Azi îmi e somn

Un somn din ăla dureros. Am impresia că a trecut un camion peste mine. Şi sunt aproape sigură că nu a trecut. La un moment dat, azi noapte, când parcurgeam autostrada mă sună cineva şi mă întreabă unde sunt. Cum habar nu aveam, i-am dat singurul răspuns inteligent pe care l-am avut: „Paralel cu un camion, dar o să-l depăşesc imediat”.

Ieri am adormit la şapte în zorii zilei. În timp ce alţii se trezeau şi se pregăteau de munci. Eu nu, abia mă lua somnul, aşa că n-am opus rezistenţă. M-am trezit la treisprezece. Că aşa a trebuit să fie. La paisprezece eram să-mi beau cafeaua, vorbind telefonic cu roşcata care nu mai e roşcată şi mâncând nişte răcituri.

A urmat machiajul, făcut la o profesionistă. Apoi fuga acasă după fusta scurtă de tot şi sandalele Paciotti. Trebuia să le scot şi pe ele în lumea bună. Mă rog, atât cât s-a putut. M-am schimbat într-o budă – nu că ar fi vreo şmecherie dacă stau să mă gândesc de câte ori m-am schimbat prin maşini sau te miri unde.

Cristian mă aştepta acolo cu o prăjitură Anastassia absolut delicioasă. Ivona şi băieţii au apărut la scurt timp. Jesus ce copii cuminţi şi educaţi are. Mai rar în ziua de azi.

După plecarea Ivonei a venit şi Monica Ramirez.

Fireşte. Între timp eu mi-am făcut numărul, iar apoi am stat la piesa „Insomniacii”. Chiar mişto piesă. Jur că a fost mişto. Mi-a făcut plăcere.

Mno, pe scenă le-am arătat picioarele. Ştiţi cum e, decât să zici vreo prostie pe care să ţi-o rumege toţi, mai bine îi faci să nu audă distrăgându-le atenţia 😀 A mers.

În noapte m-am întors acasă. Ei bine, acum mă simt de parcă m-ar fi călcat un camion şi am o mie de chestii de făcut. Fir’ar să fie de treabă.

Reclame

Dacă sursele sunt tăcute…

În ceea ce priveşte măreaţa întâlnire de azi a celor de la RCWC, măcar să vă spun două vorbe.

Mai întâi de toate avem o poveste cu reţete de toată frumuseaţea. Cred că o să-l depăşească în curând clubul secret al bucătarilor pe Harry Potter. Ceea ce le şi dorim celor de la Cantina Socială.

Pe urmă, ca să nu fie apoi, Vania iar mă ucide atât pe mine cât şi pe Anastassia în noul său foileton-parodie „Kriminalroman” sau „Inocentul” dacă vreţi.

Cum de la întâlnirea secretă nu veţi afla nimic, măcar să aveţi ce rumega până când îmi termin eu sumedienie de treburi. Fraţilor, şi mereu zic că le fac pe rând şi ajung să le fac pe toate în acelaşi timp. Cred că nu sunt normală. Deci la muncă nu la întins mâna. Sau pe acolo. By!

A, da, zilele astea, totuşi, sursele vor da în mod oficial o bombă… De presă 😉