Semne bune?!

Păi ar trebui să încep cu faptul că a scris Crina. Logic, tot ca să zică ceva despre mine, vedeţi la ea 😉

Să vă spun că, pentru numele lui Dumnezeu, a scris şi Vali Badea! Nu vi se pare deja prea mult? Doamneee, a trebuit să-l ameninţ că-l scot din blogroll. Nu m-a crezut, ştiind că îmi e prea lene să fac treaba asta.

V-am spus două lucruri importante, acum vine şi al treilea.

Pe Agenţia de Carte, site onorabil, se votează. Se votează înainte de-a se da premiile USR. Sigur că asta nu înseamnă ceva anume. Adică că cel mai votat va fi agreat şi de USR, dar e important şi votul ăla. Da, Regina Elfă este nominalizată la secţiunea SF/Fantasy, secţiune care a fost alcătuită cu ajutorul celor de la SRSFF. Nu ştiu exact care membru a fost cu propunerea, dar le mulţumesc tuturor. Chiar dacă mâine s-ar putea să ne înjurăm 😛

Aşa că, dacă credeţi că Regina Elfă merită votată nu vă gândiţi de două ori, dacă credeţi că altă carte merită votată, aidoma. Important e să vă exprimaţi opţiunile. SF şi Fantasy, fireşte, nu sunt singurele categorii. Hmm, de fapt cele două reprezintă o singură categorie. În fine. Oricum, mai aveţi de votat şi la celelalte secţiuni. Aşa că votaţi bine!

Fireşte aştept diaspora şi Moldova, împreună vom reuşi 😀

Şi cam atât pentru azi că e târziu şi eu îs obosită şi nu mai am chef de alte cele. Aşa că votaţi, citiţi ce v-am spus să citiţi şi fiţi cât mai nebuni cu putinţă.

 P.S: Ivona Boitan are blog 😉

Şi ca să preiau campania Lalei: SUNT OANA ŞI CITESC!

Reclame

Despre prieteni sau neprieteni

S-a întâmplat să fie aşa:

V-am povestit de ele: Lorena şi Silvia. Da, v-am povestit aici. Atât cât am avut eu chef atunci, adevărul fiind de două ori mai dur şi mai plictisitor. Dar s-a nimerit să citesc şi asta la Canguru’, tot cum s-a nimerit ca ele să mă cheme la cafea.

Între noi e clară situaţia: nu, nu suntem prietene. Nici n-am putea. Şi nu pentru că ele sunt cu firme, firme, firme, că pot trece uşor peste asta. Nici pentru că sunt complet artificiale, pentru că nu mă deranjează. Ci pentru că nu există acea legătură sufletească. Legătură pe care o simţi între tine şi alte persoane cu uşurinţă. Chiar dacă s-ar putea să nu te mai vezi cu celălalt vreodată, tot, cumva, sufletul tău, îl va considera prieten. Asta ca să ştiţi. N-am o problemă cu oamenii care au păreri diferite de ale mele, Canguru’ vă poate confirma. Că doar deh… avem păreri diferite într-un anumit sens pe care n-am chef să-l dezvolt acum 😛

Bine, şi vorbim despre prieteni. Zicea Geocer tot la postul ăla că nu o să ştii niciodată dacă un aşa zis prieten a vrut sau nu să te ajute. Dacă ar fi putut ori ba. Păi iertat să-mi fie, dar oricât de prieteni am fi te ajut dacă consider necesar, nu mă poţi obliga şi nici nu prea ai dreptul de-a te supăra. Dar pe asta s-o lăsăm baltă că eu îi ajut şi pe ăia de mă urăsc. Dar ca idee, dacă un prieten vrea un ajutor pe care poate că i l-aş putea da, dar din motive diverse nu il pot oferi atunci, nici nu mă poate forţa. Părerea mea.

Bine, şi revenim la prieteni. Nu ştiu cum s-a făcut că cei mai buni doi prieteni ai mei, cu vreo opt ani în urmă, şi-au luat tălpăşiţa. Ea e în Spania. El e pe unde are contracte, în afara ţării. Atunci m-am simţit al dracului de singură şi n-am mai vrut pe nimeni lângă mine. N-am mai avut nevoie de prieteni. Chiar nu. Mi-am băgat picioarele. Nu le înţelegeam sensul.

