Două puncte

Voi începe cu oamenii, cu prietenia, cu suflete etc. Voi continua cu Problema Neagoe, nu de alta, dar am de dat nişte replici. Dar să le luăm în ordinea importanţei.
 
I
 
Era cu o zi înainte de plecarea mea la bulgari. O zi destul de grea pentru mine. Anunţ pe blog cu o zi în urmă că plec la Bucureşti şi că Cella şi Crina vor rămâne pe baricade, Vania fiind plecat. Dimineaţă mă sună Mana, îmi spune că a citit pe blog că merg la Bucureşti. Îi spun că aşa e, că mă duc la doctor. Ştiind programul ei de lucru îi spun că e posibil să ne întâlnim chiar când iese ea de la muncă, destul de târziu aş zice eu, dar deh, Piteştiul e altfel. Mi-am calculat eu timpul cu doctor, cabinet, consultaţie etc. Aşa că am ajuns la concluzia că aş putea. Îi spun că o sun când ies. Sperând să termin la timp, până să ajungă ea acasă.
Aşa am făcut. Am terminat chiar cu douăzeci de minute înaite să termine Mana munca. Eram supărată, bulversată. L-am şocat pe X cu vreo două mii de lacrimi, că eu nu prea plâng. Nu plângeam de ce mi-a spus doctorul, ci de durerile mele sufleteşti, care, dracu’ ştie cum, tocmai atunci s-au găsit să explodeze. Am plâns până la Plaza. Cred că X nu mai ştia ce e cu el, cu mine nici atât. Îmi zice: „Vrei să te vadă Mana plânsă?”. Îi zic că nu îmi pasă, o mai fi văzut oameni plânşi. Dacă eu am chef să plâng, doar nu o să mă bată Mana, păi nu? Sigur nu. Apoi mă sună Mana şi îmi spune că a ajuns la locul cu pricina. Mă întreabă ce ne comandă. I-am spus. Atunci mi s-a părut ceva straniu, ca şi cum Mana ascundea ceva. Mi-am amintit că în timp ce eram în cabinet mi-a sunat telefonul. L-am închis repede, fără să văd cine e. Am căutat şi am văzut că era Vania. Am sunat-o iar pe Mana şi am întrebat-o cu cine e. Ea tot evita să îmi răspundă. Ok, m-am prins. I-am spus lui X: „Opreşte la Peco să-mi iau nişte şerveţele umede că mi-a curs rimel pe faţă”. „Parcă ai zis că nu îţi pasă”, mi-a zis el.” Păi… de Mana nu mă feream, dar Gabi şi Vania sunt acolo. Nu pot încărca tot poporul cu nevrozele mele”.
Am ajuns şi la Plzza, mastodontul cum îi spune Gabriela. Am văzut-o pe Mana în picioare, vorbind cu cineva. Nu am văzut cu cine, nici nu mă interesa prea mult, căci privirea mi s-a oprit pe Gabriela. Ştiam că e cam de-o vârstă cu mama, dar nu puteam să nu mă mir cât de bine arată. Am zis că o fi lumina de vină, faptul că eu am ochii împăienjeniţi. Dar când m-am apropiat, mi-am dat seama că e şi mai frumoasă. Şi da, e de o vârstă cu mama, mi-a confirmat. Caldă, zâmbăreaţă, cu toate că problemele ei sunt destul de grave, am văzut în ea un optimism greu de descris. O priveam şi mă întrebam: „Dacă femeia din faţa mea, cu atâtea probleme şi dureri poate râde, eu de ce dracu’ mă screm?”. Gabi, referindu-mă la caracter, e exact aşa cum mi-am imaginat-o. Plină de viaţă, ştie să treacă peste probleme zâmbind, chiar dacă, uneori, mai apărea câte o lacrimă în colţul ochiului. E minunată, vă spun eu.
Da, era şi Vania. Nu sunt sigură că transpira, dar era băgat la mijloc, asta mi-a fost cam clar de la început. Dar nu era să-mi îndrept atenţia asupra lui. Am mâncat o ciorbă împreună la Golden, păi nu? Păi da.
Oricum, am plecat cu psihicul ridicat de acolo. Am mai văzut o dată maşina Manei, iar Sorin, ca un cavaler, i-a dat prioritate. De ceeee?!!!! 😛
Asta înseamnă să te întâlneşti cu oameni care au sufletele deschise. Te încarci şi tu, iar asta e minunat.
 
II
 
Cu referire la articolul despre Cristian Neagoe. Eu nu îl pot considera un tânăr talentat. Scuzat să-mi fie, dar căcănării din ale pot scrie şi eu. Cu mai multă pasiune dacă îmi pun mintea. Dar nu îmi permit să mă stric chiar în halul ăsta. Pe lângă faptul că mama m-ar bate cât sunt de mare. Vorba Cameliei, sper doar ca copilul lui să citească şi să fie la fel ca el, să vedem, îi place?
Despre discuţia care s-a iscat pe marginea articolului. Ei bine, eu sunt mai comunistă. Lucrurile pentru mine sunt într-un anumit fel. Respect şi părerile contra, atâta timp cât sunt civilizate şi atâta timp cât nu se încearcă a-mi schimba mie părerea. Sunt mare, judec singură. Mulţumesc că încercaţi să mă faceţi să gândesc. Dar nu am nevoie. Asta-i viaţa. Nu am să accept niciodată că acel om e scriitor. Nu am cum, m-aş umili pe mine ca om înainte de toate. Deci, să ne înţelegem: părerile voastre sunt ale voastre, dar nu încercaţi să le schimbaţi pe ale mele, mai ales prin limbaj vulgar şi ironii cretine. Până acum am tăcut, dar pot la fel de bine să-mi scot şi colţii. Să fim serioşi, e părerea mea şi am dreptul la ea. Nu vă convine… sunt şi bloguri care-l laudă. By!

