E greu când te îndrăgostești de personaje

Vă spuneam eu ieri că îmi e dor de el. Da, e un personaj. Mi s-a mai întâmplat asta și în ultima carte cu Iolanda – nu vă spun care e personajul, pentru că o să apară din nou și nu vreau să mă judecați 😀 – Dar e greu. Când începi să te îndrăgostești de câte un personaj începe să-ți fie dor de el, începi să vrei să fie real. Începi să-l dorești de parcă ar fi parte din viața ta. Îl vreau? Înțelegeți asta? El e alesul. Da, sunt dusă cu pluta dar asta sunt, alta nu mai aveți de unde. Viața e greu. Dar am terminat cartea a treia. Asta mă bucură. A plecat deja la corectat, iar eu mă gândesc serios la a patra pentru că nu știu exact TV sau Radio? Dar mâine citesc Lucia Verona și îmi revin eu, o să știu și ce trebuie să scriu. 

 

Slide1

Reclame

Amintiri

Multe amintiri alături de mulți oameni. Acum spun cu un oarecare regret că sunt și oameni pe care i-am uitat, pentru că am cunoscut prea mulți la un moment dat, dar nu despre asta era vorba. Oricâte colaje aș face, oricât m-aș strădui, n-aș putea să-mi amintesc tot sau să vă reamintesc vouă. 
Ideea e așa: nu sunt o persoană romantică, n-am suportat niciodată romantismul în exces, gen ce peisaj frumos, ce lume bună, ce viață boemă. Bleah. Tot așa cum nu suport să vizitez bisericile. Am văzut la biserici în viața asta că nu mai vreau pur și simplu. Și asta nu pentru ă n-aș crede în ceva, o forță, ci doar pentru că sunt sătulă de biserici. De ce nu mă invit nimeni pe un iacht? Zău 
Dar amintirile mele. Anii ăia frumoși în care colindam țara și scriam, și colindam și citeam, zău, alea vor rămâne mereu. Și aici aveți doar o părticică.

 

Slide1

Doamnelor, de ce Mystery and Thriller?

Conform studiilor cărţile „misterioase” sau cele poliţiste sunt mai pe placul femeilor decât al bărbaţilor. Bine, conform aceloraşi studii, femeile cumpără mai multe cărţi decât bărbaţii. Ceea ce, folosindu-ne logica de trei simple, arată că femeile sunt şi puţintel mai inteligente decât partenerii lor de sex opus. Acum eu ce să zic femeie fiind, că nu e adevărat? Păi, s-ar putea să fie, dar, la fel de bine, s-ar putea să nu fie. Aşa că ce ar fi să facem un război al sexelor. Sigur, un război paşnic. Haideţi să vedem cine citeşte mai mult: femeia sau bărbatul? Cum facem monitorizarea? Simplu, veniţi la Festivalul de Mystery and Thriller de la Palatul Şuţu începând cu joi, 23, adică poimâine, de la ora 10:00 până duminică, 26, ora 18:00.

E primul festival de carte din România. Iubitorii, pasionaţii, fanii genului, vor avea ocazia să găsească toate cărţile la un loc. Toate cărţile care-i interesează cu adevărat. Dar nu e vorba doar de cărţi. Bogdan Hrib vă va povesti de ce publicăm dar nu vindem. Monica Ramirez vine cu povestea Alinei Marinescu, Lucia Verona ne v reîncânta cu minunata „Crimă de la Jubileu”, în timp ce eu şi Andra Pavel vă vom spune cum puteţi oferi săruturi mortale. Dar asta nu e tot. Dacă vreţi să vă convingeţi trebuie să vedeţi cu ochii voştri. Surprizele se vor ţine în lanţ (adică le-am legat bine să nu cumva să ne scape), cărţi vor fi cu tonele şi, poate, dacă sunteţi cuminiţi şi autorii voştri preferaţi vor fi acolo pentru a vă oferi autografe sau pentru a vă lămuri anumite aspecte.

Vă aşteptăm!