S-a întâmplat să-mi fac blog şi să ajung iar la a avea doi prieteni foarte buni. Tot o ea şi un el, că deh, eu îi vreau la pachet 😛 Dar şi ei sunt departe după cum ştiţi. În fine, telefonia şi netul parcă îi aduce mai aproape. Şi pe urmă nu e ca şi cum i-aş vedea la un an şi jumătate poate şi mai mult ca pe ceilalţi doi.

Poate şi datorită lor, dar poate şi datorită faptului că am fost nevoită mai tot timpul să intru în interacţiune cu oamenii am tot ajuns să-mi fac şi alţi prieteni. Majoritatea lor la Bucureşti. Ei, nu-i mai numesc, sunt sigură că se ştiu singuri. Apoi, datorită Ralucăi am ajuns să-mi fac prieteni şi în Piteşti. Vă asigur că în Piteşti chiar am fost reticientă. Lorena şi Silvia îmi ajungeau. Neprietenele mele.

Sigur, în Piteşti, înainte de toate a fost Mihai, care mi-a fost şi coleg de facultate, dar şi vecin. – La naiba, cunosc cam mulţi Mihai –

Dar să lăsăm prietenii şi să ne întoarcem la neprietenele mele. Povestea în mare sper că aţi citit-o, dacă nu, n-aveţi decât, pentru că nu o repet.

Ideea e că azi m-am dus cu ele la cafea doar pentru a face un şoc. După ce că am febră musculară şi la degetele de la picioare, trebuie să înnebunesc şi cu nervii capului. Lorena era foarte, dar foarte nervoasă din pricina actualului ei prieten care i-a spus că e un dezastru în pat, iar ea ca să-i facă în ciudă a făcut sex cu doi tipi – nu, nu în acelaşi timp, cu toate că eu aşa înţelesesem şi deja voiam să ies şi să mă duc – şi s-a filmat. Normal, ca să-i dovedească domnului… ăăă, n-am priceput exact ce. Am ascultat bălăriile astea vreo oră, noroc că aveam laptopul la mine că altfel o luam razna definitiv. Dar, privindu-le cât sunt de înfocate în această problemă şi cât suflet pun, ba chiar cât caută să facă în aşa fel încât totul să fie de rahat, mi-am dat seama că ele ar fi două personaje senzaţionale. Ceea ce totuşi n-am înţeles în veci e de ce ţin neapărat să împartă chestiile astea cu mine, ţinând cont că nici numele întreg nu mi-l ştiu.

Dar nu-i aşa că uneori viaţa e amuzantă?

Şi din dorinţa de-a le studia mai bine – pentru că la drept vorbind după aproape trei ani de când tot bem cafele, abia acum mi-am dat seama ce personaje mişto ar fi – luni le-am invitat eu la cafea. Mda, cam des, ţinând cont că nu ne vedem decât de două ori pe an, poate trei în cazul în care… în care, fireşte. Şi aşa am ajuns la concluzia că neprietenele mele sunt pur şi simplu material de studiat. De aia ne-o fi adus împreună cine ne-o fi adus 😀 Jesus, ştiu, câtă răutate pe mine.

Cu multă muzică…

Logic! Nu vă miraţi. V-am zis că vreau să dansez, doar că îmi ieşise din cap chestia asta ţinând cont că am uitat şi de sală. Dar azi pe la 18:30 primesc un telefon şi mi se spune aşa: Sandale cu toc cât mai subţire şi sală liberă. Bulversată întreb ce s-a întâmplat cu treningul şi adidaşii. Nu azi, mi se spune. Azi se dansează. Aşa noaptea? Până la urmă de ce nu, şi aşa am un surplus de energie negativă pe care nu ştiu unde să o las. Nu o să vă explic cum am plecat îmbrăcată de acasă şi cum s-au uitat vecinii la mine 😆 Ştiau deja că sunt dusă, acum le-am confirmat. Da, am avut şi haine de schimb la mine. Doar că am zis că până la sală, în maşină… mă rog, nu contează. Ideea e că am învăţat să fac ca ea:

 

 

Trebuie privite cu atenţie imaginile în care Shakira e vopsită în negru. Mă rog, am reuşit, dar mai greu. Şi s-a ajuns la concluzia că mi-ar trebui nişte solduri mai late. Puii mei, aia nu ştiu cum se face.

