Ce să vă mai spun despre concursul de dans? Adică nu ştiu ce-aş putea spune în plus faţă de partenerul meu. Citiţi şi vedeţi poze la el, nu de alta, dar simt o nevoie teribilă de-a mă lăuda, aşa că-l las doar pe el, măcar pare mai modest. Acum că am câştigat tangoul se ştie, ce-am mai câştigat tot de la el aflaţi. Am strâns şi noi trei medalii, dar nimic la Cha-Cha? Sufletul meu plânge.
Dar să nu îi uit nici pe jumătatea mea şi Fluturaşul care au luat locul întâi la merengue. Ei, nu suntem noi cei mai tari după doar patru luni de dans? Suntem!
Eh, dar să trecem la lansare. Pentru prima oară în viaţa asta Tritonicul merge la Curtea de Argeş unde se va lansa „Sărutul Morţii”, adică eu şi Andra Pavel. Acum ne dăm şi noi mari pe unde apucăm 😀
În curând o să vă anunţ o altă lansare şi, sper eu şi nişte cărţi pentru copii, dar vă ţin la 220 😉
Cam atât, pentru că trebuie să mă întorc la Dansul Florilor, urmează semifinalele.
Şi că tot vorbeam de ea, v-am spus că Ivona şi-a făcut blog, că v-am spus. Dar ce nu v-am spus e că azi pe blogul ei a vorbit despre „Indicii Anatomice”. Iată ce-a zis Ivona. Adevărul e că iar a dat-o în cuantică şi eu n-am înţeles 😀 Dar am priceput că îi sunt datoare cu un butoi de cafea. Cum de ce? Pentru că ieri la Voxpublica a vorbit şi despre cărţile mele. Vedeţi, băi, că autorii români se promovează între ei? Ce? ziceaţi că dacă suntem femei ne tragem de păr, nu? Ha!
Tot cu această ocazie măreaţă vă spun că a ieşit „A doua lună plină”. Fanii seriei ştiu clar despre ce vorbesc, aşa că nu mai insist. Dar dacă vă plac thriller-ele fantastice încercaţi-o şi pe asta. V-am spus că-i cu umor, nu omor… ba şi omor, dar cu umor 😀
Şi tot azi, că na, am fost sprintenă, m-am întâlnit cu Andra şi Răzvan (să le mai zic şi lor pe nume, că tot după id mă iau) la Curtea de Argeş. Întâlnirea s-a derulat aşa: „sunt acolo”; „eşti departe”, „păi mi-a zis un nene că în sus”, „neah, trebuie să faci stânga şi să întorci”. Păi şi ce dacă era sens unic? Am întors, da, până la prima străduţă care mi-a permis să mă duc pe sensul unic şi corect. Împuşcaţi-mă, am încălcat vreo zece reguli de circulaţie, na. Apoi am sunat şi-am zis: „păi stânga aia de m-a băgat în centru m-a dus la Biserica Domnească” – ştiu, trebuia să-mi fac o cruce – „stai acolo că venim noi… la dracu’(asta a fost în gândul Andrei).” Bine, la un moment dat, la telefon, foarte glumeaţă, Andra îmi spune: „te rog să nu ieşi din oraş”. Futu-i! 😀 Aşa am ajuns. Dar eu tot nu-mi explic cum mă pot rătăci într-un pic de oraş. A, da, şi am văzut şi Confragul când am ieşit din CA. NU ERA MĂI ROŞU, damn.
Am auzit că autorii români ar pune de-o revoltă, la modul că vor să facă ceva pentru a se promova. Să ducă o luptă comună, nu una pe cont propriu cum a fost până acum. Să ne unim minţile oameni buni şi să facem ceva împreună. Sunt zeci de lucruri pe care le-am putea încropi de nu ne-am mai crede zeii universului. Vă spun ceva, nu suntem. Fiecare o fi zeu în universul lui, dar nimic mai mult, puteţi să mă credeţi că ştiu ce vorbesc. Aşa că ce-ar fi, măcar o singură dată în viaţă, să facem şi noi ceva ca lumea. Să fim solidari şi să nu ne mai criticăm ca nişte gâşte toată ziua. Deja suntem pe echipe: crime, SFFH, Lit, etc. Ce-ar fi să fim doar „Scriitorii români”? S-ar putea să fie naşpa, că toţi vor la ciolan. Dar mai vedem.
Şi am mai auzit că în curând vom avea ceva campanii mişto la Tritonic, încă le mai gândim, dar vor fi. Şi se vor resuscita câteva nume care, din păcate, nu prea au avut parte de promovare. Aşa că trăiască autorul român. E momentul să facem ceva şi pentru el. Şi voi pentru noi.
Aşa că îi invit nominal pe următorii să preia campania Lalei (încep cu blogurile, dar ne extindem):
Ştiu că ar mai fi mulţi de strigat, dar poate-i mai strigă şi Lala. În plus, dacă voi strigaţi mai departe s-ar putea să iasă ceva. Celor care au preluat-o deja le mulţumesc.
