Iar e sezonul lepşelor?

 

Aşa se pare 😀 Maria mi-a trimis o leapşă. Cinci definiţii, pornite din mintea mea creaţă pentru cinci cuvinte alese de ea. E cam romantică Maria, că nu prea ştiu ce să răspund, dar o să mă chinui 😀

 

Iubire – sentimente complicate, atunci când crezi că zbori, aterizezi brusc şi rişti să te loveşti al dracu’

 

Dumnezeu – divinitate. Nu aş şti ce să spun, sunt mereu pe lângă subiect. Cel mai probabil pentru mine e iubirea pentru aproape. Dar ţinând cont că sunt prea puţini oamenii pentru care nutresc sentimente adevărate, Dumnezeul meu e cam zgârcit.

 

Joc – ghiduşie, plăcere, momentul în care uiţi că eşti adult şi redevii copil

 

Minciună – deformarea adevărului. Cred că minciuna este răutatea în formă pură.

 

Departe – întotdeauna omul a fost departe de el însuşi. Depărtarea, din punctul meu de vedere, e doar sufletească. Adică tot ce poate fi mai rău.

 

Şi pentru că jocul cere să aleg cinci cuvinte pe care să le dau mai departe, hai să o facem:

 

Iad

Căldură

Romantic

Credinţă

Durere

 

Leapşa merge doar la domni: Darius, Trexel, Vania şi Adrian SM, că tocmai şi-a făcut blog.

Reclame

Proxemica

pisoi

Încep prin ai ura la multi ani, viaţă lungă şi fericită, lui Ion Borgo! Să ne trăieşti o mie de ani! La mulţi ani, Vania! La mulţi ani tuturor celor ce-şi serbează ziua numelui. – Nu, nu e şi ziua mea!

 

Sigur că postul de faţă nu are nici o legătură cu titlul, dar asta face totul mai interesant. Înainte de-a spune ce mi-a trecut prin cap, vreau să lămuresc clar două lucruri:

1.                          Boc e un dobitoc, care îşi bate joc de tot ce a dat ţara asta mai bun, doar pentru că lui nu i s-a tradus niciodată o piesă de teatru.

2.                          Atâta timp cât punem botul pentru marinar şi dobitoc, ne vom duce dracu’ şi fără criză financiară.

 

 

Proxemica se referă la apropierea dintre persoane. Cum, persoana, trebuie să fie lângă tine ca să vorbim despre proxemică, noi nu despre ea vorbim 😀

Nu ştiu cât de lung va fi postul ăsta. Vom vedea. Vreau să lămuresc ceva la început, nu sunt supărată pe nimeni, doar dezamăgită de mine. Aşa că am decis în virtutea inerţiei să mă retrag un timp după net. Mă rog, atâta timp cât Trexel, de unul singur, va duce la capăt foiletonul, veţi mai avea ce citi, altfel, doar dacă îmi vine vreo idee, ceea ce şi mie mi-ar fi greu să cred. Şi nu orice idee, una măreaţă. Dar s-a dus vremea ideilor măreţe, aşa că voi termina un puzzle de o mie de piese, înainte să mi se mai întâmple ceva cu adevărat măreţ. Cum va dura cel puţin o lună treaba asta… presupun că despre asta e vorba.

Mă gândeam, nu ştiu dacă seria „Dinastiile” va ajunge până la capăt, dar, dacă o va face, va fi şi ultimul lucru pe care-l voi publica. – Şi iarăşi, nu are legătură cu nimic anume -. Ar fi trebuit să o fac de atunci, dinainte de-a mă suna Voicunike, dar iată că n-am avut suficientă tărie. E vina lui că m-am reapucat de scris 😀 – glumesc.

