oana Stoica Mujea 