Ce se întâmplă deseară. Doi tineri talentaţi au intrat în competiţia „Premiile Lili”. Culmea e că îi cunosc pe amândoi. Chiar dacă unul e din Satu Mare (că nu o mai fi vreun secret pentru nimeni că ştiu o groază de sătmăreni), iar celălalt din Curtea de Arges.
Recunosc că textul lui Răzvan l-am citit în urmă cu vreo săptămână, poate puţin mai mult. Textele lui Adrian, pentru că sunt mai multe, printre care şi poezie, le-am citit azi. Şi mi-a luat ceva timp. Aşa că apucaţi-vă de citit să fiţi gata până la 22.
Sigur că o să râdeţi, dar după ce mi-am revenit mai că am râs şi eu. Bine, n-am râs, dar am înjurat cam ca Lala aşa. Bine, am înjurat mai rău ca ea, na!
Dar să o luăm cu începutul. V-am zis că îi urăsc pe ăia de la finanţe, da? 😀 Nu mi-am schimbat părerea. De ce puii mei sunt aşa de acri? Cred că le dau lămâi de cum intră pe uşă. Să mor de nu. Jesus!
Şi cum m-am enervat pe finanţe, dar şi pentru că n-am mai fost în Curtea de Argeş de vreo şapte ani, am zis să pornesc mai devreme. Şi am pornit mai devreme. De ajuns am ajuns. Am ajuns şi am început ieşind din oraş. Mă rog, nu au nimic care să-ţi spună că ai fi unde se zice că ar trebui să fii. Dar m-am prins singură că am ieşit aşa că m-am întors. Şi am găsit şi o Mânăstire. Nu aia de trebuia, dar mie mi s-a părut bună şi aia de-am găsit-o. Dar nu m-a dus capul să văd că pe ea scrie (şi încă mare) „Mânăstirea Domnească”, aşa că a trebuit să-mi spună Răzvan la telefon unde sunt. Vesel până aici.
Apoi m-am întâlnit cu Răzvan şi Andra (Adakiss). Doi copii minunaţi, vă jur. Mai rar aşa. Şi frumoşi şi deştepţi. Iar Răzvan a venit cu toate întrebările la el. Doar că şi-a uitat lista acasă, dar s-a descurcat şi aşa 😀
Dar am şi plecat. Şi, logic, după ce m-am ameţit atât prin Curtea de Argeş că am ieşit pe partea cealaltă.
Şi văd multe curbe iniţial. Şi-l sun pe Xreder şi îi spun că atunci când m-am dus nu erau aşa multe curbe, ce puii mei. Nu m-a băgat în seamă prea mult, ca nu cumva să-mi dăuneze 😛 Dar când am început să văd blocuri de piatră ridicându-se deasupra capului meu şi tunele… tunele(?!)… şi nema semnal la telefon, am zis că am pus-o. No, nu mă înţelegeţi greşit. Drum îngust. Munţi înalţi de stăteau să-ţi cadă în cap. Tunele. Drum îngust. Nimic rău. Curbă periculoasă. Curbă deosebit de periculoasă. Adică numai aşa era. Măi, m-aş fi şi dus, dar maşina mea zicea că nu prea mai are motorină şi pe acolo, am zis eu, nu prea ai şanse să dai de un peco. Aşa că… curbă periculoasă la stânga, deosebit de periculoasă la dreapta. Drum îngust. Ce fac eu? Întorc acolo. Fix acolo că doar v-am zis, aşa era tot drumul.
Şi uite cum dintr-o întâlnire perfect normală, cu doi puşti mişto, eu ajung să fac un traseu de o sută şi ceva de km. Ehee. Şi da, fie, la început m-am speriat, pentru că nici semnal la telefon nu aveam. Nici indicatoare nu erau. Doar borne, iar unele erau în alb. Abia într-un târziu, undeva bine pitit, era un indicator care zicea trist: Piteşti 60. Bine!!!
Da, va fi gata până mâine noapte – asta e pentru domnul editor, că am presentimentul că mâine mă va stresa. Să apuc eu prima.
Stimată familie, să fim serioşi, n-am timp de voi.
Dragi prieteni, de voi nici atât.
Dar, totuşi, mâine mi-am pregătit o evadare. Departe… Nu, nu e departe, e doar la Curtea de Argeş, despre care am aflat că dacă mergi drept dai în Mânăstire. Domne fere, nu vreau să dau în ea. Nu că n-aş vrea, dar maşina, ştiţi. Reparaţii. Cheltuieli. S-o lăsăm moartă.
Aaa, şi uitasem. Ia priviţi aici: interior, exterior, e aia frumoasă cu un H mare pe volan. Exteriorul sunt sigură că-l veţi dibui. Doar e cea mai mişto dintre toate. Şi bate un pic în violet 😀
Oana Stoica Mujea 