Un loc întâi şi o lansare

 

 

 

 

 

           

 

Ce să vă mai spun despre concursul de dans? Adică nu ştiu ce-aş putea spune în plus faţă de partenerul meu. Citiţi şi vedeţi poze la el, nu de alta, dar simt o nevoie teribilă de-a mă lăuda, aşa că-l las doar pe el, măcar pare mai modest. Acum că am câştigat tangoul se ştie, ce-am mai câştigat tot de la el aflaţi. Am strâns şi noi trei medalii, dar nimic la Cha-Cha? Sufletul meu plânge.

Dar să nu îi uit nici pe jumătatea mea şi Fluturaşul care au luat locul întâi la merengue. Ei, nu suntem noi cei mai tari după doar patru luni de dans? Suntem!

 

Eh, dar să trecem la lansare. Pentru prima oară în viaţa asta Tritonicul merge la Curtea de Argeş unde se va lansa „Sărutul Morţii”, adică eu şi Andra Pavel. Acum ne dăm şi noi mari pe unde apucăm 😀

 

 

 

În curând o să vă anunţ o altă lansare şi, sper eu şi nişte cărţi pentru copii, dar vă ţin la 220 😉

 

Cam atât, pentru că trebuie să mă întorc la Dansul Florilor, urmează semifinalele.

Nici de cafele nu mai am timp

În zadar încercaţi să mă scoateţi la cafea. Dacă nu avem ceva de filmat, ceva de dansat sau ceva de creat… nema. Pentru că, pur şi simplu, nu mai am când. Acum să nu vă închipuiţi că nu ies la cafea, dar noi ne-am cam făcut biroul acolo unde ţi se aduce cafeaua.

Ei, bine, să lăsăm asta. Voiam să vă povestesc cum am îngheţat pe cea mai înaltă clădire din Piteşti şi cum am făcut primii paşi de tango şi salsa. – Eu vă zic sincer, la salsa e ok, dar tangoul, uhiiii – Dacă sunteţi din Piteşti şi constataţi că toate sălile de dans s-au închis, nu disperaţi, la Centrul Cultural încă se mai face şi e chiar mişto. Eu cu Ema am fost puţin sceptice, dar a fost chiar mişto. Ştiu, mă repet. Deci mergeţi aici şi aţi rezolvat-o. E foarte tare. Acum vorba Emei, după ce ne-am prostit o oră cu salsa am uitat paşii de tango. Dar ni-i amintim noi joi. Aia să fie problema.

Bine, dar înainte de dans cine stătea pe clădirea IPJ-ului cu puşcociul cu lunetă, îmbrăcată destul de alb, dar nu destul de gros? Fireşte, eu. Noroc că unii oameni se mai gândesc şi la bieţii „actori” amatori – „Mişcă, bă, că îngheaţă”. Credeţi că a mişcat? Nuuu. Tocmai se trezise regizorul din el. Dar, recunosc, din când în când, mă mai lăsa să intru la căldură. Nu de alta, dar mi se lipiseră mâinile de puşcă. Trebuie să le mulţumesc celor de la clubul airsoft Piteşti că s-au ocupat de „educaţia” mea într-ale ucisului. Frate, nu-i simplu să fii asasin. Atâtea chestii de montat şi demontat. Şi asta parcă n-ar fi fost o problemă majoră dacă n-ar fi fost AL DRACULUI DE FRIG. Montajul e aproape gata, mai sunt câteva detalii şi e perfect. Pe săptămâna viitoare cred că vă pot arata la ce s-a muncit. Mai bine zis, la ce s-a îngheţat.

Şi toată lumea m-a întrebat dacă a fost amuzant. Vă rog să mă credeţi, dacă vedeţi vreun zâmbet pe faţa mea a fost din cauza faptului că muşchii faciali mi-au îngheţat în acea poziţie. Nimic mai mult.

Oricum, Remus şi Silviu îmi vor plăti îngheţul de azi. Nu ştiu exact cum, dar o rezolv eu cumva.

Una peste alta, a fost o zi atat de nebună, că atunci când am reuşit să mănânc am crezut că am aterizat în rai.