Sigur că voi mai fi pe net, doar nu credeţi că o voi lăsa vreodată pe Crina singură în gura lupilor… nuuu, pentru ea vă tai pe toţi, bucăţi, bucăţi 😀 Un merit mare a avut blogul ăsta în aproape doi ani de existenţă: mi-a adus mulţi prieteni. Nu o să-i enumăr după un criteriu anume, o fac doar pentru a le spune că ştiu că îmi sunt prieteni, iar asta nu se va schimba niciodată cu blog sau fără: Crina, Cella, Corina, Isabella, Maria Barbu Ion Borgo, Simona Ionescu, Kmi, Bebe, Voicunike, Omu’,  Octavpelin, Vania, Nea Costache, Trexel şi, îmi place mie să cred, Bogdan Hrib. Sigur, sunt şi oamenii care au crezut cel mai mult în mine. Bine că au crezut ei, că eu m-am lăsat de sportul ăsta 😛

În ultimul timp m-am mai bucurat de câţiva tineri prieteni: Shauki, Silvana, Ştefan (el e mai vechi), Mihai… Îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva, aştept să fiu trasă de urechi, adresa mea de mail o ştiţi, aşa că nu vă opriţi.

Au mai fost oamenii pe care i-am îndrăgit de cum i-am cunoscut: Darius şi Chinezu. Ei n-au nevoie de o prezentare specială, pentru că sunt speciali. Doamne ce-am mai râs 😆 Păcat că n-am reuşit să intrăm şi noi într-o librărie 😉

Ar fi mai mulţi de amintit, dintr-un motiv sau altul, dar m-aş lungi prea tare şi, ţinând cont că m-am trezit la ora şase – da, da, să bată clopotul – cred că mă voi întoarce înapoi în pat 😛

Decizia mea nici nu o voi explica şi nici nu vă voi lăsa să o comentaţi. Nu am nevoie nici de „te rog”, nici de „ bine ai făcut”. E a mea. Atât cât mă va ţine ea. Oricum, nu am nevoie de blog pentru a-mi vizita prietenii, chiar dacă pe unii dintre ei doar virtual. Şi nici pentru a ţine legătura cu ei. Mai avem şi mess, mai avem şi telefoane şi alte mijloace.

O să vă întrebaţi de ce nu şterg blogul. Pentru că îmi e teamă că voi semăna prea mult cu Vania 😆 Nu, nu, n-are legătură. Pentru că, aşa cum ştiţi, nu îmi voi mai recupera adresa când mi-or intra minţile în cap, aşa că, după cum am spus, dacă Trex nu are de gând să scrie în continuare la foileton, atunci trebuie să aşteptaţi „Ziua în care se va sfârşi pământul” 😀

„Dinastiile”, de asemenea, mâine va avea parte de ultimul articol. Pentru cei interesaţi de lansări, dacă vor mai fi, sunt sigură că veţi afla şi din alte surse. Cu privire la articolul de mâine nu vă spun decât atât, ce am avut de spus, am spus în privat, restul, dacă veţi avea chef, veţi spune voi acolo unde vă voi indica, dacă nu, nu.

După ce voi termina Bibliotecarul, singura carte pe care o voi mai scrie, va fi în colaborare cu Trexel şi, desigur, va fi o poliţistă. Vom vedea mai exact atunci când va fi cazul. Adică vom vedea noi doi, că n-am de gând să mai împărtăşesc nimic din ceea ce fac pe planul ăsta. Adică, oricum, v-am cam spus tot: Dinastiile – asta dacă editura nu va renunţa la ele; Bibliotecarul, pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate şi o carte în colaborare pentru că eu cred că Trexel merită şansa asta. Poate, cine ştie, între timp mă angajează Denis ca agent şi m-am scos din criză 😀

 

Ok, deci sunt în pauză, în pauză de orice, dar mai ales de gândit. Şi ca să termin pe un ton dramatic: „Să trăiţi bine!” Hă, hă, hă… Împuşcă-te!

Iata rezultatul

Ei, iată că mă mai înşel şi eu.