Interzis minorilor – Cristian Neagoe

Foto preluata de la Andrei Badin

De când cu bulgarii ăştia am cam piedrut ştirile, blogurile şi televiziunea în general. Nici n-am scris, nici n-am citit, am făcut plajă şi am dormit.
Între somnolenţele mele, aseară, cu gândul praştie, mă trezesc faţă-n faţă cu Sinteza Zilei. Gâdea şi un puştan. Aşa am văzut la început. Apoi Stan şi o doamnă care vorbea mult şi degaba. Puştanul, cică, era Cristian Neagoe – scandalul a pornit de la Andrei Bădin, aşa că vă trimit acolo pentru a înţelege tot – PR al Institutului Cultural Român de la New York. Nu am înţeles eu de la început despre ce e vorba. Dar când a început să citească acel text, Doamne, m-am închinat cu două mâini şi mi s-a făcut o ruşine teribilă:

De la un timp, prietena mea a început să se pișe ketamina..(…)Prietena mea se pișă cea mai pură si mai concentrată soluție de ketamină pe care am întâlnit-o până acum. Ce se găsește pe la noi, Vetasedeul și, câteodată Ketaminolul olandez, sunt slabe rău, la modul ca IM trebuie să bagi cam de două ori mai puțin dacă nu vrei sa te anesteziezi ca porcul”

Mi-am zis în sinea mea: „Dumnezeule mare, ăsta se crede scriitor? Şi încă unul care ne reprezintă la New York?”. E drept că şi Eminescu şi Creangă scriau porcos, dar ale lor erau mai normale şi nu le-au pus pe net, le citeau acolo între ei să se amuze.
Aşa că am dat şi eu o căutare după nenea ăsta. Mai găsesc texte pe Tiuk. Vă redau unul, restul, dacă aveţi suficientă răbdare, le citiţi voi. Dacă nu, vă băgaţi picioarele şi gata.
„unu.
Nici dracu pe stradah. Fres umbla incet, incestuos pe sub umbrele de betton. Cald, al draq de cald shi futui nici un furtun cu apah de la vrunu dahla de nui stah bine pah canapea shish spalah toatah ziua o rablah dah dacie sho lucreazah dah parcar fi cel putzin mertzanu pulii sau ceva, nici o sticlah de nimic, nui deschis nicahieri sa dus ashtia toti pah la tzarah la mare ii foot in gurah pa totzi dah papagali da. O bere Fres, aia e, o bere tziar face shpielu. Asha gandeam io cand il vedeam de la balcon cum trece linishtit pe strada topitah.
Cahcahnari la pensie joacah table pe sub tei muie bah. Dabiai vedeam printre frunze cum ishi mishka lenesh bratzele pahroase dah proletari mpula mea, doar cah spahrgeau linishtea aia de pranz cu zarurile lor shi cu shaseshasele cand mai prindea vrunu shi dahdea cateun urlet dhala de tzi se fahcea pielea gahinah. Gahina udah miroase urat. Pielea lor bahtranah, tatuatah cu zar, miroasea urat. A uzinah, a inutil. Candeala aia dah sandilhau expirat mah face sa borahsc. Chiar vodca pute altfel in muia ahlora. Shi Fres pahshea linishtit, parcah plutea prin valurilealea de fierbintzealah de la ora trei.
Boshorogi. Ashteaptah sa le rupah mecla pe la umbrah. Sa mor dacah nu. „Dah, tataee shi tu ceva de drinkschnitt, traitziar!” Shtiam io, trebuia sa fie asta. Iote bouu cah vine cu ciomagu dupah el. Talpan gurah.
Asha era el. Nu trebuia sa stai prea mult prin preajmah ca sahtzi dai seama.
Zar dah cinci pah fiecare incheieturah. Fres o lua la picior incet, incestuos pe sub umbre. Miroasea a trotuar sha caine mort, se simtzea panaici sus, la cinci. Moale peste tot pe unde calci. O varah ca o diaree.
„Freeeeeeeees! Frees! Vinon mortzii mahtiin coa!” Il striga alha. Baronu. O cioarah mputzitah dea crescut peaci shia ajuns acuma mare bashtan mare traficant. Futea pisici cand era mic, cah mia zis totz ashtia. Nush ce dracu avea treabah cu el. Da Baronu avea treabah cu totzi. Barbugiu obosit. Io mash fi facut cah naud, dahl in poolah. Da Fres nu. El mergea linishtit. „Fresamiai pula cu gura!” a zis ashantro doarah, parcai era lene sa dea prea mult din fahlci. „Da mahta ceare?” Cat era el de Baron mai mult nu putea sa zicah.”
Cică e scrisă literar, eu am impresia că omul nu ştie să scrie. Părerea mea. Cum dracu’ să scrii ca un analfabet şi să te dai intelectual. Oricum, singura mea bucurie a fost că Stan l-a făcut. Deştept om. Cum, mă, să te pună Stan cu botul pe labe, scriitorule?
UPDATE: La multi ani, Manole! Textul nu e prea potrivit, dar e un la multi ani din inima!