 

Oh, la naiba, cât am căutat melodia asta. Da, am început primele ritmuri de salsa. M-am învârtit de şi acum văd negru în faţa ochilor. Dar ştiţi ceva? Mai pot 😀

UPDATE: Bine ca au apucat-o fitele

 

 

Cu „pluta” de dimineaţă

Dacă am adormit la cinci (nu cinci bărbaţi, ora cinci) se pune? Şi dacă m-am trezit la nouă se pune şi asta? S-o pune, că am plecat cu ochii vineţi spre niciunde că nu ştiam unde să mă duc şi parcă de băut cafea nu aveam chef (dar am acum, aşa că voi pleca iar). Şi până la urmă m-am oprit la sală, care era plină aşa de luni de la prima oră. Şi n-am vrut să şed, că mie nu-mi place când e aglomerat să stau după x sau y să elibereze aparatul. Aşa că am băgat un ochi la aerobic şi nu era nici dracu’. I-am zis tipei că nu mi-ar strica să dansez de dimineaţă, că doar am abonament complet şi mă doare pe mine în dos că nu a venit nimeni la ora aia. (O să ziceţi: „păi la voi nu e pe grupe, bine organizat?” Păi nu e. Dar de obicei la aerobic e full, azi nu fu, ghinion sau noroc).

Şi apoi mi-am adus aminte că tre’ să ajung la finanţe. Naşpa. Aşa mi-am dat seama că îi urăsc pe ăia de la finanţe şi n-am mai ajuns, dar ho, mă duc acum. Că tot un drac îmi e. Şi până la 18, eheee, să mă tot duc. Parcă aş începe cu o cafea. Nu că n-aş mai fi băut una, dar am băut-o acasă, după ce m-am întors de unde am plecat, că mai bine nu mai plecam.

Şi mi-am dat seama că de când mă duc la sală m-am îngrăşat. Mai precis trei kilograme. Aşa-i la mine, pe principiul invers.

Şi tot de atunci am început să şi uit. Că de ziua Crinei am uitat complet. Dar trebuia să zică şi ea că e floare, că eu de unde să mai ştiu la câte flori sunt pe pământul ăsta?

Şi aţi zice că ar trebui să dorm, totuşi. Dar trebuie să corectez. Cum ce? „Regina arkudă…” Păi de ce ne strofocăm aici. Dacă nu mă pun pe ea, Bogdan o să mă turuie la cap până voi ceda psihic. Credeţi că e uşor? Nu e. Aşa că-mi iau manuscrisul şi mă duc în lume. Şi totuşi trebuie să ajung şi la finanţe. Jesus ce urăsc chestia asta.

O, da, şi era să uit că Loredana şi Violeta şi Pascal, iar zice ceva de mine. Vedeţi voi dacă e de rău, că eu nu diclesc bine până-n Bucureşti.

Recensământul

P.P.S: Da, da, da, a scris si Adrian Nastase.

La numai două săptămâni de la apariţia minunatei cărţi, aka „Parfumul văduvei negre”, s-a tot scris şi s-a tot semnalat, atât în online cât şi în offline. S-a vorbit pe facebook, pe twitter, pe bloguri, ziare, reviste, etc.

Trebuie menţionat că în topul căutărilor din google, primi sunt tot sătmărenii la capitolul semnalare. Eu mă gândeam să îi adun pe toţi cei din online care au semnalat într-un fel sau altul apariţia, cei care au citit-o, parodiat-o, etc. Acum să vedem şi dacă-mi iese.

 

Încep cu ei pentru că merită: Lucia Verona, care nu numai că a citit-o înainte de apariţie, dar a şi muncit mult la carte. Nu vă spun cum. Crina Dunca, care, desigur, a citit-o înainte de apariţie şi a organizat un eveniment de zile mari şi Darius Filip, el fiind primul cititor, dar numai pentru că mi-a promis că mă strânge de gât dacă mai zic de rău de el. După ce a constatat omul că e ok, m-am liniştit aşa că am dat cartea mai departe. Bogdan o să zică: „Şi eu?”. Păi el a citit-o după vreo şapte luni după ce i-am predat-o. Na!