 

Aşadar, până acum avem:

 

Între 18-30 ani 35% din voturi – adica da 😀

 

Între 30-40 ani 25%

 

Între 40-60 ani 25%, ei, per total de la 30 la 60 sunt mai mulţi 😛

 

Peste 60 ani 8%

 

Şi, între 12-18 ani tot 8% – Darius, ai votat? 😀

 

Ei, iată, că mi se cere să spun de ce am făcut asta. E simplu. Pentru că am vrut să dovedesc că în ciuda vârstei mele, adică mai micuţe, am şi cititori cu o anumită experienţă. Şi vă garnatez că majoritatea sunt profesori, avocaţi, ziarişti etc. Adică oameni cu studii superioare. Cei între 18 şi 30, vă garantez că sunt studenţi şi dacă nu sunt, sunt extrem de inteligenţi. Da, ştiu pentru că am vorbit cu mulţi. Exemplul meu ar fi Garfield, un tânăr foarte inteligent care nu crede în facultate. Dar contează? Nu.

Pentru cei între 12-18 ani, pe unul îl ştiu sigur, greşesc Ştefan? Ei da, e un puşti foarte talentat. Abia aştept să termine liceul ca să-l bat eu la cap 😀

Una peste alta am vrut să dovedesc că am cititori inteligenţi. Acum nu ştiu neapărat dacă vârsta confirmă asta, dar ţinând cont că am intrat în contact cu 25% dintre aceştia, ştiu ce spun. Iar, pentru mine, faptul că mă citesc şi cei peste 30 ani este o mare mândrie. Asta însemnând că nu am un blog de nişă, citit doar de cei care nu au ce face acasă.

Vă mulţumesc pentru voturi. Desigur, sunt mulţi cei care n-au votat, dar poll-ul este încă deschis.  

UPDATE: CONCURS CU REGINE

Multumesc!

Acum doar multumiri, sunt prea obosita pentru mai mult, dar si foarte, foarte fericita.

Multumesc: Isabelle – prima cumparatoare :D; Horia – un domn de zile mari; Mike – un scriitor desavarsit; Spedy – Dumnezeule ce bucurie enorma mi-ai facut; Mary Lou – o doamna fara pereche. Si tuturor celor prezenti: Doamna Craciunescu, acovatii Bostina – mama, ce surpriza si toti ceilalti. Pe unii nu i-am cunoscut, dar nu asta e baiul. Erau toti ca din familie.

Multumesc celor care mi-au tinut pumnii de acasa: Crina, Cella, Trexel, Darius – stiu, ardealul mi-a tinut pumnii :P; Nicu, Vania, Gabriela etc. Hai ca va stiti si singuri, nu va mai umflati in pene 😀

Maine, dupa ce ajung la locul secret si descarc pozele, promit un pot asa cum se cuvine.

Nu in ultumul rand, multumesc Tritonic! Fara voi nu as fi fost azi asa fericita!

Cateva poze aici 😉

Oricum, a fost naspa! 😛

Tot cu Bruxelles

Dacă Vania e obiectiv cu privire la Bruxelles, eu sunt total subiectivă. Adică îmi permit, ce Doamne iartă-mă! Ca să nu zic ca o doamnă 😀

S-a întâmplat să fiu sedusă şi abandonată. Crina, Darius şi Chinezu’ pot confirma. Horia mi-a promis un masaj, dar s-a făcut că a uitat. Zic eu că imediat ce a zărit-o pe Jamilla. Acum na, ştiu că sunt mai bătrână şi mai neinteresantă, dar totuşi. Oricum, Andrei mi-a oferit dragoste eternă. Numai că să mor dacă ştiu ce e aia. Ce e cu bărbaţii din ziua de azi? Ce atâta romantism? Parcă de dragoste eternă duceam eu lipsa. Cineva m-o iubi şi pe mine etern. Am soţ pentru asta. Zău aşa. Dar Andrei a rămas de modă veche, el crede că o femeie e încălzită de iubire. Fetelor, Andrei e singur, deci pe el. Şi Horia e singur, dar eu ştiu dacă e de încredere? 😀

Îmi aduc aminte ca prin vis de Albertini. Trebuia să-i trimit un mail, dar îmi e o leneee. Cine ştie, poate îmi vine mintea la cap mai târziu 😛 Adică mai târziu în noapte. Oricum, omul are har. Cântă şi vocal şi instrumental de te dă pe spate.