Ei bine, dacă aveţi impresia că nu vreau să ies cu voi la cafea, e posibil să aveţi dreptate, dar, pe de altă parte, nici nu am când. Vedeţi bine că nu stau o clipă. Acum ar trebui să dorm. A, da, şi nu uitaţi, dansul chiar e terapie. Uiţi şi cum te cheamă în momentele alea. Mai vreauuuuuuuuuu 😀  

Cam dorm pe mine

Şi nu de azi, de ieri.

Că ieri tot nu m-am putut mişca din pricina febrei musculare am stat cât de cât relaxată. În pat, cu laptopul în braţe. Colindând netul şi citind una sau alta. După caz. La un moment dat un prieten de foarte departe mă apelează pe mess, ciudat pentru că noi nu vorbim aproape niciodată pe mess, dar cine sunt eu să judec. Vorbim. Ne certăm. Ne adresăm şi câteva înjurături de mame. Ne calmăm. Reluăm discuţia, iar eu adorm 😀 Sigur că primesc un SMS care suna cam aşa: „iar te-ai supărat ca tâmpita”. Îmi dau seama că trebuie să închid telefonul şi să îndepărtez laptopul. Şi dorm, fără să-mi pese că cineva mă aşteaptă undeva în spatele unui alt monitor. Şi dorm. Mă şi trezesc. Citesc, plec şi mă întorc. Culmea. Nu îmi mai e somn.

Cu toate că am adormit în jurul orei patru dimineaţa la zece şi jumătate am fost în picioare. M-am dus la sală unde am stat două ore. Exerciţii lente. Nimic spectaculos, încă mă durea şi când respiram. Am făcut duş şi fuga acasă unde am văzut o cadă mare. Bine, încă o bălăceală. Dar n-a fost bine, pentru că m-a luat iar somnul şi am adormit ca o pleaşcă.

Culmea e că acum îmi e iar somn. Îl simt aşa prin tot trupul. Dar cel mai enervant e că mă ia de la ochi. Încerc să comunic cu Lala, dar nu prea reuşim. Dacă eu nu sunt agresivă, nu e nici ea. Cam dormim pe noi.

Dar somnolenţa asta a adus şi ceva bun, iar acum o să-l strig pe Mişu din toţi rărunchii mei.

Domnule Alexandrescu, ziceaţi că sunteţi interesat de nişte dansuri de babalâci începători. Păi iată ce-am găsit eu. Programul, pentru mine, e chiar bun, marţea şi joia de la 20:00 la 21:30. Ei? Eu mă bag. Detaliile sunt acolo. Nu-i nevoie de partener, dar şi de vii cu el, nu-i bai, oricum ţi-l schimbă 😛 Aşa că să învăţăm să dansăm. Pam, pam..

Cu multă muzică…

Logic! Nu vă miraţi. V-am zis că vreau să dansez, doar că îmi ieşise din cap chestia asta ţinând cont că am uitat şi de sală. Dar azi pe la 18:30 primesc un telefon şi mi se spune aşa: Sandale cu toc cât mai subţire şi sală liberă. Bulversată întreb ce s-a întâmplat cu treningul şi adidaşii. Nu azi, mi se spune. Azi se dansează. Aşa noaptea? Până la urmă de ce nu, şi aşa am un surplus de energie negativă pe care nu ştiu unde să o las. Nu o să vă explic cum am plecat îmbrăcată de acasă şi cum s-au uitat vecinii la mine 😆 Ştiau deja că sunt dusă, acum le-am confirmat. Da, am avut şi haine de schimb la mine. Doar că am zis că până la sală, în maşină… mă rog, nu contează. Ideea e că am învăţat să fac ca ea:

 

 

Trebuie privite cu atenţie imaginile în care Shakira e vopsită în negru. Mă rog, am reuşit, dar mai greu. Şi s-a ajuns la concluzia că mi-ar trebui nişte solduri mai late. Puii mei, aia nu ştiu cum se face.

 

Oh, la naiba, cât am căutat melodia asta. Da, am început primele ritmuri de salsa. M-am învârtit de şi acum văd negru în faţa ochilor. Dar ştiţi ceva? Mai pot 😀

UPDATE: Bine ca au apucat-o fitele