Dar până aici Vania, adică Ioan Usca, personaj şi în carte, a ţinut să parodieze romanul aflând din popor cam ce se întâmplă. Iar unul dintre vinovaţi, desigur, este George Cernătescu. Care a tot scris şi a tot scris până când s-a sesizat rusul. Apoi, ca să fiu tot în sfera piteşteană, Ema a venit cu o recenzie mişto. Eu nu ştiu cum naiba de-i ies aşa bine EmeiDar nici Gabi nu s-a lăsat şi a făcut puţină parodie împletită cu seriozitate 😀

Şi totuşi, primul a fost Shauki

Cu siguranţă ştiu că Mana a fost prima care a citit cartea după lansarea de la USR. Iar Manole a furat-o, dar încă nu ştiu dacă a dat-o gata.

La vreo două zile apare şi Chinezu care spune câte în lună şi în stele, făcându-l pe bietul Crivăţ să-şi iasă din sărite 😀

Daniela Alexandrescu scrie şi ea un articol super mişto pentru care nici măcar n-am apucat să-i mulţumesc.

Maria semnalează.

Sindesign îmi ia primul interviu dedicat acestei cărţi.

Hobbitul, desigur, strigă şi el pe unde poate.

Nici Nea Costache nu s-a lăsat mai prejos.

Mirela Petea, desigur, susţine parfumul, că doar de la ea mi-a venit ideea titlului. Nici nu se putea altfel.

Iar azi aflu că Simona Ionescu s-a pus pe citit. Da, da, am emoţii 😀

 

Au semnalat apariţia: Feminis, Prwave şi Bookiseală.

 

Să revin la sătmăreni? Hai să o fac. Pe primii doi i-am spus deja. Dar au scris şi Raulito ( tie trebuie sa-ti multumesc de doua ori pentru reclama 😉 ) , Rachi şi Otto Pop care mă ceartă pe facebook :D, dar şi vicele Adrian Ştef pe care-l aştept şi cu păreri că doar nu degaba m-am chinuit să dau autograf. Şi desigur, ca să nu gafez din nou, Adrian Pop, care nu-i Adrian SM. Ambii spunând pe blogurile lor că a apărut şi s-a lansat.

 

Şi acum să mă mai întrebaţi de ce Satu Mare. Păi de aia, măi, păi de aia.

 

Şi dacă tot sunt aici îi mulţumesc în mod deosebit lui Voicu 😉 , care m-a adoptat oficial ca fiică a Sătmarului. Păcat doar că e aşa departe de mine, că aş vrea să fiu o fiică care trece mai des pe acasă, dar asta-i viaţa, şi după ce plec în Costa Rica… păi, fie, vă chem pe toţi acolo să facem party pe plajă 😀

 

Dacă am ratat pe cineva să mă tragă de mânecă. Recensământul e deschis, iar eu vă mulţumesc tuturor pentru ajutor, încredere şi încurajare. Fiecare dintre voi a făcut o mică minune pentru cartea asta.

Şi, desigur, n-am uitat Chişinăul, că doar a fost cel ce mi-a botezat cartea şi a îmbrăcat-o în straie de gală pentru a-i da drumul în lume.

Asta e o minune făcută cu ajutorul onlineului în special şi a prietenilor în deosebi 😉

 

P.S: PortalSM – Jesus! 😀

P.PS: A zis si Dan Patrascu

P.P.P.S: Cellaaaaa, nu ma omori. Sigur ca a scris si Cella, chiar printre primii.

 

 

Impresii

„Iubirea e tare ca moartea, grea ca iadul

Moartea desface sufletul de trup,

Însă iubirea desface toate lucrurile de suflet”

Meister Eckhart: predica „Naşterea eternă”.

 

 

Dacă până nici Gargui nu m-a făcut să mă sinucid, atunci înseamnă că sunt tare. Am început cu asta pentru că trebuie să ciţiţi această carte. Clar nu le e recomandată depresivilor, ceea ce eu sunt. Dar nici n-aş vrea să o rataţi, lecţiile de viaţă sunt uimitoare, iar eu, în locul eroului, aş fi fost moartă de mult timp. Acum sunt doar mult mai depresivă.