Cum am uitat de subiectivitatea mea, mai bine vă mai las cu câteva poze. De mâine vorbim exclusiv de lansare. Acum sunt prea obosită şi fără idei.

Hello, Ciupi! 😛

Simona, sărut mânaaaaaaaaaaa! 😀

img_6662

img_6697

img_6705

img_67092

img_6726

Oana, Brussel-ul şi ardelenii

Este iarnă bine. Un fel de iarnă combinată cu primăvară, ca să fiu mai exactă. Cel puţin în România. Corina ne trimite mail cu prognoza meteo de la Brussel sau, să fi fost Horia ori Andrei. Cine mai ştie. Toată lumea dădea câte un mail, ba cu programul, ba cu biletele, ba cu una, ba cu alta. Oricum, tot de la Corina erau pentru mine, că tare îmi era lene să citesc şi cine le semna – ştiu, sinceritatea asta a mea vă copleşeşte, dar nu contează.

img_6731

Am plecat spre Bucureşti, că de acolo am luat avionul. Normal, am început cu peripeţii. Cu emoţii. Avionul sătmărenilor, respectiv Crina şi Darius, nu a putut fi degivrat. Asta, cred eu, din pricina lui Darius. Vă explic imediat: Darius a fost ferm convins că atunci când i-au dat jos din avion – asta după ce le-a dat şi un sandvici – a lăsat sandviciul pe scaunul avionului. Logic, după nu l-a mai găsit. Adică după degivrare. Se întâmplă chestii interesante în Satu Mare la degivrare. Dar eu n-am timp să le judec. Ulterior, tot Darius, că despre cine altcineva să vorbim, îi cere Crinei un şerveţel, convins fiind că soţia lui i-a pus direct în buzunarul hainei, şerveţele umede. A doua zi, din buzunarul cu şerveţele umede, scoate, de fapt, sandviciul de la degivrare. Ce poate fi mai bestial de atât? Serios acum? Adică, după ce a dat vina pe soţie că nu s-a gândit la şerveţele normale, şi totuşi s-a gândit la cele umede, iote că nu era nici una, nici cealaltă. Extratereştrii ăştia 😆 – Această poveste s-a finalizat în faţa Parlamentului Europei –

Bine, până acolo… doar nu credeţi acum că vă spun tot, pentru că ar fi de scris un roman. Şi totuşi mă sâcâie pe creier, ce s-a întâmplat cu ora aia pe care am pierdut-o în avion? Dap, ăsta chiar e subiect de roman 😉

Să trecem peste, pentru că e prea mult de râs şi i-am promis lui Darius că nu mai zic nimic de el. Ba mai mult, trebuie să-i fac loc şi în blogroll pentru că s-a sacrificat cărându-mi cumpărăturile. Acum nu că Chinezu’ nu s-ar fi sacrificat în acelaşi scop nobil. Dar nu din nobleţe, ci pentru că-l ţineam în loc cărând 😛 După cum vedeţi, fiecare a avut câte un motiv. Desigur, cred că şi Crina tot din aceeaşi pricină mă tot ajuta să car. Pentru că o ţineam din mers. N-aţi văzut aşa ceva, nimic nu fac oamenii ăştia din educaţie 😆 Oh, dar să nu-l uit pe Mordechai, care, la un moment dat, dintr-un sentiment exagerat de milă şi-a dorit foarte mult să ţină punga mea cu ciocolată. Desigur, după două minute i-a înmânat-o Crinei. Adevărul e că era foarte grea.

img_6985

Dar ce vă spun eu aici? Bine, trec repede prin personaje: Crina, o ştiţi, roşcată, înaltă, râde non-stop şi nesuferită, normal. Normal că mă enervează, pentru că toată lumea mă recunoştea pe mine după Crina. Având părul foarte roşu era destul de greu să nu o observi şi cine să fi fost aia de lângă roşcată dacă nu Oana? Acum sunt nevoită să-mi fac un poster cu roşcata în mărime naturală şi să merg cu el pe stradă, nu de alta, dar altfel nu se prinde nimeni cine sunt. Enervantă Crina 😀

