Simona Ionescu, Virgil Munteanu și Evenimentul Zilei au făcut să fie posibil

Da, Simona Ionescu a fost prima care mi-a propus. V-am mai spus că nu știu să cer ajutorul, dar atunci, în ziua aceea, cu disperare și nebunie am contactat-o pe Simona. Surpriza a fost să-și întindă mâna spre mine. Și așa, o întreagă echipă a ziarului Evenimentul Zilei mi-a întins mâna. Nu mă așteptam să fie o echipă atât de bine închegată și atât de muncitoare. Iar Virgil Munteanu un domn desăvârșit. Nu are rost să vă mai povestesc despre Vivianda, Lucian Călărașu și Andreea. Fiecare dintre ei m-au ajutat să mă regăsesc și mi-au dat imbolduri după imbolduri. Pentru asta veșnice mulțumiri. O echipă extraordinară.

Și da, va fi o serie de polițiste de douăsprezece cărți. Cartea e foarte ieftină, așa că merită să o cumpărați. Personajele sunt Simona, Laurențiu și… surpriză, Victor Blid. O să înțelegeți de ce nu și Iolanda Știreanu. Puteți cumpăra cărțile în ce ordine doriți voi. Personajele se păstrează, crimele se finalizează la sfârșitul fiecărei cărți. În fiecare carte, pentru cei care n-au luat-o pe prima se vor explica din nou rolurile personajelor și tot ceea ce mai trebuie să știți pentru a nu simți că a-ți fi pierdut ceva.

Așa că pe 9 Octombrie dați năvală, cumpărați Evenimentul Zilei și cartea. Vă asigur că veți avea partea și de surprize: lansări, dansuri și alte nebunii. Dar toate astea o să vi le spun atunci când va fi cazul, până atunci…

Slide1

Reclame

Să omorâm cultura! Să instigăm la prostie!

Încă din cele mai vechi timpuri conducătorii, oricare ar fi fost ei, au înțeles că un popor educat înseamnă probleme. Omul educat, cu ceva în cap, se poate ridica împotriva conducătorilor, pentru că pot gândi și pot acționa. Prostimea va sta întotdeauna tăcută. Cu frica în glande. Atunci au decis că prostia și frica se acceptă. De-a lungul timpului doar ni s-a dat senzația că s-a schimbat ceva. De fapt, desigur, nu s-a schimbat nimic. Ni s-a spus că ne putem exprima liber. Cărțile, care altă dată erau arse, sunt la îndemâna oricui. Oricine poate citi, oricine se poate informa, doar că nu oricine pricepe ce citește. Nu e greu ca lider politic să îți dai seama de lucrul ăsta. Îi dai omului senzația de libertate pentru a-l ține în frâu. E simplu. Gândirea simplă este și cea mai eficientă. E normal să fie așa. Oricum, sunt doar câțiva interesați cu adevărat de cultură. Sigur, pe lângă cei câțiva se mai adună și prostime. Unii mai învață, alții rămân cum au fost. E greu să înveți. Cultura asta nu se mânâncă cu muștar, sunt mai multe ingrediente iar omului îi e lene să le cumpere pe toate. Să iasă din casă, să meargă din magazin în magazin, de ce, când poate trăi foarte simplu în ignoranță?

E mai ușor să fim proști. Serios. Cunosc câțiva. Nici nu știți cât sunt de fericiți și ce bine arată. Lumea lor se reduce la persoanele lor. Este normal. Atâta timp cât nu îți dezvolți gândirea să rămâi acolo. Nu-i condamn. E alegerea fiecăruia. Nu-i condam nici pe conducători, probabil că și eu dacă aș fi în locul lor mi-aș dori să am un popor cât mai docil la degetul mic. Pentru că docilitatea se naște din neștiință. Le-aș da cu pipeta informații, doar pentru a crede că sunt cu adevărat liberi. Le-aș da și eu cărți, de ce nu, până la urmă puțini sunt aceia care citesc tomuri adevărate, bine, și alea se contrazic. Dacă citești două cărți pe aceeași temă s-ar putea să rămâi bulversat și, normal, trebuie să extragi ce-ți convine. Dar e bine și așa, măcar îți dai seama că ai niște idealuri.

