Goana dupa pamant

Că a înnebunit lumea, nu cred că mai e vreun secret. Adică e cineva care să nu ştie că în lumea asta a luat-o totul razna? De la copii aruncaţi din casele de copii şi până la altele şi altele. Ei bine, acum e o nouă modă. Nu, nu e de acum, dar acum parcă e mai rău.
Toată lumea aleargă după pământuri. Azi am întrebat şi eu pe cineva:
– Măi, la ce dracu’ îţi trebuie să te înglodezi în datorii?
– Mă cheamă pământu – îmi spune el cu o plăcere frenetică în priviri.
Gigi, mamă, e grav dacă te cheamă. Eu ştiu că atunci când te cheamă, nu prea mai ai cale de scăpare. Vezi să-ţi faci şi criptă pe lângă casă.
A înnebunit lumea cu nişte case. Acum eu nu zic că nu mi-ar place, dar nu la aglomerare cu toată lumea. Dacă mi-aş face ceva, mi-aş face în pădure. Să mor dacă nu. Adică plec din aglomerarea de apartamente, în aglomerarea de case? Nu merci. Toţi vor case, ceea ce implică insecte, probleme cu apa, cu canalizarea, cu una, cu alta. De ce? Trăiesc foarte bine de pe o zi pe alta. Zău că nu îmi trebuie vile cu turle şi mai ştiu eu ce. Am prietene cu vile cu piscine şi mă duc când vreau eu, ca la bazin. Aşa că de ce mi-ar trebui mie? Să dau milioane pe apă şi pe clor sau ştiu eu ce îi trebuie unei piscine. Bine, mâine poimâine, or să alerge şi după pământ pe lună. Sau pe marte sau pe unde se mai poate construi. E ca la nebuni. Să mor dacă nu. Adică mă disperă. Unde întrebi, oamenii caută pământuri. Nu, apartamentele nu se mai vând. Lumea vrea pământ. S-au terminat locurile de veci, sau cum?
Am şi eu, dar am de când lumea. La mine la ţară, unde, culmea, la vreo zece kilometrii de satul cu pricina, ghiciti ce? Daaaa, au făcut cartier de vile. Fiind, totuşi, la vreo treizeci de minute de oraş. Adică şi o bucată bunicică de autostradă. Mă rog, asta nu contează. Bagă oamenii gaze, apă, draci, laci. Numai să stea în pădure. Care, apropo, s-a dus dracu’. Că au defrişat-o ăştia să facă vile. Mai are şi un nume pompos, ceva cu „City”. Adică vă daţi voi seama, la sat, îi dai cartierului un nume cu „City”. Cât de penibili putem fi? Nu pe bune. Cât de rău putem ajunge. Mie îmi convine. Duceţi-vă, fraţilor, toţi la ţară, că rămân eu în oraş. Nu că m-ar deranja ţara, nu, nicidecum, dar mă enervează goana asta după pământ. A înnebunit lumea cumva? DA!
Dacă stau să mă gândesc, timpurile sunt aceleaşi ca acum o sută de ani. Goana e alta: dacă nu e după aur, clar e după pământ.