Chinezu… hmm, tot timpul am avut impresia că e un puştan care ştie prea multe, dar spune prea puţine. Ultima parte e oarecum adevărată. Adică chiar ştie multe, dar spune puţine. În schimb, am fost surprinsă să întâlnesc un familist convins, foarte inteligent şi cu un simţ al umorului bestial. Darius, familist şi el, dar, până la urmă, încă un copil. Un domn. Râdea tot timpul. Şi mă credeţi sau nu, de multe ori nu am reuşit să îmi dau seama ce e amuzat, dar mă rog, doar nu o să-i iau eu bucuria omului 😛

Ei au fost cei trei ardeleni care ar fi trebuit să aibă grijă de mine. Dar, desigur, au avut grijă doar de ei. Au despicat fiecare politician, făcându-mă să casc, au râs non-stop, şi până mă prindeam eu… hehe, mai contează? Şi m-au chinuit o zi prin Brugge. Frateee, toţi aveau picioare lungi, eu mai mică şi mai scurtă cum să mă ţin după ei?

img_6684

Din păcate nu am avut suficient timp să stau la „bârfă” cu Isabelle şi cu Jamilla. Dar cu Isabelle nădăjduiesc, totuşi, să beau o cafea săptămâna asta. Poate şi cu Chinezu de s-o îndura să vină la lansare. Nu de alta, dar dau eu cafeaua şi, în plus, nici nu am apucat să îmi iau la revedere cum se cuvine. Pentru că el a dispărut până mi-am dus eu bagajele la maşină şi m-am întors.

Am mai primit, la Brussel, evident, cărţi de la Vania şi Gabriela. „Cartea de sidef” aproape că am terminat-o în masina. Gabi scrie bestial poezie. 😉

Pe ceilalţi nu am apucat să îi cunosc prea bine. Timpul a fost scurt şi nu ştiai unde să te duci mai repede şi ce să vezi. – Am fost şi la muzeul „Pisicii negre”, ca să ştiţi – Aşa că pe Sibilla şi pe Cora le-am văzut prea puţin, şi, din păcate, pe ceilalţi nu am avut timp nici să aflu cum îi cheamă. Ok, recunosc, am uitat 😛 Dar deh, nu le-am avut niciodată cu memoria.

Însă, adevărul este că în povestea asta este vorba despre mine, Brussel şi ardelenii. Mă rog, eu cel puţin aşa am priceput. Şi dacă chiar vreţi să ştiţi, de acum înainte, oriunde mă voi duce, voi încerca să găsesc ardeleni. Sunt aşa fainiii…. Vorba aia – că nu îmi amintesc cine a spus-o 😀 – haidiii, bre!

Oricum, a fost frumos. Bruxelle e minunat, iar de Brugge nu mai vorbesc. O să vă dau şi poze, dar, evident, după lansare. Dacă nu aţi înţeles de la Cella, ei bine, puteţi vedea aici coperta şi prezentarea. Cu un clik pe poză o să ajungeţi pe siteul editurii unde mai aflaţi una alta. Lansarea va fi joi, 20, ora şaptisprezece. Încă mă mai minunez că Voicunike ştia înaintea mea. Bine, îl bănuiesc pe Horia de „scăpare de informaţii” 😀 , dar să nu fiu rea.

Ei bine, poveşti Bruxelleze o să vă mai spun. Sunt multe, cum ar fi povestea domnului Antonio (?!). Desigur, neapărat trebuie să vă povestesc despre Ciupi, un personaj cu o mie de poveşti. Vom avea timp de toate, dar acum, neapărat, trebuie să mă pregătesc de lansare. Desigur, trebuie s-o fac din toate punctele de vedere 😉

Încă o dată îi mulţumesc Corinei pentru invitaţie, dar cel mai mult trebuie să-i mulţumesc pentru Crina. Dumnezeule, fata aia e fabuloasă. Să te trezeşti dimineaţa şi s-o vezi râzând, cât sunt eu de morocănoasă la orele matinale, nu am putut să nu zâmbesc. Dar despre Crina în alt episod, prea îi fac reclamă, zău.

Special pentru Cella:

img_6647