Vorbesc şi eu…

O să încep prin a vă anunţa că un nou autor român a poposit în ograda Tritonic. Este vorba de Sergiu Vâlcu şi a sa carte „Evanghelia după Maghizi”. Din câte se pare, braşovenii sunt cam norocoşi luna asta, deoarece îl vor avea pe Sergiu Vâlcu printre ei, alături de cei doi autori ai Blestemului – poate nu treceţi şi prin Piteşti pentru autograful ăla, că fac urât pe blog, de n-aţi văzut 😀

 

Crina, ieri, tocmai îmi spunea cum sunt eu o „fraieră mică”, asta după ce i-am povestit câte ceva din banalitatea vieţii mele. Ei bine, eu sunt de acord cu ea, ba chiar aş zice că sunt o fraieră mare, dar am eu timp să-mi revin. Ştiu, sunt cam proastă uneori. Tind să am prea mare încredere în toată lumea. Asta n-ar fi o problemă dacă nu mi-aş şi lua-o în bot în mod constant 😀 No, dar nu vă speriaţi aşa, că nu sunt totuşi de-o bunătate debordantă, adică sunt, dar dacă sunt călcată pe coadă, nu mă mai întorc înapoi pentru nimic în lume. În plus, fraţilor, am o răbdare când vine vorba de răzbunare, de nu vă vine să credeţi. Aşa că avem nevoie de calm, fraiera asta mică 😀 e şi a dracu’ când îi sare muştarul. A, nu, nu mi-a sărit, dar după cum vedeţi în titlu, vorbesc şi eu aşa.

 

Mă gândeam să vă povestesc ce s-a întâmplat ieri, pentru cei ce nu au înţeles, dar m-am răzgândit. Nu numai că nu am avut nici un nerv, dar totul mi s-a părut şi din cale afară de amuzant. Mai ales, aşa cum i-am spus lui Vania, că atunci când spun ceva eu nu îmi iau cuvântul înapoi. Dar să trecem peste acest episod, cine a avut timp să se prindă, a avut, cine nu, asta este. Poate cu altă ocazie. Cu toate că eu tot nu pot pricepe de ce sunt cel mai rău om din lume doar pentru că am ales o variantă diferită de a celorlalţi. Să mă picaţi cu ceară şi nu pot să înţeleg.

 

Andreea Manea, PR-ul Tritonic, tocmai m-a anunţat azi că va fi un turneu în liceele capitalei cu autori români. Dar o să vă povestesc eu mâine pe dinastii despre ce e vorba.

 

Între timp mi-au rămas ochii fixaţi pe un tablou. Azi m-am zgâit toată ziua la el. Un bătrânel simpatic, cu ochi pleoştiţi de tristeţe, tronează în sufrageria mea. Dacă îl mai privesc mult, o să ajung la depresia aia de care vă vorbeam cu câteva zile în urmă. Mai ales că mintea mea crează tot felul de scenarii în ceea ce îl priveşte. Şi nu mă pot gândi să-i atribui vreo clipă fericită. Oarecum seamănă cu un bătrân dintr-o carte: „Cuore”, dacă vă mai amintiţi de ea. Cel puţin pe mine la asta mă duce cu gândul. Cum cartea aia n-a fost tocmai cea mai hazlie din lume, mintea mea, biata, ce să facă? Face şi ea ce poate.

 

Şi-o problemă comunitară care mă zgârie pe creier de vreo două zile. Idioţii de la ADP au curăţat pomii. Că i-au curăţat n-ar fi o problemă, dar că au pus resturile în mijlocul parcării mi se pare de-a dreptul o cretinătate. Şi aşa abia aveam loc de parcare, acum aproape jumătate din parcare e ocupată cu crăci. Şi de două zile nu se sinchiseşte nimeni să le mai şi ia. Frumos vă şade, bre!

Reclame