Dar, și mai bine e să distrugi cu totul cultura. Sunt oarecum luată prin surprindere, dar nu chiar. Adică zău, într-o țară în care televizorul e la putere nici că mă așteptam la altceva. Insigarea la nebunie, ură și prostie trebuie să fie completă. Da, azi am aflat că cei ce ne conduc, pe care i-am ales unii sau alții vor să închidă Teatrul Național de Operetă. Mi se pare normal. Oamenii preferă isteria televizată. Acum valorile noastre sunt așa zisele vedete. Dacă o vedetă se mărită, divorțează, face sex, avem valori. Dacă un teatru se închide e ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu știu cât o să mai poată involua omenirea, dar aștept să văd. Așa că urmați mulțimea. Gândiți în turmă, citiți în turmă și să nu cumva să aveți păreri originale pentru că veți fi catalogați de cei care trăiesc în societate drept paria. Ba mai mult, eu zic să nu mai gândiți deloc pentru că o să vă facă rău. Cluburile, băutura, violența, ura, toate astea sunt la putere. Așa că trăiți, eu n-am nimic împotrivă.

Din lumea celor ce încă mai cuvântă

Să începem cu referendumul. Nu, n-a fost validat. Aşa că juriul va decide miercuri cine ce şi cine cum. Pentru mai multe detalii vă rog să citiţi aici.

 

Doi studenţi, cu ceva minte, au decis, cu forţe proprii şi mijloace foarte puţine, să facă prima emisiune independentă de cultură generală. Au blog aici, iar filmuleţul cu prima emisiune îl puteţi vedea mai jos. E funny 😀 Dar aş fi preferat, la drept vorbind, să îi întrebe pe tineri. Bătrânii mai uită, nu sunt atenţi la detalii şi mna… totuşi. Poate data viitoare. Oricum iniţiativa e lăudabilă.

 

***

 

De vreo lună tot mă îndrept spre Costa Rica. Bag piciorul în acceleraţie sperând ca vreun vânt benefic să mă ridice şi să-mi iau zborul. Încă nu se poate. Mai aştept. Dar în fiecare zi mă urc în maşină cu acelaşi gând: „cum ar fi să mă trezesc în Costa Rica?”. Mna, aş putea să am orice maşină, tot un avion m-ar duce acolo. Aşa că aştept.

După ce de dimineaţă roşcata mea sătmăreancă m-a convins că n-are rost să-mi invit vecinul la o cafea când o pot bea cu Katy acasă, desigur, am plecat la treabă. Prima din ele fiind aceea de-a-mi reface RCA-ul expirat cu vreo săptămână în urmă. Nu vă spun cât m-a enervat duduia respectivă. Pe lângă faptul că s-a mirat cinci minute de faptul că sunt „persoană juridică”, de parcă eu n-aş avea voie, până la detalii minuscule şi o jumătate de oră de stat în picioare. Am constatat dinainte de-a-mi încheia RCA-ul că e proastă. Dar când am văzut că asigurarea e valabilă de azi, fără a-mi face prelungire, mi-am dat seama că e mai rău decât am crezut-o eu. În mod normal asigurarea trebuia să intre în vigoare de mâine. Dar ce îmi pasă mie până la urmă? Treaba ei. Aşa că îmi iau actele şi merg spre Carrefour.

Mno, lume puţină în hypermarket, nu că mi-ar păsa, oricum, de cum intru am impresia că toate rafturile mi se vor prăbuşi în cap. Mă uit în sus destul de speriată. Constat cu surprindere că nu se clatină nimic, şi totuşi eu aştept să se prăbuşească peste mine. Mă duc în raionul de cărţi pentru că e mai aerisit. Încerc să-mi revin. Acolo nimeni, dar senzaţia persistă. Am impresia că paginile se răsfoiesc singure şi că rafturile abia aşteaptă să mă întorc pentru a porni în avalanşă spre mine. Oi fi obosită? Nu cred.

Îmi fac repede cumpărăturile şi plec. Afară e mai bine. Autostrada e liberă, aşa că dau o tură destul de turată 😉 . Îmi revin la un moment dat şi întorc cu gândul de-a mă întoarce acasă. Când primesc un telefon şi mi se comunică că un sat oarecare (nu e orarecare, dar nu contează) e sub ape. De ce mă îndrept într-acolo? Habar n-am. Cert e că acelaşi lucru l-am făcut şi când era zăpada de un metru şi mi s-a spus să nu mă duc în direcţia aia. Adică chiar acolo m-am dus. Şi da, satul era sub ape. Interesant. Habar n-am cum fac de mi le caut cu bună ştiinţă. O fi ceva în aer. Sau nu o fi? Asta rămâne de văzut.

Cel puţin nu mi-a căzut nimic în cap, dar ziua încă nu s-a sfârşit. O mai fi timp.