 

Şi, clar, n-ar fi trebuit să termin cartea după ce am venit de la Satu Mare. Pentru că sosisem acasă oarecum încărcată şi cu o doză de optimism. Dar s-au dus.

 

Să trecem peste şi să vă povestesc cum a fost, pentru că domnul Hrib îmi tot dă mailuri, mă sună, ba chiar mă invită la Flacăra ca să mă bată la cap. Şi nu, n-am avut chef de poveşti orale. Acum pot scrie, aşa că o să scriu. Un lucru îl ştiu sigur: azi când m-am trezit eu, a ieşit şi soarele 😉

 

M-am simţit bine ca de obicei printre sătmăreni. Sora mea de suflet Crina Dunca mai avea să stea într-un picior, iar Darius, ca să nu mă plictisesc a fost în stare să mă lase să-i conduc şi maşina. Ceea ce, desigur, am făcut, nu puteam rata prima mea maşină pe benzină. Pe Marian nici nu-l mai pomenesc, iar Lavinia, ca de obicei, o mare doamnă, dar o doamnă foarte ocupată din păcate.

Lansarea a fost bestială, şi cine alta dacă nu Crina putea organiza un asemenea eveniment. Au venit mulţi blogeri şi m-am bucurat în mod deosebit de prezenţa lui Adrian Ştef, de cea a primarului (că doar am dat mâna şi i-am dat autograf), dar şi de prezenţa celorlalţi (vă închipuiţi şi singuri că-mi e lene să dau linkuri). Cu ocazia asta blogroll-ul meu s-a îmbogăţit cu nişte sătmăreni absolut bestiali. Îi găsiţi în secţiunea „Ardelenii mei” şi vi-i recomand cu căldură.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După ce ne-am lansat, pentru că eu consider că s-au lansat toţi cei prezenţi, am plecat spre Baia Mare unde i-am cunoscut pe Paul, Sonia şi Florina. Dar am revăzut-o şi pe Ingrid şi l-am cunoscut pe minunatul Oscar.

 

Vă mulţumesc tuturor celor ce aţi anunţat apariţia cărţii. Şi, de asemenea, le mulţumesc celor ce au avut răbdarea de-a citi cartea. O să revin cu detalii despre fiecare zilele ce urmează. Poate chiar în drum spre Târgu Mureş o să vă spun imepresii, pe măsură ce mi le amintesc, desigur.

 

Cei cărora le mulţumesc pentru tot în mod deosebit se ştiu deja. Şi îmi pare rău că nu l-am mai prins pe Roger să-i dau două 😀 prieteneşte, desigur.

 

Dar acum, pe lângă „Parfumul văduvei negre” mai aveţi două cărţi de citit la modul obligatoriu. Daţi click pe poze şi veţi intra pe pagina de unde le puteţi comanda. Hai că puteţi. Şi aştept păreri despre ambele, dar şi despre parfum.

 

Ne mai auzim la noapte, dacă nu mor!

           

 

P.S: A scris si Adrian Pop, sa-mi fie rusine!

Sătmărenii mei

M-am întors, dragii mei, dar n-am să vă povestesc nimic acum pentru că sunt frântă. Dar vă spun unde găsiţi impresii.

Începeţi cu doamna roşcată pentru că ea a organizat evenimentul. Apoi mergeţi la Darius să vedeţi poze – ăstora ar trebui să le mulţumesc cu plecăciuni pentru că m-au suportat, dar nu am s-o fac 😀 . Apăi, dacă vreţi mergeţi la băieţii ăştia, absolut fenomenali: Otto, Florin 09 (putea fi 07), Raulito şi, desigur, preferatul meu: Adrian SM.

Dar… că nu s-a terminat aici. Există şi un dar, puteţi intra şi la vicepreşedintele consiliului judeţean, adică Adrian Ştef, un tip foarte simpatic 😉

Dacă am ratat pe cineva, vă rog să mă trageţi de urechi. Domnul primar nu cred că a scris, iar eu nu îi ştiu blogul aşa că…

Mna, cred că a zis şi Trexel că am existat. Oricum, Trexel mi-a adus trandafiri roşiiiiiiiiiii.

 

P.S: Cella, n-am uitat de tine, la mulţi ani cu întârziere! Sper că mă ierţi.